Bucuria postului
 

Nu de putine ori am auzit in cantarile bisericesti din aceasta perioada a Triodului, premergatoare Postului Mare, invitatia la a fi partasi "bucuriei postului".

Dar ce bucurie poate fi aceasta, intemeiata pe infranarea unor pofte si pe imputinarea unor placeri trupesti? Intreb, deoarece, trebuie sa recunostem, ca tocmai in ele, ne gasim, astazi, mai mult ca oricand, prilej de bucurie.

Ori, prin renuntarea la ele, Biserica, ne pune de fapt inainte, calea catre adevarata bucurie, cea duhovniceasca. Postul inseamna intr-adevar "imputinare", dar este una care aduce castig duhovnicesc, inseamna renuntare, insa una care este prilej de usurare a sufletului si trupului.

De fiecare data cand postul ni se pare greu, sa avem in minte urmatoarele cuvinte: "Nu postul in sine este greu de tinut sau fara folos, ci il face greu lipsa de smerenie, de cainta, de obisnuinta, de intelegere si nerecunoasterea pacatelor noastre, trufia si putinatatea duhovniceasca a celui care nu se marturiseste ca pacatos si vinovat inaintea lui Dumnezeu, dator cu umilinta si cu indreptare."

Nu postul este greu, ci noi, dupa cum spune psalmistul, suntem "grei la inima".

Pentru mine postul devine prilej de bucurie pentru ca este un drum spre Inviere. Iata si un sens pe care l-a dat PF Parinte Patriarh Daniel in predica de ieri.
"În acest sens, Mântuitorul spune, „tu când posteşti unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti“. A unge capul, în tradiţia ebraică, înseamnă a arăta bucuria, normalitatea vieţii, a arăta că trăieşti viaţa ca binecuvântare primită de la Dumnezeu. A spăla faţa însemna a avea o atitudine firească, de întâlnire şi comunicare cu oamenii, faţă către faţă, fără a atrage atenţia printr-o înfăţişare posomorâtă sau chip întunecat (smolit). În acest caz, smoala sugera smerenia, dar ascundea mândria. Ungerea capului şi spălarea feţei pot fi şi semne de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru darul vieţii. Aşadar, nu trebuie să atragem atenţia prin semne exterioare asupra postului, care este o lucrare interioară, intimă, sufletească, de comuniune personală cu Dumnezeu, Care vede tainic şi tăcut sufletul şi faptele omului credincios şi jertfelnic, rugător şi postitor". (PF Daniel)

De fiecare data cand incepe postul, din prma zi eu simt o mare bucurie legata de faptul ca ma simt mai aproape de fratii mei ortodocsi, simt ca suntem la fel, ca luptam toti in acelasi fel... ca facem armata impreuna :1:. Au fost perioada cand eram insarcinata si cand alaptam cand nu am putut tine post... aveam o amaraciune tocmai in privinta chestiei asteia, ca sunt altfel decat ceilalti, parca ma sufocam.

Mai am o bucurie legata de sarbatoarea mare ce va veni, de ideea ca ma pregatesc, ca ma apropii pas cu pas de acea zi speciala (si duhovniceste si lumeste)... e asa cum ma bucur ca va urma o nunta a unor prieteni/rude dragi si cu mult timp inainte incep sa ma gandesc cum va fi, ce cadou fac, eventual o surpriza cu care sa-i incant, apoi cum ma imbrac eu, copiii, sotul... Un astfel de eveniment imi trage gandurile spre el.

Postul Mare: "cu noi este Dumnezeu", slujbe frumoase, cutremuratoare, cantarile care te coboara spre adancaul sufletului pacatos acolo unde asteapta Hristos sa ne imbratiseze... amutire in fata smereniei Lui Dumnezeu, inlemnire in fata cumplitei jertfe, cuvantul greu din vecernia din Vinerea Mare "savarsitu-sa", jalea prohodului si speranta din ea... apoi liniste, ceva treburi cu cozonacii... si in sfarsit cantam cu totii "Hristos a inviat", biserica e luminata, crucile impodobite cu flori albe... ne privim cu mai multa bucurie in ochi... asta pana nu incep sa se impainajeneasca de oboseala... Apoi "Invierea a doua" care imi place atat de mult, cand toti sunt imbracati frumos, sunt mai relaxati, asa ca la sfarsit de sesiune... http://www.youtube.com/watch?v=fWA5Imc7njo

Nu exista bucurie mai mare ca cea pe care o da unirea cu Hristos. De aceea pe drept cuvant Biserica ne vesteste ca suntem cuprinsi de bucurie si in vremea postului. Daca in post are loc iesirea din vechiul Adam, venirea in noul Adam naste bucurie.

Ce nu-mi place e ca in post, omul de cele mai multe ori se opreste doar de la a gusta din anumite alimente, nu participa la slujbe, nu se roaga mai mult si asa ajunge sa se simta mai mult slabit si nu intarit sufleteste si trupeste. Sa vina omul la slujbe, sa guste tainic si hrana duhovniceasca pe care o da Biserica si va avea parte de intarire si bucurie.

Da, sa dea Domnul sa mergem mai des la biserica macar acum in Post. Caci nu numai cu paine se hraneste omul.

Minunat rostea un parinte, zicand: "Viata crestinului este post."
Fie alimentar, fie verbal, fie vestimentar, fie de orice fel... viata crestina este un post... o postire de lume si de ce este lumesc.

Si eu ma bucur sa se apropie Postul cel Mare.
Dea Domnul ca "mare" sa ne fie si noua folosul de pe urma lui, imbinand postirea cu rugaciunea, cu dragostea si cu mila.

Frumos cuvant. Perioadele de post randuite in cursul unui an bisericesc sunt lasate parca tocmai pentru a sublinia acest aspect. Ca nu cumva, in afara acestor perioade sau zile, sa uitam de actualitatea si necesitatea postului.

Postul trupesc si sufletesc, daca este insostit de Spovedanie si primirea Sfintei Euharistii, ne reaseaza in conditia fireasca in raport cu lumea si cu Dumnezeu. Omul, prin omorarea patimilor, din rob al lumii devine stapan, din fiu risipitor se bucura din nou de imbratisarea calda si iubitoare a Tatalui.

Bucuria postului consta de fapt in bucuria regasirii.

Eu m-as simti frustrata de indemnul asta, sau poate l-as primi daca imediat mi-as aminti ca postim ca sa ne impartasim cu bucuria, cu Viata, deci postul este doar un mijloc.

Nu trebuie sa uitam ca adevaratul post nu consta decat in abtinerea de la anumite alimente:

Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.

Esential e sa ne infranam in post mai ales pornirile egoiste, care ne impiedica sa iubim. Daca vom reusi asta, cred ca vom fi intr-adevar fericiti.

Deci ce vom face in acest post? La ce vom renunta?