As vrea sa siu si eu care sunt conditiile pt a te calugari...te poti duca asa pur si simplu la o manastire si sa te calugaresti?Ma poate ajuta cineva cu niste raspunsuri?Va rog...

Ioanna, conditiile pentru a te calugari sunt foarte grele si anevoioase, crede-ma. Mai intai esti primita la manstire ca "sora" la maici pentru a-ti fi testate rabdarea, mandria si mania, timp in care vei munci zilnic, fiind ca un bun ajutor pentru cei de acolo in munca binecuvantata. Noaptea vei sta intr-o chiliuta mica rupta de lumea asta rea, timp in care poate vei simti pacea si linistea sufleteasca pe care o cauti.

nu etse greu sa te caluh-garesti. atata timp cat ai motivatie. intreaba la o manastire.

:)Ioanna,consulta-te si cu Duhovnicul tau,spovedeste-te si impartaseste-te,de asemenea,lasa-te indrumata de constiinta ta,de vocea ta launtrica,interioara asa deci,si lasa-te in seama Lui Dumnezeu,rosteste rugaciunea de lasare in voia Lui Dumnezeu,si mai ales spune mereu rugaciunea inimii sau a mintii,cum i se mai zice,dar vezi si auzi ce spune EL si prin Parintele Duhovnic al tau,dar si prin simtirea ta,mai ales prin aceasta,tu stii mai bine decat oricine altcineva ceea ce simti si ce traiesti tu.Doamne ajuta!si Dumnezeu sa te indrume,sa te lumineze,si sa te calauzeasca in drumul tau pe care il vei alege tu,cu ajutorul Lui.Amin!:)

La tot ce ti-a spus Sebastiana si Veilur, as vrea sa adaug ca ar trebui sa-ti incerci puterile inainte sa iei o hotarire finala. Du-te la o minastire si angajeaza-te muncitoare pentru o perioda de citeva luni deoarece diferenta intre un muncitor necalificat la o minastire sau sora incepatoare oricum nu este mare si de regula vei primi aceleasi gen de ascultari... si atunci vei vedea daca ceea ce simti, acele soapte si vise idilice ale vietii de minastire au SUBSTANTA sau nu si daca ai in tine ce trebuie ca sa rezisti si sa cresti la minastire.
Doamne Ajuta

parerea mea e ca mai intai trbuie sa vb cu pr duhovnic pt ca numai el stie daca esti cu adevarat de manastire,apoi cred ca mai intai treb sa stai cel putin 1 an ca sa vezi singura daca rezisti,apoi cred ca conditia de baza este sa vrei sa te mantuiesti slujind lui Dumnezeu prin ascultare totala de duhovnic,si maica stareta,si sa indeplinesti cu adev cele 3juraminte facute in fata lui Dumnezeu in momentul calugariei:castitatea,saracia siascultarea.

Cozia,ai perfecta dreptate si sfatul tau,consider ca este cel mai elocvent cu putinta.Asa ar trebui sa faca toata lumea inainte de a dori sa intre intr-o manastire.FOARTE BINE SPUS!!!

:)Ory,toate mesajele scrise mai sus au ceva in comun:lamurirea ei prin cercetare adanca de sine si a calugariei,si o aprofundare constienta a ceea ce inseamna monahismul in genere, si sa realizeze daca ea poate fi smerita sau nu,supusa,calma, o numa ascultatoare,tacuta dar cu rugaciunea in minte,caci nu e asa usor si simplu pe cat pare,si pe cat vrea sa para;acolo trebuie sa dovedeasca ascultare de toti,rabdare multa,tarie de caracter si vointa multa,nervi tari,autocontrol,stapanire de sine,ascultare fara cartire si neconditionata,dar spre bine nu spre rau,de toti cei mai mari,de Ierarhi,de Parintele Duhovnic,de Maica Stareta,de surori,rasofore,monahii sau schimonahii,si sa inteleaga vietuirea de calugarie,chiar traind la fata locului si vazand cum este, experimentand trairea in monahism cu bune si rele,asa cum e si intr-o casatorie,tot cu bune si rele,fiind in preajma maicutelor,asa cum bine a zis si Cozia,si Iuda,dar de asemenea si Veilur.Asa ca toate sfaturile sunt binevenite si,pana la urma,au ceva in comun,un sambure,sau mai multi chiar,as putea spune,de adevar.:)

sunt de acord cu tine cozia.

daca te calugaresti sa o faci pentru ca simti acest lucru si nu pentru ca: nu ai unde sa locuiesti, nu ai un serviciu, nu esti in bune relatii cu parintii, ai avut o deceptie in dragoste, te nemultumeste societatea si alte motive care nu au nici in clin nici in maneca cu calugaria. Ci sa fie doar dragostea prea multa pentru D-zeu. Daca o ai ,vei trece toate experientele la care este supus un calugar si se va supune vietii stricte calugaresti.

Ioana, gandeste-te bine daca nu cumva esti intr-o perioada de ravna prea infocata astfel incat sa-ti orbeasca dreapta judecata si sa iei decizii pe care le vei regreta poate cand vei da de greu in manastire. Pot sa spun ca si eu am avut o perioada cam acum un an in urma, in care o perioada de timp am reusit sa ma abtin de la anumite obiceiuri - ceea ce ma entuziasmat mult, adica am avut acea mandrie subtila de rezultate, fiind determinat sa cad din nou in pacat. Gandeste-te foarte bine daca nu cumva deabia acum ai descoperit credinta sau daca intr-un fel ai inceput sa te schimbi, ca daca e asa inseamna ca e doar un inceput, dar nu e bine sa te gandesti sa te calugaresti doar pt ca in aceste momente ai ravna mai mare. Un sfant spunea ca "Daca cumva vedeti vre-un frate ca se suie repede prea sus cu ravna catre Dumnezeu, sa nu-l lasati, dimpotriva sa-l trageti de picioare inapoi, fiindca nu stie ca se amageste, acesta nu-i lucru bun inaintea lui Dumnezeu din cauza ca provoaca caderi si mai mari dupa ce ravna inceteaza, din simplul motiv ca nu are destul duh sfant in el ca sa poata rezista ispitelor la o asa ravna pentru infranare!"

k frate/sora poate intra oricine, dar pt a ajunge monah trebuie sa dai dovada k respecti si ai ravna fata de cele 3 voturi: ascultarea, saracia de buna voie si fecioria.
par putine, dar dak studiezi mai bine despre aceste voturi iti vei da seama ca de aici reies toate celelalte. este foarte grea haina monahala, poate nici nu iti dai seama. de aceea e bine sa te gandesti foarte bine inainte de a face acest pas, caci este pacat sa dai inapoi odata ce ti-ai pus in minte sa-ti petreci restul vietii in manastire.

