|
Povestea spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:
Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important. Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!” Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis. Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna. Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna. La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!” Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om. In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important. Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.” Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele. Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!” |
Vizionare placuta !
Traducerea filmului: Bunatatea vietii
Cu toate ca sunt atat de multe lucruri pentru care sa ne facem griji, Exista cu mult mai multe lucruri pentru care sa fim recunoscatori. Desi bunatatea vietii poate fi uneori umbrita, Ea nu poate fi subapreciata. Pentru fiecare act necugetat, destructiv Sunt mii de acte mici, tacute de dragoste, bunatate si compasiune. Pentru fiecare persoana care vrea sa faca rau Sunt multi, multi altii care isi dedica vietile pentru a ajuta si a vindeca. Este o bunatate in viata care nu poate fi negata. Uita-te cu atentie la cele mai magnifice peisaje si la cele mai mici detalii, Pentru ca bunatatea intotdeauna va straluci. Bunatatea vietii nu are limite. Creste mai abundent cu fiecare noua incercare. Cu cat experimentezi si apreciezi mai mult bunatatea vietii, Cu atat este mai mult de trait. Chiar si cand vantul rece bate Si lumea pare acoperita de o umbra cetoasa, Bunatatea vietii exista. Deschide-ti ochii, deschide-ti inima, si vei vedea ca bunatatea este peste tot. Desi bunatatea vietii pare uneori ca sufera esecuri, Ea intotdeauna indura. Pentru ca, in momentele intunecate, devine foarte clar ca viata este o comoara fara de pret. Si asa bunatatea vietii devine si mai puternica datorita tocmai acelor lucruri care i s-au opus. Cu timpul, cand frica iti va disparea pentru totdeauna Vei afla ca bunatatea vietii a fost mereu la un moment distanta. La urmatorul colt In fiecare moment Bunatatea vietii e gata sa te surprinda si sa te incante. Lasa bunatatea vietii sa iti atinga spiritul si sa iti calmeze gandurile. Si apoi imparte norocul tau cu altii. Findca bunatatea vietii creste tot mai minunata de fiecare data cand este daruita. Cu toate ca problemele in mod constant striga dupa atentie Si conflictele apar sa urle si mai tare, Bunatatea vietii devine mai puternica in liniste si pace, cu mai mult rost si semnificatie decat inainte. |
Citat:
Daca e un pps si vrei sa-i schimbi textul in romana, ma ofer sa-l aranjez, luni. Pe privat trimit adresa mea de mail. |
Multumiri
Citat:
|
"Un frate oarecare a întrebat pe un părinte iscusit, zicând: „Spune-mi, părinte, care faptă este folositoare și mai odihnitoare omului?" Și bătrânul i-a răspuns lui, zicând: „Fiule, fapta cea mai folositoare și mai odihnitoare omului este aceasta: Unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu."
Zis-a fratele: „Spune-mi, părinte, în ce chip și cum este aceasta, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu?" Atunci a zis bătrânul: „Fiule, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu este în acest chip: să-și facă omul această hotărâre, zicând: Doamne, iată eu de acum înainte îmi unesc toată voia mea cu voia Ta, așa fel încât voia mea să nu se mai împotrivească, nici să mai bănuiască, ori să mai cârtească împotriva voinței Tale. Orice vei dori și va fi plăcut voii Tale, aceea să dorească și să fie plăcut voii mele. De va vrea și va fi plăcut voii Tale ca să-mi vină mie oarecare scârbe ori supărări ori necazuri (fie din boala trupului, fie din primejdie, fie din pedeapsă), cu alte cuvinte, orice rea pătimire îți va fi plăcută Ție ca să vină asupra mea, aceea îmi va fi plăcută și mie și bine primită voinței mele. De asemenea, dacă va fi bine primit și plăcut voii Tale ca să se pornească un frate oarecare asupra mea, cu mare ocară, cu sudalmă și cu defăimare ori și cu bătaie, acestea vor fi plăcute și bine primite și voii mele. Deci, de acum înainte nu va ieși voia mea din voia Ta, nici se va despărți, știind că voia Ta este totdeauna spre binele și folosul meu și fără voia Ta nimic nu se lucrează, nici se face în lume. De mi-a făcut cineva vreo scârbă sau supărare, așa a vrut voia Ta! Deci și voia mea asemenea dorește, supunându-se voinței Tale. Iată, fiule, ți-am spus care faptă este mai folositoare și mai odihnitoare omului. Și ți-am arătat în ce chip este unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu. Deci, mergi și fă așa și atunci vei fi pururea odihnit și te vei mântui." |
Atentie la ce-ti doresti!!!!
Mareste imaginea.
