Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Moaste (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5038)
-   -   Relicve de gradul al 3-lea. (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14329)

Mihnea Dragomir 30.12.2011 18:25:34

Relicve de gradul al 3-lea.
 
Relicvele de gradul al treilea (în clasificarea catolică a relicvelor) reprezintă materie care nu a avut legătură cu un sfânt în timpul vieții lui în trup, dar care a stat în contact sau în vecinătate cu o relicvă de gradul 1. Spre exemplu, o mică cantitate de pământ de la mormântul unui sfânt este o relicvă de gradul al 3-lea. O cruciuliță care este așezată deasupra Sfintelor Moaște ale unui sfânt în timpul expunerii lor devine o relicvă de gradul al 3-lea.

Acuma, relicvele de gradul 1 și 2 reprezintă o extremă raritate, fiindcă numărul lor este finit. Comercializarea lor este oprită, cel care le-ar vinde ori le-ar cumpăra cu scop lucrativ cade în păcatul de moarte al simoniei. Este aproape cu neputință laicilor să obțină asemenea odoare de preț. În schimb, relicvele de gradul al 3-lea nu sunt în cantitate finită, fiindcă se pot "face" oricând noi relicve de acest fel. Întrebare: aveți așa ceva ? Dacă da, le-ați obținut personal, sau altfel (moștenire, dar, etc) ? Și cum le păstrați ? Are cineva relicvariu în casă ? Cum le folosiți pentru cult ?

dorinastoica14 30.12.2011 22:23:53

Numele de "religvă " mi se pare ciudat. Totuși subiectul este interesant. Practica de a merge la Sfinte Moaște sau la icoane făcătoare de minuni este frecventă în credința noastră, mai ales că avem foarte multe moaște dovadă a faptului că acei care au căpătat sfințenia au fost în număr foarte mare ortodoxi.
Eu persoanal iau o batistă pe care o ating de Sfintele Moaște expuse în zilele de prăznuire mai mult decât de obicei. Am și un iconostas mic de poșetă pe care îl port pretutindeni cu mine și îl ating de Sfinte Moaște sau de Sfinte icoane.
Tot ce am de la rude credincoase precum și ce am atins eu le păstrez într-un dulap (doar pe ele) ca pe lucruri de mare preț și când sunt în mare tulburare a sufletului le ating.

Mihnea Dragomir 30.12.2011 23:03:34

Citat:

În prealabil postat de dorinastoica14 (Post 419094)
Am și un iconostas mic de poșetă pe care îl port pretutindeni cu mine

Ce este "un iconostas mic de poșetă" ? Adică o iconiță a cărei ramă are picioruș de sprijin pe o suprafață ?

dorinastoica14 31.12.2011 14:21:05

3 atașament(e)
Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 419104)
Ce este "un iconostas mic de poșetă" ? Adică o iconiță a cărei ramă are picioruș de sprijin pe o suprafață ?

Așa arată. Se găsesc la magazinele cu obiecte de cult. E un pliant din carton îmbrăcat în piele sau din lemn.

ortodoxa2310 23.05.2013 01:23:46

Interesanta clasificarea aceasta, nu stiam de ea.

Am vazut acum ceva timp pe un site de licitatii niste obiecte oarecum dubioase, niste cruci de argint cu spatiu in interior, persoana care le vindea sustinea ca sunt sfinte moaste acolo. Mi s-a parut foarte dubioasa descrierea. In trecut se pare ca era o cerere mult mai mare pt altfel de relicve si comerciantii inventau pe masura cererii.

Am intalnit prin literatura mentionat... lemn din crucea Domnului in candele de exemplu. Probabil era o "moda" sa ai lemn din Sf.Cruce pe atunci si asa au aparut si sarlatanii care sa vanda aschii de lemn.

Un fel de "relicva" am observat ca se considera si icoanele cumparate de la manastiri sau de la locurile sfinte din Ierusalim. Chiar daca nu sunt tocmai relicve... de nici un grad.

Florile de la Prohod tot relicve cred ca sunt- flori de pe mormantul Domnului.

Mihnea Dragomir 23.05.2013 02:01:39

Citat:

În prealabil postat de ortodoxa2310 (Post 519827)
Interesanta clasificarea aceasta, nu stiam de ea.

Probabil fiindca este in uz numai in Biserica Catolica. Numim "relicve de gradul 1" parti ale trupului unui sfant sau ale instrumentelor Patimilor lui Cristos.

