|
VIRTUȚILE CIVICE ALE RELIGIEI ȘI ALE ATAȘAMENTULUI FAȚĂ DE NAȚIUNE
Civismul face legătura între interesul personal și interesul național. Împrejurările actuale nu permit individului să se implice în viața Națiunii. Avem prin urmare nevoie de civism. De aceea ar trebui să cultivăm vituțile civice ale Religiei și ale Patriotismului. Teoretic riscul blocării mecanismelor sociale din cauza egoismului nostru e mic pentru că avem nevoie de semenii noștri. Fără ceilalți suntem slabi dar pentru a le obține sprijinul trebuie să-i sprijinim. Descoperim astfel că interesul personal se confundă cu interesul național. Dar practica diferă de teorie. Suntem mai puțin clarvăzători în realitate. Singurele lucruri care ne procupă sunt treburile proprii și confortul nostru material. Cu greu putem fi convinși să ne implicăm în viața Națiunii și chiar dacă dorim s-o facem nu putem. Viața privată ne e atât de activă, atât de agitată, atât de ocupată de muncă, atât de plină de ispite că nu ne mai rămân energie și timp pentru a ne ocupa și de altceva. Consecința acestui egoism asocial e dispariția moralității și materialismul miop, înclinații care se pot dovedi distructive pentru Națiune pe măsura ce Statul preia sarcini de la care noi ne sustragem. Astfel Statul s-ar putea vedea nevoit să accepte emigranți străini pentru a evita urmările depopulării Țării. Religia și Patriotismul pot combate o tendință atât de funestă. Într-adevăr Religia și Patriotismul ne unesc. Doar Religia și Patriotismul ne pot determina să avem toți același țel. Credința în Dumnezeu, atașamentul față de Națiune sunt virtuți care ne asigură coeziunea. E puțin probabil să ne mobilizăm vreodată pentru bunăstarea omenirii. Omenirea e o abstracție prea insesizabilă pentru mintea omului. Ar trebui să credem mai curând în ce ne e aproape și în experiența concretă. Bunăstarea, forța Țării ne sunt la fel de folositoare ca rezultaele propriei noastre munci. Dacă lucrurile în Țară merg bine ne e bine la toți. Conducătorii noștri ar trebui să ne regenereze disciplina morală dându-ne motive de mândrie națională și mari provocări. Aș vrea să ni se ofere o idee mai cuprinzătoare despre noi înșine și despre Patrie. O mare provocare ar putea fi reconstrucția industriei noastre grele și a sistemelor de irigație din agricultură. Să renunțăm la disciplina morală care se naște din Religie și din sentimentul național înseamnă să ne expunem singuri celor mai mari pericole. Lipsa credinței în Dumnezeu și indiferența față de problemele Națiunii scad capacitatea de apărare a Țării, risc mortal în jocurile de putere internaționale. Să nu uităm niciodată tragicul an 1940 când ne-a fost răpită o treime din teritoriul Țării cu o populație de zece milioane de oameni în marea lor majoritate români! Întreținerea sentimentului religios și a sentimentului național e condiția de bază a asigurării linștii în interior și a păcii în exterior. Avem aliați dar dacă așteptăm totul de la ei nu ne vor ajuta. Pe de altă parte sentimentul religios și sentimentul național ne conferă acea noblețe morală care ne lărgește orizontul dincolo de interesele noastre înguste. Dobreanu Anca |
SĂ REZISTĂM!
