„Grija pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte nu trebuie să paralizeze viața noastră spirituală printr-o preocupare obsesivă de bunurile materiale trecătoare, ci să purtăm grijă mai întâi de sufletul cel nemuritor, adică să căutăm viața cea veșnică netrecătoare, care este comuniunea omului cu Dumnezeu Cel veșnic”, a subliniat ieri, 25 iunie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în predica rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, cu prilejul Duminicii a 3-a după Rusalii.
Patriarhul României a evidențiat faptul că Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii, de la Matei, capitolul al 6-lea, versetele de la 22 la 33, în care se vorbește despre grijile vieții, ne arată sensul adevărat al vieții creștine, precum și modul în care trebuie să trăim viața ca oameni liberi din punct de vedere spiritual. Preafericirea Sa a explicat care este semnificația duhovnicească a luminătorului trupului, care este ochiul, la care a făcut referire Mântuitorul Iisus Hristos atunci când a spus: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat (Matei 6, 22-23). „Sfinții Părinți ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc ca fiind conștiința sau discernământul, prin care omul distinge între bine și rău, între sensul adevărat al vieții ca legătură a omului cu Dumnezeu și viața trăită în uitare de Dumnezeu. Hristos-Domnul vrea să ne spună că, dacă avem conștiință curată și gândire înțeleaptă, viața noastră se umple de lumină. Însă, dacă rațiunea sau discernământul omului sunt întunecate de patimi egoiste și de gânduri necurate, atunci viața omului pe pământ devine o existență întunecată. Mintea sau conștiința, ca ochi sufletesc, ne apropie de Dumnezeu când Îl iubim mai mult pe El decât pe oricine și orice din lumea aceasta, sau ne îndepărtează de Dumnezeu, când iubim în mod excesiv sau exclusiv lucrurile trecătoare, neglijând chemarea noastră la fericita viață veșnică ”, a arătat Părintele Patriarh Daniel. În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că omul cu adevărat liber este omul duhovnicesc. „Domnul Iisus Hristos ne învață că nu trebuie să facem din grija pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte o preocupare unică, înrobitoare, ci mai întâi de toate trebuie să ne gândim la iubirea milostivă a lui Dumnezeu , care se vede și în purtarea Lui de grijă față de păsările cerului și crinii câmpului (...). Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este mult mai mare pentru omul pe care l-a creat după chipul Lui și îl cheamă la asemănarea cu El prin comuniune de viață eternă cu El. Hrănirea spirituală a sufletului omului prin comuniunea sa cu Dumnezeu și îmbrăcarea lui cu lumina bunătății sunt mai de preț decât orice lucrare materială. Domnul Iisus Hristos ne spune că trebuie să dăm întâietate sau prioritate vieții spirituale și libertății noastre sufletești. Să ne îngrijim mai întâi de modul în care se prezintă sufletul nostru în fața lui Dumnezeu. Cu ce se hrănește el spiritual? Cum se îmbracă el spiritual? Mai precis, haina sufletului trebuie să fie lumina dobândită prin rugăciune fierbinte și viață sfântă trăită în curăție și în fapte bune. Cu alte cuvinte, haina sfințeniei este haina sau starea cea mai de preț a sufletului creștin”, a spus Preafericirea Sa. Patriarhul României a explicat apoi ce este Împărăția lui Dumnezeu, care pentru creștini trebuie să fie preocuparea primă și esențială a vieții lor. „Dar ce este Împărăția lui Dumnezeu pe care noi trebuie s-o căutăm cu prioritate și în mod constant? Împărăția lui Dumnezeu este comuniunea de viață și iubire veșnică a Preasfintei Treimi cu sfinții îngeri și cu oamenii sfinți, care împlinesc în viața lor voia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14, 17). În Biserică pregustăm pacea, bucuria și lumina Împărăției lui Dumnezeu sau a Împărăției Preasfintei Treimi. Toate Sfintele Taine săvârșite în Biserica Ortodoxă, cu excepția Sfintei Taine a Spovedaniei, care este pregătire pentru Sfânta Euharistie, încep cu această binecuvântare a Împărăției Tatălui, Fiului și Sfântului Duh (...). În Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel ne aduce o lămurire în plus privind Împărăția lui Dumnezeu, și anume că Împărăția lui Dumnezeu-Tatăl este Împărăția Fiului iubirii Sale (Coloseni 1, 13). Altfel spus, ea este Împărăția în care se arată iubirea Tatălui față de Fiul Său Veșnic, adeverită sau confirmată de Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul, precum și iubirea Tatălui față de toți oamenii care au fost înfiați în această iubire, prin harul Duhului Sfânt unit cu apa Botezului, pe baza credinței lor în Dumnezeu Fiul, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor”, a evidențiat Întâistătătorul Bisericii noastre. |
În fiecare an, pe 26 iunie, ne cinstim stindardul țării noastre. Ziua Drapelului Național a fost promulgată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. De altfel, celebrarea amintește și marchează ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, al armoniei și, de ce nu, ne amintește că noi credem în Dumnezeu, Cel în treime închinat.