Mai intai de toate,pentru a te calugari trebuie sa simti din toata inima chemarea lui Dumnezeu si sa ai o credinta de fier.Pentru ca daca nu esti pe deplin credincios si te duci la manastire sa te calugaresti,si Doamne fereste,te biruieste diavolul cu ispitele lui(caci tu cand ai hotarat sa te duci acolo,diavolul te asalteaza cu cele mai puternice arme si ai parte de mari lupte)atunci faci un grav pacat.De aceea,daca ai in minte sa te calugaresti,nu trebuie sa o faci asa,pur si simplu,ci sa te analizezi pe tine insuti si credinta ta din tine si daca esti deplin credincios si chemat de Dumnezeu,te poti duce acolo.Trebuie sa fii,cum spunea un parinte,nebun pentru Hristos.Daca te-ai hotarat,te duci la o manastire si vorbesti cu staretul de acolo si ii spui nobilele tale ganduri.Daca accepta,mai intai te supune la niste incercari "calugaresti"apoi te primeste in ascultare.Perioada ascultarii dureaza cam vreo2-3 ani depinde si de varsta si de alti factori.Daca manifesti o buna purtare(smerita,evlavioasa etc.)te avanseaza si nu mai esti "frate" ci te numesti rasofor.Atunci esti imbracat in haina monahala.Dupa cum logodna nu este nunta,tot asa nici rasoforia nu este calugarie,ci o stare de tranzitie si pregatire pentru a se consacra lui Hristos.A doua treapta este treapta stavroforiei sau a monahului in mantie.Odata consacrat prin juramintele depuse solemn in fata Sfantului Altar,calugarul este legat pentru totdeauna de viata retrasa a manastirii.A treia treapta a monahismului este cea a calugarului sau monahului schimnic.Dupa cum arhiereul este desavarsitul cleric,asa si monahul schimnic este desavarsitul monah.Acesta este cel mai avansat stadiu al monahismului.Bineinteles,ca in aceste tre stadii si in toata viata(daca esti calugar) ai de resprectat multe canoane si randuieli si datorii calugaresti.Deci cand esti calugar,nu mai ai nimic al tau,ci totul este pentru Dumnezeu.De retinut ca atunci cand esti facut calugar,TREBUIE sa ai neaparat un nas de calugarie.Altfel,totul ar fi gresit si ai intra sub pedeapsa lui Dumnezeu,dupa cum spun sfintele canoane.Acestea ar fi cam ,pe scurt,conditiile calugariei.Dar dupa cum am spus,sunt foartye multe canoane si randuieli si datorii ale monahului care trebuiesc pastrate cu SFINTENIE.Calea monahismului este o cale grea,dar sigura.Adica daca esti curat in cugetele inimii tale,nu vei fi rasplatit numai in cer si la Infricosatoarea judecata,ci si toate neamurile tale pana la al saptelea neam vor fi binecuvantate.Multa va fi rasplatirea celor care aleg o astfel de cale de continua lupta cu diavolul,lumea si trupul.Daca mai este ceva important de adaugat,iti mai transmit.

Eu cred ca n-ati inteles intrebarea.
Conditiile ca sa te calugaresti nu sunt deloc grele si anevoioase.Adica:
Ai peste 18 ani?
Esti sanatos/a fizic si psihic (si mai ales apt de munca)?
Ai terminat scoala si n-ai alte obligatii lumesti (familie, copii...etc)?
Te-ai sfatuit cu duhovnicul si ti-a dat binecuvantare?
Simti ca asta vrei sa faci?
ATUNCI DU-TE. Esti primit cu bratele deschise, nimeni nu-ti impune altceva decat ce am spus m,ai sus.

Ce se intampla dupa ce ajungi acolo intra la categoria GREU si ANEVOIOS.Adica ascultarile si lupta cu tine, datorita celor din jur cu care intri in contact si nu intotdeauna esti compatibil ca si caracter, conceptii, etc.
De aceea exista perioada de noviciat in care ai timp sa te adaptezi si sa vezi daca este ceea ce te-ai gandit si ti-ai dorit.

Am uitat sa adaug la postarea de mai sus : faptul ca te duci acolo si te pune la munca nu e o problema, pt ca de cand e monahismul asta e primul pas al novicelui si cred ca cel care se pregateste sa mearga acolo nu se gandeste ca imediat cum a intrat pe poarta manastirii o sa fie pus in "vitrina" la admirat.
Imi pare rau ca trebuie sa spun iar, dar sfaturile de mai sus mi se par de-a dreptul puerile, chiar nu vad pentru ce trebuie sa aratam lumii ce buni suntem la teorie sau ce cititi suntem.
Efectiv nu are legatura ce ati citit despre aceasta viata cu ceea ce este ea in realitate mai ales la ora actuala, iar pe THOT.ME l-as ruga sa-si pastreze "povestile" pt copii(daca-i are daca nu cand o avea)sa-i adoarma noaptea.

Cel care vrea sa plece in manastire nu se gandeste la conditii de indeplinit, la faptul ca va fi greu sau usor.Cel putin nu unul care face acest pas cu binecuvantarea duhovnicului si care s-a rugat indelung pentru asta si a primit intr-un fel incredintare de la Domnul. Nu se pot exclude intru totul conditiile exterioare de care pomenesc fratii nostrii mai sus, insa adevarata lucrare o face Domnul in om...nu cele din afara ale sale.Cunosc calugari extrem de fragili fizic, dar care au fost intelesi de stareti su pusi la ascultari in conformitate cu situatia lor. Ei bine...tocmai ei,ci slabi, au ajuns la masuri duhovnicesti inalte. Nu munca propriu zisa i-a smerit (ca nu o faceau)...ci insasi neputinta lor, lupta cu ea etc.
Ar fi multe de spus,dar prefer ca Domnul sa ti le spuna la vremea cuvenita, incredintandu-te de adevarul lor nu din citite, nu din teorii,ci din simtirea duhului...
Iertare!