Iata ca binevoit-a Domnul din marea Lui iubire de oameni, sa ne invrednicim a sarbatori si anul acesta Duminica Ortodoxiei. Personal cred si marturisesc ca nu este numai sarbatoarea restabilirii cultului icoanei, ci mai mult decat atat Sarbatoarea Credintei noastre... Dar nu as vrea sa vorbesc eu, ci minunea care s-a petrecut zilele trecute intr-un oras din Grecia. Este cutremurata lumea crestina de aici, asa ca voi impartasi cu voi toti aceasta bucurie, rugandu-ma in acelasi timp ca Maica Domnului sa puna fiecaruia dintre noi (dupa citire) gandul cel bun, gandul lui Hristos. Pe data de 23 februarie a.c. la Spitalul din Patra (Grecia, Pelopones), intra agitat pe usa un barbat inalt si intr-o greaca foarte stalcita de emotii, roaga pe asistente sa-l ajute cu un carut pentru a-si lua sotia din masina, caci urma sa nasca si o cuprinsera durerile. Asistentele il ajuta si impreuna cu sotia merg catre sala de nasteri, el insistand sa fie alaturi de ea cand va naste. Dupa cateva clipe apare si doctorul care incepe sa faca toate pregatirile pentru nastere. Toata lumea agitata ... La un moment dat, in sala de nasteri barbatul observa ca pe peretele de la rasarit exista o icoana a Maicii Domnului. Putin tulburat se apropie de doctor si ii spune: -Domnule Doctor, as vrea sa va rog ceva...Stiti eu sunt musulman, sotia mea va naste cu ajutorul dumneavoastra; n-as vrea insa ca primul lucru pe care-l va vedea copilul meu pe lumea aceasta sa fie o icoana.... sa o dam jos! Vadit deranjat, doctorul cere ragaz pentru a se decide si discuta cu asistentele; dupa care suna si pe Directorul spitalului... Cu toate ca sunt revoltati, decid sa respecte dorinta barbatului si sa dea icoana jos dupa perete, urmand sa o puna la loc dupa ce pleaca... -V-am respectat dorinta, spune doctorul barbatului, insa va rog lasati-ne acum sa ne facem treaba in liniste. Dupa aproximativ o ora de asteptare, iese din sala doctorul si se apropie de el profund induiosat. -Domnule, sotia dumitale a nascut un baietel sanatos si grasut. Totul este in regula din punct de vedere medical, insa copilul este orb!!! Imi pare rau, nu va putea vedea....nici icoana, nici frumusetea creatiei! Barbatul cade daramat de veste si incepe sa planga...." Arhim. Siluan Visan http://www.crestinortodox.ro/credint...ti-135100.html |
Odată, avva Matoes s-a dus de la Raito prin părțile magdolilor, împreună cu un frate. Episcopul locului l-a prins și l-a făcut preot. La masă, episcopul i-a spus: „Iartă-mă, avva, știu că nu-ți doreai acest lucru, dar am îndrăznit să-l fac, ca să fiu binecuvântat de tine“. Bătrânul i-a zis cu smerenie: „Sigur, nu-mi prea doream asta, dar cel mai mult mă întristează faptul că trebuie să mă despart de fratele care este cu mine. Nu pot face singur toate rugăciunile“. Episcopul îi zice: „Dacă știi că-i vrednic, eu îl hirotonesc“. Avva Matoes răspunde: „Nu știu dacă-i vrednic, știu doar că este mai bun decât mine“. L-a hirotonit și pe el. Dar amândoi au adormit întru Domnul fără să se fi apropiat de altar pentru împlinirea jertfei, căci bătrânul zicea: „Am încredere că Dumnezeu nu mă va judeca prea aspru fiindcă, deși preot, nu fac euharistia, dar hirotonia este pentru cei neprihăniți“. (Pateric, ediția Polirom, 2005)
|
Intr-o zi, un om credincios fu intrebat de un prieten al sau:
- Spune-mi, frate, cand omul se intoarce din nou la Dumnezeu, ce daruri incep sa lucreze mai intai in viata lui: credinta, cainta, frica de iad, nadejdea? Credinciosul i-a raspuns: - Spune-mi, prietene, cand o roata incepe sa se invarta, care-i spita care porneste mai intai? - Pornesc toate deodata, raspunse prietenul. - Vezi, zise credinciosul, asa e si cand, sub bataia vantului Duhului Sfant, sufletul nostru porneste la drum nou. Toate darurile ceresti si sufletesti se pornesc deodata, spre o rodnica lucrare, intocmai ca spitele rotii. Dumnezeu: Copilul intelept Un gospodar, fiind incercat de nevoi, fu silit sa-si mute familia intr-o casa mai mica. Nevasta lui, auzind vestea aceasta, plangea. Unul dintre copii o intreba: - De ce plangi, mama? Ea se jelui, zicand: - De-acu' vom sta intr-o casa mica, urata, si vom fi saraci. Copilul o intreba din nou: - Mama, in casa aceea mica si urata n-are sa mai fie Dumnezeu? Rusinata de vorbele copilului, mama isi sterse lacrimile si nu se mai jelui. Recolta buna si Dumnezeu Doi sateni stateau de vorba. Unul zise: - Sunt foarte multumit de recolta mea si-ti multumesc si dumitale pentru ajutorul pe care mi l-ai dat la carat. Celalalt raspunse: - Si eu iti multumesc ca mi-ai dat o mana de ajutor cand am secerat. Un copil al unuia din ei, care se afla de fata, ii zise tatalui sau: - Tata, dar lui Dumnezeu nu-i multumesti ca ti-a dat recolta buna? Cei