Conform legii, în această zi, autoritățile publice și celelalte instituții ale statului au organizat o serie de programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și o serie de ceremonii militare menite să ne sensibilizeze, îndemnându-ne să respectăm valorile, simbolurile sau expresiile ce ne definesc ca neam. Nu e un lucru nou, căci Biserica, dintotdeauna, a propovăduit asta. Legat de tricolorul românesc, trebuie să amintim că în multe locașuri de cult ori în proximitatea acestora este arborat tricolorul. Biserica noastră dreptmăritoare și-a arătat prețuirea față de simbolul național și prin rânduiala de sfințire a drapelului românesc, căci tricolorul reprezintă o sinteză a istoriei țării noastre, este un simbol al întregului nostru popor, amintindu-ne despre trecutul, prezentul și chiar viitorul lui. Toate aceste aspecte sunt cuprinse în chip deosebit de frumos în rugăciunea de sfințire a drapelului național, rânduială la care, ce-i drept, în ultimul timp nu foarte mulți credincioși au participat. Așadar, una dintre aceste rugăciuni de sfințire a steagului glăsuiește: „Atotputernice și preaveșnice Dumnezeul nostru… caută cu ochiul Tău cel îndurat asupra noastră și acest steag cercetează-l cu binecuvântarea Ta cea cerească. Binecuvântează-l și sfințește-l ca să fie credincioasei tale oști biruință asupra vrăjmașilor celor potrivnici, iar credincioșilor Tăi, care nădăjduiesc spre Tine, să le fie sigură nădejde de biruință, îndrăzneală și tărie și să li se arate semn de veselie și de tărie, semn de biruință asupra vrăjmașilor”. Poate vă veți întreba de ce Biserica a alcătuit o rânduială de sfințire a drapelului național? Răspunsul ni l-a oferit Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, pe când era Episcopul Covasnei și Harghitei, cu prilejul unor sărbători religioase, a avut binecuvântata și inspirata inițiativă să împartă credincioșilor sute de steaguri tricolore: „Mai întâi să spunem că drapelul nostru, al creștinilor, în primul rând, este Sfânta Cruce și că, sub acest drapel, Mântuitorul a biruit moartea pe Golgota. Ei, tot așa și sub drapelul românesc, mulți dintre înaintașii noștri au murit pentru credință și pentru țară. Atâția eroi ai neamului românesc au fost înveșmântați în tricolor și au murit cu tricolorul în mână pe câmpurile de luptă. Deci, ar trebui ca generația de astăzi să nu uite lucrurile acestea, pentru că drapelul românesc a fost dintotdeauna sfințit. Drapelul oștirii române a fost sfințit de preoții care au mers alături de ostași pe front. Preoții, prin harul lui Dumnezeu, l-au sfințit cu apă sfințită prin Harul Duhului Sfânt, iar ostașii români l-au sfințit și ei, a doua oară, cu sângele lor. De aceea, nu este o simplă pânză care flutură în vânt, ci este un simbol, este o icoană a României”. Mulțumindu-i cu recunoștință Înaltpreasfinției Sale pentru acest emoționant răspuns, să mai adăugăm că steagul e România, acest binecuvântat pământ stropit cu sângele înaintașilor, care au luptat pentru idealul sfânt al unității și demnității. Că steagul național a inspirat pe mulți făuritori de valori nepieritoare o dovedesc aucțiunile lor, de-a dreptul surprinzătoare. Bunăoară, v-ați întrebat de ce inegalabilul Ciprian Porumbescu a testamentat să i se pună pe mormânt drapelul național? De ce Nicolae Grigorescu, la Agapia, a pictat pe aripa Arhanghelului Gavriil culorile steagului românesc? Nu din emfază, nici împlinind o modă, ci din profunde simțăminte de dragoste pentru tot ce-i românesc. Cine se mai gândește astăzi la idealul sfânt al unității pe care Hristos ni l-a cerut, stând în genunchi, căci știa Domnul cât de greu se va împlini? Nicolae Iorga, în timpul săvârșirii Tainei Cununiei, când preotul le punea cununiile, a strâns-o de mână pe mireasa lui, Ecaterina Bogdan, șoptindu-i: „De acum voi lupta toată viața pentru Unirea Transilvaniei cu România”. Și-a înfrățit slujba Cununiei cu idealul sfânt al unirii neamului din care a răsărit. Mi se pare cu totul emoționant! Cine ar mai face astăzi așa ceva? Nutresc speranța că vom reînvăța să redevenim patrioți, să ne iubim credința, neamul, să arborăm stindardul românismului cu bucurie și nădejde, să ne jertfim, fiecare după puterile lui, pentru sângele din care am răsărit căci, așa după cum spunea Lucian Blaga, „nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții”. |
