Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Ruga (poem) (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14589)

Raoul 18.02.2012 02:19:59

Ruga (poem)
 
Ruga

Ca pretutindeni Esti, si pururi Viu,
Ca Esti in mine chiar - O, Doamne, stiu…
Si inca mai cunosc, prin Voia Ta
Ca-n piept imi sta un ghimpe. N-ar mai sta!…

Un ghimpe care Te sluteste-n mine
Cu fiecare gand ce-mi suna bine.
Ca eu, cand licaresc, degraba fac
In inselarea mea prosteasca: pui de drac.

Iar Tu ma-ngadui… Ma gasesti din nou!
Si nufar imi pui gandul, corn de bou
Sa trag la jugul Tau usor,
Sa merg si, cateodata, chiar sa zbor!…

Cat ma vei mai rabda? Cat ma mai porti
Din bob in bob, in cartea celor morti?
Vad bine ca-Ti sunt scrum in biruinta.
O Doamne, Doamne, naste-ma-n credinta!

Ma-nvata ranile sa le iubesc!
Ma-nvata asta-ntai! Asa-Ti cersesc…
O, Tu asa ai suferit atunci?
Da-mi laptele cel dulce, pentru prunci!

Nu! Nu asa ai suferit, nici gand!
Ai fost cu mult, cu totul mult mai bland...
Puterea Ta sfintise suferinta,
In ruga Ta spre Tatal: cu credinta…

Imi amintesc, de-ngadui, Ghetsimanii
Cand sange tu lasai, sa spele banii…
Cand sabia in teaca o-ndemnai
Ca loc sa-i fie,-n veci, smeritu-Ti “Vai!...”

Imi pune deci ca nimb pe suferinta
Un strop, Te rog, O, Doamne, de credinta.
Nu fara ea sa-mi fie gandul lin!
Stralumineaza, Doamne, prin pelin…

Aud, imi pare, clinchet de pahar.
Ingaduie sa-L port, o clipa, Doamne: Iar!


Autor - Ioan Cezar.


Cu iubire vesnica din partea sa pentru toti! Dumnezeu sa-i rasplateasca marea credinta si iubire catre El! Tin deasemenea sa-i multumesc din suflet si eu,caci nu ma consider vrednic de a posta acest mesaj in locul sau...

ovidiu b. 18.02.2012 02:26:36

Ehee...Raoul...ce mă bucur să te văd într-o asemenea postură. Mă bucur pentru tine...iar pentru creația lui Cezar, mă înclin...și nu pot decât să-i mulțumesc.

dorinastoica14 18.02.2012 13:52:51

Am primi și eu poezia. Ioan Cezar este sensibil și foarte talentat. Are însă o luptă foarte grea pe care trebuie să o ducă. S-a hotărât să părăsească forumul. Este alegerea lui. Poate timpul petrecut aici va fi folosit pentru sporire duhovnicească și pentru a fi mai mult alături de cei dragi. A nu mai intra pe un site de socializare care îți este drag este totuși un exercițiu de voință deoarece acestea îți crează dependență și îți răpește foarte mult timp. Mi se pare mie sau așa este dar timpul a devenit foarte scurt, trece atât de repede! Când devii prea atașat de astfel de locuri e bine să te îndepărtezi pentru un timp.
Să te întărească și să te ajute Dumnezeu Ioan Cezar. !


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:32:55.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.