comunicarea in familie
 

Cu parintii mei nu am putut niciodata sa comunic. Cand era vorba de subiecte superficiale da, dar lucruri serioase niciodata. Sa discutam despre o problema se transforma intotdeauna in cearta cu tipete, dialogul surzilor :102:

Asta s-a intamplat si ultima data cand am incercat sa discut cu mama despre o problema cu care se confrunta. Eu am vrut sa o ajuta, ea prefera sa nu vorbeasca despre asta, ca ii trezea emotii negative; imi zice "gata, nu mai vreau sa vorbeasc despre asta, vreau sa ma simt bine, acum no o sa mai pot sa dorm la noapte". Adica bagam covoru sub covor si pretindem ca totul e bine. Chiar nu putem discuta despre o problema ca sa o rezolvam.

Eu am insistat ca sa-i spun ca ce vreau sa-i spun e positiv, nu ca sa se simta prost, vroiam sa o ajut. Dar nu ma auzea, tipa intr-una.

Pana la urma i-am spus ce ma doare : "Oricum noi niciodata nu am putut comunica, asa a fost mereu!" S-a enervat si mi-a inchis. De fiecare data cand nu-i place o discutie imi inchide telefonu in nas. Asa rezolva ea lucrurile. Cand era doar un copil de cativa anisori practica strategia "nu mai vorbesc cu tine", din te miri ce. Si ma ignora. Acum tot asa, nu mai vorbeste cu mine de cateva zile. Ma intreb cat de mult am gresit in povestea asta, dar nu mai pot sa-mi cer scuze, ca inainte imi ceream scuze si cand nu greseam, ca ma gandeam ca daca pe ea a ofensat-o e mai bine sa-mi cer scuze. Dar nu imi accepta scuzele, imi dadea cu flit mereu si zicea "nu te iert, ca o sa reincepi (ce?), asa face si fratitu." Precizez ca ma baga in aceeasi oala cu fratele meu care in anumite perioada o injura si o facea in toate felurile, si care e departe de a-si cere scuze pentru ceva. Mi se pare nedrept, mai ales ca eu imi recunosteam greselile, in timp ce ea NICIODATA nu-si cere scuze, ca ea are intotdeauna dreptate, ea are mereu o justificare si de raneste pe cineva...

Ma doare situatia asta, si cred ca nu se va schimba niciodata. Din cauza asta se nasc in mine sentimente foarte negative fata de ea. Acum astept sa se conecrteze pe internet ca sa vorbim dar nu o face, semn ca este inca suparata.

Am citit mesajul tau si m-am incumetat sa raspund fiindca stiu cum e sa ai probleme cu parintii. Din cate vad eu problemele tale cu mama sunt mult mai adanci, deci sunt niste rani cumplite. Mama ta nu se va schimba NICIODATA! asta trebuie sa accepti, poti incerca sa o bati, sa o injuri, sa o iei cu zaharelu, n-o sa mearga, asa ca renunta la lupta asta fiindca iti va consuma multa energie, iti spun din ce am invatat la Alcolicii Anonimi si din proprie experienta.

In clipa in care eu ma duc sa ma intregesc cu Dumnezeu, cel mai rau partener de viata poate sa devina plinatatea bucuriei mele. Pot sa-l iubesc asa cum e. Ca si Dumnezeu ma iubeste pe mine asa cum sunt. Si vom avea surprize: pe masura ce creste iubirea si rabdarea noastra, descoperim ca cel de langa noi se vindeca. Il vindeca Dumnezeu care face minuni: ca eu l-am batut la cap 20 de ani si nu s-a schimbat, iar cand l-am lasat in pace si l-am dat pe “ mana “ lui Dumnezeu, a inceput sa se schimbe.
Maica Siluana

Frumos nu-i asa?

Cum putem ajuta pe cineva care este botezat, dar merge foarte rar la biserica, ca sa cunoasca puterea credintei?

