Despre somn si cosmaruri...
 

Cred ca aseara am adormit cu gandul la Aura, si la scurt timp m-am trezit gandindu-ma daca moartea e la fel ca somnul; mai exact, daca se intampla si dupa ce mori cum mi se intampla mie in somn: sa adorm cu nadejdea la Dumnezeu, si sa ma trezesc fara ea! Desigur că nu ştie nimeni ce se întâmplă în timp ce sau după ce mori, însă dacă e să treci prin aceleasi stadii ca între veghe şi somn, de ce te părăseşte credinţa odată cu scaderea nivelului de conştienţă??? Să fii păţit şi Mantuitorul pe cruce treaba asta, când a strigat "Doamne, de ce mă părăseşti?" Teologii spun că moartea presupune şi despărţirea de Dzeu, pe care a experimentat-o chiar Însuşi Măntuitorul, ba chiar a fost şi în iad pt o zi; însă cum a reuşit să mai scape de acolo? Prin forţele proprii sau doar prin bunăvoinţa Tatălui? Oare ispitele şi lupta noastră pt a nu rămane în iad nu încetează nici după ce murim, sau din acel moment nu mai putem face nimic???

Ce-i cu ineptia asta? E o MARE erezie.
S-a pogorat la Iad pentru a-i ridica pe cei de acolo.
Uitem ca Hristos era Dumnezeu? Forte proprii? Despre ce vorbim? Chiar nu este vorba de rea vointa, dar decat sa spunem prostii mari decat noi mai bine ne abtinem.

Nevoia de a citi un Catehism ortodox este stringenta.

Nu stiu daca e o erezie, a spus-o chiar un parinte ortodox. Nu l-am auzit eu, am citit un articol.
Spre deosebire de marea majoritate, am inteles de ceva vreme ca Cristos este Dumnezeu, insa a vrut sa duca pana la capat "misiunea' de om...
daca crezi ca o sa gasesc aceste raspunsuri in catehismul ortodox...f bine, o sa le caut si acolo...

Am vazut la Sophia de exemplu, o naivitate dezarmanta cu care priveste si trateaza notiunea de credinta. Pe ea nu te poti supara, fiindca nu poti sa nu vezi ce eforturi disperate face, pentru a intelege. Si sincer, n-as vrea sa fiu in pielea unui preot care sa o intalneasca in drumurile lui. Dar aici nu e vorba nici de naivitate, nici de confuzie, nici de erezie. Bine macar ca sunt putini cei de pe forum cu o astfel de imagine asupra ortodoxiei. Nu perfecta, dar macar cat de cat, mai apropiata de radacini!... Aici e... altceva...

Ai inteles gresit. Preotul respectiv se referea la moarte in sensul de moarte prin pacat. Moartea fizica nu este o despartire de Dumnezeu, iar Hristos nu a experimentat un altfel de moarte.

Poate am inteles gresit, sau poate am batut campii. De fapt voiam doar sa aflu, daca a mai trecut cineva prin asta, de ce se intampla sa ne culcam bine-mersi, increzatori, linistiti, si s a ne trezim speriati de moarte, ca si cum necuratul ne-ar ispiti si in somn, si nu neaparat cu pofte fiziologice, ci si cu asemenea trairi patologice... Nu ca as vedea vreo fantoma sau vreo halucinatie, Doamne fereste, ca mergeam direct la psihiatru, insa ma trezesc cu o teama inexplicabila, cu un gol in suflet, parca, de parca am plecat de acasa si m-am ratacit si nu mai gasesc drumul...plus o acuta indoiala, necredinta...care ma tine pana ma dezmeticesc de-a binelea, si uneori dupa aia; chiar daca incerc s ama adun, de exemplu, sa zic o rugaciune, nu reusesc, mi se 'rupe filmul". Si de-asta zic ca mi-e frica, ca si in pragul mortii, chiar daca ne spovedim si impartasim cat suntem inca ok, sa nu vina iar asemenea ispite asupra noastra si, psihicul nostru constient fiind slabit, sa nu mai poata sa le consteintizeze si nici sa le combata eficient, lasandu-ne prada unei mari, terifiante,frici, deznadejdi, groaze... Da, stiu ca tb sa ne rugam Maicii Domnului, ingerului pazitor, etc, sa ne vegheze mai ales in acele clipe, si poate or s-o faca, dar noi o sa mai fim constienti de prezenta si actiunea lor atunci? stiu ca nu trebuie sa ii percepem cu simturile trupesti, dar macar cu sufletul, insa se pare ca si acesta e (mai) vulnerabil la ispite si sminteli...

Putina credinta trebuie sa aiba omul ca sa se risipeasca de seara pana dimineata! Ar trebui ca, insasi faptul ca ai deschis din nou ochii pentru o noua zi sa aduca in suflet bucuria ca esti iubit de Dumnezeu.

Of Doamne, ce filozofii complicate! Bine ca macar tu stii despre ce scrii. Vorbesc serios, fara intentia de a te leza. Ma intreb de unde gasiti si cum puteti intelege asemenea lucruri.
Parca ar exista sapte feluri de moarte.
De fapt ce intelegeti voi prin notiunea de moarte. Dar concret, nu metaforic.
Prin pacat il superi pe Dumnezeu, te indepartezi de El, dar nu mori.

Inteleg intrebarea lui fallen, dar nu stiu decat ca Iisus a avut si el frica si nevoie de Tatal. Nu stiu sa explic. Stiu ca le spunea si apostolilor fara bucurie despre ceva ce avea sa urmeze. Ii era frica si in Gradina Ghetsimani. O frica de ceva, nu stiu ce. Cine poate stii ce gandea El?

Si da, se poate sa trecem prin diverse stari sufletesti. Cosmarurile sau visele au si ele influenta lor.
Am impresia ca unii chiar uita ca suntem fiinta umane totusi.
Se poate sa ai probleme sufletesti care se reflecta si in vise/cosmaruri si sa te trezesti cu o anumita stare sufleteasca. Nu, nu-ti poti pierde credinta numai din asta, dar poti sa simti si asa, ca esti mai departe de Dumnezeu.

Nu sunt 7 feluri. Sunt 3. Toate sunt urmarea pacatului, dar in feluri diferite.
Una este moartea fizica. Si este urmarea pacatului neascultarii al protoparintilor.
Al doilea fel de moarte este reprezentat de savarsirea pacatelor si prin care te indepartezi de Dumnezeu. Doar ca exista sansa indreptarii prin pocainta.
Si al treilea, cel mai inspaimantator si ireversibil, il reprezinta moartea vesnica si existenta fara Dumnezeu. Eternitatea in iad.

Careva din noi vorbeste in alta limba, cred.
Indepartarea de Dumnezeu prin pacat 8cu sau fara posibilitate de indreptare se numeste cadere in pacat. Si atat. Eu asa stiu.
De ce o numesti moarte?
Moratea fizica este numai una. Plecarea din lumea aceasta. Si pe urma ajungem la Dumnezeu care ne judeca si decide daca ramanem in Rai, sau ne trimite in Iad.
Deci eu nu vad/inteleg decat o singura moarte.

Repet, nu vorbim aici in metafore, ca asa mai exista o gramada de morti.