![]() |
Citat:
|
Programul slujbelor la Catedrala Patriarhală
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...4186806622.jpg
Ca în fiecare an, la sfârșitul lunii octombrie, cu prilejul hramului, programul liturgic de la Catedrala Patriarhală va fi unul special. Sfintele slujbe vor fi oficiate pe o scenă în proximitatea lăcașului de cult. Mai multe detalii cu privire la programul liturgic a oferit pentru TRINITAS TV, Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale: 'În fiecare zi vor fi săvârșite Liturghii arhierești, iar seara, întotdeauna la orele 18:00, va fi oficiată slujbă de Priveghere. În seara zilei de 24 octombrie, la orele 18:00, va avea loc slujba Privegherii închinată Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Răspunsurile vor fi date de Corul Potirul al Mănăstirii Radu Vodă din București, acolo unde se păstrează de altfel un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și unde acest sfânt este cinstit în mod deosebit permanent. În seara zilei de 25 octombrie, la orele 18:00, va fi Privegherea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, iar în seara zilei de 26 octombrie va fi Privegherea închinată Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. În seara următoare, 27 octombrie, vom avea Privegherea închinată Sfântului Iachint, Mitropolitul Țării Românești, primul mitropolit al Țării Românești, recent canonizat de către Biserica Ortodoxă Română. Deci, în fiecare zi vom avea o slujbă de Priveghere care va fi continuată a doua zi de Sfânta Liturghie arhierească. Înaintea plecării sfintelor moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, în seara zilei de 29 octombrie, vom avea o altă slujbă de Priveghere închinată aceluiași sfânt ierarh ale cărui sfinte moaște au fost aduse la București în acest an închinat Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor'. Slujbele vor putea fi urmărite și de credincioșii care așteaptă să se închine la sfintele moaște. Pe Dealul Patriarhiei urmând să fie amplasate două ecrane. 'În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de cei mai mulți ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Alături de Preafericirea Sa și de ierarhii Sfântului Sinod va oficia și Mitropolitul de Hidra, Spețes și Eghina, Înaltpreasfințitul Părinte Efrem, oaspetele din acest an al Patriarhiei Române. În ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la orele 9:00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Mitropolitul de Mitropolitul de Hidra, Spețes și Eghina, Înaltpreasfințitul Efrem. În fiecare seară, la slujba Privegherii, respectiv în fiecare dimineață când se va oficia Sfânta Liturghie, vor cânta la strană mai multe coruri. În primul rând, Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române, apoi Corul Tronos al Patriarhiei Române, Corul Cantate Domino al Seminarului Teologic Ortodox din București și Corul Evloghia, cor misionar al Patriarhiei Române, alături de monahi, de preoți și de mulțimea credincioșilor care se roagă și cântă întotdeauna împreună cu cei de la strană', a mai declarat Părintele arhimandrit Timotei Aioanei. Toate slujbele oficiate la Catedrala Patriarhală vor fi transmise în direct de TRINITAS TV și Radio TRINITAS. |
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR ORGANIZATE CU PRILEJUL PELERINAJULUI LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI CUVIOS DIMITRIE CEL NOU, OCROTITORUL BUCUREȘTILOR - 24-30 OCTOMBRIE 2012
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în Catedrala patriarhală, reprezintă de secole un ales popas duhovnicesc pentru credincioșii din București și pentru numeroși pelerini din întreaga țară. În perioada 24-30 octombrie 2012, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor organizează o serie de manifestări incluse în calendarul evenimentelor din 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, care se vor desfășura după următorul program: Miercuri, 24 octombrie 2012 La orele 10.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinți și inaugura Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie, inițiat de Patriarhia Română și construit de Arhiepiscopia Bucureștilor în parteneriat cu Ambasada Elveției, Primăria Sectorului 2 și Fundația Hilfsverein Nymphenburg (Germania) în incinta bisericii parohiei Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc (accesul din strada General Dimitrie Salmen, nr. 14, sector 2, București). Vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanți ai autorităților locale, ai Ambasadei Elveției la București etc. La orele 11.30, după oficierea Sfintei Liturghii, va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Catedrala Patriarhală prin bulevardul Regina Maria până la baza Colinei Patriarhiei. La orele 12.00, de la catedrala Sfântul Spiridon Nou din București, se va desfășura procesiunea cu racla Moaștelor Sfinților Împărați Constantin și Elena pe Calea Șerban Vodă și strada Bibescu Vodă până la baza Colinei Patriarhiei. La orele 12.15, cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei pentru momentul întâmpinării Moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina aduse la București de o delegație a Bisericii Greciei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses și Kounoupitsa. În continuare, Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina vor fi aduse în procesiune până la Catedrala Patriarhală, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și așezate în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler și credincioși până în ziua de marți, 30 octombrie 2012, orele 10.00. Este pentru prima oară când Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina sunt aduse la București cu ocazia pelerinajului organizat cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. La orele 17.00, va avea loc sfințirea și inaugurarea Centrului social-cultural Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina de la mănăstirea Radu Vodă din București. Joi, 25 octombrie 2012 La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe un podium special amenajat lângă Catedrala patriarhală, orientat spre baldachinul cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfinților Ocrotitori ai Catedralei patriarhale. Vineri, 26 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses și Kounoupitsa, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe podiumul din incinta Catedralei patriarhale. Sâmbătă, 27 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor La orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de ierarhi ortodocși din țară și străinătate, pe podiumul din incinta Patriarhiei Române. La orele 18.00, în Aula Magna Teoctist – Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a cincea ediții a concursului coral național de muzică bisericească, intitulat Lăudați pe Domnul, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române. Vor concura cele șase formații corale ale protopopiatelor câștigătoare la concursul desfășurat în fiecare mitropolie din țară. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române. Duminică, 28 octombrie 2012, sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina La orele 9.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe podiumul din apropierea Catedralei patriarhale. La orele 12.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc ședința solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Vor fi prezentate în sinteză și evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, social-medical, cultural și mediatic organizate de anul acesta de către eparhiile din țară și străinătate ale Patriarhiei Române. Cu acest prilej, va fi difuzat filmul documentar Sfântul Maslu - Taina Vindecării, realizat de Trinitas TV. În continuare, va avea loc un moment festiv dedicat aniversării a cinci ani de la înființarea Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române (27 octombrie 2007) și vor fi prezentate noutăți editoriale apărute la editurile Patriarhiei Române și la editura Arhiepiscopiei Bucureștilor. În Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei va putea fi vizitată expoziția tematică de fotografie, 2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, organizat de Sectoarele Patrimoniu Cultural-Bisericesc și Social-Filantropic ale Patriarhiei Române, cu sprijinul Centrului de presă BASILICA. După-amiaza vor fi sfințite Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim (orele 17.00-18.00) și Centrul Național de Pregătire Profesională Dumitru Stăniloae al Patriarhiei Române, situat în incinta Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București (orele 18.30-19.30). Luni, 29 octombrie 2012, la orele 7.30, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată în Catedrala Patriarhală urmată de un Te Deum (orele 9.30) pentru deschiderea Ședinței de lucru a Sfântului Sinod, care va avea loc la Reședința patriarhală. Delegația Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses și Kounoupitsa cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Vindecătorul de boli, se va întoarce în Grecia plecând de la Catedrala Patriarhală în dimineața zilei de marți, 30 octombrie 2012, orele 10.00 |
Violul și uciderea copiilor creștini în Pakistan
sursa: persecution.org
Copiii creștini sunt deseori victimele răpirii și violului în Pakistan. Conform Societății pentru Protecția Drepturilor Copilului (SPARC), în primele 5 luni din 2012, s-au înregistrat 40 cazuri de viol, 14 ucideri, 22 răpiri și 6 căsătorii forțate numai în provincia Punjab din Pakistan. Majoritatea victimelor provin din rândul minorității creștine. „Occidentul rămâne ignorant despre aceste abuzuri, viol și ucidere, pe care le suferă copiii creștini din Pakistan, doar pentru că sunt creștini” a spus Raymond Ibrahim, de la Centrul de Libertate „David Horowitz” și asociat al „Forumului Orientului Mijlociu”. În 14 august, o altă fetiță creștină, Muqadas Kainat de 12 ani, (numele ei înseamnă sfântul univers) a fost prinsă într-o ambuscadă lângă casa ei din Sahawil de 5 bărbați musulmani care au violat-o și ucis-o. Părinții au căutat-o disperați până au găsit trupul ei. Poliția, ca de obicei nu a arestat pe nimeni, deși s-a admis că fetița a fost violată și ucisă. În 20 august, un băiat creștin de 11 ani, Samuel Yaqoob, a mers la piață în Faisalabad pentru a cumpăra mâncare pentru familia sa. Nu s-a mai întors niciodată. Trupul său îngrozitor mutilat, tăiat și ars a fost descoperit mai târziu într-o canalizare. Nasul, buzele și urechile îi fuseseră tăiate, iar familia nu a putut să-l recunoască. Creștinii sunt urmăriți și atacați pentru că violatorii și ucigașii știu că poliția nu va face nimic pentru a-i aduce în fața justiției pe făptuitori, dacă este vorba despre victime creștine. Recent, un băiat creștin a fost răpit, violat, torturat și ucis chiar de un polițist. Rădăcinile unor asemenea orori sunt în învățăturile comunității musulmane că faptele de acest gen nu sunt crime, ci răscumpărare de război (ghanima) de la non-creștini. Musulmanii, afirmând că sunt atacați de creștini, își motivează astfel crimele prin afirmarea acestei teorii. Răscumpărarea poate fi materială, proprietăți, dar și asra (prizonieri de război) și sabi (femei și copii). De aici mentalitatea extremistă din cazul Rimsha Masih. Dacă musulmanii consideră pe creștini ca fiind pradă de război, ne putem imagina furia lor atunci când o fetiță a fost acuzată că a rupt și a ars pagini din Coran. |
Pentru pelerini !