O nouă generație de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București a depus ieri, 27 iunie, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română, la încheierea studiilor de licență și masterat. 290 de teologi au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Așa cum este tradiția, încheierea cursurilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București este un eveniment deosebit pentru studenții din anii terminali care au absolvit programele de studii de licență și master. Ieri, la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclisul facultății, studenții și cadrele didactice au participat, de dimineață, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, înconjurat de un sobor de slujitori format din profesori de teologie de la Facultatea „Justinian Patriarhul”. La final, ierarhul împreună cu soborul slujitorilor au săvârșit slujba Te Deum-ului de mulțumire în cadrul căreia absolvenții au depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română. Teologii s-au angajat în fața lui Dumnezeu să păstreze și să propovăduiască învățătura de credință ortodoxă așa cum le-a fost predată de profesorii lor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și să fie ascultători față de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Așa cum este tradiția, la finalul jurământului, absolvenții s-au închinat și au sărutat Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie. De asemenea, s-a săvârșit și polihroniul, un cântec liturgic festiv. În cuvântul de învățătură, PS Părinte Varlaam Ploieșteanul a spus că o nouă generație de absolvenți de Teologie aduce bucurie și speranță pentru Biserică. „Prin această promoție, sperăm ca în ogorul Bisericii noastre să intre la slujirea la Altar, cât și la predarea religiei și în domeniul lucrărilor sociale ale Bisericii tineri absolvenți care au, deopotrivă, o calitate intelectuală înaltă, o pregătire teologică bună, dar și vocația de a sluji Biserica și pe semenii lor care așteaptă multe de la ei”, a spus Preasfinția Sa. De asemenea, ierarhul a vorbit și despre dificultățile misiunii Bisericii, care se desfășoară astăzi într-un mediu din ce în ce mai ostil. „Sfântul Pavel ne atrage atenția că vor veni vremuri în care oamenii nu vor mai suferi învățătura cea adevărată. Au existat timpuri potrivnice Evangheliei și Bisericii, dar în cele mai multe cazuri oamenii au manifestat o atitudine de ignoranță și indiferență. Iată că Sfântul Pavel profețește despre vremurile când oamenii nu vor rămâne doar neutri față de învățătura Mântuitorului, ci pentru faptul că nu o pot suferi vor lupta cu toate puterile împotriva ei. Există o luptă puternică împotriva învățăturii Bisericii și a unei viețuiri normale creștine pe care noi am moștenit-o de la părinții noștri”, a explicat Preasfinția Sa. În continuare, părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a mulțumit Preasfinției Sale pentru slujire și i-a dăruit un buchet cu flori. „Cei 170 de absolvenți de la cele patru programe de licență și 120 de absolvenți de la master, care și-au finalizat studiile, au venit astăzi aici să mulțumească lui Dumnezeu și au plecat cu curaj și, după îndemnurile Preasfinției Voastre, vor fi prevăzători la toate ispitele acestei lumi și vor lua în serios acest jurământ pe care l-au făcut”, a spus părintele decan Ștefan Buchiu. La eveniment a fost prezent și Romiță Iucu, prorector al Universității din București, care i-a îndemnat pe absolvenții de licență și master să urmeze în continuare programele de studii universitare pentru a dobândi o pregătire integrală. |
Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, personalitățile cele mai proeminente din grupul Apostolilor Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Luca își împarte cartea Faptele Apostolilor în funcție de activitatea celor doi Apostoli, vrând să arate că Biserica, drept realitate mântuitoare, este deschisă deopotrivă spre poporul evreu, dar și spre cei din neamurile păgâne.
Cartea Faptele Apostolilor începe cu Înălțarea Domnului și cu evenimentul Cincizecimii sau al Pogorârii Duhului Sfânt. Imediat devine foarte vizibilă personalitatea Apostolului Petru. El rostește prima cuvântare programatică a Bisericii și face îndemnuri clare pentru cei care vor să devină membri ai comunității creștine. Figura sa patriarhală amintește de Moise. Este hotărât, povățuitor pentru ascultătorii săi și respectat de ceilalți Apostoli. El spune ce să facă cei care aud cuvântul Evangheliei: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2, 38). Despre Sfântul Apostol Petru știm din paginile Sfintei Scripturi că era din Betsaida Galileii, un oraș modest din partea de nord a Țării Sfinte. Numele tatălui său a fost Iona. Evangheliile sinoptice prezintă informația că era însurat și probabil avea și copii în momentul alegerii sale de către Domnul Hristos. Una dintre primele minuni ale Domnului Hristos a fost vindecarea socrei lui Petru (cf. Matei 8, 14-17). Petru este prezentat împreună cu fratele său, Andrei, ca pescari experimentați din Galileea. Alături de ei erau și „fiii lui Zevedeu”, viitorii Apostoli Iacov și Ioan. Chemarea Mântuitorului către ei este învăluită în mister. Li se oferă promisiunea de a deveni „pescari de oameni” (Matei 4, 18-19). La Luca, Petru este înfățișat ca proprietarul corabiei în care Mântuitorul ședea și predica oamenilor strânși pe malul lacului Ghenizaret (Luca 5, 3). Iisus îi uimește cu această ocazie pe Petru, pe Iacob și Ioan, spunându-le unde să