Numai si numai rugandu-te. O doamna se plangea unui parinte: " Parinte, nu te mai ruga de el, roaga-te pentru el ". Cand vrem sa-i ajutam pe cei din jurul nostru in relatia cu lor cu Dumnezeu, incercati sa vorbiti mai putin cu ei despre Dumnezeu, ci mai mult cu Dumnezeu despre ei. Dumnezeu are un alt mod de a lucra decat al nostru. Oamenii de la noi nu primesc, dar Dumnezeu lucreaza. Nu deznadajduiti, ziceti tot timpul " Doamne, nu ma lasa, Doamne nu-l parasi ". Si sa va mai spun ceva: Luati-l de mana si mergeti cu el la biserica, fara sa-l luati de mana fizica. L-ati pus pe pomelnic? Duceti-l la biserica. Si Dumnezeu lucreaza. Sa credeti: Dumnezeu se ocupa de mantuirea oamenilor, nu noi. Noi sa ne ocupam de noi si relatia noastra cu Dumnezeu, in care sa intre toti ceilalti.
Maica Siluana

La toata lumea scot ochii cu maica Siluana, dar pe buna dreptate, si stii de ce? fiindca multi au apelat la ajutorul ei, au citit din cartile, conferintele ei, au incercat cu seminarul iertarii si au avut succes ca sa zic asa.

Asa de curiozitate cam cati ani ai? esti undeva sub 20 de ani si locuiesti cu ea? sau esti pe picioarele tale ai apartament, o slujba?

Multumesc pentru raspun. Sunt niste vorbe de folos cela pe care mi le-ati scris. Si imi mai alina sufletul pentru ca-mi dau o speranta.

Ca sa va raspund la intrebare. Da, sunt pe picioarele mele de mult timp, de 5 ani, am locuit in Franta apoi m-am mutat cu sotul meu (pentru un an sau doi) in America. Nu sunt dependenta de mama mea, deci nu asta ar fi problema. Dar fata de ea tot ma simt un copil mic, si neputincios si ii caut aprobarea...

Fac lucruri ca sa fie multumita de mine (intr-un fel merge, ca iti da ambitie sa reusesti), dar tot am amaraciunea ca nu am putut niciodata comunica normal cu ea.

Intrebarea este de ce vreau sa ma bazaz pe ea? De ce imi doresc sa ma inteleaga, cand am deja persoane cu care ma inteleg si cu care pot comunica normal.

Apropo, si mie imi plac scrierile Maicii Siluana :)

Eu zic sa-i scrii in scrisoare ce ai sa-i spui, nu cheltui nici prea multi bani pe telefon si nici nu te enervezi ca la telefon, eu asa as face.Si bineinteles roaga-te pentru ea.

Ştii, e o vorbă: binele cu forţa nu se poate. Nici dragoste cu forţa.
Ştiu că este dureros să nu existe comunicare cu membrii apropiaţi ai familiei, dar stă în voinţa ta să stabileşti o comunicare bună cu Tatăl nostru din ceruri, Care nu te va dezamăgi niciodată.

Pentru ca acolo unde trebuia sa fie mama a ramas un gol pe care n-ai reusit sa-l umpli.
Pentru ca ai tai ti-au subminat sistematic increderea in tine si ai ramas cu o nesiguranta vizavi de ceea ce faci.

Poate cand ai sa fii tu insuti mama, cand ai sa ai confirmare profesionala ca stii ce vrei si poti, ai sa te vindeci.

Sigur, mai exista si alte solutii, sa o lasi in pace pur si simplu si sa-ti vezi de viata ta.
S-ar putea sa nu-ti reuseasca din prima, dar poti sa incerci.

Nu o mai cauta o vreme, vezi ce se intampla.

Cu tatal care e treaba? A divortat?

subscriu si eu la ceea ce ai spus tu mai sus

Dar inainte de a-i scrie scrisoarea, poate o idee buna ar fi sa incerci sa faci si tu ca mama ta o perioada, ca sa vezi cat de greu de purtat este lumea ei. Sa nu iti mai exprimi supararile, sa nu te mai vaiti (cum te vaiti tu aici ce te supara), sa nu mai vorbesti cu nimeni ce te supara, sa te infranezi in a raspunde la orice suparare, ci doar sa taci cateva zile, de fiecare data cand te supara cineva/ceva. Sa vezi cat de multa frustrare acumulezi incercand sa te infranezi si sa taci, sa vezi cum se simte lumea ei din interior. Dupa aceea scrie-i, avand aceasta experienta in minte.