Relicvele de gradul al 2-lea sunt lucruri care au apartinut sfantului sau instrumente prin care acela a dobandit cununa muceniciei.

Relicvele de gradul al 3-lea sunt obiecte care au intrat in contact cu o relicva de gradul 1 sau 2.

Aceste relicve (cu deosebire cele din primele doua grade) pot fi pastrate in relicvarii. Multe relicvarii sunt de admirat prin arta lor minunata, in care orfevrierii s-au intrecut peste secole. Relicvariile sunt din metal nobil cu sau fara sticla. Atunci cand sunt expuse spre venerare publica, daca sunt de mici dimensiuni, relicvele stau intr-un obiect de cult numit ostensoriu sau monstranta. O alta modalitate canonica de a le pastra este in "sepulcru", adica locul special scobit pentru a le primi din piatra de altar. Altarele sunt fie integral din piatra, fie pot fi din lemn, dar au, in acest caz, o scobitura in lemn in care se aseaza piatra de altar, la randul ei scobita pentru relicve. In bisericile catolice rasaritene mai sunt relicve cusute in Sf Antimis. Cand este desacrat (spre a fi, de exemplu, expus intr-un muzeu), dintru-un altar (sau antimis) se extrag relicvele, care sunt recuparate de Biserica.

Catolicii nu au nevoie de o aprobare speciala pentru a pastra relicve in casele lor, spre deosebire de Preasfantul Sacrament, pentru a carui pastrare in casa este nevoie de o aprobare din partea episcopului, care se da in mod exceptional si trebuie considerata un mare privilegiu.

Citat:

Am vazut acum ceva timp pe un site de licitatii niste obiecte oarecum dubioase, niste cruci de argint cu spatiu in interior, persoana care le vindea sustinea ca sunt sfinte moaste acolo. Mi s-a parut foarte dubioasa descrierea. In trecut se pare ca era o cerere mult mai mare pt altfel de relicve si comerciantii inventau pe masura cererii.
Fara o atestare nu putem avea certitudinea autenticitatii acestor pretinse relicve. Atestare poate da numai Biserica. Exista o "atitudine negativa", adica atunci cand Biserica nu da o atestare, nu inseamna ca acelea nu sunt autentice, ci inseamna ca nu are elemente de certitudine privind autenticitatea lor.

Citat:

Am intalnit prin literatura mentionat... lemn din crucea Domnului in candele de exemplu. Probabil era o "moda" sa ai lemn din Sf.Cruce pe atunci si asa au aparut si sarlatanii care sa vanda aschii de lemn.
Probabil ca daca vreun pasionat de geometrie ar aduna cate "lemne din Sf Cruce" sunt, ar iesi nu numai de Crucea Mantuitorului, ci si de crucile celor doi talhari si inca vreo duzina peste acelea. Ale...talharilor mai mici.

Citat:

Un fel de "relicva" am observat ca se considera si icoanele cumparate de la manastiri sau de la locurile sfinte din Ierusalim. Chiar daca nu sunt tocmai relicve... de nici un grad.

Florile de la Prohod tot relicve cred ca sunt- flori de pe mormantul Domnului.
Desigur ca acestea nu sunt relicve. Sunt, totusi, obiecte sfintite, pe care crestinii piosi le pastreaza cu respect. Nu cum am facut eu, care am aruncat petale de pe Sf Epitaf, negandindu-ma ca fac un lucru rau, cu toate ca am vazut bine cand au fost sfintite. Daca am ajuns pana acolo incat nu mai vedem rostul acestora, ele trebuie arse (sau inhumate, in cazul petalelor) si nu aruncate cu gunoiul menajer.

Miha-anca 19.09.2013 01:28:58

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 419038)
Relicvele de gradul al treilea (în clasificarea catolică a relicvelor) reprezintă materie care nu a avut legătură cu un sfânt în timpul vieții lui în trup, dar care a stat în contact sau în vecinătate cu o relicvă de gradul 1. Spre exemplu, o mică cantitate de pământ de la mormântul unui sfânt este o relicvă de gradul al 3-lea.

Nu inteleg de ce pamantul de la mormantul Sf. Xenia (Petersburg) ar fi de gradul al treilea, de vreme ce, o pernita facuta cu acel pamant, pusa sub capul unui bolnav, ii aduce acestuia vindecarea?!? Sfintenia nu are decat gradul superlativ!
Sa ne amintim si de sortul Sf. Apostol Petru, precum si de umbra lui, care erau vindecatoare. Avem deci precedente in Biblie; sa le urmam deci!


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:39:21.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.