Despre suflet, duh si starea omului in moarte
 

Pentru a de descongestiona alte topice în care apar tot mai frecvent întrebări cu privire la starea omului în moarte, consider necesară înființarea acestui topic. Vechiul topic de profil a fost prematur închis, așa că puteți posta aici. Mulțumesc pentru înțelegere.

Mai intai se pune problema ca unele culte inteleg starea omului de dupa moarte ca un somn inconstient in asteptarea Judecatii, ceea ce pentru ortodocsi este o idee inacceptabila.

Nu numai că n-am afirmat așa ceva, dar nici prin cap nu mi-a trecut că ai putea înțelege atât de deformat. Dacă cineva primește Duhul Sfânt, iar acea persoană moare până la urmă, nu înseamnă că și Duhul Sfânt moare odată cu ea. În plus, Dumnezeu poate să și retragă Duhul Sfânt de la cineva care se poartă nedemn (exemplu dacă cineva păcătuiește împotriva Duhului Sfânt).

Teologia adventistă, conform antropologiei biblice nu abordează omul pe felii. Concepția biblică despre ființa umană este holistică, așa cum am și învățat la prima lecție de anatomie: "Omul- un tot unitar". Conform acestei logici, omul mort este... mort (pentru a fi viu din nou trebuie să aibă loc învierea), sau așa cum plastic se exprimă dreptul Iov "omul când moare, rămâne întins".

"Fiinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima suflare, nu mai este." (Iov 14,10- versiunea NTR).

Când omul moare, se întâmplă cu el reversul procesului de la Creație (Facerea 2,7), anume: țărâna merge în țărână, iar suflarea de viață (duhul) merge la Cel care a dat-o. Această suflare de viață (numită în Scriptură și duh sau spirit) nu este o entitate ce ar putea trăi independent de corp, ea este dată de Dumnezeu, însă nu este Duhul Sfânt Însuși.

Textul în discuție (1 Petru 3,18) nu vorbește despre aceste "începuturi", ci despre momentul când Hristos a înviat. Nu mai deschidem o altă discuție despre aceste "începuturi", că cine știe ce erezii mai descoperim pe aici... Eu atât spun: Hristos la acele "începuturi" nu a fost nici mort (ca să fie "făcut viu cu duhul"), nici inexistent (ca să fie "făcut"). Hristos este Dumnezeu, deci nu are nici început nici sfârșit.

Nu intrăm nici în această discuție, atât știm că Dumnezeu nu este limitat să se exprime în orice formă și în orice timp dorește. Doar accentuarea hiperbolizată a cultului Mariei Îl limitează și-L subordonează pe Însuși Dumnezeu acesteia.
Altfel, bineînțeles că Hristos a fost "omorât cu trupul" pe timpul lui Pilat. Și tot în acel timp a fost și "înviat cu duhul", sau "înviat de Duhul [Sfânt]" cum spun alte traduceri (KJV).

N-ai găsit expresia, dar versetul următor l-ai găsit?

"Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi." (1 Cor.15,20)

Această "începătură", sau "pârgă" (simbolizată în VT prin "snopul de legănat" din 16 Nisan - primele roade) ne dă nouă speranța învierii. După cum snopul de legănat era o garanţie şi o asigurare a adunării întregii recolte, tot aşa învierea lui Hristos este o garanţie că toţi aceia care-şi pun încrederea în El vor fi înviaţi din morţi. Acum cred că este mai clar ce am vrut să exprim.

Faci o impardonabilă confuzie. Sufletul nostru este însăși ființa noastră întreagă, rezultantă a unirii țărânii cu suflarea de viață, așa cum bine ai citat din Fac. 2,7. Astfel a devenit omul "ființă vie", sau "suflet viu" cum spune originalul ebraic.

Bun. Deci ești de acord că pilda nu conține realități existente la data povestirii ei. În plus, conține nu "acțiuni firești, adică posibile", ci unele de-a dreptul absurde (comunicarea între două tărâmuri despărțite de abis, dorința cuiva de a trece din Rai în Iad, prezență corporală într-un tărâm presupus doar al sufletului, etc.) așa cum absurde și contradictorii erau poveștile evreiești în circulație la data aceea și de care Hristos s-a folosit.

Pentru ortodocși este inacceptabilă, nu și pentru Iisus și apostoli care au folosit frecvent ideea aceasta a "somnului morții".