Da, am gresit, trebuia sa spun ca practica de acolo este grea....etc. Din neatentie poate rezulta o postare ca cea citata de Cristalin :)

Teoria ca teoria,dar practica asta ne omoara,sau ne desavarseste si ne mantuieste,mai exact.
SHALOM

Veilur,ca sa mergi sa te integrezi intr-o manastire nu trebuie neaparat sa ai 18 ani,poti sa ai si 14-15 ani...adica esti perfect "apt pentru lepadarea de lume",temeiul care se bazeaza pe integrarea in manastire,din punct de vedere social.Dar ai dreptate ca trebuie sa fii IN PRIMUL RAND apt pentru munca,fiindca munca este activitatea pe care esti nevoit sa o faci de multe ori si 15 ore pe zi,fara nici un drept de protest,doar este "sfanta ascultare".Si fereasca Dumnezeu sa te-mbolnavesti,zbori direct in bratele "lumii pe care ai parasit-o candva",esti marginalizat si terorizat in asa fel incat sa simti ca ai devenit o nulitate si ca sufletul tau nu valoreaza mare lucru.(nu inaintea lor).Stiu,o sa ma contraziceti,ca doar cel care nu a trait este vrednic sa-si exprime cu mare credinta parerea despre "abstract".Cata rautate si indiferenta exista in manastire nu exista nicaieri in lume,sau exista si in societate,dar nu esti nevoit sa le induri pe deplini fiindca ai posibilitatea si capacitatea de-a te retrage in barlogul tau si de-a ignora astfel de reactii,in manastire insa,nu ai unde sa fugi,nu este nimic al tau,nici tu nu-ti apartii si esti nevoit sa induri cu stoicism lucrurile negre pe care unii le numesc dovezi spre mantuire si purificare...purificare o fi,ca ea este uneori sinonima cu distrugerea.
Oameni buni,lasati la o parte tendintele de integrare intr-o manastire,credinta poate fi si in voi,si mai ales in faptele si atitudinea voastra fata de semeni,si fata de voi insiva,ea nu capata o mai mare intensitate intr-un colectiv,aparent uniti de aceiasi cauza,care de multe ori poate creea multa dezamagire,si nu poti evada pentru ca nu-ti mai apartii nici fizic,si nici psihic.Nu va complicati viata cu astfel de "capricii",caci viata este mai frumoasa si mai echilibrata asa cum ne-a fost data ea din inceputuri,si numai simtul responsabilitatii o poate echilibra.

Ory subscriu la tot ce ai spus. Ai perfecta dreptate in ABSOLUT TOT iar cine citeste sa creda ca asa este, iar de nu crede sa mearga si se va convinge.

O singura modificare am de facut : cu ceva ani in urma erau acceptati si copii chiar mai mici de 14-15 ani, acum NU MAI AU VOIE sa primeasca in manastiri decat persoane majore, cu scoala terminata (liceu, scoala profesionala, etc)si fara alte obligatii lumesti cum am mai spus.Poate ca prin schituletele astea noi infiintate prin tot felul de vagauni ale tarii se accepta si la 14-15 ani ca acolo mai greu ajunge sa-i controleze cineva iar evidenta la autoritati nu o fac lunar ca sa spuna cine a mai intrat sau iesit din manastire, si asa merge cat merge sa se foloseasca de bietii copii, iar cand ajung cum ai spus tu (bolnavi sau incep sa vada ei cum stau lucrurile ) ii dau afara ca pe maselele stricate.

Sunt intru totul de acord cu Ory si cu Cristalin,dar cine are vocatie cu adevarat si nu se indoieste de chemarea aceasta deloc,trece peste toate piedicile si greutatile care intervin avandu-L pe Dumnezeu alaturi,ca un reazem.

Chiar asa e, ory, la manastire se invata in primul rand ascultarea, dar ca daca te imbolnavesti te dau afara? Credeam ca manastirea e locul pentru cei bolnavi, caci acolo ne ducem cand suntem noi bolnavi. Si in cazul Tanacu, cea bolnava s-a dus si la spital si la manastire. Imi vine greu sa cred acest lucru. Tu de unde stii acest lucru. Banuiesc ca locuiesti prin apropiere de manastiri, si acolo se stiu multe, in afara fiind. Cum e? Nu se mai alterneaza munca cu rugaciunea?

Ioana,cred ca din toate discutiile acestea,ai inteles ce presupune viata de calugar.
Aceasta CRUCE binecuvantata de Dumnezeu,NU ESTE DATA ORICUI.
Daca acum iti pui aceasta intrebare,sigur nu esti pregatita pt.asa ceva,chiar daca te-ar atrage.Trebuie sa chibzuiesti bine,sa descoperi singura VOIA Domnului,nu intreband sau vorbi cu oricine,ci in primul rand cu Duhovnicul tau care te cunoaste,iar apoi cu maici induhovnicite,daca Bunul Dumnezeu ti le scoate in cale.
Dar eu zic,ca in primul rand trebuie sa citesti multe carti despre viata monahala,ca sa vezi ce inseamna ASCULTAREA.Aceasta este prima si cea mai importanta virtute ce trebuie inteleasa si aplicata in chip desavarsit.Dupa ea urmeaza si celelalte.
Tu trebuie sa iubesti de aemenea LINISTEA,TACEREA,PACEA,RUGACIUNEA,POSTUL.
Cat priveste munca in Manastire,aceasta nici nu-ti va fi grea daca tu iubesti CU INIMA pe Dumnezeu si pe aproapele.Nu mai daca esti egoista nu poti iubi aceasta,deoarece aici este dragoste intre frati sau surori.Caci cum se poate ruga cineva,in chilia lui,cand vede pe altcineva ca se omoara muncind singur?Fratii trebuie sa se ajute intre ei,pe cel neputincios il ajuti,pe cel bolnav il incurajezi s.a.
Dar toate acestea trebuie sa fie vazute prin DRAGOSTEA DE DUMNEZEU.Acesta e telul,scopul urmarit,sa-L dobandesti prin toate aceste virtuti pe Dumnezeu in inima ta.
Ai grija mare ce cale vei alege.Multa luare aminte!