doi sateni, rusinati, se privira si-si zisera in sinea lor: "Copilul are dreptate. Noi am uitat de Dumnezeu". Iertarea: Chiar de nu esti vinovat, cere iertare! Un satean era certat cu altul. Diavolul ii puse in minte gandul sa ucida pe cel cu care se dusmanea. Celalalt, care era un om credincios, cand se duse la spovedit, ii spuse parintelui despre aceasta vrajmasie. Preotul ii spuse ca se va putea impartasi numai daca se impaca cu dusmanul sau. Omul merse atunci la cel cu care era certat si-i zise: - Iata, prietene, am venit sa-ti cer iertare si sa ma impac cu tine, ca vin Sfintele Pasti si as vrea sa ma impartasesc... Celalalt ii raspunse: - Bine-ai facut c-ai venit, pentru ca, uite, trebuie sa-ti spun ca de trei ori te-am pandit la loc dosnic sa te omor. Multumesc lui Dumnezeu c-ai venit si m-ai ferit astfel de mare pacat. Cu sufletul plin de dragoste, cei doi sateni isi dadura mana si de-atunci ramasera prieteni buni. "N-a stiut ce face..." Sfantul Eusebiu, mergand intr-un oras unde se aflau multi necredinciosi, fu lovit greu si pe negandite de o piatra aruncata de unul dintre ei. Cazu la pamant si intra in agonie. Inainte de a muri, fu adus in fata lui cel care aruncase piatra. Norodul voia sa-l ucida. Sfantul Eusebiu ii opri pe oameni si-i ruga: - Crutati-l, ca n-a stiut ce face... Eu il iert. Si peste cateva clipe muri. Paganii, vazand atata bunatate si iertare, crezura si ei in Iisus Hristos si se botezara. |
Invatatura Domnului: Din lume, dar nu ai ei
Un crestin ii spunea unui prieten ca el nu intelege vorbele Mantuitorului: «Voi sa fiti din lume, dar nu sa fiti ai lumii». Atunci, prietenul sau, care era un om mai zidit in invatatura Domnului, i-a raspuns: - In lume, cu oamenii se petrece intocmai ca si cu pestii in mare. Cu toate ca apa marii e sarata, pestii nu sunt sarati. Asa si cu oamenii: ei pot trai in lume fara sa ia «saratura» ei, adica pacatele ei. Maica Domnului: "Fara stricaciune..." - Cum a putut naste fara stricaciune Sfanta Fecioara Maria pe Domnul nostru? il intreaba un om pe un preot. Preotul ii raspunse: - Lumina soarelui trece prin geam si vine la noi fara sa strice sticla geamului. Tot deasemenea, lumina vietii a trecut prin Maica Preacurata fara sa-i strice trupul. Mantuirea: Azi, nu maine... Un om plin de pacate, ascultand o predica despre mantuirea sufletului, prin primirea sfintei invataturi a Domnului nostru Iisus Hristos, se hotari sa inceapa si el o viata lipsita de greseli, dar isi zise: "Incep de maine". Peste noapte insa, pacatosul muri. "Maine" este vorba Diavolului, numai "azi" este vorba lui Dumnezeu. Patimile: Cununa virtutii Un intelept din vechime, care toata viata luptase si biruise toate pornirile rele, iesi intr-o zi la plimbare avand in jurul capului o coroana verde de stejar. Niste trecatori il oprira, spunandu-i: - Numai vitejilor din razboaie li se cuvine aceasta... Iar el le raspunse: - Oameni buni, eu am biruit dusmani mai tari si mai cumpliti decat cei de pe campul de lupta. Am biruit saracia, am infrant lenea, am gonit trufia, am zdrobit patimile trupesti... Cei ce strigasera la el ramasera rusinati la aceste vorbe, dandu-si seama ca inteleptul acela avea dreptate. |
Scriasoare catre cei deznadajduiti
Pentru ca tot am vorbit pe alt thread ( "Importanta rugaciunii " ) , despre deznadejde , am gasit ceva de folos :
Pntru ca nu o singura data, mi-au scris oameni ajunsi in pragul disperarii foarte aproape de sinucidere, din pricina neazurilor, sau a bolilor, sau a ispitelor cu care se lupta m-am gandit sa scriu cateva randuri care socotesc sa fie folositoare celor ce le vor citi. Iubite frate, Incep scrisoarea aceasta adresata tie, spunandu-ti un cuvant ce l-am auzit de la un parinte: "Intristarea este un pacat iar Bucuria este o porunca!" Trebuie sa sti fratele meu ca toate cele ce vin peste tine si peste orice om, nu sunt toate de la Dumnezeu dar toate sunt cu ingaduinta lui Dumnezeu, si Dumnezeu nu va ingadui niciodata sa porti o povara mai grea decat poti duce. Necazurile vin peste noi din mai multe directii, unele vin de la diavol, care ne uraste pe toti si care vazandu-te pe tine ca incerci sa faci ceva bun, sa te apropii de Dumnezeu te va lupta cu tot felul de ispite, doar, doar te vei intoarce din nou sa lucrezi cele placute lui. Mai vin necazuri si ispite mari de la apropiatii tai, de la familia ta, de la colegii tai, pentru ca orice om este inzestart cu libertate si aceasta poate fi folosita fie pentru a face bine, fie pentru a face rau. Din pacate cei mai multi aleg varianta din urma si atunci iata un alt motiv pentru care tu suferi. Si mai vin ispite asupra ta de la propriul tau trup, atunci cand te lupta tot felul de patimi. Sau uneori necazurile ti