Trei pilde din Pateric - ecranizate si transpuse in vremurile noastre, cu umor si duiosie. Am primit si eu materialul si il dau cu drag mai departe:
http://www.youtube.com/watch?v=_p5tv-KURdQ

Multumim,multumim.
Este superb!!!

Sa ne traiesti, fata draga!
Dumnezeu sa te binecuvinteze, sa fie peste tine harul Domnului totdeauna, ca mult bine ne faci, or, cum poate iti va fi placind, mult se revarsa Domnul prin tine, curata inima, catre noi pacatosii si nevrednicii ...
Iti multumesc, Ana Maria!

Asemenea, Cristiboss!
Domnul cu tine, suflet bun si atat, atat de harnic...!

Din povestirile Parintelui Cleopa ( I )
 

Acum aproape o mie de ani, împăratul Nichifor Votaniatul al Constantinopolului (1078-1081) a făcut o catedrală mare, aproape cât „Sfânta Sofia“. Sfinţirea bisericii s-a anunţat cu câteva luni înainte, ca să aibă oamenii timp să vină, căci atunci nu erau maşini, avioane sau trenuri.

La sfinţirea bisericii împăratului Nichifor au venit patriarhi, 40 de mitropoliţi, mii de preoţi, ca la o biserică împărătească.

Atunci trăia în Constantinopol o bătrână de 93 de ani, pe care o chema Anastasia. Aceasta era văduvă de 50 de ani şi se ducea mereu la biserică şi se ruga lui Dumnezeu. Ea stătea la marginea oraşului, tocmai lângă drumul acela pe care treceau căruţele la sfinţire. Dar era tare necăjită. Avea o cocioabă de căsuţă, n-avea bani, n-avea untdelemn, n-avea făină, n-avea ce să ducă şi ea. Avea doar o seceră şi o furcă de
tors. Văduvă săracă în cele materiale, dar bogată în credinţă.

Darul ei pentru biserică, un braţ de iarbă

Şi trecând atâtea care cu boi, încărcare cu poveri grele cu alimente pentru praznic la sfinţire, ea a văzut că unii nu aveau în car mult fân,şi ce s-a gândit, săraca? „Mă duc să duc şi eu un braţ de iarbă acolo!“Si-a luat secera, a luat o funiuţă, dar n-avea de unde să taie, că n-avea pământ. De unde să taie iarbă ca să nu facă rău la nimeni? S-a
dus pe hatul unui om, la marginea ogorului. Acolo creştea un fel de iarbă ce se cheamă pir, care cam împiedică recolta.

Şi a tăiat mătuşa un braţ-două de iarbă, a făcut o sărcinuţă şi s-a dus la biserică. Şi tocmai atunci a văzut o pereche de boi, care terminaseră mâncarea dinaintea jugului. Mătuşa Anastasia a dezlegat şi ea sărcinuţa ei de iarbă, a pus-o înaintea boilor şi a zis: „Doamne, primeşte braţul acesta de iarbă, că n-am ce aduce la sfinţirea acestei biserici şi să mă ierţi, că nu-i de pe ogorul meu!“. Şi plângând s-a dus de acolo în biserică.

