[COLOR=green][SIZE=3]Poarta Raiului[/SIZE]

Demult, a trăit un prinţ tare-tare bogat, care era însă şi foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise şi ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îţi arăt unde vei sta de acum încolo. Şi au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la moment dat, au ajuns lângă un palat mare şi frumos.
- A, a strigat tânărul prinţ, aici voi sta?
- Nu, în nici un caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el ase ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câştigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă dăruieşte, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătăţii lui.
- Bine, şi atunci eu unde o să stau? -a mai întrebat nemulţumit prinţul.
- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în şandramaua aia?! Păi acolo sunt doar nişte scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă ... cum să locuiesc în mizeria aia? E drept aşa ceva?
- Sigur că este drept - i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândeşte-te, ce ai dăruit tu' Nimic. Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun şi darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut şi tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar aşa... Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale ...
În clipa aceea, tânărul prinţ s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogăţii peste bogăţii, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani şi, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preţ: recunoştinţa celor ajutaţi de el şi binele făcut. Aceasta era averea pe nimeni nu i-ar fi putut să i-o fure!
Înţelept ar fi ca şi noi toţi să procedăm aidoma prinţului din poveste, pentru adevărată este vorba care spune că "Nu rămânem decât ce ceea ce dăruim".[/COLOR]

[COLOR=#008000]Astăzi am găsit citatul acesta, [SIZE=3]"Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim". [/SIZE]Exact în forma în care îl vedeţi. Mi-am amintit de o discuţie, de acum câţiva ani, avută cu fosta mea profesoară de lb română.

Mi-a povestit despre un tânăr din blocul în care locuia, tânăr care a copilărit cu fetele dumneaei, şi care a murit la 17 ani. L-a visat după ani şi ani, îmbrăcat într-o hăinuţă de copil mult prea mică pentru cum arăta atunci când a murit... L-a întrebat de ce aşa, când ea ştia că mama lui îi dăduse de pomană braţe de haine. Atunci, în vis, tânărul a spus că, pe pământ, cât a trăit, e singurul lucru pe care el, cu mâna lui, l-a dat de pomană.

Şi, acum contradicţie la ceea ce am povestit mai sus. În acelaşi vis, băiatul i-a cerut nişte sarmale de varză, dar printre sarmale să fie şi bucăţele de costiţă afumată. Exact cum gătea doamna...

Doamna era foarte afectată de acest vis...
[/COLOR]
[COLOR=#008000][SIZE=3]O poveste din pateric
[/SIZE]
A fost de mult, tare de mult, un imparat foarte zgarcit.
Odata, la o vanatoare, i-a venit chef de cartofi copti in camp. Slugile au facut foc acolo si i-au copt cartofi. A venit la foc si un oarecare ins flamand si imparatul i-a aruncat si lui niste cartofi copti.
Cu timpul, imparatul a imbatranit si i-a venit randul sa moara. Inainte de a muri si-a adus aminte ca nu a facut milostenie toata viata si i-a lasat cu limba de moarte fiului sau sa-i faca 40 de praznice cu mese pentru cei saraci. Fiul de imparat, fiind foarte credincios, a facut cum i s-a spus.
Dupa aceea, a cazut intr-o stare asemanatoare cu somnul si a venit un inger si l-a dus la un palat unde erau 40 de sali luminate si frumos impodobite si in fiecare sala cate o masa lunga plina de tot felul de bucate, dar nu statea nimenil la mese. Ingerul i-a zis ca acele mese erau praznicele facute de el si ca il astepta pe el! Tanarul a zis ca el le-a facut pt tatal lui. Atunci, ingerul l-a dus pe un maidan si tanarul l-a vazut pe imparat mancand niste cartofi copti, serviti de un tanar frumos![/COLOR]
[COLOR=#008000][/COLOR]
[COLOR=#008000](Va rog să observati asemănările dintre cele două situaţii prezentate.) [/COLOR]

[COLOR=#008000][SIZE=3]Fereastra sufletului[/SIZE]

O familie a primit moştenire o casă într-un cartier foarte liniştit. Înainte de a se muta, mama, tatăl şi fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curăţenie şi a pregăti cât mai bine noua locuinţă.

În prima dimineaţă, când au ajuns în casă, fiica a observat, privind pe fereastră, o femeie în vârsta care îşi întindea hainele abia spălate, la soare.

- Mamă, zise fiica, priveşte ce haine murdare întinde vecina noastră la soare! Eu ştiu să spăl mult mai bine decât ea! Nu o fi ştiind să spele sau poate n-a auzit de săpun şi detergenţi… Îmi vine să mă duc să-i spun, s-o învăţ să spele...

Mama a privit la femeia în vârstă care îşi întindea rufele, a privit apoi la fiica ei şi n-a spus nici un cuvânt.

Şi aşa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observaţiile şi se amuza pentru aceasta, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.

După vreo lună, fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, aşa ca i-a spus mamei sale:

- Priveşte, mamă, vecina a învăţat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea ca s-o învăţ să spele!

Mama s-a uitat zâmbind la ea şi i-a răspuns:

- Nu, draga mea, astăzi am reuşit să vin ceva mai devreme decât tine şi am spălat geamurile casei noastre! De aceea se văd rufele vecinei noastre mult mai curate…

[/COLOR][COLOR=#008000]Şi în viaţă se întâmplă de multe ori la fel… Totul depinde de cât de curată este fereastra sufletului nostru, cea prin care observăm faptele celorlalţi.

Înainte de a critica, bine ar fi să ne uităm la noi înşine şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci vom reuşi să vedem şi curăţenia sufletească a celorlalţi, chiar daca ei nu sunt niciodată perfecţi…

Sursa: [/COLOR][COLOR=#800080]http://www.popasduhovnicesc.ro/[/COLOR][COLOR=#008000]

"Nu judecaţi, ca sa nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura"
Matei 7, 1-2 [/COLOR]