le faci singur, atunci cand faci orice lucru dupa capul tau, neavand un duhovnic cu care sa te sfatuiesti, la care sa te marturisesti. Iata un exemplu: daca eu aleg sa merg descult prin urzici in fiecare zi cateva ore, seara nu pot sa ma vaiet, spunand ca vai cat sufar si de ce Dumnezeu a trimis peste mine atata durere, pentru ca singurul vinovat sunt chiar eu, caci nu m-a fortat nimic sa fac asa ceva. Pana acum, nadajduiesc ca ai inteles de unde vin ispitele, necazurile si incercarile, acum sa iti explic de ce? Uneori vin pentru pacatele tale, ca pedeapsa, de exemplu aminteste-ti de bolnavul de la Scaldatoare Oilor, care a fost bolnav 38 de ani, pentru pacatele sale; sau vin peste tine ca sa fi incercat, aminteste-ti de Iov; sau vin peste tine pentru ca Dumnezeu are un plan cu tine, de exemplu aminteste-ti de orbul cel din nastere, care nu suferea nici pentru pacatele sale nici ale parintilor sai ci pentru ca era randuit sa se intalneasca cu Hristos si sa primeasca vederea, pentru ca mai apoi sa creada in El. Pentru multi necazurile inseama venirea in fire, o palma de la Dumnezeu ca sa iti revii in simturi. Important este sa nu cauti foarte mult sa intelegi de ce? Mai bina sa cauti sa vezi cum vei trece prin aceste incercari, care este solutia? Solutia, fratele meu este urmatoarea: sa iti pui toata nadejdea in Dumnezeu, sa crezi cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau cu toata vartutea ta in Dumnezeu, sa te nevoiesti implinind voia Lui si SA ASTEPTI MILA LUI. Multi cred ca rezolvarea vine foarte repede. Uneori este asa, uneori nu, dupa cum vrea Dumnezeu. De aceea, fratele meu sa inchei mereu orice rugaciune in care ceri ceva lui Dumnezeu astfel: dar Doamne nu voia mea sa se faca ci a Ta! Adica sa lasi frate pe Dumnezeu sa lucreze, nu sa cauti sa-I impui voia ta, ca de cele mai multe ori cerem numai prostii si daca nu primim imediat cele cerute, ne indoim, cartim si ne mai si suparam. Mult te va ajuta, frate drag, daca te-ai apuca sa citesti Vietile Sfintilor, sa vezi acolo suferinta. Oare, ai fi preferat in locul incercarilor tale sa fi ars pe rug, sau sa-ti fie ucisi copii in fata ta, sau sa fi jupuit de piele si frecat cu sare, sau fiert in cazan, sau taiat cu sabia sau impuns cu sulita, sau batut cu vine de bou, sau aruncat in groapa de var sau rastignit? Sau crezi ca Dumnezeu nu cunoaste suferinta, sau nu stie cat de greu iti este? Oare nu a purtat Hristos Crucea, nu a fost batjocorit ca nimeni altul, nu i-au strapuns piroanele mainile si picioarele, nu a purtat cununa de spini pe cap? Vezi frate, ca nu e chair asa cum crezi tu? Sau ti-as mai spune ceva. Oare prefereai sa fie copii tai bolnavi, sau sotia ta, sau parintii tai, sau tu insuti sa ai cancer sau leucemie, sau alte boli grele, sau crezi ca numai tu suferi in lumea aceasta? �n lume necazuri veti avea; dar �ndrazniti. Eu am biruit lumea. (Ioan 16,33) Auzi frate ce a spus Hristos, ca vei avea necazuri, dar sa nu dejnadajduiesti ci sa indraznesti, sa vi la Hristos, sa-i spui durerea, sa te rogi cu lacrimi fierbinti si cu ajutorul Lui vei birui in incercarile care iti stau in fata. Foarte important fratele meu, cum spuneam la inceput, cauta un duhovnic iscusit care sa te calauzeasca, la care sa te spovedesti curat, sa scapi de spinii si maracinii din sufletul tau, ca nu poti sa semeni oriunde, si graul nu poate rasarii decat in pamant roditor. Pentru aceasta sa te spovedesti - caci aceasta e taina pocaintei - curat, cu parere de rau, fara sa ascunzi pacate; sa primesti cu bucurie canonul, sa te tii mai apoi pe calea lui Dumnezeu si asa vei putea sa gusti Bucuria, sa ai pace in sufletul tau. Ochii tai se vor deschide si toate se vor vedea in alta lumina, cea a lui Hristos, caci cu Dumnezeu alaturi ce nu vei putea sa faci? Sau cine iti va sta impotriva? Deznadejdea e mare pacat, si duce mai apoi in ultima ei faza la sinucidere: pacat impotriva Duhului Sfant, care nu se va ierta in veac. Trebuie frate sa fi luptator, caci Biserica noastra se numeste Biserica Luptatoare, sa nu fi las, sa nu dezertezi din lupta cand e mai greu, sa fi tare pana la sfarsit ca si cununa va fi pe masura. Cand crezi ca nu mai poti, ca esti la capatul puterilor, sa sti ca Hristos este deja langa tine si te tine de mana, sa nu te scufunzi in valurile ce zbuciuma neincetat marea acestei vieti, crede numai frate si lucreaza cele spre mantuirea ta si vei vedea si vei simti Mila lui Dumnezeu. Bucurie! Parintele Ciprian |
"Era odata un om obisnuit si pasea pe drumul vietii alaturi de alti oameni care erau langa el. Toti purtau in spatele lor cate o cruce, nu dupa aceiasi marime, ci pentru fiecare in parte era diferita. Nici unul dintre ei nu parea bucuros…
