Într-o dimineață, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcții. În timp ce își savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu: VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.
Patronul cafenelei trecu să-l salute și văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, așa că trebuie să muncească la lucrarea lui. Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Își sună apoi soția rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-și anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă și s-au anunțat „vremuri grele”. Aceasta sună la magazinul unde își comandase rochia și o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Își ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” și trebuie să facă economii. Patroana n-a avut încotro și a anulat comanda, dar își aminti că a auzit ea la știri cândva că „Vin vremuri grele”. Așa că a sunat imediat la firma de construcții pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunțat pe constructor că va renunța pentru moment la lucrare, deoarece “vin vremuri grele“ și nu își poate asuma un asemenea risc în acest moment. Constructorul s-a întristat la auzul acestei vești, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că dorește anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” și acesta nu este un moment potrivit ca să cheltuie banii pe lucruri artistice. Copleșit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat așa cum a anticipat. Simțindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-și înece amarul cu un pahar de vin. În timp ce stătea din nou așezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat și a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 7 ani. Cineva despachetase farfurii pentru restaurant. Gândurile și modul nostru de a ne raporta la lumea înconjurătoare au o mare influență asupra noastră cât și asupra celor de lângă noi. Stările noastre sufletești pot influența mediul înconjurător și uneori chiar în mod ireversibil! |
O femeie nu vroia să aibă copii. La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câțiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
- Ce e cu voi de nu aveți copii? Aveți probleme cu sănătatea? - Nu, părinte. Soțul femeii era de față: - Nu, părinte, suntem sănătoși. Dar dacă nu pot să o conving… Duhovnicul meu m-a oprit de la împărtășanie pentru asta, dar dacă sfinția voastră îi îngăduiți... - Eu? Eu nu îngădui așa ceva. Preoții nu pot fi îngăduitori cu păcatul. Nu știam nimic. Of, de asta e bine ca amândoi soții să aibă același duhovnic, să fie călăuziți pe același drum, nu unul într-o parte și unul în alta. Femeii îi spuse: - Îți dau dezlegare să mergi la duhovnicul soțului tău. Și cât de curând vreau să aud că ai rămas însărcinată. Terminați cu prostiile! Femeia s-a dus la duhovnicul soțului și a început să ducă o viață creștină. A făcut prima spovedanie completă din viața ei. Și apoi a renunțat să mai ia pilule contraceptive. Au trecut câteva luni și a rămas însărcinată. Nu după mult timp, însă, în viața lor au început să apară tot felul de necazuri și ispite. Întâlnindu-se pe stradă cu fostul ei duhovnic, l-a întrebat: - Părinte, cum se face că înainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce în ce mai multe probleme? - Înainte, când vă fereați să faceți copii, adică fugeați de una din cele mai importante cruci ale familiei, diavolii vă lăsau în pace. Pentru că dragostea egoistă în care trăiați era de ajuns ca să vă pierdeți mântuirea. Acum, însă, când ați înțeles că trebuie să faceți copii, când așteptați un copil, începeți să mergeți pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse în umbră de lașitatea voastră, de frica voastră de a avea copii, care să vă stânjenească, copii care să vă mănânce timpul. Acum diavolii se luptă cu voi, pentru că știu că mergeți pe calea mântuirii. Ar trebui să vă bucurați că aveți necazuri. E semn bun! E semnul că Dumnezeu vă învață să urcați pe scara raiului. |
Într-un oraș, într-o noapte geroasă, tocmai se stârnise un viscol. Un băiețel vindea ziare la colțul străzii, iar oamenii treceau când și când. Băiețelului îi era atât de frig, încât nici nu mai încerca să mai vândă ziare.