Arhiepiscopia Bucureștilor asigură pelerinilor veniți din țară câte un loc de odihnă și un ceai cald în bisericile din jurul Pieței Unirii, deschise atât în timpul zilei, cât și pe timpul nopții:
Mănăstirea Antim str. Antim, nr. 2 Mănăstirea Radu Vodă str. Radu Vodă, nr. 24 Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” - Nou Calea Șerban Vodă, nr. 29 Biserica „Sfântul Mina” - Bariera Vergului str. C.F. Robescu, nr. 12 Biserica „Sfântul Ioan” - Piață Bd. 1848, nr. 99 Biserica „Sfântul Antonie” - Curtea Veche str. Franceză, nr. 33 Biserica „Sfântul Spiridon” - Vechi Splaiul Unirii, nr. 1 Biserica „Sfântul Gheorghe” - Nou Bd. 1848, nr. 1 Biserica „Sfântul Nicolae” - Ghica str. Ion Ghica nr. 9 Biserica „Sfântul Nicolae” - Vlădica Bd. Regina Maria, nr. 54 Biserica „Sfântul Ilie” - Rahova str. George Georgescu, nr. 17-19 |
Canonizarea Stareței Sofia în Ucraina
sursa: orthodoxie.com
Mitropolitul Vladimir a săvârșit la Kiev slujba de canonizare a Stareței Sofia Grinieva, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului. Maica Sofia a trecut la Domnul în 1941, iar data de comemorare va fi 24 martie, data nașterii și 28 aprilie, aflarea moaștelor ei. Maica Sofia s-a născut în Moscova în 1873. Când era copilă, un stareț vestit i-a vestit că va deveni egumenă de mănăstire. A urmat conservatorul în oraș, iar apoi a căzut într-o boală gravă. Fiind pe moarte, i s-a dat Sfânta Împărătșanie și a adormit. A doua zi a început să-și revină și s-a vindecat. După această minune, a hotărât să intre în mănăstirela 22 de ani. A plecat la Mănăstirea Maicii Domnului „Bucurie și mângâiere” din regiunea Kalouga, unde mai târziu a fost numită stareță. După venirea la puterea a bolșevicilor, egumena Sofia a fost vânată, arestată de trei ori, unde a mărturisit pe Hristos și a spus că mișcarea comunistă este anti-hristică. În timpul detenției, sănătatea ei a fost grav afectată. După ce a fost eliberată, în 1932, a fost condamnată la exil în anii foametei. Săracă, înfometată și bolnavă, stareța și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în 1941. |
Slujba Privegherii
Săptămâna aceasta, la Catedrala patriarhală, programul liturgic este unul special. În fiecare seară, de la ora 18:00, pelerinii care vin să se închine la sfintele moaște pot participa și la slujba Privegherii.