La un moment dat, omul nostru obosit de atata drum si cu greutatea mare a crucii pe umerii lui, se roaga Domnului spunand: - "Doamne, Te rog scurteaza-mi crucea; simt ca nu mai pot! Ar fi mult mai bine pentru mine". Si incepe a taia din crucea ce-o purta… - "Doamne, iti multumesc atat de mult!" Isi continua bucuros acum drumul anevoios gandind: "Daca acum mi-ai ingadui sa mai tai putin din ea, ar fi si mai bine….". Si o mai scurteaza putin. Si mai bucuros continua pe drumul vietii, uitandu-se in jurul lui observa ca ceilalti sunt din ce in ce mai obositi si necajiti. Dupa ceva vreme intalneste in drum o prapastie mare, peste care trebuia sa treaca; ceilalti folosesc crucea pentru a trece, deoarece crucea fiecaruia era suficienta ca inaltime, ca atunci cand o culca-i sa uneasca cele doua maluri. Transformandu-se in podul necesar sa treci in siguranta pe malul din fata ta. Toti trec bucurosi acum, insa el ramane plangandu-se ca nu-i destul de mare crucea lui, ca sa treaca si el…! Crucea lui era mult mai mica decat distanta dintre maluri". |
attn: cristiboss56
Cristi, ti-am admirat noua semnatura:
Cum gândim, așa trăim. . . ! "Fii împacat cu sufletul tau si atunci cerul si pamântul se vor împaca cu tine. "(Sfântul Isaac Sirul) Te rugam sa ne-o talcuiesti, cat mai detaliat daca se poate, ca un adevarat crestin (nu mai zic si ortodox, si practicant, ca e redundant) ce esti. Thanks! |
Precizare !
Modul tău de adresare este tendențios și răutăcios , și vine ca urmare a ștergerii tale din lista mea , asta ca să știe tot "poporul", ce și cum. În numele cui vorbești de folosești pluralul ? Nu ți-e rușine că destul m-ai smintit în acest post prin îngâmfarea și răutatea ta ? Te iert , dar te rog să mă ignori , așa cum o fac eu dealtfel ! ! ! Deci , gândește pozitiv , și vei trăi bine , iar atunci când sufletul îți este îngreunat de păcate, nici liniște nu vei avea, și nici împăcare cu Dumnezeu nu va fi . Atenți deci ! Asta ca o foarte scurtă explicație . Te mai rog să renunți din mândria asta nenorocită , ce se simte în fiecare cuvânt al tău. În rest, să ne vedem cu bine în Rai și post binecuvântat. NOTĂ : ESTE ULTIMUL RĂSPUNS ( MESAJ ) PE CARE ȚI-L ADRESEZ ÎN ASTĂ LUME . Pace și multă bucurie ! Cristian
|
peace
Mulțam de explicație, Cristi. Nu e nimic tendențios, iar faptul că tu ai luat-o "pe ulei" nu-ți face cinste. Te rog să ai bunul simț să ștergi din albumele tale personale pozele de acum 4 ani, în care apar și eu; poate că ai făcut-o deja, dar nu am cum să verific. Nu mai zic că ți-ai "tras" semnătură cu una din exprimările mele recente... deh, nu-i marcă înregistrată, recunosc! Sănătate multă!
Clarificare: faptul că te-ai apucat să-ți faci curățenie de primăvară în lista de prieteni nu m-a deranjat (deși poate ai fi vrut), e bine să ne revizuim reperele din când în când. |
In urma cu mult timp ma plangeam unui prieten ca nu reusesc sa iert un om care mi-a facut foarte mult rau.
Atunci mi-a spus o poveste pe care mi-o amintesc de fiecare data cand am nevoie sa imi folosesc capacitatea de a ierta. Se spune ca erau odata doi calugari budisti care mergeau prin padure. Si cum mergeau ei, au dat de un rau destul de involburat si adanc.Cand tocmai se pregateau sa-l treaca au vazut o femeie tanara care nu se incumeta sa porneasca spre celalalt mal. Atunci unul dintre ei a luat-o in brate si a trecut-o raul. Dupa vreo 2 ore, celalalt calugar, care nu o ajutase, izbucni nervos:-Cum ai indraznit sa atingi acea femeie si sa o porti in brate? La care celalalt raspunse calm: -Eu am lasat-o din brate acum 2 ore… iar tu inca o porti cu tine! |
Acum catva timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren. O lectura foarte interesanta.
Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele. Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri. Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor. E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim. Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic... Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat. Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat. Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri... ....dar fara intoarcere. Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei... Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra. Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga. Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi. Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren..... Da, cred acest lucru. Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren. Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc Calatorie placuta ! |
Un program pentru inima !
Clientul: Am o problema in sistem. Se blocheaza si trebuie mereu sa resetez.