Parintele Savatie,la o conferinta,a mentionat destul de clar ca cine intreaba pe X,Y sau pe Z daca este sau nu de calugarie,daca aceasta,respectiv calugaria,este crucea pe care trebuie sa o aleaga,automat ca ridica un semn de intrebare ? sau chiar mai multe ???
, cum ca nu este convinsa acea persoana,asa ca mai bine sa stea si sa se cerceteze mai bine pe sine,sa se analizeze profund,sa se consulte numai si numai cu Duhovnicul ei,si sa faca mai multe pelerinaje pe la Sfintele Manastiri,sau eventual sa vietuiasca chiar in mijlocul comunitatii monahale pt.o mai buna clarificare a Voii Lui Dumnezeu,ca sa nu fie ispita,inselaciune si amagire de la cel viclean.Si un caz foarte concret,real si la obiect,iti spun eu din proprie experienta,ca si mie mi-a spus cel rau dintr-o bolnava(posedata)sa merg la Manastire pt.a ma calugari,si ce crezi ca l-am ascultat?Nu,categoric ca nu,am ascultat si ascult in continuare de Parintele meu Duhovnic,caci asa trebuie procedat si este cat se poate de normal si cu dreapta chibzuinta si masura in toate.Doamne ajuta!

Tocmai spusesem mai sus ca monahismul actual (cel putin in Romania) e departe de ceea ce scrie in carti.
Sylvie tu vorbesti de "LINISTE,TACERE,PACE,RUGACIUNE", dar specifica ca nu e cazul de asa ceva in manastiri iar cand spui ca "munca nici nu e grea..." vorbesti din experienta practica? Cat ai stat intr-o manastire si cat ai indurat munca si ascultarea ca sa te poti pronunta?
Scuze dar din carti si ceea ce citeste fiecare stand lungit in pat e usor de vorbit, comentat si mai ales dat sfaturi (vad ca la acest capitol stau multi bine). Dar una e sa traiesti si alta sa-ti imaginezi in urma la ce citesti ,vezi sau auzi de la altii.

Decât în mânăstire si cu mintea în lume,mai bună e mântuirea în lume,si cu mintea în mânăstire.Ce vrei mai mult?...

Cristalin,dar de ce esti tu curios sa afli cat am stat eu in manastire;):)?Si ce este mai important pt.tine?CAT STAI intr-o Manastire sau CUM VIETUIESTI acolo...;)?Important pt.mine,este faptul ca atat cat am stat,a fost o placere si acest fapt sigur se datoreaza dragostei de Dumnezeu si de aproapele,prin care am simtit UN AJUTOR si multe alte binecuvantari.Chiar te-as ruga sa mergi si tu macar cat am stat eu(5 luni)ca sa te binecuvinteze si pe tine Dumnezeu.

mult rau...

si oricum, n-ar avea logik dak totul ar fi floare la ureche... de ce monahii sunt mai bine rasplatiti dak nu e grea viata in manastire?

:)Ispita_ta,sunt de acord cu tine,dupa fapta si rasplata,fiecare primeste de la Dumnezeu in functie de cat de mult rabda,de cat de mult poate rabda,in suferinte,in nevointe,in tacere si in rugaciune, facand ascultare de toti,in saracie,si in castitate,cu trup si suflet inchinandu-si viata intreaga Lui Dumnezeu,fara sa se planga de greutati,si astfel vor primi multe daruri si cununi drept rasplata la smerenia lor in ascultare fara nici un fel de opunere.

adevarat... nu inseamna k nu poti avea dragoste fata de ceva chiar dak e greu. un ieromonah imi spunea "pe cat de grea, pe atat de frumoasa e viata unui calugar" :)

O carte pe aceasta tema: "Epistole" - Cuviosul Paisie Aghioritul

Am gasit zilele acestea un carnetel vechi,si pe el am gasit numele unei intregi obste de maici de la o manastire pe care o frecventam toate vacantele acum vre-o zece ani,le-am recitit si am constatat cu stupoare ca vre-o 50% dintre aceste maici parasise manastirea,pentru diferite motive,dar de regula pentru reintegrarea in societate.Este trist si adevarat ca acele femei vor trebui sa infrunte multe greutati pentru reintegrare in societate,mai ales pentru faptul ca majoritatea isi petrecusera multi ani in manastire,ani care se vor cunoaste in lipsa detraire sociala,ani care vor diminua posibilitatile sociale.
Este trist si adevarat ca trebuie sa se ajunga la astfel de dezechilibrari,la astfel de schimbari cu consecinte destul de semnificative,schimbari care in ultima instanta nu-si gasesc rostul dificultatilor la care sunt supuse,rostul de dinaintea acestora.
Iarasi trist este faptul ca o buna parte din aceste fiinte "razvratite",odata intoarse in lume se departeaza tot mai mult de sensul religios si de practicile impuse de acestea.Si de ce?,pentru ca nu suntem decat oameni,nu cu credinta ori fara credinta,doar oameni inzestrati cu capacitati nelimitate mentale,supusi unor legi psihice foarte complexe,si nu trebuie decat sa traim la limita normalului pentru a ne regasi permanent sensul,sensul social.

Daca tu vii si imi spui ca ai stat 5 luni numai miere si dulceata atunci de ce n-ai ramas?
Pt o persoana care sta acolo un timp oarecare si nu mai este deja ridica cateva semne de intrebare. O persoana care NU are intentia sa ramana in manastire nu va sta acolo luni, iar daca intentioneaza viata de manastire 5 luni sunt egal cu zero, dar au fost indeajuns pt tine sa te determine sa te reorientezi.
La inceput pt orice novice care a intrat cu ravna totul i se pare nemaipomenit si nemaiantalnit, dar problema incepe sa apara daca nu dupa primul an de manastire, dupa primii 2-3 sigur, si mai ales dupa ce urca in treptele monahale.
Lupta se duce cu el dar la ispita lui partasi sunt toti cei de acolo.
Mai reciteste ce a spus ory ca a evidentiat foarte bine in una din postari situatia de acolo iar eu am subscris pt ca e mare adevar.

Cu alte cuvinte tu in acele 5 luni n-ai facut decat sa te mai recreezi, ca experienta de manastire in acest timp nu poti spune ca ai.N-ai trecut prin ascultari de baza in care sa ai responsabilitati. Si fiindca imi faci invitatia sa merg si eu macar cat ai fost tu, tin sa-ti multumesc dar am stat de cel putin 10 ori mai mult decat tine, si in astfel de situatie am senzatia ca stiu cat de cat ce spun, cu atat mai mult ca in afara de experienta mai am si dezamagirea ca peste 50% din colegii mei de breasla (maici si calugari) din foarte multe manastiri deja au luat drumul lumii,iar pt mine asta e o foarte mare durere pt ca-mi intareste ceea ce am stiut de la bun inceput despre viata din aceste Sf.Locasuri. Si nu stiu de ce dar NU-I POT ACUZA ca au luat aceasta decizie, din contra.

