Cel mai mare "idiot" care a trait pe pamant !
Auzit-ai povestea celui mai mare idiot de pe pământ? Se spune că trăia odată într-un oraș, un om mare idiot. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii râdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, ceva frumos, ceva înțelept, lumea începea a râde chiar de la primele lui cuvinte… că doar era cunoscut ca fiind idiotul fără seamăn al orașului.
Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigașe, omul nostru a mers la un bătrân înțelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori își lua viața. Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă așa de grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi și orice spuneau ceilalți, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfințitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumusețe, ce este frumusețea, cum o poate dovedi, e o prostie să spui că există frumusețe pe lume, nu poate fi dovedită, nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existența muzicii, e doar zgomot. 7 zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viață, moarte, Dumnezeu, etc. după care să se întoarcă înapoi la el. După cele 7 zile, prostul se întoarse la înțelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap și era frumos îmbrăcat. Fața lui radia fericire. Urmând povețele bătrânului a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi spus ceilalți oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare și devenea complet negativist. Iar trucul a funcționat atât de bine încât acum toți ceilalți doreau cu ardoare să îi devină discipol. Oare de câte ori în viața noastră am ajuns, la fel ca omul din povestea noastră, să punem sub semnul întrebării lucruri importante ce nu pot fi înțelese cu mintea ci doar cu inima? Oare de câte ori am negat existența acestor lucruri pentru că mintea noastră ne spunea că nu există așa ceva? Oare de câte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieții doar pentru a face față traiului de zi cu zi după etaloanele și la standardele din zilele de azi? |
Povestioare cu si despre copii. . .
Un copil de 4 anișori stătea în vecini de un bătrân a cărui soție murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat și s-a așezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns:
- Nimic, l-am ajutat numai să plângă. Profesoara D.M. studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat. Atunci, o fetiță din grup spuse: - Eu știu totul despre adopții pentru că eu sunt adoptată. - Ce înseamnă să fii adoptat? întrebă un alt copil. - Înseamnă că tu crești în inima mamei tale, în loc să crești în burta ei, a spus fetița. J. încerca să reușească să obțină un loc in echipa de fotbal a școlii. Mama lui știa că băiatul pusese suflet în asta și se temea că nu va fi ales. În ziua în care locurille au fost repartizate, Jaime ieși alergând cu ochii sclipind, mândru și emoționat. - Ghicește mamă, strigă și apoi spuse cuvintele care au rămas ca o lecție pentru mama lui. Am fost ales să aplaud și să animez. Un copil de 10 ani stătea în fața unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă, desculț, privind prin fereastră și tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil și îi spuse: - Micuțul meu prieten, la ce te uiți cu atâta interes prin fereastra asta? - Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul. Doamna l-a luat de mână și au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de șosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă și un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele și i le-a șters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului și îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de șosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap și i-a zis: - Nu e nicio îndoială că acum te simți mai bine micuțule! Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână și, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă: - Dumneavoastră sunteți soția lui Dumnezeu? Cu trecerea anilor ne pierdem inocența, care nu este altceva decât înțelepciunea pe care ne-a dat-o în dar Dumnezeu. Dacă privim viața cu ochi de copil, s-ar putea să înțelegem mai bine acest joc de a trăi și a evolua. |
Concertul
Când luminile din încăpere s-au stins și concertul era pe cale să înceapă, mama s-a întors la locul ei și a descoperit că fiul său dispăruse.
Dintr-o dată, cortinele au fost date la o parte și lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scenă. Îngrozită, mama văzu că băiețelul ei se așezase la claviatura, apăsând pe clape și alegând cu grijă notele cântecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. În acea clipă, marele maestru pianist și-a făcut intrarea în scenă, a mers repede la pian și i-a șoptit băiatului la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânți”. Apoi, aplecându-se, Paderewski și-a întins mâna stângă și a început să completeze melodia, adăugând partea de bas. După puțin timp, și-a întins și mâna dreaptă, de cealaltă parte a băiatului și a adăugat un acompaniament cursiv. Împreună, bătrânul maestru și tânărul ucenic au transformat o situație ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasă, într-o experiență extraordinar de creativă. Cei din public au fost atât de fascinați, încât nu și-au putut aminti ce a mai cântat marele maestru după aceea. Și-au amintit doar de piesa clasică: „Twinkle, Twinkle Little Star”. Poate că așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. Ceea ce poți realiza doar de unul singur este puțin probabil ceva demn de a fi reținut. Ne dăm silința să fim cât mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzică frumoasă și armonioasă. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vieții noastre poate fi cu adevărat frumoasă. Data viitoare când îți propui să faci lucruri mărețe, ascultă cu atenție. S-ar putea să auzi vocea Maestrului, cum îți soptește la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânți”. Fie să-i simți brațele în jurul tău și cum te ajută să-ți transformi micile încercări în adevărate capodopere. Ține minte, Dumnezeu nu îi cheamă pe cei pregătiți, ci mai degrabă, îi pregătește pe cei „chemați”. Viața se masoară mai exact prin viețile pe care le atingi, și nu prin lucrurile pe care le dobândești. Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze și să fie mereu alături de tine! Și ține minte: „Nu te opri. Continuă să cânți”. |
O libertate anosta
A fost odată ca niciodată, un om. Trăia singur printre mulți asemeni lui. Viața i se părea lipsită de sens și de rost, și asta cu toate că avea bani mulți, casă frumoasă și curată, mulți servitori, etc. Adeseori se uita la servitorii săi. Îi părea rău de ei, simțea milă față de ei în inima sa, și își spunea, ce grea trebuia să fie viața de sclav… El se bucura zi și noapte de libertatea sa, de banii săi…. chefuia cu prietenii, avea femei frumoase, mânca mâncărurile cele mai alese.