Serviciul Tehnic: Puteti instala softul DRAGOSTE? Clientul: Da, cred ca pot. Nu sunt un expert, dar cred ca ma pot descurca. Ce trebuie sa fac mai intai? Serv.Tehnic: Primul lucru este sa deschideti INIMA. Ati gasit-o? Clientul: Da, numai ca acolo ruleaza deja cateva programe chiar acum. Este bine sa instalez programe cand deja altele sunt rulate? Serv.Tehnic: Ce programe sunt deschise? Clientul: Sa vad... Sunt deschise programele DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM. Serv.Tehnic: Nici o problema. DRAGOSTEA va sterge automat DURERE.EXE din sistemul operational curent. Va ramane in memoria dvs. permanenta, dar nu va mai perturba niciodata alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit BUCURIE.EXE. Dar trebuie sa dezinstalati singur DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completa a DRAGOSTEI. Puteti face asta? Clientul: Nu stiu cum sa le dezinstalez. Au un mesaj de "eroare". Ma puteti ajuta? Serv.Tehnic: Cu placere. Mergeti in [Start Menu] si cautati IERTARE.EXE. Faceti acest lucru ori de cite ori apar DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM, pana cind vor fi complet disparute din sistemul dvs. Clientul: OK. Am terminat! DRAGOSTEA a inceput sa se instaleze automat! Asa este normal? Serv.Tehnic: Este perfect! Trebuie sa primiti un mesaj care spune ca programul se instaleaza pentru toata viata in INIMA sistemului dvs. Aveti acest mesaj? Clientul: Da, il am. Acum programul este complet instalat? Serv.Tehnic: Da, numai ca aveti acum numai modulul de baza. Trebuie sa va conectati la alte INIMI ca sa puteti face upgrade-uri. Clientul: Oh! Am deja un mesaj de eroare. Ce trebuie sa fac? Serv.Tehnic: Ce spune acest mesaj? Clientul: Spune: "Eroare 412 - Programul nu poate rula pe componentele interne". Ce inseamna asta? Serv.Tehnic: Nu va ingrijorati, asta este o problema simpla. Inseamna ca DRAGOSTEA este setata sa ruleze pe o INIMA externa si nu a fost rulata inca in INIMA dvs. Este unul din cele mai dificile lucruri in programare. Trebuie sa aveti DRAGOSTE interioara pentru propriul sistem inainte de a incerca sa va conectati la DRAGOSTEA altor sisteme. Clientul: Si ce trebuie sa fac? Serv.Tehnic: Puteti gasi AUTOACCEPTAREA? Clientul: Da, am gasit-o. Serv.Tehnic: Excelent, incepe sa fie foarte bine! Acum inserati urmatoarele fisiere si copiati-le in directorul "INIMA MEA": IERTARE.DOC, AUTOACCEPTARE.TXT, BUNATATE.DOC si INCREDERE.TXT. Sistemul dvs. va rescrie toate fisierele. Apoi va trebui sa stergeti SARCASM.EXE si sa goliti cutia de gunoi astfel incat sa fiti sigur ca nu a mai ramas nimic rau si niciodata nu va mai fi rulat. Clientul: Am reusit! Hei! INIMA mea incepe sa aiba noi fisiere: ZAMBET.MPG este pe monitor chiar acum si un mesaj imi spune ca PACEA.COM, COMPASIUNEA.EXE si MULTUMIREA.COM se instaleaza in toata INIMA mea! Serv.Tehnic: Inseamna ca DRAGOSTEA este instalata si ruleaza. Ar trebui sa va descurcati singur de acum. Inca un lucru inainte de a termina ... Clientul: Va ascult. Serv.Tehnic: DRAGOSTEA este un program distribuit gratuit. Fiti sigur ca o daruiti curata la orice sistem cat timp veti fi conectat la serverul principal - MAREA DRAGOSTE! Veti primi inapoi module cu adevarat valoroase. Clientul: Asa voi face. Multumesc pentru ajutor. Serv.Tehnic: INIMA sa-ti fie binecuvantata cu multa DRAGOSTE! |
[quote=cristiboss56;435531]Modul tău de adresare este tendențios și răutăcios , și vine ca urmare a ștergerii tale din lista mea , asta ca să știe tot "poporul", ce și cum. În numele cui vorbești de folosești pluralul ? Nu ți-e rușine că destul m-ai smintit în acest post prin îngâmfarea și răutatea ta ? Te iert , dar te rog să mă ignori , așa cum o fac eu dealtfel ! ! ! Deci , gândește pozitiv , și vei trăi bine , iar atunci când sufletul îți este îngreunat de păcate, nici liniște nu vei avea, și nici împăcare cu Dumnezeu nu va fi . Atenți deci ! Asta ca o foarte scurtă explicație . Te mai rog să renunți din mândria asta nenorocită , ce se simte în fiecare cuvânt al tău. În rest, să ne vedem cu bine în Rai și post binecuvântat. NOTĂ : ESTE ULTIMUL RĂSPUNS ( MESAJ ) PE CARE ȚI-L ADRESEZ ÎN ASTĂ LUME . Pace și multă bucurie ! Cristian[/quote
"Niciodată să nu spui nicodată" - nu știu cine a spus-o dar se potrivește. Nu mă așteptam la tine Cristi să ai o astfel de atitudine față de Mirela despre care NU ȘTII NIMIC (mama care este foarte bătrână are o vorbă " faptele mamă, faptele nu oala cu laptele" - tradus degeaba postești dacă nu ai fapte) Răutăcios ești tu și nu e prima oară. Nu te judec dar adeseori atitudinea ta față de diferiți useri mi s-a părut arogantă, tranșantă (la modul negativ) și de pe o poziție de leader de grup (boss) Te rog să mă ștergi și pe mine din lista ta. M-ai dezamăgit. Să dea bunul și milostivul Dumnezeu să cunoști oamneii care sunt în spatele monitorului și care sunt cu adevărat OAMENI. Să te ocolească iapitele. Orice mi-ai răspunde nu mă vei tulbura.( Dar mai bine nu-mi răspunde) |
Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru. Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii. Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi. Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat. Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-neintotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim ofericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare. Daca va fi sa inseli,inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca vafi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, furao sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simtifoame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi... Autor: Pablo Neruda |
Într-un mic orășel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt își câștiga existența vânzând sandale.