:cool:Cristalin,de ce a stat cat a stat ca sora,e problema ei,eu iti spun ca intorcandu-se,a fost si a facut aceasta numai din ascultare de un Prea Sfintit(de un Episcop)pt. a-si da licenta,si deci pt. a-si termina studiile universitare,dar sincer,care e treaba ta cu altii?Vezi-ti mai bine de ograda ta ingrijind-o pe ea,si nu mai rastalmaci o ascultare a ei de un Inalt Ierarh,de un Prea Sfintit.Sau nici cu aceasta ascultare de Sfinti Ierarhi nu mai esti de acord????

Sebastiana,las-o balta cu ascultarea fata de Episcop,sau mai bine spus ,cu acest pretext...poate cei care sunt cumva intrigati de situatiile din manastiri stiu foarte bine cum sta treaba si cu ascultarile din partea Episcopilor,sau chiar cu atitudinea acestora fata de "oaia"ratacita sau aflata la necaz,necaz datorat insasi mediului monahal.Si-ti spun eu cam ce fel de atitudine este vorba,cea de "nu pot sa intervin",sau nu-mi pasa de tine,mai pe romaneste.Mai obiectiv ar fi sa spuna;"cine te-a pus sa vii la manastire...fraiero!!???".
Este normal ca dupa 5 luni de manastire,sa persiste inca in fiinta ta acea mireasma de ravna monahala,indiferent de situatie,dezamagirea va veni cu siguranta mult mai tarziu...si va veni,chiar daca unii raman acolo din resemnare,si un procent foarte mic din credinta si considerente monahale adevarate.Este o politica in manastire,mai ceva ca-n parlament,pana si calugaria se da uneori doar pe pile,si stii de ce este mai ceva ca-n parlament,pentru ca se folosesc de Cuvantul lui Dumnezeu,lucru foarte grav in relatiile interumane.Si chiar de,aceste persoane care au ramas pe dinafara dezamagite si si se arata smintite(in termen de manastire),a cui este vina?Stiu,a necredintei individului,ca doar am spus eu deseori ca tare usor se gasesc scuze in randul crestinismului,ca altfel cum sa se iubeasca pe sine si existenta sa asa cum este????
Mi-e sila de poporul asta roman care se proclama crestin,mi-e tare sila,fiindca traiesc in sanul lui cu teama si incertitudine,fiindca acesta,cu toata credinta lui parvenita stie cel mai bine cum sa se mentina mincinos,hot,intolerant si tare parsiv.
Oriunde merg ma izbesc de cuvinte rautacioase,de replici rastite(in institutiile publice),imi este teama sa merg pe strada si in mijloacele de transport fiindca pandeste hotia si crimele,imi este teama sa cumpar ceva de la magazin fiindca defectele trebuie sa apara ulterior,sau alimentele expirate,iar cand incerci sa le returnezi ti se tipa si ti se sare in cap de parca le-ai furat.Spaga si coruptia este cel mai evident drog al societatii noastre.Fereasca Dumnezeu sa ajungi bolnav,ca mai bine mori prematur decat sa ajungi pe mana doctorilor si-a asistentelor de la noi,taxele si impozitele jupoaie,efectiv,cetateanul si-l lasa doar la limita supravietuirii indiferent cat ar munci acesta,analfabetismul infloreste din ce in ce mai mult,educatia este precara,sexul nu mai este un subiect tabu de mult,nici in randul "copiilor",civilizatia ne este,inca,un termen strain,materialismul si rautatea acoperite de o bizara indiferenta primeaza,...si multe alte mizerii cu care ne confruntam zi de zi,si pe care le cunoastem cu totii.Si stiti ceva,asa traieste un popor care se proclama crestin si care sarbatoreste cu fast si cu "smerenie" sfintele sarbatori religioase.
De ce oameni buni,de ce credinta nu a reusit sa distruga toate aceste realitati atat de murdare,si chiar strigatoare la cer.N-am sa inteleg niciodata de ce?n-am sa inteleg niciodata de ce un popor ca japonezii,care sunt budisti si chiar atei majoritate,este un popor atat de echilibrat,atat de civilizat si constiincios,acolo nu esti pandit de teama atata timp cat esti si tu civilizat.Acolo nu exista copii ai strazii(nici macar unul),....nu mai am cuvinte.

Ory,de ce vezi intotdeauna numai lucrurile urate,si nu si pe cele frumoase?,de ce nu vezi cealalalta jumatate a paharului,cea frumoasa iar nu cea urata?,si eu am cunostinte si prietene printre maici,da,nu te contrazic,e foarte greu e destul de dificil,dar daca ar fi totul asa de usor ar fi pline manastirile de monahi si monahii,tot ce e frumos e si greu cum a zis si Ispita_ta amintind de ceea ce i-a zis ei un monah,si sunt de asemenea,multi chemati,putini alesi".Si inca ceva,daca la noi se mai intampla,din pacate,sa vezi peste tot numai lucruri rele,este nu ca ele intr-adevar nu ar exista,dar incearca sa vezi lucrurile frumoase,sa iti faci tu propria-ti viata facand abstractie de rautatile altora si de lucrurile cele rele, sa fii tu altfel,dand tu un exemplu altora,incearca sa schimbi pe altii gandind tu pozitiv,merita,fiind optimista,iar nu fiind negativista sau pesimista,caci nu asa se merita sa ne ducem crucea si asa destul de grea,dar nu mai grea decat a calugarilor care si mai mare plata vor avea,si la fel de bine vor fi incununati si rasplatiti cu multe daruri.Eu cunosc maici care nu au plecat si nici nu au de gand sa renunte la vocatia lor monahala,tocmai pt.ca au adevarata chemare,sper sa nu am nefericirea sa cunosc maici care renunta la crucea pe care si-au asumat-o depunand juramintele pt. cele 3 voturi monahale.Si-au luat un angajament pe care vor sa si-l respecte pana la sfarsitul vietii lor.Unele au studii superioare,altele nu,dar in fata Lui Dumnezeu conteaza sufletul lor curat,dedicarea lor cu trup si suflet intrutotul.Cat despre japonezi eu nu ii invidiez,caci ei nu au religia noastra ortodoxa,dar nici nu contest faptul ca ei nu s-ar putea mantui,intrucat ar insemna sa gandesc limitat si sa fiu marginita,asa ca nu cred ca ei si altii f.buni la suflet nu ar avea o sansa de mantuire pt.faptele lor mantuitoare,dar asta nu mai stiu eu,si nu ma priveste pe mine,desigur ci pe Altcineva,de acolo de Sus.

