Mandria i-a facut pe ingeri sa ajunga in adancul iadului. Ma uit la mine si-mi vine sa plang, ca la multimea de pacate mai adaug si mandria ca sa le puna capac. Si nu e spovedanie sa nu fie si ea pomenita, dar degeaba, ca iar si iar, mandria reapare. ???

Ce-i de facut? Cum se ajunge la smerenie? As vrea niste sfaturi operationale, mai practice, traite...

Cred ca stii si tu legenda mesterului manole, ca ceea ce construia ziua, noaptea se darama. Cam asa sta treaba si cu mandria, darama toate faptele crestinesti pe care le-am facut din momentul in care gandesc cat de credincios sunt eu, ca altii sunt niste pacatosi fata de mine. Realitatea este ca gandind astfel te-ai pus in rand cu "ceilalti", deci nu ar trebui sa te simti mandra. Nu-i mai judeca pe cei din jur, gandeste-te ca nu toti sunt constienti ca ceea ce fac nu e bine si gandeste-te ca desi tu esti constienta ca esti pe o cale buna, nu perseverezi, nu te straduiesti destul. Pune-te singura mai prejos fata de omul care esti ispitita sa-l judeci, adu-ti aminte de pacatele care le-ai facut si iti vei da seama ca de fapt nu ai nici un motiv sa te simti mandra.
O rugaciune care m-a ajutat foarte mult oriunde si in orice situatie eram este aceasta: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul. Preasfanta Nascatoare de Dumenzeu miluieste-ne pe noi". Spune-o in gand si cu inima intotdeauna, dar mai ales in momente de ispita si pune-ti realizarile pe baza milei si bunatatii Lui Dumnezeu, pentru ca fara El nu ai fi ajuns in acest moment asa cum esti.

Gandeste-te in fiecare zi la cat bine ti-a facut Dumnezeu si la cat rau ai facut impotriva lui Dumnezeu.

"Daca ai smerenie, nu mai ai patimi; daca ai patimi n-ai smerenie! Smeritii sunt blanzi si linistiti, trecatori cu vederea, n-au pretentii si nu-i discuta pe altii, nu-i vorbesc de rau si nu-i judeca, nu-i critica, nu calca pe nimeni in picioare si nu pun pe nimeni in spate. Un smerit este un om care are bucuria smereniei si are odihna din smerenie, pe cand patimile hartuiesc, patimile nelinistesc, patimile impresoara, patimile dezorienteaza, deviaza, il fac pe om nelinistit, il fac pe om nemultumit. De ce? Pentru ca aceasta-i lucrarea patimilor. De cate ori esti nemultumit, de cate ori esti nelinistit, de cate ori ai pretentii, de cate ori il judeci pe altul, de cate ori il osandesti pe altul, de cate ori il jignesti pe altul, de cate ori vrei sa-l pui la punct, de cate ori te silesti sa-l asupresti si sa-l faci mai mic, de-atatea ori sa stii ca n-ai smerenie.

Trebuie sa ne cercetam pe noi insine daca am implinit aceasta cerinta: daca am ajuns sa fim cu sufletul eliberat de orice ura, de orice nemultumire, de orice rautate, de orice gand de razbunare, de orice impotrivire, de orice chip al maniei si al rautatii.

Niciodata n-o sa putem face niste lucruri mari dac anu suntem hotarati pentru ele. Cata vreme suntem nepasatori, cata vreme ne dam dreptate si cand facem rau, atunci nicioadat n-o sa putem ajunge sa fim buni, cu adevart buni, sa fim intelegatori, cu adevarat intelegatori, sa fim iertatori, cu adevarat iertatori, ci totdeauna vom ramane mici si totdeauna vom ramane jos.

Cand te rogi, ai nadejde! Noi nadajduim la mila lui Dumnezeu, dar sa cautam sa fim ca vamesul! Adica sa nu ne intereseze ce face unul si altul, sa nu ne intereseze relele altuia, ci sa ne vedem pacatele noastre, sa inaintam in binele pe care-l putem face ca s-avem faptele fariseului si smerenia vamesului.

Chiar in ziua de astazi putem sa avem bucuria dezlegarii de rautate, bucuria dezlegarii de neliniste, pentru ca Dumnezeu miluieste cu linistea, Dumnezeu binecuvinteaza, Dumnezeu odihneste. El este odihna sufletelor celor drepti!"