S-a dus la un polițist și l-a întrebat: „Domnule, știți cumva din greșeală un loc călduros unde ar putea dormi un băiat sărac în noaptea aceasta? Vedeți dumneavoastră, eu dorm ghemuit într-un colț, mai jos, pe alee, și e îngrozitor de frig acolo în noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc călduț unde să stau”. Polițistul s-a uitat la băiat și i-a răspuns: „Du-te pe strada asta la vale și vei ajunge la o casă albă mare. Când ajungi acolo, să bați la ușă și când ți se va deschide să spui doar „Ioan 3 cu 16” și te vor lăsa să intri”. Și așa a și făcut. A urcat treptele, a bătut la ușă și după câteva clipe i-a deschis o doamnă. Băiatul s-a uitat la ea și a zis: „Ioan 3 cu 16”. Femeia i-a zis: „Intră, fiule”. L-a luat înăuntru și i-a arătat un leagăn în fața unui șemineu pe care să se așeze și a plecat. Băiatul a stat acolo un timp, gândindu-se: „Ioan 3 cu 16? Nu înțeleg ce înseamnă, dar cu siguranță încălzește un băiat înghețat”. Puțin mai târziu ea s-a întors și l-a întrebat: „Iți este foame?” El a răspuns: „Ei bine, doar un pic. Nu am mâncat de câteva zile și cred că aș putea da gata un pic de mâncare”. Femeia l-a invitat în bucătărie și l-a rugat să se așeze la o masă plină cu bucate. A mâncat și iar a mâncat până ce nu a mai putut. Apoi s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înțeleg ce înseamnă, dar cu siguranță satură un băiat înfometat”. Apoi l-a chemat sus într-o baie, unde se afla o cadă imensă plină cu apă caldă și a stat acolo ca să se înmoaie puțin. După ce s-a spălat, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înțeleg ce înseamnă, dar cu siguranță curăță un băiat murdar”. Băiatul nu mai făcuse niciodată o baie cu adevărat. Singura baie care a făcut-o vreodată a fost când stătea lângă un hidrant care era deschis. Femeia l-a luat apoi și l-a dus într-un dormitor, l-a înfășurat cu un cearșaf, l-a pus pe un pat, l-a învelit cu o pătură până la gât, l-a sărutat de noapte bună și a stins lumina. În timp ce stătea în întuneric și privea afară pe fereastră cum ningea în acea noapte geroasă, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înțeleg ce înseamnă, dar cu siguranță odihnește un băiat frânt de oboseală”. Dimineața, femeia a venit sus și l-a luat din nou în bucătărie, la acea masă plină de bucate. Dupa ce a mâncat, ea l-a luat din nou și l-a așezat în acel leagăn, în fața șemineului și a luat o Biblie (Sfânta Scriptură). S-a așezat în fața lui, uitându-se la fața lui inocentă, spunându-i: „Înțelegi tu ce înseamnă „Ioan 3 cu 16”?, l-a întrebat ea gentil. El a răspuns: „Nu, doamnă, nu înțeleg. Am auzit prima oară cuvintele acestea aseară, când polițistul mi-a zis să le folosesc. Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 și a început să-i vorbească despre Iisus Hristos. Chiar acolo, în fața acelui șemineu, băiatul și-a predat inima lui Dumnezeu. Stând acolo, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înțeleg ce înseamnă, dar cu siguranță salvează un băiat pierdut”. Ioan 3:16 (capitolul 3, versetul 16) „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. |
Doi frați care trăiau în gospodării alăturate, au avut un conflict.
Conflictul a început cu o mică neînțelegere și a luat amploare, până când s-a produs dezbinarea între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de liniște. Într-o dimineață, cineva a bătut la ușa fratelui mai mare. Când a deschis ușa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. “Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveți nevoie de mici reparații aici, în gospodărie, eu v-aș putea ajuta”. “Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuiește vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălțime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aș vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”. Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfințit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari și a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care unea cele două gospodării peste râu. Tocmai în acel moment, vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui și, copleșit de ceea ce vede, și-a îmbrățișat fratele mai mare, și i-a spus: “Ești un om deosebit, să te gândești tu să construiești un pod așa de frumos după tot ce ți-am spus și ți-am făcut! Iartă-mă, frate!” Și s-au iertat. Tâmplarul, văzându-și treaba terminată, începu să-și adune uneltele, ca să plece întru ale sale. “Așteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”. “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”. Constructorul Cel Mare este Hristos – Cel care face punți de legătură între frați, dar și oricare dintre noi printr-o purtare frumoasă, cu rugăciune și dreaptă socoteală poate deveni asemenea. Suntem chemați să ajungem prin virtute la asemănare cu Dumnezeu! |
Doi îngeri călători s-au oprit să-și petreacă noaptea în casa unei familii înstărite. Familia a fost rea și a refuzat să-i lase să înnopteze în camera de oaspeți. În schimb, le-a oferit o cămăruță în subsol.