Lucrul care este cel mai revoltator,atunci cand este vorba de mediul monahal,este acela ca NU AI NICI UN FEL DE DREPTURI!ca om,ca persoana,si nici macar ca suflet.Oricat de mult ti-ar fi incalcate drepturile ca om,nu ai "dreptul" sa protestezi,nu exista justitie si nici aparare.Acolo,cine capata un statut de impunator,poate sa faca ce vrea cu celelalte suflete,considerate amarate si lipsite de orice drept de aparare,fiindca considerentele religioase ai da dreptul sa chinuie,fara restrictii,si o face,pentru ca instinctul animalic rautacois,neslefuit de legile morale sociale,al face sa reactioneze intr-un stil nedeterminat.
Dar ce te faci cand o maica,sau calugar inebuneste datorita conditiilor si asupririlor,ajunse uneori la extreme,care exista in manastire,ce se-ntampla cu-acel suflet care a cedat psihic si nu a mai rezistat?Pentru ca omul se naste in primul rand LIBER,apoi fiinta lui a fost creeat dupa un tipar bine definit cu conditiile societatii.
In manastire nu exista Justitie!,si asta este cel mai grav lucru,fiindca iti sunt incredintate atatea suflete care trebuiesc protejate,ca si-ntr-o familie,si cred ca s-ar putea asa ceva,chiar si prin prisma legilor monahale.Nu spune nimeni ca este exagerat de greu sa realizezi lucrurile monahale,greu este sa te confrunti cu atata rautate si nepasare,cu atata dezamagire care vine din partea celor care isi dezlantuie toata otrava inaintea ta,pe motivul ca te mana spre mantuire in acest sens.Este o aberatie,si-o scuza inventata de dansii,numai ateii chinuiau crestinii pentru tendinta de convertire,nu se cade sa ne chinuim unii pe altii,frati de-acelasi Hristos,sub pretextul ca aceasta se datoreaza favorizarii mantuirii.
Omul nu-i decat un animal stilat si cu rationament,daca acestuia ai sunt retezate dreptul de-a gandi,dreptul de-a reactiona in relatiile cu viata,acesta-si va exterioriza numai instinctele primare,se va salbatici si va dori la randul lui sa asupreasca in asa fel incat semenii lui sa fie permanent niste victime,sau niste subiecte de confruntare...si nu oameni.Este un fel de manipulare,sup presiunea proprie ca doresti sa te mantuiesti in captivitate,in manastire vei ramane un suflet mereu asuprit si desconsiderat,un suflet lipsit de orice privilegiu pamantean,privilegii care ti-au fost daruite odata cu creearea ta,libertatea si gendirea.Si ma intreb,cand vad ca unii sunt atat de rai in manastire,de regula cei care au dobandit un oarecare statut de conducator,ei nu merg tot spre mantuire,si cum ramane cu diferenta asta de-a te mantui suportand greutatile fizice si psihice,pe care ti le provoaca oamenii care,de asemenea aspira spre mantuire.Adica tu te mantuiesti ca suporti,el se mantuieste ca-ti face tie zile fripte?!,teoretic amandoi au acelasi tel.Nu stiu cum vine treaba asta,sau stiu,dar nu stiu cum de este acceptata ca si posibilitate reala.
Cand pleci in manastire,te lepezi de lume...iar acolo cand ai nevoie de o aspirina,ei nu ingaduiesc sa-ti ofere,trebuie sa te duci acasa sa ceri la familie,deci vei ramane permanent ca un handicapat dependent material de familia ta lumeasca.Acolo,in manastire muncesti ca robul,dar fiindca nu ai nici un drept,esti lipsit si de orice daruri materiale(cel putin in unele manastiri),chiar ca nu-nteleg cum vine treaba asta???!!!
Este o colosala confuzie in viata monahala,si se desfasoara printr-un foarte prost proiect de mantuire si de vietuire,cel putin in zilele noastre,si nu cred ca aceasta reprezinta idealul pentru calea spre desavarsire.Da-i omului needucat si lipsit de experiente responsabilitatea de-a conduce o institutie sau o comunitate si vei vedea ce dezastru iese...cam asa se desfasoara in unele schituri sau manastiri viata,de obste.

Ory,nu te contrazic deloc,caci in mare parte ai dreptate,dar nici nu vreau sa generalizez ceea ce zici,intrucat eu cunosc destul de bine calugarite si calugari cu adevarat traitori si nu trebuie sa amestecam oile cu caprele,caci nu stim noi care sunt oi si care sunt capre,intrucat nu e problema noastra aceasta.Cat despre viata din carti,referitoare la traiul din Manastirile in ziua de azi,da,e cat se poate de adevarat,nu tot ce zboara se mananca,dar mai sunt,din fericire,si putini alesi din cei multi chemati,chiar nu trebuie sa generalizam.Si eu am auzit,dar nu cunosc personal,de anumite persoane care nu intrunesc conditiile de calugarie sau de rasoforie,dar asta e cu totul alta poveste,si nu ne priveste pe noi.Cat despre sora mea Sylvie,ea nu a ascultat de Prea Sfintit ca sa se intoarca la Manastire si aici a gresit in neascultarea ei de Duhovnic si de Episcop,dar nu sunt eu judecatorul ei,Doamne fereste si iarta!,eu decat mi-am expus punctul meu de vedere si atat.Chiar este in anumite cazuri si puncte de vedere,cat se poate de adevarata,cartea lui Denis Diderot"Calugarita"pe care daca nu ai citit-o,ti-o recomand ca lectura pt.ca reflecta oarecum si realitatea zilelor noastre,din pacate,referitor la anumite cazuri,precizez aceasta si nu generalizez,caci eu cunosc si persoane exceptionale care II slujesc Lui Dumnezeu si as gresi inaintea Lui daca te-as minti,mai ales in aceasta privinta.Ma bucur sa cunosc si cazuri de persoane tari si puternice in rabdare,traire si simtire,care nu sunt influentabile,care IL cunosc pe Dumnezeu si Maica Domnului,in adevaratul sens al cuvantului,si asa iti doresc si tie,sa cunosti acest fel de persoane,atat tie iti doresc cat si multi altora.Amin!si Doamne ajuta!