Politica e consecița ideii pe care ne-o facem despre ce e drept și sănătos. Ea nu e bună, nu e mare decât dacă politicienii înțeleg ce e conform firii și vieții. Calitatea cea mai prețioasă a marilor conducători de popoare a fost că s-au identificat cu popoarele lor, adică au intuit ce e firesc, ce asigură creșterea și dezvoltărea armonioasă a vieții. Această intuiție s-a bazat și pe înțelegerea a ceea ce e posibil. Alexandru cel Mare, Attila, Napoleon au eșuat pentru că au ignorat proporțiile, ei nu au văzut limitele posibilului. Înțelepții ascultă vocea Țării. Ei percep forțele benefice, le evocă, le lasă să acționeze pentru că știu că ele asigură sănătatea și puterea Națiunii. Nu prea putem să ne bazăm pe clasa noastră politică, de aceea noi, cei mulți, trebuie să reprezentăm sănătatea, să păstrăm contactul cu proporțiile și cu natura lucrurilor. Aceasta e în prezent funcția noastră, postul nostru de luptă. Împotriva imposturii, să fim ambasadorii adevărului. Împotriva machiavelismului, să fim campionii loialității. Împotriva lichelelor, să fim de partea oamenilor cinstiți. Împotriva duplicității, să fim apărătorii cinstei. Împotriva spălării creierelor, să proclamăm drepturile bunului simț. Să fim partizanii curățeniei morale. Să refuzăm să fim sclavii lăcomiei și patimilor și să revendicăm libertatea vieții. Să respingem samsarul și să preferăm omul. Misiunea noastră cea mai profundă și cea mai fecundă e să opunem o altă concepție despre om aceleia care ne e impusă. Să rezistăm înseamnă să apărăm conculziile ce se pot trage pentru fiecare împrejurare din această concepție diferită. Pârvu Ana Maria |
INDIVID ȘI NAȚIUNE
Individul se naște într-o familie care aparține unei colectivități, unei Națiuni. Copilul fiind slab are nevoie de familie, de colectivitate, de Națiune pentru a se dezvolta. Ele îl primesc și-l cresc, ele sunt mai presus de el. Nu trebuie spus: Om, Națiune ci Națiune, Om. Omul asociat Națiunii, orânduit și eliberat prin această asociere, e mai apt pentru o viață superioară, viața în societate. El face astfel mai puțin pentru sine și mai mult pentru ceilalți. Colectivitatea e atât de puternică încât niciun individ nu se poate împlini dacă nu se integrează în ea și dacă nu e susținut de ea. Adevăratul Eu, eul spontan, e un Noi sau nu are sens. Suntem strămoșii noștri, părinții noștri, frații noștri, suntem Națiunea noastră. Suntem orașele, satele, peisajele noastre, suntem Țara noastră. Societatea nu e rezultatul unei înțelegeri între indivizi bazată pe un contract ci un agregat natural. Societatea nu e alesă de membrii săi cum nu sunt alese sângele, Patria, religia pe care am primit-o la botez, limba maternă și tradiția. Ele ne sunt impuse și chiar dacă nu le dorim nu ne putem lipsi sau dezice de ele. Facem parte din categoria ființelor care trăiesc în grup. Viața în societate răspunde uneia dintre nevoile fundamentale ale naturii naturii noastre. Nu putem să nu fim fideli sângelui nostru, nu putem să nu fim atașați de Patria noastră, de credința noastră creștin ortodoxă, de limba noastră maternă și de tradițiile noastre pentru că sunt ființa noastră și sufletul nostru. Pentru un om realist, care știe istorie, adevărații garanți ai drepturilor individului sunt Națiunea, Patria și Religia. Dacă vom avea o societate solidă în care familia e puternică, drepturile primordiale fie că sunt religioase, casnice sau școlare vor fi apărate. Dacă vom avea asociații puternice, profesionale mai ales și celelalte drepturi esențiale vor avea bază și temei. Dacă vom avea un Stat puternic, bine construit principalele interese existente în societatea noastră vor fi efectiv reprezentate în sfera puterii. Altfel nu vom avea decât grupuri care se confruntă între ele, interese care se anihilează reciproc și lipsă de operativitate în luarea unor decizii importante pentru Națiune și Țară. Într-o societate bine organizată individul nu e opus colectivității ci intergrat în ea. O legislație axată doar pe individ, fără să țină seamă de poziția acestuia în familia sa, în categoria sa socială, în Țara sa, la locul său de muncă, nu poate apăra drepturile nimănui. Predescu Virgil |