Așa își trăia el viața, în vreme ce servitorii lui duceau o viață grea… locuiau în case modeste, sărăcăcioase… zi și noapte trebuiau să lucreze… aveau legi de-ale lor, un stil al lor de viață ce omului nostru i se părea greu de suportat, dar cu toate acestea, pe chipurile lor se întrezarea mai mereu un zâmbet. Odată, la o petrecere, omul nostru s-a întâlnit cu un vechi prieten. Și acel prieten, s-a uitat în ochii săi, și l-a întrebat: - Amice, care-i rostul vieții tale? Și omul nostru nu a știut ce să îi răspundă… Pe zi ce trece, aceste cuvinte îi răsunau tot mai des în minte… care era rostul vieții sale…avea de toate, și totuși îi lipsea ceva. Nu reușea să își dea seama ce îi lipsește, și astfel s-a dus să caute un sihastru, și să îi caute povața. A urcat din greu pe drumuri și pe cărări rar bătute, prin hățișuri întunecate, prin poieni pline de lumină, și pe costișe abrupte și înghețate, unde fiece pas te putea duce jos în hău. Și în final, a ajuns la grota unde locuia sihastrul…. A intrat înăuntru, s-a așezat în fața ascetului, și l-a întrebat așa: - Ce îmi lipsește mie, părinte? Sihastrul s-a uitat în ochii săi, și i-a spus: - Îți lipsește un Stăpân… |
Un cal deprimat se tolănește pe jos și nu mai vrea pentru nimic în lume să se mai ridice.
Stăpânul disperat, nereușind să-l convingă să se ridice, cheamă veterinarul. Acesta, sosit imediat, examinează animalul și zice: “E foarte grav, singura soluție sunt aceste pastile pe care i le vei da câteva zile; dacă nu reacționează, trebuie eutanasiat.” Porcul a auzit totul și fuge la cal: “Ridică-te, ridică-te, altfel se sfârșeste rău!!!” Dar calul nu reacționează și dă încăpățânat din cap. A doua zi, veterinarul vine din nou să vadă efectul pilulelor: “Nu reacționează, mai așteptăm o zi, dar cred că nu sunt speranțe!“. Porcul auzind, fuge din nou la cal: “Trebuie să te scoli, altfel vei păți mari necazuri!” Dar calul, nimic. A treia zi, constatând lipsa progreselor, veterinarul îi cere stăpânului: “Du-te după carabină, a venit timpul să-l scăpăm pe bietul animal de chinuri!” Porcul fuge disperat la cal: “Trebuie să reacționezi, e ultima ocazie, te rog, ăștia sunt gata să te omoare!!!” Calul se ridică, se scutură, face câteva mișcări de dans, o ia la fugă în galop și sare câteva obstacole. Stăpânul, care ținea mult la calul său, foarte fericit îi spune veterinarului: “Mulțumesc mult, ești un medic minunat, ai făcut un miracol! Trebuie neapărat să sărbătorim evenimentul! Haideți iute să tăiem porcul și să facem o masă mare” Morala? Uneori e mai bine să îți vezi de treburile tale! |
Citat:
Stiu si eu o povestire asemanatoare dar cu o morala exact opusa: „Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet. "Oare ce se afla acolo?" se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci. Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse. "Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!" Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus: "Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie". Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: "Este o capcana pentru soricei in casa!" Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: "Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare" Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: "Este o capcana pentru soricei in casa!" Vaca i-a raspuns: "Wow, domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma poate rani in nici un fel." In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana. In acea noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Asa ca acesta o muscase. Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare. Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina. Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea. Prietenii si rudele venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul. Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti. Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete... Morala: Toti suntem intr-o calatorie numita viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca daca unul dintre noi este amenintat, noi toti suntem in pericol.” |
Citat:
Că prea mare între faptele bune este dreapta-socoteală, iar cele ce le face credinciosul se cuvine a le face după dânsa; că cele ce se fac fără dreaptă-socoteală și fără scop, măcar bune de-ar fi, la nimic nu folosesc, ba uneori pricinuiesc și vătămare." |
Odata, pe cand ma aflam unde ma aflam [in India, n.ed.], un misionar strain a venit la mine si mi-a spus: “Sunteti un om bun, dar nu sunteti o buna crestina”.
I-am zis: “De ce?” “Fiindca sunteti aici de atata vreme si vorbiti doar in engleza. Ce limbi ale bastinasilor ati invatat?” I-am raspus: “N-am izbutit sa invat nici o limba a locului, fiindca calatoresc foarte mult dintr-un loc in altul. De indata ce invat un dialect, cei din jur incep sa vorbeasca altul. Am invatat sa spun doar ‘Buna dimineata’ si ‘Buna seara’. Nimic altceva”. “Aaa, nu sunteti crestina. Cum puteti evangheliza?” Atunci mi-am zis: “Doamne, da-mi un raspuns pentru el”. Am cerut aceasta din toata inima, si apoi i-am spus: “Ah, am uitat! Stiu cinci limbi.” “Cu adevarat? Care sunt acestea?” “Cea dintai limba este zambetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea de-a treia este a mangaia. Cea de-a patra este rugaciunea, iar cea de-a cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi ma plimb in toata lumea.” Atunci el s-a oprit si mi-a zis: “O clipa. Puteti sa repetati, ca sa notez ce ati spus?” Cu aceste cinci limbi poti calatori in tot pamantul, si toata lumea va fi a ta. |
Citat:
Din dragoste si iubire am fost creati si ni s-a aratat lumina , din dragoste suntem iertati de peste doua mii de ani . Cum intoarcem noi aceasta iubire ? Cred ca prin cunoasterea celor doua "limbi" la care faceai referire : LACRIMA si RUGACIUNEA ! Sunt doua "limbi" de mare folos pe drumul Pocaintei ! Multumiri Costel pentru povestioara !http://www.crestinortodox.ro/forum/i...cons/icon7.gif |
Citat:
Hablando de pelotas simbólicas y cuál es más valiosa, hay un otro cuento semejante ( en inglés) con la version you tube también. http://www.youtube.com/watch?v=BqBws...eature=related The mayonnaise jar and the two cups of coffe "A professor stood before his philosophy class and had some items in front of him on a table. When the class began, wordlessly, he picked up a very large and empty mayonnaise jar and put a tennis ball in it. Then he proceeded to fill the remained space with golf balls. He then asked the students if the jar was full. They agreed that it was. The professor then picked up a box of pebbles and poured them into the jar. He shook the jar lightly. The pebbles rolled into the open areas between the golf balls. He then asked the students again if the jar was full. They agreed it was. The professor next picked up a box of sand and poured it into the jar. Of course, the sand filled up everything else. He asked once more if the jar was full. The students responded with a unanimous “yes.” The professor then produced two cups of coffee from under the table and poured the entire contents into the jar, effectively filling the empty space between the sand. The students laughed. “Now,” said the professor, as the laughter subsided, ” This jar represents your life. The tennis ball represent the most important thing in it: God. The golf balls are also important things such as your family, your children, your health, your friends, and your favorite passions—the things that if everything else was lost and only they remained, your life would still be full. The pebbles are the other things that matter in life like your job, your house, and your car, your money. The sand is everything else — the small stuff.” “If you put the sand into the jar first,” he continued, “there is no room for the pebbles or the golf balls nor the tennis ball. The same goes for life. If you spend all your time and energy on the small stuff, you will never have room for the things that are really important to you. Pay attention to the things that are critical to your soul. Make time to talk to God, play with your children. Take time to get medical checkups. Take your partner out to dinner. There will always be time to clean the house and fix the disposal. Take care of the tennis ball and the golf balls first, the things that really matter. Set your priorities. The rest is just sand.” One of the students raised her hand and inquired what the coffee represented. The professor smiled. “I’m glad you asked. It just goes to show you that no matter how full your life may seem, there’s always room for a couple of cups of coffee with a friend.” ....y colorin colorado este cuento se ha acabado... |
Ora este GMT +3. Ora este acum 17:48:37. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.