În timp ce își făceau paturile, îngerul cel bătrân a văzut o gaură în perete și a reparat-o imediat. Când îngerul cel tânăr l-a întrebat de ce, celălalt înger i-a răspuns: "Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi". În noaptea următoare îngerii au ajuns să se odihnească în casa unui om foarte sărac, dar foarte ospitalier, țăran ce locuia împreună cu soția lui. După ce au împărțit cu ei puțina mâncare ce o aveau, i-au lăsat pe îngeri să doarmă în patul lor, unde se puteau odihni în voie. Când s-au trezit a doua zi, îngerii i-au găsit pe țăran și pe soția lui plângând. Singura lor vacă, al cărei lapte era singurul lor venit, murise pe câmp. Îngerul cel tânăr s-a înfuriat și l-a întrebat pe cel bătrân, cum se poate întâmpla un asemenea lucru?". Prima familie avea tot și, totuși, ai ajutat-o", a spus el. "A doua familie avea atât de puțin, dar era în stare să împartă totul, și tu i-ai lăsat vaca să moară?!". "Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi", i-a răspuns îngerul cel bătrân". Când am stat în subsol, am observat că în gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stăpânul era obsedat de lăcomie și era incapabil să-și împartă bogăția cu altcineva, am astupat zidul ca să nu o mai găsească. Noaptea trecută, când am dormit în patul familiei de țărani, îngerul morții a venit după soția țăranului. Eu, însă, i-am dat, cu îngăduința lui Dumnezeu, în schimb, vaca". ___ Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi. Uneori, chiar așa se întâmplă, când lucrurile nu se desfășoară așa cum ar trebui. Dacă ai credință, e nevoie doar să crezi că orice întâmplare este întotdeauna în avantajul tău. S-ar putea să nu știi, să nu afli de ce anume te-a păzit Dumnezeu, omule. Unii oameni intră în viața noastră și pleacă repede. Unii ne devin prieteni și stau aproape de noi, lasându-și minunatele amprente asupra inimii noastre. Ieri a trecut. Mâine este un mister. Astăzi, însă, este un dar! |
Era odată un om care avea o casă, un bou, o vacă, un măgar și o turmă de oi. Băiatul care păzea oile avea un cățel, o flanea de lână, un toiag și un felinar. Pământul era acoperit de zăpadă. Era frig și băiatul îngheță. Nici flaneaua lui de lână nu-i mai servi la nimic. `Pot să mă încălzesc puțin în casa ta?`, îl întrebă băiatul pe stăpân. `Nu pot să împart căldura. Lemnele sunt scumpe`, spuse omul și-l lăsă pe băiat să stea mai departe în frig. Deodată, băiatul zări pe cer o stea mare: `Ce fel de stea este asta?`, se gândi el. Numaidecât luă toiagul și lampa și porni la drum. `Fără acest băiat, nici eu nu rămân`, spuse cățelul și merse pe urmele lui. `Fără acest cățel, nici noi nu rămânem`, spuseră oițele și porniră pe urmele lui. `Fără aceste oi, nici eu nu rămân`, spuse măgarul și merse pe urmele lor. `Fără măgar, nici eu nu rămân`, spuse vaca și merse pe urmele lui. `Fără această vacă, nici eu nu rămân`, spuse boul și porni pe urmele ei.
