Indraznesc sa deschid acest topic pentru ca nu de putine ori mi-am pus intrebarea: Cum e mai bine sa ne crestem copiii si cum sa-i educam?
Lucrez in invatamant si pana acum am vazut destule, pot spune.
Intrebarile mele ar fi:
Pana unde poate merge autoritatea parinteasca?
Cum ne putem impune propriile valori in societatea de azi?
Ce si cat le permitem copiilor?
Astept pareri si mentionez ca nu sunt maritata si nu am copii, dar lucrand in invatamant as vrea sa inteleg si sa aflu parerile unor parinti si nu numai.

Poti sa incepi chiar tu, sa ne impartasesti din experientele tale. Tu cum ai raspunde la propriile intrebari.

Sant parintele a 4 copii si este greu sa-ti dau un raspuns , sant cativa factori pe care un parinte nu poate sa-i controleze,principal este factorul media , prea multa informatie ne invadeaza constinta si de cele mai multe ori sant transmise mesaje derutante si tentante pentru un copil de cele mai multe ori in contradictie cu linistea unui camin.Am lasat copii de prea multe ori singuri in fata TV plecati la servici sau incercand sa ne relaxam dupa munca,am "inlocuit" educatia clasica cu asa ceva find uneori mai comod pentru noi parintii.

Multe lucruri care se intampla in scolile din intreaga lume sant depasite si ar trebui adaptate la cerintele timpului nostru dar nu avem acei profesori care sa fie ei desavarsiti ca oameni si sa insufle aceasta desavarsire si copiilor pe care ii educa.
O mare problema este si in familiile copiilor deoarece parintii sant prea ocupati cu propriile dorinte si placeri iar ei cred ca daca un copil are ce sa manance si cu ce sa se inbrace ia oferit ceea ce trebuia iar restul vine de la scoala si viata.
Autoritatea parinteasca trebuie sa fie morala indiferent de situatie.
Valorile nu se inpun se arata si daca vor sa urmeze aceste valori bine iar daca nu e dreptul fiecaruia de asi urma drumul.
Copiilor trebuie sa le aratam ca avem incredere in ei dar ca sant unele lucruri care cu timpul o sa le poata intelege si ca drumul lui este limitat pentru siguranta lui si trebuie sa aiba rabdare pana cand va veni timpul sa faca alte lucruri noi pentru el.
Dar sa nu uitam ca fiecare isi are destinul lui iar noi lucram pe langa acest destin.

Cum mi-am crescut eu fiul . Andrei este unicul meu fiu . De mic copil i-am citit foarte multe ,povesti ,poezii , legende , iar cand nu mai stiam ce sa-i mai citesc ,inventam eu povesti . Parca il aud ce imi zicea :' Aaaaa ,asta-i inventata , stiu sigur .' Recunostea imediat o poveste inventata . Cand a inceput scoala ,impreuna am invatat siimpreuna am facut lectiile .Cand se uita la desene animate ma ruga sa ma uit cu el ,pt a avea cu cine vorbi despre personajele din desene . A fost si este un copil bun . Niciodata nu a batut vreun copil . Intre noi exista multa comunicare chiar si acum cand are varsta de 22 de ani . Ii cunosc prietenii si prietenele . Stiu unde merge si cu cine merge .
In todeauna i-am cerut sa imi spuna adevarul , spunandu-i ' Pe mine , ma poti minti ,dar pe Dumnezeu nu il poti minti ' . Fa lucruri bune si o sa vezi ca viata ta va fi buna ,chiar daca intampini uneori greutati . Are credinta in Dumnezeu si stie ca Dumnezeu nu il va parasi la greu . Are o gandire moderna , dar nu intrece masura in unele privinte . Ii place muzica buna ,dansul si imbracamintea moderna .
Nu am fost o persoana autoritara cu el . Eu am cautat sa ma ridic la asteptarile lui , adica sa gandesc modern si sa inteleg modul de viata al tinerilor din acesta generatie noua .
Am incredere in el si el in mine . Suntem prieteni pot sa spun . Asta opoate spune oricine care ne cunoaste . Uneori ii mai spun : Fi atent unde te duci ,ce prieteni iti alegi , la ce ora vii .' El imi spune : ' Mami , nu mai sta cu frica ,sti unde ma duc , sti ca eu nu fac rele si ca stau in banca mea linistit . ' Poate multi cred ca mint , dar asta-i adevarul . Comunicare dintre parinte si copil conteaza foarte mult . Trebui sa acordam multa atentie la ceea ce spune copilul ,cat si la modullui de gandire . Nu sa-l criticam cand greseste ,ci sa incercam sa-l facem sa inteleaga ca a gresit si pe viitor sa nu mai repete greseala . Cand este nervos sau vrea sa fie singur (ca au nevoie si de asta ) sa nu incercam atunci sa-l iscodim ,intrebandu-l ce se inampla cu el . Sa il lasam in pace si sa-l supravechem de la distanta ,iar cand vedem ca se simte mai bine , sa cautam prin cuvinte blande sa discutam cu el . Eu cam asa am facut cu fiul meu . Nu stiu cat de bine am procedat , dar sunt mandra de fiul meu , asa cum este .