„Am pierdut biserica pentru că am făcut-o cu mândrie!“

Când a văzut oamenii mulţi şi atâtea podoabe, căci biserica era pregătită ca o mireasă de nuntă, cu toate podoabele, gata de sfinţire, atunci ea s-a dus la icoanele din urmă, unde se închină femeile. Bătrâna, necăjită, cu faţa trecută de bătrâneţe, cu un tulpan vechi pe ochi, încălţată cu opinci, cu o catrinţă rea, a îngenuncheat şi se ruga Domnului: „Doamne, iartă-mă că n-am adus nici un dar la biserică! N-am nimic. Împăratul este împărat şi pe pământ şi în cer! Dar eu, săraca de mine, n-am avut bani, n-am avut nimic...“
Şi în timp ce se ruga ea cu lacrimi în ochi, a venit şi împăratulNichifor Votanian, cu dregătorii lui, cu spătarii lui, cu ostaşi, cu toată suita împărătească. Împăratului îi strălucea coroana de aur pe capca razele soarelui; era îmbrăcat cu porfiră, cu hlamidă. Înainte de aintra în biserică, spătarul împăratului, pe care-l chema Petru, i-aarătat inscripţia de deasupra uşii. Era o placă mare de marmură şi erascris cu slove de aur: „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi aFiului şi a Sfântului Duh, făcut-am această dumnezeiască biserică cutoată cheltuiala mea, eu, împăratul Nichifor Votanian“.
Şi în timp ce au intrat ei în biserică să vadă cum este pregătită pentru sfinţire, îngerul Domnului a schimbat inscripţia împăratului. Era scris mai frumos, cu slove de aur: „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, făcut-am această dumnezeiască biserică cu toată cheltuiala mea, eu, văduva Anastasia“. „Vai mie, păcătosul! Aici este mare minune! Nimeni n-a putut face aceasta decât Dumnezeu! Asta-i minune mare! Am pierdut biserica pentru că am făcut-o cu mândrie! A dat-o unei văduve!“, a spus împăratul.
Când a văzut oamenii mulţi şi atâtea podoabe, căci biserica era pregătită ca o mireasă de nuntă, cu toate podoabele, gata de sfinţire, atunci ea s-a dus la icoanele din urmă, unde se închină femeile. Bătrâna, necăjită, cu faţa trecută de bătrâneţe, cu un tulpan vechi pe ochi, încălţată cu opinci, cu o catrinţă rea, a îngenuncheat şi se ruga Domnului: „Doamne, iartă-mă că n-am adus nici un dar la biserică! N-am nimic. Împăratul este împărat şi pe pământ şi în cer! Dar eu, săraca de mine, n-am avut bani, n-am avut nimic...“
Şi în timp ce se ruga ea cu lacrimi în ochi, a venit şi împăratulNichifor Votanian, cu dregătorii lui, cu spătarii lui, cu ostaşi, cu toată suita împărătească. Împăratului îi strălucea coroana de aur pe capca razele soarelui; era îmbrăcat cu porfiră, cu hlamidă. Înainte de aintra în biserică, spătarul împăratului, pe care-l chema Petru, i-aarătat inscripţia de deasupra uşii. Era o placă mare de marmură şi erascris cu slove de aur: „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi aFiului şi a Sfântului Duh, făcut-am această dumnezeiască biserică cutoată cheltuiala mea, eu, împăratul Nichifor Votanian“.
Şi în timp ce au intrat ei în biserică să vadă cum este pregătită pentru sfinţire, îngerul Domnului a schimbat inscripţia împăratului. Era scris mai frumos, cu slove de aur: „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, făcut-am această dumnezeiască biserică cu toată cheltuiala mea, eu, văduva Anastasia“. „Vai mie, păcătosul! Aici este mare minune! Nimeni n-a putut face aceasta decât Dumnezeu! Asta-i minune mare! Am pierdut biserica pentru că am făcut-o cu mândrie! A dat-o unei văduve!“, a spus împăratul, poruncind să fie găsită această femeie.

Din povestile Parintelui Cleopa ( II )
 