`De ce este așa de mare liniște!?`, se gândi stăpânul care stătea la căldură după sobă. Strigă după băiat, dar nu primi niciun răspuns. Merse în grajd, însă grajdul era gol. Se uită în staul, dar oițele nu mai erau acolo. `Băiatul a fugit și a furat toate animalele mele`, strigă stăpânul, când descoperi urme în zăpadă. Omul porni în căutarea lor, dar nu după mult timp începu să ningă. Deoarece ningea cu fulgi mari, urmele lor s-au acoperit imediat. Apoi se lăsă un viscol puternic care sufla în acel loc. Acum nu mai știa în ce direcție s-o apuce. Înainta din ce în ce mai greu. `Nu mai pot avansa!`, spuse el gâfâind și strigând după ajutor. Atunci viscolul se potoli, ninsoarea încetă și omul observă o stea mare pe cer. `Ce stea o fi asta?`, se întrebă el. Steaua stătea deasupra unui grajd, în mijlocul câmpiei. Printr-o fereastră mică se vedea lumina unui felinar. Omul porni la drum spre acel loc. Când deschise ușa, zări oile, măgarul, vaca, boul, cățelul și pe băiatul pe care îl căuta. Erau adunați în jurul unei iesle. În iesle stătea un Copil, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Acesta îi zâmbi, ca și cum pe el îl aștepta. `Sunt salvat!`, spuse omul și îngenunche înaintea ieslei lângă băiat. Dimineața următoare băiatul, oile, măgarul, vaca, boul și cățelul se întoarseră acasă. Pământul era acoperit de zăpadă. Era frig. `Vino în casă! îi spuse băiatului. Acum am suficiente lemne. Vreau să împart căldura cu tine`. |
Soarele se plimba pe bolta cerească și era foarte mulțumit de carul său de foc. El arunca razele lui aurite cu multă plăcere în toate părțile, ceea ce pentru un nor negru era amărăciune.
`Aruncă-ți toate razele, tu, risipitorule, și apoi vei vedea cu ce vei mai rămâne`, îi spuse norul negru. Și soarele devenea parcă din ce în ce mai darnic. Strugurii și celelalte fructe se coceau sub acțiunea razelor sale, iar plantele și animalele se bucurau de lumina și căldura lui. `Lasă să fii răpit de tot și vei vedea cum ți se va mulțumi mai târziu pentru aceasta, când nu vei mai avea nimic`, îi spuse din nou norul negru. Soarele își continuă însă călătoria mai departe, aruncând cu bucurie milioane de raze în stânga și în dreapta la toți aceia care aveau nevoie de ele. Sosind apusul său, soarele începu să-și facă inventarul razelor sale. Și iată, nici măcar una nu-i lipsea. Cuprins de mirare, dar în același timp și de furie, norul negru dispăru din fața soarelui și se fărâmiță. Soarele însă coborâ lent spre mare. ___ Omule, vorbele și faptele tale bune dăruite nu te fac mai sărac. Dăruiește cu și din toată inima și tot sufletul. În loc să sărăcești te vei îmbogăți, dar nu material, ci duhovnicește. Dăruind vei dobândi! |
Un renumit sculptor lucra odată la o statuie dintr-un lemn prețios. Când o termină, toți care o vedeau erau de părere că aceasta era opera lui Dumnezeu; ceva de o asemenea frumusețe nu putea să iasă din mâinile unui om. Domnitorul locului îl întrebă pe sculptor: "Ai vreun secret?". El îi răspunse: "Sunt un meșteșugar și n-am secrete. Este așa de simplu. Când am început să mă gândesc la lucrarea cu care maiestatea ta m-ai însărcinat, mi-am adunat mintea și nu m-am mai gândit la mărunțișuri. Am postit ca să mă liniștesc. După trei zile de post, am uitat răsplata și onoarea. După cinci zile, nu m-am mai gândit la laude și critici. După șapte zile, nu mi-am mai simțit trupul și niciunul din mădularele mele. Nu mai știam că mă aflu la curtea maiestății tale. Tot ceea ce mă putea abate de la lucru era, acum, îndepărtat. M-am concentrat asupra unui singur lucru: asupra statuii. Apoi am mers în pădure pentru a mă uita cum erau crescuți copacii. Când am descoperit trunchiul potrivit, figura statuii era deja în el, clară și curată. M-am apucat de treabă și forma ieșea de la sine. Dacă n-aș fi zărit acest trunchi, n-ar fi luat naștere această statuie. Dar ce se întâmplase? Adunarea și concentrarea gândurilor mele au lovit exact în chipul ascuns al lemnului. În urma acestei ciocniri a luat naștere opera pe care i-o datorez lui Dumnezeu".