Lucruri care au mai fost discutate şi la alte topicuri dintre care unul în care puteţi vedea înşelătoria adventistă este la pagina:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=10532
Puteţi citi tot threadul, nu are decât 15 pagini şi o să vă convingeţi de absurdităţile adventiştilor. Dealtfel reînceperea unui subiect de discuţie care a mai fost dezbătut şi răsdezbătut arată insistenţa de tip diavolesc a unor sectanţi neliniştiţi de aflarea adevărului şi compromiterea propriilor lor false pretenţii.

Dar apostolii ne spun ca trupul este ‚’templul Duhului Sfant’, ceea ce inseamna ca duhul nostru este de la Duhul Sfant, deci parte din Duhul Sfant, nu?
Se spunde in Biblie ca tainele Treimii nu le putem dezlega. Dar deducem unele lucruri dupa ce ni s-a lasat in Biblie. Scrie ca ‚’la inceput a fost Cuvantul’, se mai scrie ca Iisus este ‚’Cuvantul lui Dumnezeu’. Din asta eu deduc ca inainte de Cuvant a fost Dumnezeu Tatal. Persoana Lui este fara de inceput, fara de sfarsit. Iisus este ‚’alfa si omega’ precum citim in Biblie, inceputul si sfarsitul. Al cui? Al creatiei. Iisus ne spune ca El este de la Tatal si ca Duhul Sfant de Tatal este trimis. Din asta eu deduc ca a fost‚ ’viu facut cu Duhul’ mai inainte de toate, la inceput, inainte de creatie, caci prin Cuvant a fost facuta toata creatia. Ioan 1,1 Asa inteleg eu.
Ai dreptate, Dumnezeu nu este limitat. Dar intruparea in om pe pamant a fost limitata in timp, cel al lui Pontiu Pilat. Deci trupul Lui nu putea fi omorat in vremea lui Noe, pentru ca intruparea nu avusese loc inca.

Cunosc importanta invierii dar ce spuneam este ca Iisus s-a coborat la duhurile din inchisoare nu la TRUPURILE din inchisoare, cu duhul nu cu trupul:

’Mai inainte vazand, a vorbit despre invierea lui Hristos: ca n-a fost lasat in iad sufletul Lui si nici trupul Lui n-a vazut putreziciunea.’ Fapte 2,31 Iata se vorbeste despre suflet si despre trup separat.

Si se vorbeste de rascumpararea si invierea trupului:

‚’ Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi’ Romani 8, 11

‚Si nu numai atat, ci si noi, care avem parga Duhului, si noi insine suspinam in noi, asteptand infierea, rascumpararea TRUPULUI nostru.’ Romani 8,23

' se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc' I Corinteni, 15, 44

' Iata, toate cate le are el, le dau tie, dar de sufletul lui sa te feresti!' Iov 2,6 – chiar si de trup s-a legat, el fiind foarte bolnav. Dar de suflet nu s-a atins, precum citim mai sus.

Iata Insusi Iisus arata supunerea in fata mamei Sale la nunta din Caana cand inca nevenindu-i vremea de a face minuni, El totusi a ascultat de cererea ei. Ioan 2

Tocmai asta am tot subliniat si am exemplificat pana acum in citate, ca nu corpul ajunge in rai sau iad ci sufletul, corpul fiind ingropat in tarana:

‚Omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, cu care s-a coborat si a propovaduit si DUHURILOR tinute in inchisoare' (I Petru 3, 19)

’Mai inainte vazand, a vorbit despre invierea lui Hristos: ca n-a fost lasat in iad sufletul Lui si nici trupul Lui n-a vazut putreziciunea.’ Fapte 2,31
Iata, sufletul s-a coborat la Iad, iar trupul era ingropat. Nicaieri nu se vorbeste de prezenta corporala in iad. Dar de prezenta trupului in Rai stim ca Iisus s-a inaltat la cer cu tot cu trup, la fel si Ilie I Macabei 2,58.