LIBERTATE ȘI AUTORITATE
Cu cât devenim mai buni cu atât devenim mai liberi. Libertatea noastră depinde de virtuțile noastre. Libertatea e o forță care are tăria celor ce beneficiză de ea. Libertatea concretă se identifică cu autoritatea. Doar libertatea Țării poate da putere reală instituțiilor Statului. Libertatea e prin urmare putere. Cei ce dau dovadă de slăbiciune nu sunt liberi. Forme ale puterii sunt forța intelectuală, forța morală și forța fizică. Toate sunt exercitate de oameni asupra oamenilor. Libertatea și autoritatea se codiționează reciproc. Autoritatea e libertatea ajunsă la perfecțiune. Ideea de autoritate nu contrazice ideea de libertate ci o desăvârșește și o completează. Libertatea capului de familie e o autoritate. Libertatea Bisericii e o autoritate. Toate libertățile reale sunt autorități. Libertatea opusă autorității nu are nimic comun cu ordinea firească a vieții. Predescu Virgil |
PATRIA
Patria nu e cosecința unui contract, ea nu e rezultatul unei tocmeli. Nu suntem români pentru că așa ne-am învoit. Patria e un mediu social și cultural natural sau, ceea ce e același lucru, istoric. Principala sa caracteristică e nașterea. Nu ne alegem Patria așa cum nu ne alegem părinții. Ne-am născut români așa cum ne-am născut Mușat, Basarab sau de Hunedoara. E un fenomen ereditar. Totul ține de sânge și de legăturile de rudenie. Sângele, legăturile de rudenie sunt indestructibile și nu se pot renega. Principiul ereditar e esențial. Așa ne-o sugerează cuvântul Patrie (pater = tată), așa reiese din cuvântul Națiune (natio = naștere). Patria ne asigură resursele necesare existenței noastre ca popor și ne e cămin. Datorită Patriei suntem veșnici. Pentru viața pe care ea ne-o dă îi suntem datori cu viața noastră. România nu e o adunătură de indivizi mânați de aceleași interese, ci un corp de familii înrudite care trăiesc. Cu siguranță Patria trebuie să fie dreaptă. Dar nu asta e problema când e vorba de practicarea patriotismului ci ființa Patriei, viața sau forța ei. E aberant să te tot plângi de sărăcie, de nedreptate sau de orice altceva dacă nu faci nimic pentru Patrie. Ne iubim părinții pentru că sunt părinții noștri independent de calitățile lor. Ne vom iubi Patria chiar dacă nu e așa cum am dori-o. Părinții pot greși, îi cinstim. Patria ne dezamăgește, o vom apăra. Dreptatea nu va avea nimic de pierdut din asta. Fără o Patrie reîntregită, independentă și liberă, sau pur și simplu fără o Patrie, dreptatea nu e decât un vis. Predescu Virgil |
NAȚIUNEA
Națiunea e cea mai mare, cea mai puternică și cea mai solidă comunitate umană. Fără Națiune omul e neajutorat. El își pierde orice protecție, orice sprijin, orice ajutor. Desființarea Națiunii nu-l scapă nici de lipsuri, nici de abuzuri, nici de umilințe. Tot ce omul reprezintă, tot ce are, tot ce iubește depinde de existența Națiunii. Ca să se apere el trebuie să apere Națiunea. Națiunea e mai presus decât oricare dintre noi. Apărarea întregului se impune părților. Națiunea înaintea grupurilor de interese. Națiunea înaintea afacerilor. Să te naști în România, chiar și în cea mai săracă familie, înseamnă să te naști posesorul unui capital imens și al unui privilegiu sfânt. Înseamnă să porți cu tine, în tine, un titlu de moștenire. Înseamnă să dobândești niște posibilități de progres