arunce mrejele pentru a prinde pește. Imediat după asta, ei Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos (Luca 5, 4-11). La Ioan, ni se spune că Petru Îl urmează pe Iisus Hristos după momentul în care Ioan Botezătorul spune despre Acesta: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29). Această mențiune pare să sugereze că Petru era și el un ucenic sau admirator al Botezătorului Ioan. Petru era, potrivit tradiției, cel mai în vârstă dintre cei chemați. Petru a mărturisit în Cezareea lui Filip dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16). Martirizat în timpul prigoanei împăratului Nero În același timp, în sufletul lui Petru se îngemănau și acele trăsături care l-au determinat pe Domnul Hristos să spună despre poporul evreu că este „tare în cerbice”, adică încăpățânat și îndărătnic. Imediat după ce mărturisește că Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu, el refuză, ca și în alte situații, să accepte moartea Învățătorului său, atrăgând o mustrare gravă din partea Acestuia: „Înapoia mea, satano, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 23). Petru a fost printre primii care a ajuns la mormântul gol al Domnului Hristos, iar mărturia despre Înviere făcută de el va constitui predica, kerigma celorlalți Apostoli. Sfântul Apostol Pavel prezintă în Epistola către Corinteni o primă mărturisire a Bisericii: „Căci v-am dat întâi de toate ceea ce eu am primit, căci Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi; și că S-a arătat lui Chefa (Petru), apoi celor doisprezece” (I Cor. 15, 3-5). Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea și în Antiohia - unde membrii Bisericii s-au numit pentru prima dată creștini. Apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică, Bitinia. Conform tradiției, Petru a ajuns la Roma, unde a format Biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârșit mucenicește în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul lui Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican. Apostolul din afara celor doisprezece Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru, care a făcut parte din cei care au viețuit alături de Mântuitorul, s-a adăugat cetei Apostolilor în chip minunat după Înălțarea Domnului la cer și Pogorârea Duhului Sfânt. Numele său iudaic a fost Saul, iar cetatea sa originală a fost Tars. A primit o educație aleasă, rabinică, fiind ucenic al unui iudeu învățat, numit Gamaliel. Pe drumul Damascului este chemat la noua slujire de către Domnul Iisus Hristos. El mărturisește însă despre sine că a fost ales Apostol încă din pântecele maicii sale. Pavel a scris 14 epistole comunităților creștine și a făcut mai multe călătorii misionare în care a străbătut tot bazinul Mării Mediterane. A predicat Evanghelia mântuirii evreilor și păgânilor. S-a ostenit așa de mult pentru Biserică, ajunsese așa de sus, încât spunea galatenilor: „Nu eu, ci Hristos trăiește în mine” (Gal. 2, 20). Pavel a fost un om învățat, dar el mărturisea că nu s-a folosit de înțelepciunea lumii acesteia pentru a vesti Evanghelia. El a arătat lumii întregi lucrarea Duhului Sfânt. A vorbit despre omul duhovnicesc care primește nu după înțelepciunea omenească cele ale lui Dumnezeu, ci de la Duhul Sfânt. Pavel a fost un misionar desăvârșit. El spunea că s-a făcut toate pentru toți („tuturor toate”, I Cor. 10, 22), ca toți să creadă și să se mântuiască. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Pavel căuta rușinea și ocara pentru predicarea Evangheliei mai mult decât căutăm noi cinstea; căuta moartea mai mult decât căutăm noi viața; căuta sărăcia mai mult *decât căutăm noi bogăția, căuta ostenelile mai mult decât caută alții tihna, însă nu doar mai mult, ci cu mult mai mult, căuta durerile mai mult decât caută alții bucuriile, căuta să se roage pentru dușmani mai mult decât caută alții să-i blesteme. Pavel a stricat rânduiala lucrurilor; dar, mai bine spus, nu a stricat-o, căci Pavel a păzit-o așa cum Dumnezeu a legiuit-o. Tot ce dorea și urmărea Pavel era potrivit firii, tot ce dorim și urmărim noi este împotriva firii. De un singur lucru se temea, de un singur lucru fugea: de a supăra pe Dumnezeu, de nimic altceva; după cum nici nu dorea altceva decât a plăcea lui Dumnezeu”. Pavel a predicat Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos în Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Roma. A călătorit în Creta și în insula Malta. Conform tradiției, Sfântul Pavel a murit în aceeași zi cu Apostolul Petru, în timpul persecuției lui Nero împotriva creștinilor. Icoana îmbrățișării O icoană specială a celor doi Apostoli Petru și Pavel îi înfățișează în chipul unei îmbrățișări. Petru este pictat bătrân și cu barbă rotundă, iar Pavel - pleșuv cu barbă cenușie, conform erminiei iconografilor bizantini. Această prezentare este poate și mai enigmatică, întrucât știm că între cei doi Apostoli intervenise o dispută privind propovăduirea Evangheliei. Petru cerea pentru păgâni respectarea prescripțiilor iudaice, în timp ce Pavel declara inutilitatea Legii pentru păgânii botezați și pentru orice creștin chemat la o viață nouă a libertății și a duhului. Această dispută a fost rezolvată la Sinodul apostolesc de la Ierusalim, când Apostolii au hotărât ca din Legea veche creștinii să păstreze poruncile care îi feresc de desfrâu, de cărnurile jertfite idolilor, de animale sugrumate și de sânge. |
