Drumul ingust, lung si anevoios al credintei..
 

Desii multi crestini strabat acest drum foarte greu si foarte lung sunt mult mai fericiti decat cei ce merg pe drumul atat de evident si larg al celor ce s-a indepartat de Dumnezeu...As dorii sa discutam pe aceasta tema daca nu este prea mare deranjul..Mi-as dorii din suflet sa pot ramane pe acest drum lung al credintei pe care l-am descoperit cu puterea proniei lui Dumnezeu desii este destul de greu ma straduiesc cat pot..

Doamne ajută!
 

De la gând bun la faptă bună.
De la noapte la zi.
De la întuneric la lumină.
De la trupul slab la suflet înălţat spre veşnicii!

foarte frumos spus..

De ce e greu, Simona, sa crezi? Inteleg ca e greu sa fii contra tendintei, dar sa crezi? Credinta nu ti-o poate fura nimeni din piept. Un om cu adevarat puternic este cel cu un crez launtric puternic! Sa fii ocrotita si noapte in pace iti doresc! :53:

glykys- e nu tocmai greu, dar, ispite sunt multe, oameni rai sunt multi si parca iti arata in fata prin comportamentul lor care este drumul cel larg si plin de pacate si patimi si parca totul in ziua de astazi te invita sa iei parte la ce e rau...la tv, pe net, in scoli, pe strada...

Sa fi binecuvantata! Si sa ai o seara plina de liniste si pace alaturi cu cei dragi ai tai!

Un om cu un crez lăuntric puternic nu se apucă de droguri, de afaceri veroase, nu o ia pe tot felul de alte căi ale întunericului spiritual, ci tânjeşte mereu după lumină, care izvorăşte nu numai din cărţi, ci şi din icoană. Un copil care a fost învăţat de mic să ridice o rugă plecată pentru binele altuia, mai mult decât pentru al său propriu, şi să o închine la icoana sa de suflet are mai multe şanse să ajungă un om curat şi cu respectul altuia. Oricât ar fi el de „contemporan“, un om de calitate nu poate să nu fi învăţat să plece genunchiul dinaintea Celor de Sus. Smerenia şi închinarea faţă de Bine sunt semnele omului cu suflet înalt, fie el şi cel mai simplu truditor, nu numai un cărturar sau un mare învăţat, hârşit în ştiinţele lumii.

Ce cuvânt de suflet i-aţi da unui tânăr astăzi?

L-aş sfătui, poate, să nu se lase copleşit de răutăţile dimprejur şi de amăgirile vârstei, tinereţea putând fi, nu arareori, ademenită alături de drumul cel bun. Munca fără de preget, acel labor improbus de care vorbea cândva Virgiliu, nu are de aşteptat, cât mai degrabă şi mai mult, o răsplată materială concretă. Anii de trudă investiţi cu drag îi ajută şi pe cei de lângă tine, îţi îmbogăţesc şi ţie sufletul. N-are a face că-s destui nedestoinici care-şi găsesc aşa de repede un culcuş mai cald sau o răsplată mai bogată. Se bucură mai tare cine poate zâmbi mai apoi, cu conştiinţa curată a datoriei bine şi temeinic împlinite. Iar cine caută un umăr de sprijin şi un ajutor la vreme de necaz desigur că găseşte, căci, spune Cartea: „Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da !“. (Dan Slusanschi, Dumnezeu sa-l ierte)



Sa ne ajute Dumnezeu sa mergem mereu pe drumul ingust, lung si anevoios! :6:

Nu esti singura care schioapata in credinta
Asa cum s-a zis, tendinta lumii de azi e opusa lui Hristos si din aceasta pricina intmpinam un oarecare obstacol
eu de fiecare data ma intaresc in credinta prin exemple vii, si un astfel de exemplu a trecut zilele astea la Domnul, un barbat cucernic, credincios puternic in ciuda vremurilor si ispitelor , astfel de oameni ne pot fi modele, n-au fost sfinti, dar au urmat lui Hristos intr-o lume fara Hristos, au pazit credinta intr-o lume fara credinta si au umblat pe un val impotriva valului lumii

Cararea Luminii!
 

Eu vad calea catre Dumnezeu o carare ingusta si neluminata, iar drumul catre intuneric ca o autostrada cu 6 benzi pe sens si plina foarte luminata. Multi prefera autostrada din pricina comoditatii, pentru ca este deja luminata, pe cand pe cararea spre Domnul nu putem merge decat avand propia lumina cea a faptelor bune si a pastrarii legii lui Dumnezeu.

Mi-a placut o vorba care spune ca atunci cand pleci la drum
sa arunci trei priviri: una in sus sa vezi tinta, alta in jos sa-ti
amintesti ce esti si ultima in jur sa vezi cu cine te insotesti.

Toata viata este o lupta. Cat traieste, nimeni nu este mantuit. Si sfintii, pe patul mortii, se temeau de iad. De ce? Pentru ca s-au luptat, dar nu au avut siguranta ca Dumnezeu le-a primit jertfa.

La Avva Sisoe, citim in Pateric: "Se spunea despre avva Sisoe, ca atunci cand era sa se savarseasca, sezand parintii langa dansul, a stralucit fata lui ca soarele. Si le-a zis lor : iata avva Antonie a venit ! Si dupa putin, a zis : iata ceata proorocilor a venit ! Si iarasi fata lui, mai mult a stralucit. Si a zis : iata ceata apostotilor a venit. Si s-a indoit fata lui iarasi. Si se parea, ca si cum el ar fi vorbit cu cineva si s-au rugat batranii de el zicand : cu cine vorbesti, parinte ? Iar el a zis : iata, ingerii au venit sa ma ia si ma rog sa fiu lasat sa ma pocaiesc putin. Si i-au zis lui batranii : nu ai trebuinta sa te pocaiesti, parinte. Si le-a zis lor batranul : cu adevarat, nu ma stiu pe mine sa fi pus inceput. Atunci au cunoscut toti ca este desavarsit. Si iarasi, de naprasna s-a facut fata lui ca soarele si s-au temut toti. El le-a zis lor : vedeti, Domnul a venit. Iar Domnul a zis : aduceti-mi pe vasul pustiului ! Si indata si-a dat duhul. Si s-a facut ca un fulger si s-a umplut toata casa ( locul ) de buna mireasma."

Insa, sfintii au tinut mintea in iad si nu au deznadajduit.