moral și material pe care mulți nu le au. Trecutul nostru istoric merită admirața noastră, prezentul devotamentul nostru. Faptul că există o Românie, că această comoară teritorială, intelectuală și morală a ajuns prin secole până la noi e o binefacere pe care trebuie s-o transmitem mai departe. Nu suntem o Națiune prea numeroasă. Limba pe care o vorbim, credința și tradițiile noastre s-au păstrat pentru că România nu există doar prin cei vii. Douăzeci de milioane de oameni vii, da, dar un miliard de oameni morți. Iată forța noastră! Alături de noi sunt toți acei care în trecut au udat pământul Țării cu lacrimi, sudoare și sânge. Predescu Virgil |
BISERICA
Unii dintre noi nu văd pe chipul sfânt al Bisericii decât bube: părinți bigoți, vreun preot care nu le plăce, slujbe care li se par prea lungi. Dar oare aceasta e Biserica? Tot ce s-a făcut bine de la Hristos până acum s-a făcut prin creștinism și Biserică. Pentru cine vede degradarea omului Biserica e instituția cea mai binefăcătoare. O lume care s-a îndepărtat de Dumnezeu caută în orgiile trupului și gândului o împlinire iluzorie. Într-o astfel de lume Biserica, mereu aceeași, mereu tânără, își apără cu hotărâre Adevărul. Mesajul Bisericii, același de două mii de ani, e mai actual ca niciodată. Prin mesajul Bisericii și doar prin el oamenii au aflat că sunt cu toții frați pentru că sunt fii aceluiași Tată. Mesajul Bisericii le-a redat celor mai sărmani, celor mai disperați încrederea în viitor. Codul moral al Bisericii e la fel de actual. El păstrează semnificația dată de Dumnezeu omului și popoarelor. Datorită lui omul nu a devenit cea mai periculoasă fiară a creației. Datorită lui popoarele împinse pe calea viciului și pierzaniei se pot salva. Ne gândim mult în ultimul timp la criza economică, la politică, la alegeri. Suntem la fel de preocupați de spritualitatea creștină fără de care am compromite totul? Tomescu Ionuț |
RĂZBOIUL ECONOMIC
Războiul economic e o realitate a lumii în care trăim. El nu cunoaște perioade de pace sau armistiții. El se desfășoară în mijlocul nostru și împotriva noastră. Pierdem o luptă de fiecare dată când înstrăinăm o întreprindere, de fiecare dată când bogății ale solului și subsolului românesc sunt îsușite de alții, de fiecare dată când banii noștri, dați pe mărfuri din import, se duc în alte Țări. Avem multe resurse naturale și mulți le râvnesc. Problema nu e dacă aceste resurse vor fi exploatate, ci dacă ele vor fi exploatate de noi și pentru noi sau de alții și împotriva noastră. De altfel alternativa aproape că nu mai există, lupta a început și am pierdut deja teren. Trebuie să ne apărăm împotriva forței înspăimântătoare a banului pe care niciun principiu nu-l domină, pe care nicio putere politică nu vrea să-l țină în limitele lui. Singura alegere care ne rămâne e aceasta: sau redevenim stăpâni la noi în Țară, sau ne resemnăm pentru totdeauna cu soarta unui popor de șerbi. E dreptul nostru de a fi și de a rămâne în români în România. Să fim români și să rămânem români în Patria noastră e chiar mai mult decât un drept, e datoria și misiunea noastră. Avem nevoie deci de un Stat puternic și independent economic pentru a ne putea apăra ființa națională. Economicul și Naționalul depind unul de altul. Pentru binele Națiunii Statul are obligația să-și asume și îndatoriri de ordin economic. Indiferent de domeniul în care Națiunea e amenințată Statul trebuie să intervină. Am privit mult timp cu indiferentă la declinul Națiunii. Cred însă că nu vom mai vedea cu aceiași ochi acest spectacol dureros pentru că tot mai mulți dintre noi se simt răniți de el în sufletul, în mândria și chiar în ființa lor. Declinul Națiunii poate fi oprit și trebuie oprit. Pârvu Ana Maria |
E DEPRIMANT!