Parintele Teofil Paraian, Darurile Invierii

Cred ca sint mindra pentru ca nu sint in stare sa-l iau in brate pe cel care "ma ataca".Daca ma critica cineva "il musc ".
Intii il fac una cu pamintul , apoi imi cer scuze din virful limbii ,nici eu nu le cred. Apoi ma rog pentru el si ma gindesc ce lucru grozav fac eu .
Si am uitat sa iubesc cu faptele , iubesc numai din gura sau folosind titluri , in timp ce textul e ucigator.
Doamne auzi-ma si indreapta-ma !

Cum ajungem la smerenie?
PArintele ARSENIE BOCA spunea ca mai bine este sa cautam sa ne smerim decat sa stim daca suntem smeriti .
DAca afirma cineva ca este smerit sau crede acest lucru atunci trebuie sa dea fuga la duhovnic sa ceara izbavire.Mandria este pacatul de care toti suferim unii mai mult sau altii mai putin.

...sa nu spunem niciodata: "sunt smerit!"
Sa ne amintim mereu de Jertfa de pe Golgota si sa ne intrebam:"ce am facut mai bun, mai mult ca sa ma mandresc?"
Personal am spus la un moment dat ca m-am smerit...eram tare departe de Dumnezeu...renuntasem la bijuterii si credeam ca m-am smerit...smerenia este ceva profund care ne transforma;"sa fim blanzi si smeriti cu inima" ar trebui sa fie rugaciunea tuturor acelora care isi iubesc aproapele ca pe ei insisi!
Sa ne rugam cat mai des cu putinta : Doamne, ajuta-ne sa fim blanzi si smeriti cu inima!

Tuturor va doresc sa va bucurati si sa va rugati neincetat! Cine se roaga neincetat se va bucura neincetat!

Doamne ajuta!

La inceputul fiecarei spovedanii incep prin a-i spune parintelui meu duhovnic ca sint mindru. Stiu ca nu sint smerit, dar cel putin sint multumit ca pot sa recunosc acest lucru. Parintele ma dojeneste cu blindete si sper, in cele din urma, sa simt si eu cum este sa fiu cu adevarat un om smerit.

Eu nu prea stiu cind o vorbire obisnuita se transforma in judecata .De discutat discutam toti . Cind e cazul sa zicem "gata" mai departe stie Domul?
Cind judecam?

poi judecam atunci cind suntem chematzi la o judecata pe post de judecator, in rest judecatzile mintzii sunt altceva decat judecata completului de judecata care da o sentintza si o pedeapsa... judecatzile mintzii sunt in general gandiri... dar asta nu inseamna ca prin nepasarea noastra si prin felul nostru de a ne comporta nu contribuim la o pseudo-judecata lumeasca a apropiatzilor, a prietenilor, colegilor, a strazii... judecata care conteaza si ea in sensul ca defaimarile si "pedepsele" se manifesta dureros pentru "parat" chiar si in afara justitziei ca institutie ce acorda dreptatea si pedeapsa conform legislatziei in vigoare...
Dar in general mintea se ocupa de justitie cand ia locul celui ce face legile sau celui ce obliga a fi puse in aplicare: a politicianului, a guvernului, a preshedintelui, a deputatilor/senatorilor, a avocatului, a procurorului, a politzistului, a gadelui, a martorilor, a gardienilor, ori a spectatorilor la proces... in exercitziul functziunii cand pun dreptatea unei tzari/zone/... in practica...
Acuma nu c-ar fi o problema daca ajungi sa "te bagi ca musca-n lapte" incurcand sau descurcand problemele statului... dar uneori potzi sa pierzi timpul inutil si nici macar nu esti platit pentru asta... facand totusi servicii/deservicii
Totusi daca ai dat in patima dreptatzii, desi dreptatea nu este o patima, poate ca e foarte folositoare vorba unui sfant, pe care am auzit-o aici pe forum care parca suna cam asha " sa nu osandesti sau sa acuzi, ca nu cumva sa te cheme Dumnezeu sa iei parte la judecata cate unui suflet, un apropiat, un prieten, sau..."
Iar Dreptatea lui Dumnezeu... se invatza mereu... ca toata viatza sa ne invatzam dreptatea Ta...