Trupurile vor invia la judecata:

‚’inviaza trup duhovnicesc' I Corinteni, 15, 44
‚’asteptand infierea, rascumpararea TRUPULUI nostru.’ Romani 8,23
‚’Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?’ Romani 7, 24
'El, va ridica iar din pulbere aceasta piele a mea ce se destrama' Iov 19,25

Din toate acestea si alte citate pe care ti le-am dat inainte, plus marturiile sfintilor din VT si dupa apostoli, stim ca la moarte doar trupul se descompune, sufletele ajung in rai daca au trait intru Hristos, daca nu ajung in iad, precum Insusi Iisus ne-a povestit in pilda. La judecata trupurile vor invia, deci vor fi rascumparate precum spune apostolul la Romani, asa cum a inviat si Iisus, care in timp ce era mort cu trupul, cu Duhul s-a coborat la iad Fapte 2,31 si I Petru 3, 19.

Spui ca Iisus s-a folosit de absurditati, adica inventii, minciuni, aiureli, in timp ce propovaduia adevarul. Imi pare rau sa citesc aceasta din partea unui crestin. Ai putea sa-mi mai dai si alte exemple de astfel de absurditati din pildele lui Iisus?

Daca pentru Iisus ar fi fost inacceptabila nu ar fi folosit-o ca exemplu in pilda bogatului si a saracului Lazar. Ortodocsii nu cred ca Domnul nostru s-a folosit de absurditati deci aiureli, minciuni, pentru a propovadui adevarul. Sau nu ar fi spus Iisus aceastea daca iadul sau raiul in care ajung sufletele ar fi simple aberatii: 'Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.' Matei 16,18 sau aceasta: 'Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.' Luca 23,43

Si nici pentru apostoli nu a fost inacceptabila. Daca ar fi fost asa nu ar fi incurajat apostolii aceasta idee prin urmatoarele:

'Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea.' Fapte 2,31.

Sau despre Duhul lui Iisus 'cu care s-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare' I Petru 3,19. Cui sa propovaduiasca daca acestea ar fi fost inconstiente?

'Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune.' Fapte 2,27

'Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât! ' Luca 10,15

'Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată,' II Petru 2,4

'Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie / Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.' II Corinteni 12, 3-4

A fi de la Duhul Sfânt (de fapt Scriptura spune că am fost creați de Dumnezeu prin Hristos) nu înseamnă că suntem "parte din Duhul Sfânt". Aceasta este doar o teorie omenească generată de cazna sincronizării sufletul "nemuritor" al omului cu veșnicia lui Dumnezeu.

Înțelegerea ta ar putea veni în conflict cu dogma ortodoxă care bine spune că Hristos nu a fost creat, nu a fost făcut. El este din veșnicii. Iar aceasta chiar este o taină amintită de Biblie și omisă de cele 7 Taine ale BO.

1 Petru 3,18 nici nu spune că ar fi fost omorât în vremea lui Noe. Atât moartea, cât și învierea le plasează clar pe timpul lui Pilat. Pe vremea lui Noe e plasată predicarea. Noe a predicat în Același Duh prin care și Hristos a fost înviat 3.500 de ani mai târziu. Asta zic versetele 19 și 20 dacă le citești în context.

Mai întâi de toate nu scrie că Hristos s-ar fi "coborât" să predice în Iad. Versiunea ortodoxă scoate din joben acest verb a "coborî" pentru a se potrivi mai bine concepției păgâno-creștine de coborâre a mortului în Iad. Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că dacă autorii NT folosesc termenul grecesc hades, acesta se referă la mormânt și nu la infernul Hades din mitologia grecească unde mortul era trecut peste Styx de luntrașul Charon plătit cu o monedă (ortul popii) și ajungea la porțile închisorii Hades păzită de fantasticul Cerber! Aici intra într-o închisoare a sufletelor de unde nu mai exista cale de scăpare.

Dovezi textuale favorizează exprimarea „El nu a fost lăsat în hades”, în loc de „sufletul lui nu a fost lăsat în iad”, aşa cum reiese din versiunea Bisericii Ortodoxe Greceşti- preluată probabil de Bartolomeu Anania.
Mergând la sursă, Psalmul 15,10 de unde evanghelistul luca citează, mai aflăm câteva lucruri interesante, şi doresc să vin în întâmpinarea comentariilor tale bineînţeles nefavorabile:66::

