am apasat "submit reply" fara sa vreau, scuze...

mai vroiam sa spun ca totusi nu mi-ai raspuns la intrebare... femeile ce sa faca atunci cand sunt bodoganite ca se ocupa de lucruri "anormale"? probabil sa se astepte sa fie mangaiate pe cap atunci cand au grija de cratita! eh, tot ar fi ceva!

Exact ! Barbatul se maturizeaza mult mai tarziu. Femeia si in aces sens este mult mai vrednica.

[SIZE=4][COLOR=#ff0000]Niciodată femeia nu-i atât de aproape de Dumnezeu ca atunci când este mamă; niciodată nu-i un rug de iubire, un rug al tuturor iubirilor mari şi sacre ca atunci când e mamă; viaţa însăşi nu se înnoeşte decât atunci când femeia devine mamă. Toate caracterele substanţiale ale femeii se împlinesc prin urmare în mamă.[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=#ff0000]Mama[/COLOR] este femeia care primeşte să fie „binecuvântată” de Dumnezeu, de bărbatul soţ şi care apoi dăruieşte şi se dăruieşte. Ea începe cu: „Iată roaba Domnului, Fie mie…!”, cuprinde, încălzeşte şi sporeşte viaţa, pe urmă o dăruieşte.
[COLOR=#ff0000]Mama[/COLOR] este femeia care se oferă lui Dumnezeu şi planurilor Lui; ea este umanitatea consacrată puterii creatoare, „colaboratoarea actului Creator”. „În femeie totul este enigmă, spune Nietzsche, dar totul în femeie se rezolvă cu zămislirea, care-i desluşirea la toate tainele ei”.
Filozoful Hegel a scris: „Nu este om cine nu este tată” tocmai pentru că nu-i icoana deplină a Tatălui Ceresc. înmiit trebuie să spunem despre femeie că: „deplină femeie nu-i decât aceea care-i mamă”. Aşa cum iubirea este ultimul cuvânt al Legii Noi, tot aşa Maternitatea este ultimul cuvânt al femeii, împlinirea şi desăvârşirea. Femeia care nu este şi nu va fi mamă este deja judecată şi osândită, ea însăşi nu-i decât o arătare de viaţă plină cu toate blestemele şi toate morţile.
Femeia nu-L va înţelege nici pe Dumnezeu, nu va înţelege nici iubirea, nici viaţa, nici propria-i taină decât prin maternitate. A fi mamă e un comentariu la toate cuvintele noastre despre Dumnezeu şi despre oameni, despre iubire şi despre viaţă. Adânc şi minunat lucru a scris Balzac când a pus în gura lui Moş Goriot aceste admirabile cuvinte: „Am înţeles pe Dumnezeu când am ajuns tată…”. Ca în prima zi a Creaţiei, se face lumină în viaţa femeii cu fiecare act matern.

O soţie îi scria odată soţului său:[COLOR=#ff0000] „O, cât de sfântă este iubirea noastră! Ea vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu ducându-i şi inimile noastre…”[/COLOR] şi rodul iubirii: copilul! Iubirea nu se întoarce la Dumnezeu fără copii, fiind o „fărâmă” din Puterea Creatoare împărtăşită omului. Iubirea este puternicul „Să fie!”. Să fie viaţă, care continuă din ultima zi a Creaţiei să primească viaţa ce stăruie între ruine şi morminte.
[COLOR=#993366]„A iubi nu înseamnă a ne avea drag unul pe altul, ci a privi împreună în aceeaşi direcţie” (Saint-Exupery)[/COLOR], direcţia iubirii familiare care este copilul. Oricare alta este o sterilă, mincinoasă şi ucigătoare halucinaţie. „Orice iubire adevărată îşi are rădăcina aci: să iubeşti un al treilea” (Kierkegaard); [COLOR=#ff00ff]în iubirea prieteniei să iubeşti virtutea[/COLOR];[COLOR=#3366ff] în caritate să-L iubeşti pe Dumnezeu[/COLOR]; [COLOR=#800080]în iubirea conjugală să iubeşti copilul.
[/COLOR]
Fiecare din aceste iubiri nu este salvată decât prin acel „al treilea”; virtutea, Dumnezeu, copilul. Virtutea îndreptăţeşte iubirea prieteniei, Dumnezeu îndreptăţeşte şi înalţă iubirea carităţii, copilul justifică şi sfinţeşte iubirea conjugală. Iubirea prieteniei nu poate să existe fără de virtute, iubirea carităţii nu poate să existe fără Dumnezeu şi nici iubirea conjugală adevărată nu poate să existe fără copil. Virtutea dă naştere la iubirea prieteniei; Dumnezeu dă naştere la iubirea carităţii: copilul dă naştere la adevărata iubire conjugală.
A iubi înseamnă a accepta să nu mori; a iubi înseamnă a intra în adevărurile vieţii după voia Celui ce a creat viaţa şi legile ei. Iubirea este o consimţire la legea fecundităţii. În fiecare iubire omenească zace o speranţă spre veşnicie. Nici o iubire nu suportă să i se îngrădească această perspectivă. Ea nu vrea orizont în timp, aspiră la eternitate.
Iubirea conjugală aspiră şi mai mult. Cât de frumos accentuează scriitorul A. Bordeaux9: „Souviens-toi que se marier c’est accepter de durer”. Aminteşte-ţi că a te căsători înseamnă a consimţi şi a primi să dăinui. Şi dăinuirea se face prin copil.
Parintele I.Suciu cartea "Mama"