|
A fost odată o femeie foarte sărmană, care avea trei copii, și o femeie foarte bogată, care avea de asemenea trei copii. Cea bogată era așa de zgârcită, că niciodată nu dădea ceva de pomană și celei sărace. Într-o zi, femeia săracă nu avea din nou pâine pentru cei trei copii ai ei. Și copiilor le era foame. Atunci femeia săracă merse la cea bogată și-i spuse: "Dă-mi, te rog, o pâine pentru copii. Suferă cumplit de foame!". "Nici eu nu am pâine, îi spuse femeia bogată. Cum să-ți dau ție?". "Dar tu ești bogată, spuse ea, sigur că mai ai niște bucăți de pâine uscată în dulap". "Nu, spuse bogata. Dacă am chiar și numai o bucățică de pâine, atunci Dumnezeu s-o transforme în piatră!". Și săraca plecă cu lacrimi în ochi. După ce plecă femeia săracă, bogata le spuse copiilor ei: "Acum vă voi da câte o felie de pâine cu unt". Și merse la dulap să ia pâinea. Dar toate pâinile din dulap erau pietre. "Asta nu face nimic", spuse femeia bogată. Le dădu copiilor bani și un coș și le spuse: "Mergeți, copii, la brutar și cumpărați trei pâini proaspete!". Copiii merseră, dar trecu mult timp până se reîntoarseră. "De ce ați stat așa de mult?", întrebă femeia bogată. "Mamă, îi spuseră copiii, coșul de pâine era îngrozitor de greu". Femeia deschise coșul și constată că și aceste pâini se transformaseră în pietre. Atunci se sperie. Numaidecât merse la brutar și cumpără pâine și prăjituri pentru femeia săracă. Îi duse, de asemenea, făină, carne și unt. "Femeie, îi spuse ea, de acum înainte nu voi mai fi egoistă niciodată. Dumnezeu a transformat toate pâinile mele în piatră. Ce bine ar fi dacă ele s-ar reface în pâini pentru a le putea mânca cu fii mei!". Apoi femeia bogată se duse acasă. Și iată, toate pietrele deveniră din nou pâini. Așa femeia bogată deveni bună față de cei săraci.
|
Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forța să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine? Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse: - Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. Apoi, după o mică pauză, adăugă: - Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine, poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine. - Aș fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși e neluat în seamă și amânat. - Bine, încuviință bătrânul înțelept. Își scoase din degetul mic un inel și-l întinse băiețanului adăugând: - Ia calul pe care-l găsești afară și du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulți bani, dar ai grijă ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puțin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede. Tânărul luă inelul, încălecă și plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuțul de aur că unii râdeau, alții se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa că nu poate vinde inelul pe mai puțin de un bănuț de aur, așa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung și-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereușită, luă calul și se întoarse la bătrânul înțelept. ... Flăcăul și-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învățat de griji și, astfel, acesta să se poată ocupa și de el. Intră cu capul plecat. - Îmi pare rău, începu el, dar n-am reușit să fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului. - Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înțeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Încalecă și aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pentru el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul! Flăcăul încălecă și plecă în goană. Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci și apoi zise: - Spune-i învățătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel. - Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul. - Da, răspunse bijutierul. Știu că-n alte vremuri ar merita și 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58. Tânărul mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate. - Ia loc, te rog – îi spuse acesta, după ce-l ascultă. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Și, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta. Spunând acestea, luă inelul și și-l puse din nou pe degetul mic. - Cu toții suntem asemenea lui, valoroși și unici, perindându-ne prin târgurile vieții și așteptând ca mulți oameni care nu se pricep să ne evalueze. Povestea aceasta este dedicată acelora care zi de zi se străduie, lustruind cu migală, să adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezintă și să realizeze valoarea pe care o au. Amintiți-vă mereu cât de mare este valoarea voastră și nu vă dați pe degeaba, unuia sau altuia doar pentru că lumea asta, prost așezată, le dă o oarece "aură"! Să vă iubească oamenii, îngerii și Bunul Dumnezeu! |
Ora este GMT +3. Ora este acum 23:21:06. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.