|
Zece sfinți au stat ascunși 80 de ani într-o clopotniță din Constanța
O raclă cu moaște ale mai multor sfinți a fost descoperită în clopotnița unei biserici din municipiul Constanța, acestea fiind donate de un schit de pe Muntele Athos și ascunse, cel mai probabil în urmă cu peste jumătate de secol, pentru a fi protejate de comuniști. Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, racla, care moaștele a zece sfinți, a fost descoperită în clopotnița Bisericii „Sfântul Dumitru”, aflată în zona Delfinariu din municipiul Constanța. Lângă raclă se afla și un document de autenticitate pentru moaște, scris în limba greacă, emis de către donator - starețul Schitului Vatopedin „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” de pe Muntele Athos. Documentul autentifică originalitatea moaștelor, data la care a fost făcută donația către biserica din Constanța fiind 18 aprilie 1936. Din document reiese că racla conține moaște ale Sfântului Constantin cel Mare, ale Cuviosului Iacov Iviritul, ale Apostolului Filimon, ale Sfântului Nou Mucenic Teodor, ale Sfântului Modest, ale Sfintei Varvara, ale Sfinților fără de arginți, ale Sfântului Trifon, ale Sfintei Teoctista și ale unui sfânt anonim. Începând de ieri, racla cu moaște a început să fie expusă spre închinare credincioșilor
|
Cea mai cumplită cauză a morții în Anglia
Cancerul, bolile cardio-vasculare, diabetul, violența, infracționalitatea, accidentele de mașină sau de muncă, dezastrele naturale, incendiile, inundațiile, cutremurele, toate acestea însumate, cu greu pot să realizeze tot atâtea morți cât face bisturiul medicilor ucigași din clinicile de avorturi din Marea Britanie.
Un raport recent al Biroului pentru Statistici Naționale din Marea Britanie arată că mai mult de un sfert din oamenii care mor în Anglia sunt uciși prin avort, relatează christianpost.com. Raportul arată situația din anul 2010, când s-a făcut statistica pentru toate morțile din țară. Raportul analizează două tipologii: cauze majore ale morții și morți din cauze externe. Așadar, raportul arată că 493,242 de decese în Angila au avut loc în 2010 din alte cause decât avortul. Între aceștia sunt 224 de copii care au murit înainte sau în timpul nașterii. Cifra care înspăimântă pe creștini este aceea că 189,574 de copii au fost uciși prin avort în 2010. Așadar 682,816 de oameni au murit în 2010, dintre care 27% au fost uciși prin avort. Recent, guvernul britanic a propus o inițiativă prin care să se limiteze acest număr de avorturi în țară, și s-a limitat vârsta copilului care poate fi ucis, de la 24 de săptămâni la 12 săptămâni. Raportul arată că în Anglia, cea mai gravă cauză a morții unui om, cea mai letală boală, cel mai mare pericol la adresa vieții este uciderea voluntară de către părinții persoanei respective. Cancerul, bolile cardio-vasculare, diabetul, violența, infracționalitatea, accidentele de mașină sau de muncă, dezastrele naturale, incendiile, inundațiile, cutremurele, toate acestea însumate, cu greu pot să realizeze tot atâtea morți cât face bisturiul medicilor ucigași din clinicile de avorturi din Marea Britanie. În timp ce societatea se dă de ceasul morții infuzând tot felul de scenarii de conspirații alimentare, media este focalizată pe factori ridicoli de deces. În tot acest timp, cea mai mare cauză a morții, a se citi cel mai mare criminal din Marea Britanie și nu numai este avortul, practicat sub pretexte medicale sau economice de cadre medicale criminale în complicitate cu părinții pruncilor uciși. Ceea ce este clar este faptul că justiția occidentală este compromisă definitiv condamnând la închisoare pe viață persoane care ucid un om sa doi, în timp ce în clinicile mute din țară se ucid 200 000 de oameni pe ani, măcelăriți de cultura morții. |
Preot ortodox omorât în Siria pentru credința creștină
Trupul preotului ortodox grec Fadi Jamil Haddad, paroh al Bisericii Sfântul Ilie din Qatana, a fost găsit în 24 octombrie, nu departe de locul unde a fost răpit, în cartierul Jaramana, din nordul Damascului.
Preotul ortodox a fost răpit în 19 octombrie de un grup armat neindentificat, relatează Agenția de știri Fides. Acest lucru a fost confirmat de către protoieria unde Părintele Haddad era afiliat în Damasc. Un preot a spus sub protecția anonimatului că „trupul martirului pentru Hristos a fost torturat în mod oribil, iar ochii i-au fost scoși. Este sigur un act terorist. Părintele Haddad este un martir al Bisericii noastre”. În ceea ce privește responsabilitatea pentru această crimă, nu se știe încă dacă sunt forțele rebele de opoziție sau armata guvernamentală. Conform agenției Fides, răpitorii au cerut familiei și Bisericii o răscumpărare de 50 de milioane de lire siriene (550 000 de euro). Această sumă exorbitantă nu a putut fi strânsă. Părintele Haddad era cunoscut pentru zelul său apostolic ortodox, pentru dăruirea sa misionară și pentru prezența sa în mijlocul credincioșilor. Acest lucru a deranjat în mod sigur grupările teroriste din regiune. Există 500 000 de creștini ortodocși în Siria, mai ales în partea de vest a țării și în Damasc. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 07:46:06. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.