Această femeie era mai mereu tristă. Văzând‑o mereu în această stare de tristețe, un om a întrebat‑o: - Ce te supără femeie? Ce necaz îți chinuie sufletul? Femeia îi răspunse: - Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăiește din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită? Peste câteva zile soarele își făcu simțită prezența în micul orășel dar mai puțin în inima femeii căci ea tot tristă și abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou: - Acum e soare, nu asta așteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce ești în continuare supărată? Femeia îi răspunse: - Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înțelegi acum de ce sunt tristă? - Sunt și mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înțeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.” „În timp ce înțeleptul este fericit și în iad, prostul suferă și în rai.” |
2 fete tinere imparteau aceeasi locuinta. Una din ele s-a imbolnavit grav, a facut pneumonie intr-o perioada in care nu erau descoperite medicamentele si nici un alt remediu salvator.
Doctorul nu i-a dat mari sanse de izbanda, insa colega ei nu a vrut nicicum sa renunte la speranta ca isi va reveni! Fata bonava era asezata langa o fereastra si vedea un zid cu iedera pe el. Zi de zi privea acel zid, iar pe zi ce trece se intrista tot mai tare. Cand toamna veni isi dadu seama ca starea ei nu s-a imbunatatit ci s-a agravat. I-a spus prietenei sale ca atunci cand ultima frunza va cadea, ea va muri. Nu mai facea altceva decat sa numere cate frunze au mai ramas... si suspina incet... incet. Prietena sa incerca din rasputeri sa o incurajeze, dar nimic nu mai putea face loc sperantei. Undeva la parter statea un pictor batran si sarac. Fata sanatoasa, fiind si ea pictorita, il chema uneori pe batran sa-i serveasca drept model. Astfel, batranul a aflat de povestea fetei muribunde si de prezicerea ei sumbra. Zilele treceau... si uite asa a venit si vremea in care o singura frunza se mai zbatea de una singura in bataia biciuitoare a vantului rece de toamna. Fetele se uitau cu frica dimineata la zid! Mare le-a fost uimirea cand au vazut ca dupa o noapte zbuciumata, plina de ploaie si vant, frunza era tot acolo! Speranta renascu! ...batranul fu gasit mort....era ud si plin de vopsea! Fata sanatoase merse langa zid si vazu ca oricat de puternic era vantul frunza nu se misca! Citind aceasta povestire trimisa de Simona, am realizat ca fiecare dintre noi trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ajuta speranta sa traiasca, in viata noastra, in viata celor din jurul nostru! |
În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuța productivă și fericită în felul ei. Acolo își petrecea zilele Furnicuța; muncea, muncea cu spor și canta vesela. Ea era fericită și firma mergea foarte bine.
Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuța, a considerat că nu era posibil ca Furnicuța să lucreze de capul ei, așa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experiență. Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizezemunca Furnicuței, și a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesară angajarea unei Secretare pentru a-l ajutape Scarabeu la citirea și înregistrarea rapoartelor Furnicuței. Așa că au angajat o PĂIENJENIȚĂ care organiza actele și raspundea la telefon. Între timp, Furnicuța productivă și fericită muncea, muncea, muncea… BONDARUL, directorul general, era foarte mulțumit de rapoartele date de SCARABEU, așa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune și pronosticuri. Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentrusupreveghetor… …și a mai fost nevoie de un nou calculator și de o imprimantă color. Curând, Furnicuța productivă și fericită a început să se plângă de toată hârțogâraia și de toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca inainte. BONDARUL, directorul general, văzând aceasta, a considerat că trebuie să ia măsuri. Așa că a creat postul de șef de departament, acolo unde lucra Furnicuța productivă și fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care și-a făcut un birou nou, modern și echipat corespunzător. Noul șef de departament avea nevoie de un asistent, care să îl ajute în pregatirea planului strategic și al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuța productivă și fericită. Furnicuța nu mai cânta ca înainte, și era din ce în ce mai stresată. Într-o zi, directorul general, uitându-se peste cifre, și-a datseama că departamentul unde lucra Furnicuța nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Așa că a angajat-o pe BUFNIȚĂ, consultant de specialitate, pentru un diagnostic. Bufnița a stat 3 luni la firmă; în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal…”Așa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUȚA a fost prima pe listă, deoarece era nemulțumită mereu… Morală: Nici să nu-ți treacă prin cap sa fii o Furnicuță productivă și fericită. E de preferat sa fii incompetent și nefolositor. Incompetenții nu au nevoie de supraveghetor… - toată lumea își dă seama de ce. Și dacă, în ciuda “eforturilor” tale, eștiproductiv, să nu areți - pentru nimic în lume - că ești fericit. Asta nu ți se va ierta! Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te incăpățânezi să fii o FURNICUȚĂ PRODUCTIVĂ ȘI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ții în cârcă bondari, scarabei, paianjeni, gândaci, greieri și bufnițe în felul acesta. |
Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.
Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra. Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara. Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare. Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare. Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia. Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat. Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara! Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?". Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze". Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca? Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur. Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor? |
Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.