În dimineața zilei de 28 iunie 2017, ierodiaconul Ciprian Marin de la Mănăstirea Antim din București a trecut la cele veșnice, la vârsta de 84 de ani.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim în anul 1992, când a primit numele Ciprian, iar în anul 1997 a primit hirotonia întru ierodiacon. Părintele Ciprian Marin s-a remarcat în obștea Mănăstirii Antim în special prin grija față de treburile administrativ-gospo*dărești, pe care le rezolva cu o deosebită acrivie și atenție. Paraclisier ani de-a rândul, părintele Ciprian s-a îngrijit de buna rânduială de la biserică, de buna stare a obiectelor și veșmintelor liturgice, precum și de pregătirea marilor sărbători și hramuri, zile în care la Mănăstirea Antim veneau mulțime de închinători, mai ales în căutarea cunoscuților duhovnici de aici. Priceput în treburile Martei, dar totodată nepărăsind pe cele ale Mariei, părintele Ciprian a îndeplinit ascultările de chelar, ajutor de econom și responsabil cu corespondența. În același timp, avea grijă să pomenească zilnic sute de pomelnice ale credin*cioșilor, atât la slujbele din biserică, cât și în liniștea chiliei, unde, în mireasma tămâii și la lumina candelei, își îndeplinea cu evlavie canonul monahal, la care adăuga, după tradiția de la Antim, rostirea cât mai deasă a Rugăciunii lui Iisus. A fost, mai bine de 10 ani, ucenic de chilie al părintelui Sofian Boghiu, care l-a impresionat și l-a marcat profund prin blândețea și așezarea sa duhovnicească. Printre clericii din Arhiepiscopia Bucureștilor, ierodiaconul Ciprian era cunoscut, pentru că a fost chemat, până nu de mult, la fiecare sfințire de biserică, pentru a se ocupa de prepararea și distribuirea târnoselii. Cu toate că părintele era măcinat de o gravă afecțiune la plămâni, el a fost deosebit de activ până în ultimele luni de viață, când, împăcat cu sine și cu pă*rinții din mănăstire, a plecat la Domnul, adăugându-se în ceata minunaților bătrâni ai Antimului și lăsând în urma sa o pildă de jertfelnicie și de râvnă pentru casa Domnului, precum și un chip de monah statornic și riguros, harnic și evlavios. Slujba Înmormântării are loc în biserica Mănăstirii Antim, astăzi, vineri, 30 iunie 2017, începând cu ora 9:30, iar înhumarea va fi tot azi, la Mănăstirea Viforâta. Veșnica lui pomenire! |
Părintele Constantin Pârvu (1928-2017), fost vicar administrativ patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod și fost paroh al Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu, Protopopiatul Sector 2 Capitală, a fost înmormântat ieri, 29 iunie 2017, în ziua în care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul slujbei Înmormântării, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a citit mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mesaj intitulat: „Un slujitor statornic și harnic - preotul Constantin Pârvu (1928-2017)”. În semn de recunoștință pentru întreaga sa activitate administrativă, pastorală, misionară, publicistică și duhovnicească, părintelui Constantin Pârvu i-a fost acordată post-mortem, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală pentru clerici. Părintele Ionuț Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a citit gramata patriarhală de acordare a acestei distincții bisericești. La eveniment a fost prezent și domnul ministru Victor Opaschi, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, care a subliniat faptul că părintele Constantin Pârvu impresiona prin tinerețea spiritului său, dar și prin multitudinea activităților cotidiene, „prin profunzimea înțelegerii problemelor bisericești și sociale. Era o adevărată enciclopedie vie a vieții bisericești: cunoștea în profunzime istoria ei, viața ei de zi cu zi, oamenii care o slujeau și înțelegea totodată întreaga responsabilitate care revenea Bisericii Ortodoxe Române în vremurile grele ale comunismului, dar și în complicata perioadă a tranziției la democrație (...). Cred că nu este doar o întâmplare că îl conducem pe ultimul drum pământesc pe părintele Constantin Pârvu chiar în ziua praznicului Apostolilor Petru și Pavel. Și aceasta o spun nu doar pentru că este vorba de un preot, deci un urmaș al Apostolilor, trecut la Domnul, ci și pentru că am încredințarea că munca lui de aproape 50 de ani în Administrația Patriarhală a fost o adevărată și neîncetată muncă apostolică”, a spus dl ministru Victor Opaschi. Pr. paroh Augustin Rusu a precizat că părintele Constantin a fost ca un adevărat părinte și