Ce se face la noi, evident în numele drepturilor omului, e deprimant. S-a legalizat avortul, s-au legalizat raporturile sexuale între persoane de același sex, s-au legalizat drogurile „ușoare”... Trăim mai bine? Nu cred. Mă surprinde că nu s-a găsit timp pentru elaborarea de legi care să reglementeze situații cu adevărat grave. Stăm rău din punct de vedere economic, trebuia să stăm rău și din punct de vedere moral? Deveneam cumva prea puternici ducând o viață normală și am fi refuzat hamul? O libertate din care a ne iubi Țara și Neamul, a trăi firesc și curat nu fac parte e un nonsens. Eu una detest să mi se impună idei și comportamente pe care conștiința mea nu le agrează. Popescu Angela |
ATUNCI ȘI ACUM
Am fost învățată încă din primii ani de viață să iubesc și să respect România. Tata a luptat pentru ea în ambele războaie mondiale. Mama, ardeleancă, s-a temut să n-o piardă fiindcă foarte mulți voiau să ne ia teritorii. În perioada interbelică am trăit liniștiți și acasă nu am dus lipsă de nimic deși nu am fost bogați. Mama nu avea servici pentru că pe vremea aceea femeile se puteau dedica familiei. Dar câtă muncă nu era și acasă! Totuși nicio femeie nu se plângea. Erau mulțumite că se pot consacra în întregime soțului și copiilor. Nu beneficiam de confort, nu aveam apă curentă. Era o fântână în curte dar apa ei era sălcie. Trebuia să mergem după apă cu gălețile la o fântână aflată la vreo cinci sute de metri de casă. Televiziune nu exista, nu aveam aparat de radio, nu aveam mașină, dar căldura căminului compensa toate aceste lucruri la care nici măcar nu ne gândeam. Dacă cineva ne-ar fi spus să emigrăm pentru că se trăiește mai bine în străinătate i-am fi râs în nas. Aveam pământ și datorită lui eram proprii noștri stăpâni. De ce să fi devenit de bunăvoie slugi la străini? Duminica dimineața ne îmbrăcam cu cele mai bune haine pe care le aveam și mergeam la Biserică. După slujbă ne vizitam prietenii sau ne invitam prietenii la noi și la o cană de vin făcut în casă cei mari vorbeau de câte în lună și-n stele. Bineînțeles ne duceam și la școală unde totul era bine. Elevii nu se băteau între ei sau cu profesorii. Noi ne iubeam și ne respectam profesorii. Câți din cei din generația mea nu le datorează totul! Învățătura, continuarea educației începută acasă încă din fragedă copilărie. Părinții noștri erau severi, dar cum spuneau ei „era spre binele nostru”. Și aveau dreptate. Ne formau, ne îndrumau. Apoi, prin 1933, au început să se adune nori deasupra capetelor noastre. Se vorbea de criza economică, de tulburări sociale, se auzea că va fi război. Brusc, noi copii, am îmbătrânit. Copilăria ni se terminase iar adolescența ni se anunța sumbră. Conducătorii noștri spuneau că eram la adăpost de orice agresiune. Sistemul nostru de alianțe le părea etern și indestructibil așa că nu au făcut nimic. Tata era mereu mânios din cauza asta. În 1940, într-unul din cele mai grele momente din istoria noastră, am fost singuri și fără niciun sprijin din afară. În acel an Hitler, Mussolini și Stalin ne-au cerut ultimativ să satisfacem pretențiile teritoriale ale Țărilor vecine și ne-au amenințat că dacă vom rezista Statul ne va fi distrus și întregul teritoriu împărțit. Astfel ne-a fost răpită o treime din Țără cu o populație de douăsprezece milioane de oameni, majoritatea români. Atunci, în 1940, ne-am simțit mai atașați ca oricâd de Patria noastră. Pe 22 iunie 1941 am intrat în război ca să ne eliberăm frații. Toți bărbații din sat în stare să poarte arme au plecat pe front. Tinerii de șaispreze, șaptesprezece ani au spus că au optsprezece ani ca să poată fi mobilizați. Fetele s-au înrolat ca infirmiere la spitalele de campanie. Și eu am fost infirmieră. Tata a căzut în timpul luptelor pentru eliberarea Basarabiei. Fratele meu a căzut la cotul Donului. Războiul a ținut patru ani. Au venit după aceea pacea, ocupația sovietică, comunismul, revoluția, declinul, depopularea Țării... Ne obișnuim repede cu toate. Poate prea repede. Și acum? Stamate Lucreția 92 de ani, învățătoare pensionară |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 08:32:29. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.