Lume sau manastire?
 

Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.:(M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

Intrebarea e la ce esti dispus sa renunti: la confort, la voia proprie, la somn, la timp liber, la un serviciu si la prieteni?
Si daca esti pregatit sa stai noaptea si ziua la rugaciune, la bucatarie, la vaci, la munca campului, etc.
Cu visarea nu ajungi prea departe; cu trezvia da.

Ce bine ai pus problema ! Aşa este Anca. Mulţi cred că viaţa la o Mânăstire, este un concediu continuu, o oază de pace şi linişte. Mare inselare ! Rugăciune şi muncă continuă şi iar rugăciune şi muncă , alături de multe renunţări lumeşti .

As fi dispus sa renunt la tot daca as afla ca asta ma va linisti si multumi.E nevointa acolo totusi nu e raiul,trebuie nevointa si iar nevointa,ai dreptate.As fi dispus chiar acum sa renunt la tot ce e lumesc de-as sti ca asta m-ar linisti si ca asta trebuie.Poate ar fi mai bine sa mai astept?:(

Da, dar trebuie să ai o chemare, o chemare launtrică . Este o decizie extrem de importantă, de fapt cea mai importantă pentru viaţa ta, pentru tot restul vieţii tale. Trebuie să-L adori pe Dumnezeu, nu doar să-L iubeşti !

Liniste si multumire nu vei gasi. Caci pe acestea le vei primi abia in Imparatia Cerurilor. Aici asteapta-te la ispite, la nevointa, caci tu te duci "brad verde" si trebuie sa iesi "mobila strunjita", daca intelegi ce vreau sa spun. Dar si indepartarea de pacate iti poate da o liniste si o multumire, dupa care se pare ca tinzi. Dar raspunsul nu-l vei gasi aici,ci cu ajutorul duhovnicului si la fata locului.

Usor ne gandim la calugarie si de multe ori din frica de a lua viata in piept, avand impresia ca acolo este liniste si pace, doar rugaciune si atat. Sfatul meu este sa vorbesti cu duhovnicul, el fiind persoana cea mai indicata sa iti raspunda la intrebare. De cate ori te rogi intr-o zi? De cate ori mergi la biserica intr-o luna? In manastire pe langa rugaciune este si multa munca, apar ispite mari care nici nu ti-au trecut prin cap...ai grija ca atunci cand promiti ceva unui prieten si nu te tii de cuvant in cel mai rau caz esti luat de neserios, dar cand promiti lui Dumnezeu o viata inchinata Lui....e altceva. Nu te lua dupa ce spune unul si altul, noi nu te cunoastem asa de bine cum te cunoaste duhovnicul tau (se presupune ca il ai, daca nu du-te si cauta-ti unul), pt. ca atunci cand vb. cu el Duhul Sfant ii pune in gura cuvinte mantuitoare pt. sufletul tau. Ai stat macat o luna in manastire?

Buna !
Viata la manastire presupune renuntare la orice iti doresti tu personal...din cate am citit un calugar sau calugarita imbraca haina ingereasca si face un juramant pe care implicit nu e bine sa il incalci ,ideea este ca parerea mea este sa te rogi mai mult si sa vorbesti cu duhovnicul tau si Dumnezeu te va ajuta .
Am avut chemarea si eu personal dar nu am bagat-o in seama ..acum regret !
Spor in credinta iti doresc si neabatare de la cale ...tare as fi vrut sa existe aceste forumuri cand eu personal eram la liceu..off

Daca e sa compari viata unui mirean cu a unui calugar, sa stii ca e mai greu sa te mantuiesti in lume.

Daca vrei sa incerci manastirea, foarte bine, dar n-o sa fii tuns monah decat dupa o perioada in care staretul va vedea daca poti sa te acomodezi si sa rezisti programului si conditiilor de acolo. Dar poti incerca, ce ai de pierdut?... Sa ne povestesti si noua, ca este Internet si la manastire. :)

!!!
 

Blagosloviti!
Parintele Rafail Noica spune: ,,Acolo unde e cu neputinta abia incepe Dumnezeu (lucrarea Sa),, (poate nu e chiar mot-a-mot, dar oricum).
Si ma bucur mult pentru tine, pentru starea ce o ai.
Dorinta de a fi calugar oricand este indreptatita.
(In acatistul Sf.Treimi , ultima rugaciune, am aflat o mare manghiere pu mine cand am rostit ,, ... primeste Doamne bunavointa noastra ...,,.)
E simplu, doar sa cercetam cu adevar ce dorim de la viata, da la noi insine, de la Dumnezeu: haine lungi si negre, autoritate, ... sau asemanarea cu Dumnezeu - menirea omului pe pamint?
Sunt deacord, nu e bine sa fim visatori dar mai rau e sa ne inspaiminte faptul ca in manastire e nevoie si de munca fizica. ,,Munca fizica in manastire,, e o tema care se discuta de noi (mirenii, doritorii de o asa viata, incepatorii acestei vieti) cei care nu am gustat, nu ne-am impartasit din dulceata lucrarii, muncii daca vreti, duhovnicesti nevazute a unui monah care si este trairea monahiceasca. Si, vreau sa zic, ca lepadarea de lume nu e doar lepadarea de materie, comfort si ..., si nu e munca fizica ce te asteapta intre zidurile unui schit sau mre ( cu toate ca si etapa aceasta trebuie trecuta).
Sa doresti sa fii monah e bine, e lucru mare, e frumos si e deja o chemare, ramine doar sa indreptatesti dorinta prin traire, sa ceri de la Chivernisitorul a toate Bunul Dumnezeu sa te calauzeasca pe calea Lui.
( o alta minghiere am cand rostesc rugaciunea a 7 din cele 12 a randuielii Sf. Impartasanii: ,,Din buze spurcate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste-mi rugaciunea, Hristoase al meu, si neinlaturindu-mi nici cuvintele, nici obisnuintele, nici nerusinarea, da-mi mie a grai cu indrazneala cele ce voiesc, Hristoase al meu, si mai virtos ma si invata ce mi se cuvine a face si a grai ... ,,.)
Doamne ajuta!
Iertati!