pedagog pentru slujitorii Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu. „Unii am învățat de la părintele administrație, alții am învățat să slujim sau să cântăm. Fiecare îi suntem datori cu ceva părintelui Constantin, pentru că el a avut răbdare cu noi”, a spus pr. paroh Augustin Rusu. Deoarece a fost distins cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002), acordat de Președintele României, părintele Constantin Pârvu a fost înmormântat cu onoruri militare, ceremonie oficiată de Regimentul de Gardă București. Liturghie arhierească înainte de înmormântare Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor despre misiunea de propovăduire a cuvântului Evangheliei a celor doi Corifei ai Apostolilor, Sfinții Petru și Pavel. „Sfântul Apostol Petru a fost un fel de lider al Apostolilor. El a vorbit în fața fraților săi Apostoli, în fața autorităților și a mai-marilor cetății. Într-o zi de 29 iunie, a fost condamnat la moarte, în Roma, și din smerenie, purtând totdeauna în conștiința sa faptul întreitei lepădări, a cerut să fie răstignit cu capul în jos, socotindu-se nevrednic de a muri pe cruce, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei, într-o familie evreiască bogată, tatăl său fiind cetățean roman. La vârsta de 12 ani a fost trimis la Ierusalim, unde a învățat cu cel mai vestit rabin al vremii sale, Gamaliel. De la el a învățat o teologie mozaică profundă, dar și o fidelitate ieșită din comun, până la violență. De aceea, el a fost un aprig prigonitor al Apostolilor și al creștinilor. Pe când mergea în Siria, în Damasc, pentru a-i aresta pe iudeii care au crezut Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, a avut loc convertirea lui minunată, când a auzit glasul Domnului Iisus Hristos pe care el Îl prigonea. După o pregătire de trei ani sub îndrumarea preotului Anania care l-a botezat, Sfântul Pavel a lucrat la propovăduirea Evangheliei toată viața sa. A fost condamnat la moarte pentru că a mărturisit cu prețul vieții pe Hristos și i s-a tăiat capul tot în ziua de 29 iunie”, a spus Preasfinția Sa. |
Biserica Ortodoxă Română a pomenit ieri, în Duminica a 4-a după Rusalii, minunea vindecării slugii sutașului săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, consemnată la Matei 8, 5-13, precum și pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. În cuvântul de învățătură rostit la paraclisul istoric din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că bunătatea oamenilor către semenii lor aflați în suferință atrage iubirea milostivă a lui Dumnezeu către ei.
Pericopa evanghelică de duminică ne-a expus un episod neobișnuit pentru vremea în care a trăit Mântuitorul Iisus pe pământ. Un sutaș, centurion roman, a venit la Domnul Hristos, la un iudeu, pentru a găsi vindecare pentru sluga sau servitorul său bolnav. „Acest gest arată că sutașul are o deosebită bunătate în suflet. El putea să înlocuiască pe servitorul său bolnav cu unul sănătos, dar bunătatea lui sufletească îl face pe el să caute vindecare la Iisus pentru acest servitor. Iubirea milostivă a lui pentru servitorul său, grija stăpânului față de servitor, arată un suflet mare. La această bunătate a lui răspunde și bunătatea lui Iisus, zicând: «Venind, îl voi vindeca» (Matei 8, 7)”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Însă centurionul roman dă dovadă de smerenie, dar și de dibăcie și o oarecare înțelepciune, refuzând vizita Mântuitorului Iisus Hristos în casa sa. „În momentul când a auzit că Iisus va veni în casa sa, a arătat smerenia sa, dar în același timp și prudență. El a zis: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea» (Matei 8, 8). Prudența lui se vede în sensul că nu voia să-L expună pe Iisus, deoarece dacă un evreu intra în casa unui păgân, a unui roman politeist, care credea în mai mulți zei, era aspru criticat de ceilalți evrei, fiindcă ei considerau că neamurile, celelalte popoare, sunt inferioare și necurate, și de aceea spune acest sutaș Mântuitorului că e suficient să zică numai cu cuvântul, de la distanță, și sluga sa se va vindeca”, a arătat Preafericirea Sa. În continuare, sutașul prezintă și modul cum Mântuitorul Iisus Hristos poate vindeca de la distanță pe sluga sa pornind de la experiența puterii cuvântului din viața sa proprie. „Apoi, într-un mod surprinzător și inteligent, el argumentează cum se poate vindeca sluga sa doar prin cuvânt. El arată puterea cuvântului din experiența sa proprie și zice: «Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face» (Matei 8, 9). Vedem că sutașul spune că el doar pronunțând un cuvânt, o poruncă exprimată în cuvinte, pune în mișcare soldații. Pornind de la puterea mobilizatoare de punere în mișcare a persoanelor prin cuvânt, sutașul crede că și Iisus cu puterea Lui unică, dumnezeiască, poate vindeca pe sluga sa doar prin cuvântul pronunțat de la distanță. El recunoaște că are putere mobilizatoare, dar nu are putere vindecătoare, el