Draga Catalina,

Ce pot sa-ti spun e ca te felicit pentru ce ai reusit sa faci cu fiul tau. Ceea ce tu ai descris imi este foarte familiar, pentru ca si eu am fost la fel crescuta de parintii mei. Stiu ca din punct de vedere crestinesc in momentul in care avem copii avem o datorie fata de Dumnezeu in modul de a-i creste, dar ma uit la societatea de azi si ma sperii, pot spune ca mi-ar fi frica sa aduc pe lume un copil acum.
Am spus ca lucrez in invatamant si am vazut destul de multe. Copiii care erau educati sa calce totul in picioare pentru a-si atinge scopul, chiar daca la varsta asta este o jucarie, si copiii blajini, crescuti in frica de Dumnezeu, care lasau totul de la ei,dar care erau tristi si singuri - singuratate sociala, pentru ca sunt absolut singura ca Dumnezeu lucreaza in ei, prin ei si cu ei.

Draga Arhanghelule,

La ce te referi cand spui ca multe lucruri care se intampla in scolile din intreaga lume sunt depasite si ar trebui adaptate? Astept ceva detalii.

Si ma intreb de ce parintii in ziua de azi se gandesc la ei, la propriile placeri si dorinte si nu-si fac timp sa se ocupe cu adevarat de copiii lor.
Eu vad aici, in Nord America ce se intampla. Fac copii, angajeaza babysitter si cu asta considera ca si-au facut datoria. Nu vezi un tata cu copilul in parc invatandu-l sa mearga pe bicicleta - pentru asta sunt cursuri speciale la care il inscrii pe copil, nu vezi o mama povestind cu el sau explicandu-i ceva despre lumea asta. Ii vezi in schimb ca au timp pentru shopping, pentru vorbit la celular in timp ce copilul cine stie ce face, si nici macar nu se sinchisesc sa-i faca observatie.
Ca sa nu mai spun de influenta mass-mediei, dar si aici intervin si ma intreb: Oare e bine sa nu-i lasam pe copii la desene animate sau la televizor? Oare in momentul in care intra in contact cu ceilalti copii si nu gasesc teme de conversatie pentru ca al meu nu se uita la televizor nu va fi ca un handicap, si se va izola de ceilalti?
Care este calea de mijloc?
Sau este o cale de mijloc?

Ioana

Am spus ca sant depasite pentru ca de atata timp modul de predare de a invata un elev este cam acelasi si pe oameni nu prea ii schimba cu nimic.Daca ne uitam in societate fiul nu are inbunatatiri fata de tata ci doar adaptarea la timpul respectiv in care sa nascut.El face aproape aceleasi greseli sufletesti.Iar scoala ar trebui sa se gandeasca mai mult la acest lucru dar este mai usor sa ii dai elevului sa tociasca si dupa aceea sa fie ascultat sau sa discuti teme care nu au legatura cu sufletul elevului.Daca pe elevi ii invatam acelas lucru sau aceeasi materie pe care am invatato noi cum putem sa avem copii mai buni,iubitori,milostivi,sufletisti,etc. decat noi si generatiile trecute cand noi defapt creem acelas om prin acest invatamant static iar copilul va deveni la fel de static cand el ar trebui sa fie foarte flexibil cum sant copiii intre 1 si 3 ani, acesti copii iubesc pe toata lumea si nui invata nimeni cum sa iubeasca, pe cand ceilalti se limiteaza.
Cred ca ar trebui sa se faca intai niste scoli de profesori care sa le stie pe toate cate sant pe pamant si in suflete.
Omul in scoli uita sau il facem noi sa uite de suflet asta am vrut sa spun.

Ioana in primul rind la care din societati te referi la cea romaneasca sau canadiana, nord americana? pentru ca sunt inca diferente mari, INCA, iar multe din neajunsurile societatii referitor la felul cum isi cresc copiii si a sistemului de invatamint public NAmerican vin din faptul ca:

1. Sunt tari de emigrare masiva a creierelor formate fara nici o cheltuiala pentru ei.
2. Ca rezultat al acestui lucru scoala acolo nu este o prioritate. Tot circul educational este datorat presiunii parintilor si a comunitatii. Scolile sunt vazute ca mincatoare de bani si care nu produc mai nimic avind in vedere ca 90% din absolventii liceelor(cei care le termina) continua studiile superioare in domeniul uman si ajung sa vinda marfuri in lipsa de posturi in filologie, sociologie, filozofie, psihologie.

In Romania daca aruncai o caramida din avion loveai un inginer, in schimb in America mai mult ca sigur va lovi un psiholog.

Ma refer la societatea romaneasca. Ca, in privinta celei canadiene m-am cam convins, ca sa spun asa. Problema am ridicat-o din motivul ca si noi ne dorim sa fim ca ei si ma intreb daca e bine sau nu.
Cam asta ar fi.
Ioana

si eu sunt mama, sfat nu iti pot da pentru ca nu sunt sigura ca eu la randul meu imi cresc copii cum trebuie, dar iti pot recomanda sa citesti cartile Pr Porfirie, pr Paisie aghioritul, acolo gasesti foarte multe sfaturi pt parinti, sunt carti extraordinare acolo gasesti tot ce cauti. cu dragoste jenica