Aici, Septuaginta şi Anania traduc prin "Sufletul" însă în originalul ebraic cuvântul este [נפש] nephesh, un cuvânt care apare de 755 de ori în Vechiul Testament, de 144 de ori în Psalmi, cel mai adesea tradus "suflet". Traducerea aceasta e nefericită, deoarece "suflet" transmite cititorului idei care de fapt nu aparţin propriu zis cuvântului nephesh. O scurtă analizare a cuvântului ebraic va clarifica ce înţelegeau scriitorii Bibliei când foloseau cuvântul acesta.
Nephesh provine din rădăcina naphash, un verb care apare doar de trei ori în Vechiul Testament (Ieşirea 23,12; 31,17; 2 Samuel 16,14), de fiecare dată însemnând "a răsufla" sau "a se odihni" ["a se înviora" sau "a se împrospăta" în versiunea KJV]. Verbul pare să se întoarcă la sensul de bază, şi anume acela de respiraţie.
O definiţie a cuvântului nephesh se poate extrage din raportul biblic al facerii omului (Facerea 2,7). Raportul declară că atunci când Dumnezeu a dat viaţă trupului pe care îl formase, omul a devenit în mod faptic "un suflet viu", fiinţă vie", cum bine traduce Anania (hai să-l mai şi lăudăm). "Sufletul" nu exista până atunci, ci a fost adus la existenţă odată cu facerea omului, a lui Adam. Un nou suflet vine la viaţă de fiecare dată când se naşte un copil. Fiecare naştere reprezintă o nouă şi unică unitate de viaţă, diferită şi separată de alte unităţi similare. Noua unitate nu se poate niciodată contopi cu o altă unitate. Ea va fi totdeauna ea însăşi. Pot fi nenumăratele altele ca ea, dar nici una nu este de fapt acea unitate. Această unicitate a individualităţii pare să fie ideea scoasă în evidenţă în termenul ebraic nephesh.
Nephesh este aplicat nu numai la oameni, ci şi la animale. Expresia: "Să mişune apele de vietăţi" (Facerea 1,20) e, literal, "apele să mişune de mulţimi de suflete de viaţă [indivizi de viaţă]." Dobitoacele şi zburătoarele sunt numite "vieţuitoare", literal, "suflete de viaţă", adică "indivizi de viaţă" (Facerea 2,19). De aici, atât animalele cât şi fiinţele omeneşti sunt "suflete".
Această idee fundamentală a "sufletului" ca fiind individul în sine şi nu o parte constituentă a individului pare să stea la baza diferitelor apariţii ale cuvântului nephesh. De aceea, e mai bine să se spună că o anumită persoană sau un anumit animal este un suflet decât să se spună că are un suflet.
De la ideea fundamentală că nephesh este un individ sau o persoană vine folosirea idiomatică a lui nephesh în locul pronumelui personal. Expresii precum "sufletul meu" sunt idiomatice pentru "eu", "mie"; "sufletul tău" pentru "tine", "ţie"; "sufletul lor" pentru "ei", "lor".
Întrucât fiecare nou nephesh reprezintă o nouă unitate de viaţă, el este adesea folosit ca sinonim al "vieţii".
În majoritatea cazurilor când apare nephesh, ar putea fi tradus corespunzător prin "persoană", "individ", "viaţă" sau prin pronumele personal corespunzător. "Sufletul acela va fi nimicit" (Levitic 19,8) este, simplu, "el va fi nimicit" ("omul acela va fi nimicit", trad. Cornilescu/ "sufletul acela se va stârpi" , trad. Anania)

... după ce în prealabil delicat a dojenit-o (vers.4). Oricum, în cadrul discuţiei noastre, acest fapt e total irelevant. De la normalul respect al Fiului pentru mama Lui pământească şi până la subordonarea Acestuia unei fiinţe omeneşti este cale lungă ca de la Piteşti la Alpha Centauri!

Dan nu mi-ai explicat defel cum se face că acele "suflete" din Rai ori Iad au toate atributele unor fiinţe cu corp. Ori că parabola alegorizează tot ce ţine de "Iad" şi "Rai" (am pus între ghilimele deoarece Scriptura nu descrie astfel locul de chin şi locul fericirii veşnice), ori că în învăţătura parabolei se referă la cu totul altceva decât la starea omului în moarte.

Invenţiile, minciunile şi aiurelile nu-i aparţineau lui Iisus, ci concepţiei evreilor din acel timp. Care apropos, fusesese deja infestată deja de teoria nemuririi sufletului.

Ceea ce se poate spune despre dumneata din punct de vedere biblic este că eşti un animal. Un simplu animal.

Deci din punctul de vedere al adventismului, sau al dumitale personal, omul este din ţărână şi suflare de viaţă (sau duh). Atunci unde este în această concepţie sufletul (nephesh) ?