![]() |
Biserica Inspectoratului pentru Situații de Urgență
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" al Municipiului București va avea de joi, 23 aprilie 2009, o nouă biserică. Locașul de cult va fi sfințit cu prilejul praznicului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Biserici Ortodoxe Romane.
Biserica va purta hramurile Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș. |
Râmnicul Sărat
Peste 2000 de credincioși din Râmnicul Sărat au participat astăzi , 20 aprilie, în a doua zi de Paști, la sfințirea Bisericii "Sfântul Ilie Tezviteanul " . Slujba de sfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Epifanie, Episcopul Buzăului și Vrancei , înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
|
La Mânăstirea Ghighiu
Credincioșii ortodocși din județul Prahova se vor putea închina vineri, 24 aprilie 2009, moaștelor Sfinților Împărați Constantin și Elena. Relicvele vor fi aduse de la Catedrala patriarhală la Mânăstirea Ghighiu, în seara zilei de 22 aprilie și vor rămâne spre închinare până în seara de 24 aprilie, când vor reveni în Capitală.
|
În curând la Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R
La această rubrică voi consemna aparițile din perioada aprilie - iunie 2009 : - 1 . Scrierile Părinților Apostolici ; - 2 . Asceticele , de Sfântul Vasile cel Mare ; - 3 . Omilii, de Petre Hrisologul ; - 4 . Omilii și predici , de Asterie al Amasiei ; - 5 . Despre viața în Hristos , de Sfântul Nicolae Cabasila - 6 . Epistole duhovnicești , de Starețul Anatolie de la Optina ; - 7 . Omilii duhovnicești , de Sfântul Macarie Egipteanul ; - 8 . Mărturii în orizont ecumenic , de Părintele Galeriu ; - 9 . Iisus Mesia în Biblia ebraică , de Pr. Prof. Dr. Eugen Pentiuc.
|
Slujbă arhierească cu ocazia hramului bisericii Sf.Gheorghe din Bacău
De ziua Sf.Mare Mucenic Gheorghe, joi, 23 aprilie 2009, la orele 9, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul , Arhiereu -Vicar al Episcopiei Romanului, va sluji Sfânta Liturghie la biserica cu același hram din municipiul Bacău. La această slujbă vor participa pe lîngă Preasfinția Sa și un sobor de preoți și diaconi. Totodată, fiind sărbătoarea singurului lăcaș de cult cu hramul "Sf. Gheorghe" din oraș, toți băcăuanii sunt așteptați la acest praznic de la biserica situată in zona Orizont, pe str. Mărășești nr. 100 .
|
Pelerinaj la Sfântul Ioan Rusu - Grecia ( Plecare 21 mai 2009 )
Durata 8 zile, plecarea din București ora 19 cu autocarul , pe ruta Giurgiu, Ruse, Sofia, Kulata, Promahonas, sosire dimineața la Salonic.
Cost 345 euro . Servicii : transport cu autocarul 3 stele ( aer condiționat, Tv, video ) ; 6 nopți cazare în hoteluri de 2 și 3 stele, cu camere duble si triple ; 6 zile mic dejun ; preot însoțitor și însoțitor de grup. Informații suplimentare : Patriarhia Română , Centrul de pelerinaj "Sf. Ap. Pavel". Tel : 021 / 310. 99. 21 ; 021 / 337. 48. 13 și 0788 / 728. 542. |
Slujbă arhierească de hramul Bisericii Sf.Gheorghe din Bacău
Astăzi , de la ora 9.30, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Gheorghe" din municipiul Bacău. Fiind sărbătoarea singurului lăcaș de cult cu hramul Sfântului Gheorghe din oraș, foarte mulți băcăuani, au ținut să participe la acest praznic de la Biserica situată în zoma Orizont, de pe strada Mărășești nr. 100.
Parohia Sf. Gheorghe din Bacău este singura din oraș care oferă zilnic masa de prânz pentru aproximativ 25 de copii de la Școlile nr. 10 și 27, pe toată durata anului școlar. |
Întâlnire cu arabii creștin din București
Sala "Europa Christiana" a găzduit pe 21 aprilie, întâlnirea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu membrii comunității arabilor ortodocși din Romania.
Deși nu sunt organizați din punct de vedere canonic într-o parohie, în București trăiesb aproximativ 500 de arabi creștini, proveniți din toate țările Orientului. Comunitatea creștinilor copți din București s-a coagulat în jurul Asociației Copților Ortodocși "Sfântul Mina". |
Al doilea hram al Mânăstirii Rohia- Izvorul Tămăduirii
Izvorul Tămăduirii este al doilea hram al Mânăstirii "Sfânta Ana" Rohia, din județul Maramureș. Anul acesta la sărbătoarea Mănăstirii a participat si Preasfințitul Justinian, Episcopul Maramureșului și Stămarului .
La hramul Mănăstirii Rohia au participat peste 8.000 de credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților locale. |
Înființarea Centrului de Studii Biblico-Filologice din Iași
Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza" a lansat volumul "Biblia 1688, Pars VII , Regum I-II " din seria "Monumenta Linguae Dacoromanorum ", cu ocazia inaugurării Centrului De Studii Biblico-Filologice "Monumenta Linguae Dacoromanum ", în cadrul unui eveniment care a avut loc în Aula "Mihai Eminescu" a Universității ieșene.
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 14:25:23. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.