poate deplasa un om sănătos dintr-o parte în alta prin cuvânt, dar nu-l poate ridica din boală și să-i dăruiască sănătate. Vedem că iubirea milostivă a sutașului față de servitorul său bolnav îi întărește credința că Iisus îl poate vindeca pe acesta”, a explicat Patriarhul României. Acest episod nu este numai unul vindecător și filatropic, ci vedem un început al misiunii Mântuitorului printre păgâni, care va continua într-un mod intens mai târziu, iar despre aceștia Însuși Domnul a zis: „Mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor” (Matei 8, 11). În Biserica Ortodoxă Română a fost pomenit ieri și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, care s-a evidențiat în secolul 15 ca un mare apărător al creștinătății în fața pericolului otoman și un mare ctitor de biserici. „Astăzi facem pomenirea unui sfânt militar și domnitor, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care este cunoscut prin credința sa puternică, prin jertfelnicia sa pentru apărarea țării și a creștinătății întregi și pentru evlavia sa, întrucât a construit 44 de biserici de mănăstiri și de mir. A domnit 47 de ani, între 1457 și 1504. Acest mare principe al creștinătății, voievod și domn al Moldovei, a rămas în conștiința poporului nostru ca mare și sfânt. Cronicarii spun că este numit și sfânt pentru faptele lui mărețe, adică pentru multele lui războaie de apărare a Moldovei și a creștinătății în fața pericolului otoman. El avea un curaj bazat pe credință puternică, atât de mare, încât în tot timpul domniei sale numai doi ani nu a avut războaie de apărare”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. |
De aproape două veacuri, Sfântul Antonie cel Mare este cinstit la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Capitală. Astăzi, 4 iulie 2017, sfintele sale moaște sunt aduse aici din biserica abației Saint-Antoine-l'Abbaye, din localitatea L'Abbaye de Saint-Antoine, de lângă orașul francez Grenoble. Rezultatul cercetărilor întreprinse până în momentul de față arată faptul că, deși Cuviosul a dorit să nu se afle unde este trupul său neînsuflețit, sfintele sale moaște au fost descoperite după mai bine de 200 de ani de la trecerea sa la Domnul, prin revelație divină, în timpul împăratului Justinian (527-565), în anul 561.
Cuviosul Părinte Antonie s-a născut în anul 251 în Egiptul de Mijloc, localitatea Come, într-o familie creștină. După moartea părinților săi, a vândut moștenirea care îi revenea și a împărțit-o săracilor. A început să practice asceza, la început, nu departe de casa părintească, de care însă se va îndepărta cu timpul. Astfel, la vârsta de 35 de ani, îl găsim așezat într-o fortăreață, pe malul drept al Nilului, pe „Muntele dinafară”, la Pispir, unde va rămâne aproape 20 de ani. Aici a fost urmat de foarte mulți monahi, întemeind și conducând mai multe mănăstiri, cu toate că ducea o viață retrasă. Cele mai vestite dintre coloniile ascetice înființate de el sunt Nitria și Scete. A trecut la Domnul în anul 356 pe muntele Colzim, cunoscut și ca „Muntele dinăuntru”, aproape de Marea Roșie, la vârsta de 105 ani. Sfântul Antonie a fost înmormântat de doi dintre ucenicii săi, într-un loc tainic, după porunca acestuia, spre a evita primejdia inițierii unui cult al său, după obiceiul locului. „Eu, precum s-a scris, pornesc pe drumul părinților. Căci mă văd chemat la Domnul. Iar voi privegheați și nu pierdeți roada nevoinței voastre de mulți ani, ci, ca și când acum ați începe, siliți-vă să păstrați râvna voastră [...]. Gândiți-vă la aceasta, cugetați la aceasta! Și dacă țineți la mine și mă pomeniți ca pe un tată, nu lăsați pe vreunii să ia trupul în Egipt, ca să mă așeze vreodată în case. Căci de aceea am întârziat în munte și am venit aici. Știți cum îi înfruntam pe cei ce făceau aceasta și cum le-am poruncit să înceteze acest obicei . Înmor*mântați deci trupul meu și ascundeți-l sub pământ. Păziți cuvântul meu, ca nimeni să nu cunoască locul, decât numai voi” (Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie , pp. 242 ș.u.). Porunca Sfântului Antonie este clară și precisă, respectată de altfel de cei doi ucenici ai săi cu sfințenie: „Iar frații, precum li s-a poruncit, i-au înfășurat trupul și l-au ascuns sub pământ și nimeni nu știe până azi unde a fost ascuns, decât numai cei doi”. Cinstirea sa în primele veacuri creștine Încă de la începuturile creștinismului, cultul sfinților și al sfintelor moaște a cunoscut o permanentă dezvoltare, mai ales în zona Egiptului. Prima mărturie despre cultul Sfântului Antonie atât în Răsărit, cât și în Apus o avem de la Sfântul Atanasie cel Mare, biograful său. Astfel, Sfântul Atanasie, relatând modul în care a trecut Sfântul Antonie la Domnul, arată că acesta „era cunoscut nu prin scrieri, nici pentru înțelepciunea cea din afară, nici pentru vreo măiestrie oarecare, ci numai pentru evlavia lui”, pe care Sfântul Atanasie o considera ca fiind darul lui Dumnezeu „și nimeni n-ar putea tăgădui că aceasta șevlaviaț era darul lui Dumnezeu”. Tocmai „evlavia” Sfântului Antonie și „râvna lui întru nevoință” au contribuit la răspândirea rapidă a veștilor despre faptele sale minunate săvârșite în pustiul Egiptului: „Căci cum s-ar fi auzit - scrie Sfântul Atanasie - despre el în Spania, în Galia, la Roma, în Africa, câtă vreme ședea ascuns în munte, fără lucrarea care face cunoscuți pretutindeni pe oamenii săi și care a început să facă aceasta și cu Antonie chiar de la început?” (Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie , XCII, pp. 244-245). |