cred ca afirmatia e exagerata, ca sa nu spun complet gresita. sunt atatea femei singure care l-au cunoscut pe Dumnezeu...

[COLOR=Red][COLOR=#3366FF]Cel care iubeste[/COLOR][/COLOR] nu vrea numai să poruncească, ci să i se porunceasca. Se bucură mai mult când i se porunceşte decât când porunceşte.
[COLOR=Red][COLOR=#3366FF]Cel care iubeşte[/COLOR] [/COLOR]preferă să facă bine celui iubit decât să primească să i se facă bine. Vrea mai bine să aibă pe prietenul săi dator decât să datoreze el aceluia.[COLOR=#3366FF][COLOR=Blue]
[/COLOR] [COLOR=Blue]Cel care iubeşte[/COLOR] [/COLOR]vrea să facă bine cu adevărat prietenului sau şi nu în aparenţa ; vrea să facă ei început binefacerii şi nu vrea sa fie începătorul binefacerii de ochii lumii numai. Când spun aceste cuvinte să nu vă gândiţi la prietenii obişnuiţi, cei cari iau parte la mesele noastre şi ne sânt prieteni numai cu numele ! Dacă cineva are un prieten, aşa cum l-am descris eu, va înţelege cuvintele mele cu uşurinţă.

Mirela, citatele apartin parintelui I. Suciu ( Cartea "Mama"). Iti recomand cartea e f.f. folositoare.

Tind sa-ti dau dreptate Mirela in sensul expus de tine. Ce sa mai spunem de calugarite ! Si pana la urma urmei sunt femei ce din N motive nu pot da nastere la prunci. Nu ?
:77:

Cristian si Mirela, NU doresc sa intru in polemici.. ba mai mult inteleg durerea celor ce nu pot avea copilasi..sunt si eu mama..insa! cele postate NU sunt scrise de mine ci de parintele Ioan Suciu, in cartea sa "Mama". Va recomand cu drag sa cititi cartea apoi vom dezbate (eventual) cateva teme propuse de sfintia sa. :6:

Doamne fereste Jenica, dar nu-i vorba de polemica , ci de o parere, un gand pornit din mintea ce ne-a dat-o Dumnezeu. Pai de avem minte trebuie sa o folosim cu echilibru si nu cred ca pana la urma, urmei toate trebuie digerate pe nemestecate. Deci sunt mame ce il cunosc mai bine pe Dumnezeu, decat femeile far de copiii, cum sunt si mame doar cu numele si nu-l cunosc aproape deloc pe Dumnezeu, cu pot fi femei far de copiii, mult mai smerite si in credinta. Repet ce putem spune despre fecioarele in curatie, precum calugaritele ? Dar oare acolo unde femeia nu poate da nastere la prunci, nu este voia lui Dumnezeu ? Caci ce este fara voia Lui in asta lume si in tot Universul far de sfarsit ? Omniprezenta ne asigura ca voia Lui este peste tot, iar Legea Dumnezeirii este de nepatruns de mintea omeneasca. Vezi tu draga Jenica, mi se pare putin fortat , a pune etichete ,mai ales cand vine vorba de credinta, de semanul nostru. Asta e tot ! (nu ca polemica, ci ca parere).
:77: