Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 13.12.2012 23:17:16

" Vin vremuri grele "
 
Într-o dimineață, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcții. În timp ce își savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte. Patronul cafenelei trecu să-l salute și văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, așa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Își sună apoi soția rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-și anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă și s-au anunțat „vremuri grele”.
Aceasta sună la magazinul unde își comandase rochia și o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Își ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” și trebuie să facă economii.
Patroana n-a avut încotro și a anulat comanda, dar își aminti că a auzit ea la știri cândva că „Vin vremuri grele”. Așa că a sunat imediat la firma de construcții pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunțat pe constructor că va renunța pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ și nu își poate asuma un asemenea risc în acest moment.
Constructorul s-a întristat la auzul acestei vești, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că dorește anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” și acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleșit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat așa cum a anticipat. Simțindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-și înece amarul cu un pahar de vin.
În timp ce stătea din nou așezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat și a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.
Morala: Gândurile și cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.

Miha-anca 14.12.2012 16:04:58

Un antropolog le-a propus un joc, unor copii dintr-un trib african. A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele. Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se bucure de premiu. Când i-a întrebat de ce au alergat așa, din moment ce unul singur ar fi putut câștiga toate fructele, i-au răspuns: - Ubuntu*… Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit, dacă toți ceilalți ar fi fost triști?
* Ubuntu - un cuvânt vechi african, concept-bază a culturii Xhosa, însemnând „omenie față de ceilalți (semenii noștri)”.
Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”….
Autor: Razvan
http://filedelumina.ro/category/articole/

cristiboss56 14.12.2012 23:04:45

Femeia este viață și cu ea ține Dumnezeu!
 
Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

Acum, la începutul bătrâneții mele, îmi pot desluși ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două ființe unice pe pământ și în Cer: Maica Domnului și mama care m-a născut! Cele mai apropiate ființe fără de care n-aș fi fost și n-aș fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.

De câte ori stăteam la masă și mai întârziam în glume și în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncați mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!

Își poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori și acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o și nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spațiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!

De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului și a vrednicei mele mame și ori de câte ori vorbesc și-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!

Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia strașnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate și atâta forță în sinea ei, deși pare și chiar este atât de sensibilă și chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbați că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, așa trebuie să ne purtăm de delicat și frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo și cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea – o mărturisesc – totală! Nu m-am așteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul și preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Deși era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creștea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumește. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut și acele doamne care au primit cu drag, dar și cu o obișnuită stare. Femeia este conștientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase și nu glumește asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuți și vreri creștine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd și de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soția, gospodina, întreita lucrare, și osteneala fără margini, de nimeni știută, mereu împrospătată și de la capăt, din nou luată! De unde atâta forță? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama și o vedeam cu câtă forță lucrează o zi întreagă și noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o așa ființă, și de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soția, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii. Și, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet și acum simt ca și atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea crește și mai mult. Nu că aș fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulțumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învățat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeș și a intrat pe ușa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moșica lui Cojoc, vecina noastră de casă, și întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu pățească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac și acum! M-a luat de cămășuță de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am niște emoții grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un strașnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă și că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viață! Când spui soție, spui speranță! Ea, femeia, mama, soția, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

Doamne, ce ființă este femeia! Dacă ar ști ea însăși cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm așa, mai bine să nu știe pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.

Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viață și cu ea ține Dumnezeu! Să nu uităm!

cristiboss56 17.12.2012 00:57:53

Ce este viata?
 
Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

cristiboss56 17.12.2012 01:02:55

Sa sti sau sa nu sti . . .
 
A fost odată o broască mică care trăia într-o fântână adâncă. Fântâna și bucățica de cer pe care putea să o vadă erau tot universul ei. Într-o zi broscuța noastră a întâlnit o altă broască care trăia în afara fântânii.
“De ce nu cobori sa te joci cu mine?” a întrebat broasca din fântână.
“Ce e acolo?” a întrebat broasca de sus.
“Avem totul aici. Tot ce îți poți dori. Curente mari și mai mici, stele, o lună câteodată, și câteodată ajung aici până și obiecte care zboară în jos din cer”, a răspuns broasca din fântână.
Broasca de sus a oftat și i-a spus: “Dragă prietene, trăiești într-o lume închisă. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare.”
Broasca din fântână s-a supărat. “Nu-mi povesti că aveți acolo o lume mai mare ca a noastră! Lumea mea e mare. Noi vedem și trăim orice experiență pe care ne-o oferă viața” …așa grăi broasca din fântână.
“Nu, prietene. Tu poți vedea numai lumea de deasupra ta printr-o gaură de diametrul fântânii. Lumea aici sus e enormă. Aș vrea să pot să-ți arăt căt de mare e”, spune broasca de sus.
Broscuța fântânii era supărată rău acum. “Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Mă duc să-l întreb pe tata.”
Îi povestește tatălui despre discuția avută cu broasca de sus. “Fiule”, ii spune tatăl cu inima grea, “prietenul tău are dreptate. Am auzit că sus e o lume mult mai mare, cu mult mai multe stele decât putem noi să vedem de aici.”
“Atunci de ce nu mi-ai spus până acum?” îl întreabă broscuța.
“La ce bun să o fac? Destinul tău e să fii aici în fântână. Nu poți ieși”, a răspuns tatăl broscoi.
Micuța broască iar se supără: “Ba da pot sa ies, o să-ți arăt!” și s-a cățărat… dar fântâna era prea adâncă, pământul prea departe, și a căzut la loc.
“Nu, fiule. Eu am incercat toată viața și la fel au încercat strămoșii tăi. Fii mulțumit cu ce ai, altfel vei suferi în viață.”
“Vreau să ies și să văd lumea de sus!” a strigat broscoiul cel mic cu multă determinare.
“Nu fiule. Acceptă-ți destinul. Învață să trăiești cu ce ți s-a dat”, i-a spus tatăl.
Și așa broscoiul fiu și-a consumat viața încercând să scape de fântâna întunecoasă și rece. Dar nu a reușit. Lumea de sus a rămas un vis.