"Lucrul care este cel mai revoltator,atunci cand este vorba de mediul monahal,este acela ca NU AI NICI UN FEL DE DREPTURI!ca om,ca persoana,si nici macar ca suflet.Oricat de mult ti-ar fi incalcate drepturile ca om,nu ai "dreptul" sa protestezi,nu exista justitie si nici aparare.Acolo,cine capata un statut de impunator,poate sa faca ce vrea cu celelalte suflete,considerate amarate si lipsite de orice drept de aparare,fiindca considerentele religioase ai da dreptul sa chinuie,fara restrictii,si o face,pentru ca instinctul animalic rautacois,neslefuit de legile morale sociale,al face sa reactioneze intr-un stil nedeterminat."

-poi asha sunt totzi oamenii, dar sa shtii ca shi aia shlefuitzii sunt la fel... cum sa nu ai drepturi? tocamai ca in manastire ar trebui sa ai mult mai multe drepturi fatza de celelalte locuri... Poi nu se spune ca de dimineatza pana seara sa cautam dreptatea lui Dumnezeu? Dar se mai spune ca shi sa nu hulim vorbind despre dreptatea lui Dumnezeu shi dreptate in general.

"Dar ce te faci cand o maica,sau calugar inebuneste datorita conditiilor si asupririlor,ajunse uneori la extreme,care exista in manastire,ce se-ntampla cu-acel suflet care a cedat psihic si nu a mai rezistat?Pentru ca omul se naste in primul rand LIBER,apoi fiinta lui a fost creeat dupa un tipar bine definit cu conditiile societatii."
E trist daca cedeaza psihic, dar motivele sunt shi de alte naturi, supranaturale, este adevarat ca e greu sa-tzi pui problema ca odata ce te-ai incredintzat manastirii asta te trensforma in scalvul maimarelui tau. Esti tot liber defapt ca votul tau nu l-ai dat in fatza lor ci in fatza lui Dumnezeu shi tu doar te straduieshti sa-ti respectzi votul. Nu te poate nimeni trage la raspundere, deshi asha ar parea ca maimarele te trage la raspundere. Tu te tragi la raspundere shi te afuriseshti daca nu-tzi respectzi votul (ascultarii de maimareletau, de Dumnezeu, de canoane, de ce ai de facut, de cum ii primeshti pe straini, de cum itzi tzii curatzenia inimii shi a trupului shi a mintzii... shi multe alte ascultari shi respectari). Maimarele e pus acolo sa-tzi fie om de nadejde pe care sa te sprijini, sa te ajutzi, sa te foloseshti, dar trebuie sa te bazezi nu pe acela ci mai mult pe Dumnezeu. Nu cred ca este o temnitza a muncii manastirea shi votul este deturnat in a fi contractul de sclavie, oricand potzi sa anulezi contractul shi sa ascultzi pe maideparte shi mai bine fara contract shi juramant. Nu cred ca te opreshte cineva. Oricum unii vor continua sa-shi dea shi votul iar altzii vor continua fara sa voteze... Domnul a zis foarte clar sa nu juratzi, fiindca jurand hulitzi probabil... shi oricum nu se shtie cum v-a considera Domnul ca trebuie ascultat: ca in armata, ca de parintzi, ca de maimare, ca de cunoashtere, ca de dreptate, ca de sfiintzenie... din fiecare daca am asculta cate putzin ar fi bine, ca acum este dinbelshug ce anume sa ascultam doar ca nimeni nu mai se sileshte sa o faca... doar sa vorbeasca, shi asta constat la mine.

"In manastire nu exista Justitie!,si asta este cel mai grav lucru,fiindca iti sunt incredintate atatea suflete care trebuiesc protejate,ca si-ntr-o familie,si cred ca s-ar putea asa ceva,chiar si prin prisma legilor monahale.Nu spune nimeni ca este exagerat de greu sa realizezi lucrurile monahale,greu este sa te confrunti cu atata rautate si nepasare,cu atata dezamagire care vine din partea celor care isi dezlantuie toata otrava inaintea ta,pe motivul ca te mana spre mantuire in acest sens.Este o aberatie,si-o scuza inventata de dansii,numai ateii chinuiau crestinii pentru tendinta de convertire,nu se cade sa ne chinuim unii pe altii,frati de-acelasi Hristos,sub pretextul ca aceasta se datoreaza favorizarii mantuirii."

Aici cred ca ai dreptate ca nu potzi face raul spunand ca-i este de folos respectivului spre mantuire... Este ushor sa indreptzi cu bataia, cu bata sau cu ocara, dar asta il transforma pe respectivul in dobitoc, in animal neshtiutor shi indaratnic, noi creshtinii ortodocsi trebuie sa indreptam pe fratele nostru fara nici o lovitura, fara nici o vorba de ocara, ca este mai mare sau mai mic... shi abea atunci ne vom desavarshi, ca altfel devenim circari, dar suntem noi dreptzi sa o facem? Doar cerand Mila lui Dumnezeu pentru noi si pentru acela poate ca vom inainta.

"Omul nu-i decat un animal stilat si cu rationament,daca acestuia ai sunt retezate dreptul de-a gandi,dreptul de-a reactiona in relatiile cu viata,acesta-si va exterioriza numai instinctele primare,se va salbatici si va dori la randul lui sa asupreasca in asa fel incat semenii lui sa fie permanent niste victime,sau niste subiecte de confruntare...si nu oameni.Este un fel de manipulare,sup presiunea proprie ca doresti sa te mantuiesti in captivitate,in manastire vei ramane un suflet mereu asuprit si desconsiderat,un suflet lipsit de orice privilegiu pamantean,privilegii care ti-au fost daruite odata cu creearea ta,libertatea si gendirea.Si ma intreb,cand vad ca unii sunt atat de rai in manastire,de regula cei care au dobandit un oarecare statut de conducator,ei nu merg tot spre mantuire,si cum ramane cu diferenta asta de-a te mantui suportand greutatile fizice si psihice,pe care ti le provoaca oamenii care,de asemenea aspira spre mantuire.Adica tu te mantuiesti ca suporti,el se mantuieste ca-ti face tie zile fripte?!,teoretic amandoi au acelasi tel.Nu stiu cum vine treaba asta,sau stiu,dar nu stiu cum de este acceptata ca si posibilitate reala."