Frica de Domnul, temelia faptelor bune

Era odată un om deprins să fure. Măcar de-ar fi fost sărac. Da de unde! Era om gospodar, avea femeie bună, credincioasă şi copii, avea boi, oi, cai, porci, vite, păsări, pământ, livezi, vii, dar a fost crescut rău la părinţii lui, că nu era sătul până nu mânca ceva furat.
Şi într-o zi, în luna iulie, venind el din ţarină, a văzut lanurilepline de grâu. A venit acasă, a pregătit căruţa şi caii, drugul de legatsnopii, a pus nişte fân pentru cai şi iarbă verde în căruţă şi înputerea nopţii, când doarme şi pasărea, cum zice ţăranul, a plecat,
luând şi o copiliţă numai de trei-patru ani cu el.
Si a venit omul acela la furat snopi în ţarină. Copila a rămas lacăruţă. Era lună, senin şi se vedea bine la distanţă. Şi s-a dus în lan omul, de meserie hoţ din copilărie, şi a început să se uite în toate părţile. Şi la stânga şi la dreapta, şi înainte şi înapoi. Ca nu cumva să fie vreun paznic pe lan. După ce s-a încredinţat el că nu-l vede nimeni, a luat câţiva snopi şi s-a întors la căruţă.
„Câte zile voi avea, nu mai fur!“

Copiliţa, prin care a vorbit Duhul Sfânt, întreabă: „Tătăică, matale ai uitat ceva! Ai privit în toate părţile, dar ai uitat să priveşti şi în sus. Mata în sus de ce nu ai privit?“. Dar copila nu a zis ca să-l mustre pe tatăl ei. Ea a crezut că poate aşa e bine, dacă priveşte în toate părţile să privească şi în sus. Însă l-a mişcat pe om foarte mult.

Şi atâta l-a certat frica lui Dumnezeu pe om, că a luat snopii, i-a dus înapoi şi a făcut claia; a venit, a întors caii, a pus zăbală la cai, a pus copiliţa în căruţă şi cu căruţa goală s-a întors acasă.
Când venea acasă, femeia ştia că nu vine niciodată cu golul. Ori fura bostani, ori porumb, ori grâu, ori altceva, el venea încărcat. Îl vede,de data asta că vine cu golul:
- Măi omule, dar ce-ai păţit? Ce-ai păţit?

- Femeie, câte zile voi avea, nu mai fur!

- Ce-ai păţit? Bine ţi-a făcut! Te-a prins! Ţi-am spus eu ţie. Aşa gospodar la furat!

- Nu mai fur câte zile oi avea!

- Dar ce-ai păţit?

El arată copiliţa şi zice:

Datorită copilei.

- Dar ce ţi-a făcut copila?

- Datorită ei nu mai fur în veacul veacului. Căci a vorbit Duhul Sfânt prin gura ei. Dumnezeu îmi vorbeşte prin gura copilei, că trebuia să mă uit mai întâi în sus; că dacă mă uitam în sus, nu mai era nevoie să mă uit la dreapta, la stânga sau înainte, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi.

Începutul înţelepciunii este frica de Domnul

Iarăşi vă spun: începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Ea este temelia tuturor faptelor bune. Înţelepciunea are două capete: primul este frica de Dumnezeu şi cel mai de sus este dragostea de Dumnezeu, că toată fapta bună se începe din frica lui Dumnezeu şi se termină în dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârşirii şi cea mai înaltă faptă bună. Frica de Dumnezeu nu te lasă să mănânci de frupt în zilele
oprite. Frica de Dumnezeu nu te lasă să faci vreun păcat în posturi sau la zile mari. Frica de Dumnezeu nu te lasă să te răzbuni pe cineva. Frica de Dumnezeu nu te lasă, când ai văzut omul sărac, să-l laşi şi să nu-l ajuţi. Frica de Dumnezeu îţi aduce aminte de moarte, de judecată, de rai, de împărăţia cerului, de slava drepţilor. Frica de Dumnezeu nu te lasă să cleveteşti, nu te lasă să spui minciuni. Frica de Dumnezeu nu te lasă să mândreşti, să te trufeşti.
Frica de Dumnezeu nu te lasă să ai zavistie (invidie, duşmănie) saurâvnă rea pe cineva. Frica de Dumnezeu nu te lasă să te răzbuni pe altul, să-i faci rău. Frica de Dumnezeu nu te lasă să glumeşti, să râzisau să osândeşti pe altul.
Frica de Dumnezeu nu te lasă să fii iubitor de arătare, să ai dorinţă de a plăcea oamenilor, să ai slavă deşartă, să ai făţărnicie, să ai viclenie în tine. Frica de Dumnezeu nu te lasă să fii iubitor de sine, să trăieşi în nesimţire. Frica de Dumnezeu nu te lasă să păcătuieşti, nici cu vederea, nici cu auzul, nici cu mirosul, nici cu glasul, nici cu pipăitul, nici cu închipuirea. Frica de Dumnezeu te păzeşte de uitare, de neştiinţă, de trândăvie, de tot alaiul întunericului.

Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta.Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. Dupa aceea,prietenul sau 1-a intrebat:
- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar 1-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-1 foamea, ar fi drept?
- Bineinteles ca nu, a raspuns .bogatasul.
- Dar daca 1-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig,cum ar fi?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi m felul acesta?
- Cum? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva?
- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-1 cu totul pe celalalt.
Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt, ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in timp ce sufletul ii este mort.
"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu. " (Sfantul Tihon)





Discutand despre cele sfinte, un om ii spuse unui calugar:
- Parinte, eu cred in Dumnezeu, insa nu prea merg la Biserica. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp si mi cred ca este neaparat sa mergi. Este suficient sa crezi in Dumnezeu si atat.
- Fiule, ii spuse atunci calugarul, ai o camasa foarte frumoasa. Nedumerit,
omul nu a mai stiut ce sa zica, insa calugarul a continuat:
- Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa?
- Da, raspunse omul.
- Dar doua zile, o porti?
- S-ar putea.
- Dar o saptamana sau o luna, o porti?
- Nu, parinte, bineinteles ca nu.
- De ce? - il mai intreba calugarul ca si cand nu ar fi priceput.
- Fiindca se murdareste si trebuie spalata. Abia dupa aceea o iau iarasi pe mine, cand este curata si frumoasa.
- Pai, vezi, fiule! Asa cum se murdareste camasa ta si trebuie spalata pentru a o purta iarasi, la fel si sufletul se "murdareste" de pacate si rautate si cum 1-ai putea curata daca nu la spovedanie si la slujbe, prin dragostea si harul Domnului?!
"Intra in Biserica si te caleste! Aici nu se trage la judecata, ci se da iertarea pacatelor. " ( Sfantul Ioan Gura de Aur)

ORA DE RELIGIE - INGERASUL CU PISTRUI de Pr.Nicolae Cojocariu

"Daca vrei sa vezi raiul pe pamant, priveste in ochii unui copil..."(F.M.Dostoievski

- Bine, copii !V-ati pregatit bine pentru astazi.Andreea, Vasile si Ionela, v-ati innobilat catalogul cu cate un 10.Acum, va rog, cine vrea sa prezinte colegilor tema pentru acasa -"Lumea ingerilor vazuta de copii"?

O padure da maini ridicate si nerabdatoare confirmau ca tema trezise interesul clasei.
-Atunci, sa-l ascultam pe...Mihaita !

Din banca a patra, de langa geam, se ridica, usor timorat, un pusti inalt si desirat, blondut si cu ochii albastri stralucitori, ce jucau intr-o lumina ciudata.Fata rosie ca focul accentua prezenta pistruilor obraznici, presarati pe pometii obrajilor si pe nasucul aruncat in vant.

Era nou venit in clasa, dintr-o familie numeroasa, de prin partile Bucovinei, iar numele de familie-Cepeliuc- suna curios pentru colegii din Vechiul Regat.