O veche legendă Amerindiana povestește despre un viteaz care a găsit într-o zi un ou de vultur și l-a pus într-un cuib de pui de preerie. Puiul de vultur a văzut lumina zilei odată cu puii de preerie și a crescut alături de ei.
Toată viața lui tânărul vultur a făcut exact ceea ce făceau puii de preerie. Ciugulea insecte și scurma după râme în pământ. Cloncănea și cârâia exact ca un veritabil pui de preerie. Iar când zbura stârnea un nor de pene pe o distanță de câțiva metri.
Până la urma, acesta era stilul de zbor al puilor de preerie.
Anii au trecut și vulturul a crescut.
Într-o zi a văzut o pasăre minunată care plana în înaltul cerului albastru fără nori. Elegant, pasărea uriață se rotea mișcându-și încet aripile aurii.
“Ce pasăre minunată!” a exclamat vulturul nostru către prietenii lui puii. “Ce este? ”
“Ăstă-i un vultur, regele păsărilor”, a cloncănit unul dintre pui. “Dar ar fi bine să o lași baltă. Tu n-ai să fii niciodată un vultur.”
Și uite așa vulturul a uitat de pasărea magnifică și a murit, convins fiind că este un pui de preerie.

cristiboss56 17.12.2012 23:12:06

Un frate, cerand Sfantului Macarie Egipteanul un cuvant spre mantuirea sa, a fost trimis de acesta in cimitir doua zile la rand, in prima zi sa certe mortii, iar in ziua a doua sa-i laude.
Cand fratele s-a intors, Sfantul l-a intrebat: “Ce ti-au raspuns mortii?” “Nimic”, raspunde ucenicul.
Atunci Sfantul ii zice: “La fel si tu, daca vrei sa te mantuiesti, fii mort, neluind in seama nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor.”

cristiboss56 18.12.2012 23:18:22

Interviu cu Diavolul…


Mihai- Pentru început vreau să vă întreb unde locuiți…
Diavolul- Eu locuiesc în fiecare milisecundă de întuneric în care clipești… Exist pretutindeni în mințile oamenilor, în porțiunea rămasă nefolosită a creierului fiecăruia… Acolo în întuneric…De aceea cu cât oamenii sunt mai ignoranți și folosesc doar o mica părticică din creier, cu atât palatul meu din mintea lor este mai mare… Și ce mă amuză cel mai tare este că însăși preoții voștrii din bisericile voastre vă îndeamnă la ignoranță interzicând cercetarea adevărului… Asta înseamnă mai mult spațiu pentru mine.. ha…ha…ha…
Mihai- Că tot ați adus vorba despre biserici, nu vă temeți de faptul că se construiesc tot mai multe și tot mai mari, pretutindeni?
Diavolul- Oooo omule naiv… Nu clădirile mari și strălucitoare vă țin departe de Mine, ci credința în El… Iar atâta timp cât însăși ctitorii acelor biserici de care vorbești, montează pe ele paratrăsnete pentru a se feri de trăsnetele Lui, credința în El rămâne doar o reclamă sclipitoare… Vezi că iar ai clipit…
Mihai- Dar oamenii se informează constant, citesc cărți, se uită la televizor, avem mii de canale…Nu credeți că este o formă de luptă împotriva ignoranței?
Diavolul- Oare ce cărți citesc oamenii tăi?… La ce informații se uită prin cutia aceea pe care o numiți televizor?… Chiar nu vezi?… Atât în cărți, cât și la televizor oamenii preferă subiecte ca adulterul, desfrânarea, invidia, violența, politica, persuasiunea…. Iar toate aceste caracteristici sunt atribute ale Mele… Sunt creația mea… Ei se uită de fapt la Mine… Iar acum am să-ți dezvălui un mare secret… Doar atunci când omul privește către mine, pot și eu privi în sufletul lui în căutarea a ceva de care să mă agăț și să rămân acolo… Să nu treci asta în interviu…
Mihai- Dar oamenii au prieteni, nu este asta o formă de iubire care ne apropie de El?
Diavolul- Gândește-te la prietenii tăi… Dacă poți identifica un singur motiv pentru care ești prieten cu aceștia, înseamnă că nu este prietenie ci doar o formă de fățărnicie… Iar fățărnicia este tot a mea…
Mihai- Dar Iisus a murit pentru noi acum două mii de ani… asta nu ne eliberează cumva de Tine?
Diavolul- Oh…Iisus da…Au fost vremuri grele pentru mine atunci cu Opoziția… Dar încă o dată cu ajutorul oamenilor tăi am izbândit… Revenind la întrebarea ta… Iisus vă apără întradevăr, însă doar până în momentul nașterii… Vă ajută să veniți curați pe această lume… Doar atât… Apoi vă preiau Eu… ha… ha… ha…
Aș mai sta de vorbă cu tine, muritorule, dar văd că ai început să clipești tot mai rar, iar asta nu-mi place… te las acum… Până pe data viitoare…

cristiboss56 25.12.2012 01:27:06

Acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic
 
Zis-a avva Daniil: ne-a povestit noua avva Arsenie ca pentru el, desi poate chiar el era. Ca sezand un batran in chilia sa i-a venit un glas zicand: vino si iti voi arata lucrurile oamenilor. Si sculandu-se, a iesit si l-a dus pe el intr-un loc si i-a aratat un arap taind lemne si facand o sarcina mare si acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. Si in loc de a mai lua dintr-ansa, el mergand mai taia lemne si adauga peste sarcina. Si aceasta o facea vreme indelungata si mergand putin mai inainte, iarasi i-au aratat lui un om stand langa un lac si scotand apa dintr-ansul si turnand-o intr-un jgheab gaurit, din care curgea iarasi in lac. Si i-a zis lui iarasi: vino sa-ti arat alta: si a vazut o biserica si doi oameni calari pe cai tinand o prajina de-a curmezisul, unul impotriva altuia. Si voiau sa intre prin usa si nu puteau, pentru ca era prajina de-a curmezisul si nu s-a smerit nici unul pe sine inapoia celuilalt, ca sa intoarca prajina de-a dreptul si pentru aceasta au ramas afara de usa. Si batranul a zis: acestia sunt oamenii care poarta cu mandrie cumpana, ca si cum ar fi a dreptatii si nu s-au smerit ca sa se indrepteze pe sine si sa calatoreasca pe calea cea smerita a lui Hristos. Pentru aceasta si raman afara de Imparatia lui Dumnezeu. Iar cel ce taia lemne, este omul cel intru multe pacate, care in loc de a se pocai, adauga alte faradelegi, intru pacatele sale. Si cel ce scotea apa, este omul cel care face lucruri bune, dar pentru ca are intru dansele amestecare rea, cu aceasta a prapadit si lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie sa fie treaz la lucrurile sale, ca sa nu se osteneasca in desert”.
“Odata au venit dracii la avva Arsenie in chilie, necajindu-l. Si venind cei ce slujeau lui si stand din afara de chilie, l-au auzit strigand catre Dumnezeu si zicand: Dumnezeule, nu ma parasi! Nimic bun n-am facut inaintea Ta, dar da-mi dupa bunatatea Ta sa pun inceput”.
Se mai spunea, ca in toata vremea vietii sale cand sedea la lucrul mainilor lui, avea o carpa in san pentru a-si sterge lacrimile care picau din ochii sai si auzind avva Pimen, ca a adormit, lacrimand a zis: fericit esti, avvo Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Ca acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinta a nu plange”.

cristiboss56 25.12.2012 01:28:40

Echilibru intre munca si rugaciune
 
Intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii. In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, “ora et labora” ” roaga-te si munceste”.
Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: “Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun si du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime”.

Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: - “Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea”.
Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. “Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te”. A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au mancat, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i:
- “Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi”.
- “Da, mancam”.
- “Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile”.
- “Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta, daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!” Tanarul monah si-a cerut iertare si a mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.

cristiboss56 25.12.2012 01:30:51

Cel ce inseala, se inseala singur
 
Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un țăran și i-a spus: - Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule ““ a răspuns omul bucuros ““ ce trebuie să fac?
- Să-mi construiești o casă, la marginea pădurii.
Țăranul a plecat bucuros și, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce și-a spus ? El, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel?!”
Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămîneau. Cînd a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar țăranul știa că n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.
Cînd i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ți-am spus acum, la sfîrșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut să-l înșele pe altul și, de fapt, singur s-a înșelat. Dacă ar fi fost cinstit și și-ar fi văzut de treabă, și-ar fi făcut un bine lui și familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.
În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înșele niciodată pe nimeni.
După cum ne purtăm noi cu aproapele, așa se va purta Dumnezeu cu noi.” Sfîntul Ioan Gură de Aur
Asa e si cu noi.
Ne construim vieile, punînd în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun.
Apoi, cu uimire, realizăm că trebuie să trăim în casa care tocmai ne-am construit-o.
Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită. Însă nu ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte! Tu esti tîmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scîndură sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti.
Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mîine.

Deci nu uita: ce faci, te face!


Ora este GMT +3. Ora este acum 04:51:26.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.