In cazul acesta nu se mantuieshte niciunul, ca unul este vataf in numele lui Hristos iar celalalt sclav in numele Lui, dar Domnul Iisus Hristos n-a facut asha ceva, ci s-a dat pe sine, nici nu a batut sau fortzat shi nici sclav pentru mantuire nu s-a bagat.
Shi nici nu a starnit rautatzile din ucenic prin diferite procedee de frustare shi scoatere din mintzi, sau dat peste nas shi combativitate parintesc orgolioasa, sau de tipul care e sheful... Intr-o manastire nu exista shefi shi nici temniceri, te rogi de cel induhovnicit shi imbunatatzit sa-tzi dea cuvant bun sa-l ascultzi, iar daca nu voieshte sa-tzi dea atunci trebuie sa ascultzi de ce ai invatzat, de ce shtii ca tzi s-a cerut. Practic Manastirea este un loc unde trebuie sa invetzi unul de la altul cele bune shi sa nu invetzi unul de la altul cele rele, fara sa tzi se spuna shi sa tzi se ceara nimic... Dar sigur ca este mai ushor sa tzi se cera explicit, sa tzi se spuna ce trebuie sa faci, sa fie o randuiala care sa te ajute sa stii vremea shi timpii, si altele...

"Cand pleci in manastire,te lepezi de lume...iar acolo cand ai nevoie de o aspirina,ei nu ingaduiesc sa-ti ofere,trebuie sa te duci acasa sa ceri la familie,deci vei ramane permanent ca un handicapat dependent material de familia ta lumeasca.Acolo,in manastire muncesti ca robul,dar fiindca nu ai nici un drept,esti lipsit si de orice daruri materiale(cel putin in unele manastiri),chiar ca nu-nteleg cum vine treaba asta???!!!
Este o colosala confuzie in viata monahala,si se desfasoara printr-un foarte prost proiect de mantuire si de vietuire,cel putin in zilele noastre,si nu cred ca aceasta reprezinta idealul pentru calea spre desavarsire.Da-i omului needucat si lipsit de experiente responsabilitatea de-a conduce o institutie sau o comunitate si vei vedea ce dezastru iese...cam asa se desfasoara in unele schituri sau manastiri viata,de obste. "

Poi tocmai ca in asta consta saracia ca nu mai pui pretz pe bogatziile trecatoare ale lumii ci te ocupi doar de cele ale Domnului, ca manastirea nu este a shefului shi ceilaltzi lucreaza pentru el sau este conducator shi pus sa aiba responsabilitate, ca doar primul lucru este sa-tzi lashi grijile in miinile sale, sau ce crezi ca responsabilii manastirii nu trebuie sa faca aceleashi lucruri? Responsabilitatea respectiva nu exista, ea se refera la responsabilitatea de sine ca sa nu-i sminteasca pe ceilaltzi in primul rand, shi nu este vorba de o grija pentru ceilaltzi, decat doar in caz de nevoi sau boala. Omul needucat sa shti ca este mai cooperant shi mai de comitet decat cel educat... iar cel educat trebuie sa aiba capacitate foarte mare pentru a reveni cu picioarele pe pamant shi sa lase teoriile inutile in seama carturarilor vremelnici... Iar ca shi responsabilitate shi conducere nu tzine de varsta. Exista oameni shi oamnei shi cred ca la manastire conducerea este o pacoste shi nu un privilegiu. Dezastru iese doar in cazul in care o pornesc de capul lor departandu-se de trupul lor Creshtin-Ortodox care este Biserica confundand capul lor care este Domnul Nostru Iisus Hristos cu diferite alte curente de idei shi teorii novatoare infiltrate din societatzile lumeshti ale lumii luminate.

In final imi cer scuze pentru tonul apostolic ca shi cum ash fi in masura sa vorbesc, deci rog a nu se lasa nimeni pacalit, dar adevarurile de credintza sunt pentru totzi cei ce se invrednicesc... adica pentru totzi pacatoshii, inclusiv pt mine care mai pozez in diferite forme ale fatzarniciei... oricum nici reversul de a umbla cu jalba ipocrizeniei in batz nu e valabil deasemenea.

grele discutzii portzi stimata ory... shi nu te supara ca am raspuns, ca in realitate shtiu ca e invers, tu erai indreptatzita sa ma luminezi pe mine... ticalosul shi vicleanul ???

Sebastiana(pare mai mult nume de calugarita),nu te contrazic,stiu ca exista si maici sau calugari care traiesc cu duhul in sanul monahal,si reusesc sa treaca peste multe greutati,de regula acestea sunt si putin cam neutre din multe puncte de vedere al traiului de-acolo,si de asenmenea sunt tolerate.Dar sunt si multi calugari care,chiar daca rezista in manastire si continua sa vietuiasca acolo,nu o fac neaparat din credinta,cat din resemnare si din adaptarea la acele rautati care se-ntampla acolo,deci multi devin insasi partasi la acestea,chiar daca pravila si canonul monahal isi continua traseul si prin acestea,ca trebuie sa existe,chiar daca in proportii reduse.
Am citit cartea "calugarita",care,parca a fost scrisa prin anii 1700 sau 800,nu stiu exact,si am constatat ca viata de manastire a fost intotdeauna asa cum se arata,ba mai rau,in vechime existau extrem de putine posibilitati de-a te afirma,sau de-a renunta la monahie,si-aceasta datorita prejudecatilor si-a unor interese sub semnul in care acestea existau.
Nu spun ca nu trebuie sa fie sinuoasa calea calugariei,este firesc sa fie grea,ea este oricum,prin infranarea patimilor si-a instinctelor care ne asupresc,vrem nu vrem,prin greutatea activitatilor desfasurate(cu ratiune),insa in ziua de astazi greul major vine tocmai din rautatea si piedicilor care sunt puse de cei din jur,si nu de legile firesti monahale.Cred ca este o enorma diferenta!!!
Cat despre adevaratul sens al calugariei,tare il stimez si ma aplec intensitatii lui,din pacate acest sens s-a transformat intr-un talmes-balmes,si-un dezechilibru total intre fapta,simtire si cuvant.