Arhimandritul Damaschin Luchian, de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, județul Suceava, a fost ales ieri, 4 iulie 2017, în postul de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu titulatura „Dorneanul”. Noul Episcop-vicar a fost ales prin vot secret, cu 39 de voturi din 45 valid exprimate, în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa l-a felicitat pe noul ierarh ales, în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, îndemnându-l la o lucrare pasoral-misionară responsabilă. „Ne bucurăm că de acum sunteți un sprijin pentru Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, care are frumoasa vârstă de 88 de ani (...). Din nefericire, atât zona Bucovinei cât și zona Aradului sunt cele mai expuse prozelitismului neoprotestant. Aceasta înseamnă că este mult de lucru, este foarte multă nevoie de seriozitate și responsabilitate misionară. În zona Putnei este mare nevoie de activitate misionară și de disciplină a clerului. Sunt multe de făcut, însă nu ne speriem, dar nici nu rămânem indiferenți”, a subliniat Preafericirea Sa.
Părintele arhimandrit Damaschin Luchian i-a mulțumit Întâistătătorului Bisericii noastre pentru încrederea pe care i-a acordat-o, Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru purtarea de grijă, precum și tuturor ierarhilor membri ai Sfântului Sinod pentru încurajarea în slujirea de episcop. „Cu emoție și cu adâncă recunoștință Îl slăvesc pe Dumnezeu, Care m-a rânduit să fiu slujitor al Bisericii Sale celei sfinte, și acum iată, mă cheamă la o slujire care reclamă o maturitate duhovnicească și o vrednicie sufletească față de care mă simt foarte departe. Îl rog pe Dumnezeu să mă întărească, să mă lumineze și să mă ajute ca să pot sluji Biserica Lui și de acum înainte, cu și mai mult spor, să fiu smerit ascultător față de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, față de Sinodul Mitropolitan, față de Sfântul Sinod, să respect Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și toate legiuirile bisericești. Chem acum în ajutor pe toți sfinții pe care i-a odrăslit Bucovina și în chip deosebit pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul eparhiei. Am primit această slujire din partea Sfântului Sinod cu foarte multă emoție și cu multă frică, dar și cu multă încredere în ajutorul lui Dumnezeu”, a spus arhim. Damaschin Luchian. |
În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul acestor ședințe s-au luat următoarele hotărâri: Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești” . A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Cuviosului Pafnutie - Pârvu Zugravul (1657-1735) . Proclamarea oficială va avea loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august. A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2017, a pomenirii Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul la data de 2 decembrie. De asemenea, Sfântul Sinod a aprobat troparul, condacul, sinaxarul și icoana acestuia. Au fost aprobate mai multe texte liturgice: Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium - 6 aprilie; Slujba și Acatistul Sfinților Mucenici Pasicrat și Valentin de la Durostorum - 24 aprilie; Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii - 23 noiembrie. S-a hotărât organizarea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox în anul 2018 la Sibiu, orașul reședință a Mitropoliei Ardealului. A fost hotărâtă înființarea extensiei universitare a Facultății de Teologie Ortodoxă îJustinian Patriarhul” a Universității din București la Roma, Italia. A fost aprobată înființarea specializării Artă Sacră în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, începând cu anul universitar 2017-2018. În contextul fenomenului secularizării de azi, este necesară înnoirea vieții duhovnicești și morale a slujitorilor bisericești de toate rangurile, a viețuitorilor din mănăstiri și schituri, precum și a credincioșilor mireni din parohii și din toate instituțiile bisericești . În acest sens, Sinoadele mitropolitane din Patriarhia Română vor analiza periodic aspectele privind disciplina clerului și mirenilor și vor propune Sfântului Sinod soluții concrete de promovare a vieții duhovnicești. (Biroul de presă al Patriarhiei Române) |
Ora este GMT +3. Ora este acum 12:29:48. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.