- Stiti, Parinte, incepu el, iar emotia cuvintelor ii sugruma glasul, dumneavoastra ne-ati spus sa compunem ceva din minunata lume a ingerilor.Dar eu am fost acolo.In vis.E visul meu !Iata-l :

"Deodata, se facea ca fugeam din lumea asta, a oamenilor mari, acolo, in lumea ingerilor.Ma asezasem cuminte-cumintel, impreuna cu ceilalti fratiori ai mei, pe cate o stea si, fascinat, priveam totul in jur.Acolo, in lumea visului meu, nu era loc pentru suferinta, pentru minciuna, boala sau lacrimi.Acolo, sus, in cer, cu ingerii asezati pe cate o stea in rugaciune cosmica, pacea si linistea intalnirii cu Dumnezeu erau ca jos, in cerul coborat pe pamant, in Biserica lui Hristos, la Sfanta Liturghie.In lumea visului meu nu incapeau decat dragostea, libertatea, bucuria, adevarul.Adevarul! Mantuitorul Iisus Hristos ne-a spus - am invatat tot la o ora de Religie- ca Adevarul ne face liberi.Or, acolo, eu eram liber.Si, curios, oameni mari nu prea erau in visul meu; doar ingeri si stele.Nu era loc acolo pentru lumea parintilor mei de pana mai ieri, de dedublare, unde ceva invatam in intimitatea caminului si altceva spuneam atunci cand ieseam in lume.Disparuse din visul meu si privirea trista si goala a bunicului- profesor de istorie- care nu-ntelegea cum toata munca lui, in care crezuse la inceput din convingere, dar apoi prin constrangere - comunismul -, n-a fost decat o iluzie.Mare si trecatoare ca viata lui.Se facea, in visul meu, ca aveam un calculator nou-nout.Ca acela vazut pe la TV.

Era, apoi, prima data cand nu o mai auzeam pe mama intrebandu-l soptit pe tata:"Barbate, ce punem azi in farfurie copiilor?".Se facea ca Andreea, colega mea de banca, nu mai avea in ghiozdan, ca gustare pentru pranz, merele acelea marunte si multe, multe, probabil dintr-o gradina a Vrajitoarei, de nu se mai terminau niciodata.In locul lor era, surazator, pachetelul acela argintiu, stralucitor, din cele de la magazinul din colt, la care am vazut-o pe Andreea tragand cu coada ochiului.

Se facea ca, asa mic cum sunt, ma bateam, de la egal la egal, cu cei "mari, mari ", dar tot oameni !- din Est si din Vest.Si-apoi, savurandu-mi victoria, cantam Oda bucuriei, fericit, pe sub stele.Nu va vine sa credeti ?Dar soricelul Jerry nu facea ce voia cu ditamai motanul Tom?Am vazut eu la desene animate.Si cei de la desene animate nu mint niciodata.

Tare mi-a parut rau ca vecinul meu Razvan nu a fost cu mine in vis.De cand mama lui, tanti Marioara, e plecata in Italia, la munca, a devenit trist.Nici de joaca nu are timp.Toata gospodaria a ramas pe capul lui si al bunicii Ioana...

Acolo, sus, am fost fericit cu ingerii, pe sub stele.Si multe as mai fi visat eu, de nu m-ar fi trezit tata, spunandu-mi ca-i timpul sa ma pregatesc pentru scoala.Dar nu la scoala ingerilor...

V-a placut visul meu ?A, vreti sa stiti de ce totusi am visat gri, in alb si negru, lumea oamenilor mari ?Ei, mi-as fi colorat eu visul ca sa va placa, dar stiti cat costa o cutie de culori ?Va spun tot eu :doua paini pentru mama, o sticla de vin pentru bunicul, cateva tigari pentru tata sau un caietel pentru surioara mea.Adica exact cat sa nu mai pot visa.Adica, exact cat costa realitatea de jos, in alb si negru, a oamenilor mari..."

Se opri brusc, incurcat, cu ochii umezi, pironiti in pamant.Si, pentru o clipa, furat de visul lui Mihaita, am avut impresia ca langa mine, in ochii aceia in care se intrezarea raiul, in chipul acela imbujorat si plin de pistrui al unui pusti din clasa a V-a, care refuza sa-si piarda copilaria, se ascundea un ingeras cazut de pe cine stie ce stea...

Un ingeras cu pistrui.Sau, poate, nu era doar o impresie.

Voi ce credeti ?
balla georgeta