Iti recomand s-o citesti, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat miscator. "Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata! Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor... Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste. Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna. Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor. Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii. Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita. Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii. Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine." |
Cumnatele care au întrecut în virtute pe Sfântul Macarie
„Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu.”
Rugându-se Cuviosul Macarie cel Mare oarecând lui Dumnezeu, a auzit un glas zicându-i: „Macarie, încă n-ai ajuns la măsura celor doua femei, care viețuiesc împreună în cetatea învecinată”. Deci, auzind aceasta bătrânul, și-a luat toiagul și a mers în cetatea aceea și, aflând casa lor, a bătut la ușă și îndată una dintre ele a ieșit cu mare bucurie și 1-a primit. Apoi, chemându-le pe amândouă, a zis către dânsele așa: „Iată, pentru voi am îndurat atâta osteneală, venind din pustia cea îndepărtată ca să înțeleg lucrările voastre, pe care să mi le spuneți, netăinuindu-le” Și au răspuns femeile către bătrânul: „Crede-ne, Sfinte Părinte, că nici în noaptea trecută n-am fost libere de patul bărbaților noștri, deci, ce fel de lucruri cauți la noi?”. Însă bătrânul stăruia, rugându-le ca să-i arate rânduiala vieții lor. Iar ele, fiind silite, au zis: „Noi nu aveam niciun fel de rudenie între noi, dar s-a întâmplat de s-au însoțit cu noi doi frați și, petrecând cu dânșii în aceeași casă cincisprezece ani, n-am zis una către alta niciun cuvânt rău sau spurcat, nici nu ne-am sfădit cândva, ci amviețuit în pace până acum. Și ne-am sfătuit ca, lăsând pe soții cei trupești, să mergem în ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut să-i înduplecăm pe bărbații noștri ca să ne lase pe noi, cu toate că i-am rugat pe dânșii cu foarte multe lacrimi și rugăminți. Drept aceea, necâștigându-ne dorirea, am pus așezământ între Dumnezeu și între noi ca să nu zicem niciun fel de cuvânt nesocotit până la moartea noastră!”. Acestea auzindu-le Sfântul Macarie, a zis: „Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe însăși fapta, și fiecăruia, după alegerea cea de bunăvoie, îi dă pe Duhul Sfânt, Cel ce îndreptează viața tuturor celor ce vor să se mântuiască”. |
Secretul din mormânt
Rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: „Cutare, unde ai pus amanetul cel străin?”.
Spunea Avva Sisoe: Când eram în Schit cu Avva Macarie, ne-am dus să secerăm și, împreună cu dânsul, alți șapte oameni. Și iată, o văduvă, adunând în urma noastră spice, nu înceta să plângă. Deci, a chemat bătrânul pe stăpânul țarinei și i-a zis lui: „Ce are bătrâna aceasta, că totdeauna plânge?” Și i-a zis lui: „Bărbatul ei avea un amanet al cuiva și a murit deodată, și nu i-a spus ei unde 1-a pus. Și stăpânul amanetului vrea acum să o ia pe dânsa și pe fiii ei și să-i vândă robi” I-a zis Bătrânul: „Spune-i să vină la noi, unde ne odihnim de arșiță”. Și, venind femeia, i-a zis ei Bătrânul: „De ce plângi așa, mereu?” Și i-a răspuns ea: „Bărbatul meu a murit, luând amanetul cuiva și n-a spus, când a murit, unde 1-a pus”. Și a zis Bătrânul către dânsa: „Vino, arată-mi unde l-ai îngropat”. Și luând pe frați cu dânsul, a ieșit cu ea împreună. Și venind la locul acela, i-a zis bătrânul: „Du-te la casa ta”. Astfel, rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: „Cutare, unde ai pus amanetul cel străin?” Iar acela, răspunzând, i-a zis: „În casa mea este ascuns, sub picioarele patului”! Și i-a zis lui bătrânul: „Dormi, iarăși, până la ziua învierii”. Și auzind frații, de frică, au căzut la picioarele lui. Și le-a zis lor Bătrânul: „Nu pentru mine s-a făcut aceasta, că nimic nu sunt, ci pentru văduvă și pentru copiii ei cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta”. Și venind, a vestit văduvei tinde este pus amanetul. Iar ea, luându-l, l-a dat stăpânului ei și și-a izbăvit fiii săi. Și toți cei ce au auzit, au slăvit pe Dumnezeu. |
Cum și-a salvat un egumen ucenicul de înșelarea dracilor
Și luând diavolii mantia celui înșelat au pierit nevăzuți. Și se vedea mantia înălțându-se în văzduh până ce nu s-a mai văzut, iar după multă vreme a căzut jos, pe pământ.
Un oarecare călugăr, temător de Dumnezeu, anume Grigorie, ne spunea: „Mi-a venit mie un gând să mă duc la Ierusalim, ca să mă închin la biserica Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos și la toate Sfintele Locuri, care sunt acolo. Și când am ajuns la un anume loc, am aflat un mal mare și înalt și într-însul o peșteră și sub malul acela era o mănăstire. Și-mi spuneau mie călugării din mănăstirea aceea că, mai înainte de această vreme, un frate dintre ei avea dorirea ca să locuiască în peștera care era mai sus și-l ruga pentru aceasta pe egumen. Iar acesta, fiind cu dreaptă socoteală, i-a zis lui: «Fiule, cum vei petrece singur în peșteră, fiindcă n-ai biruit nicidecum încă patimile gândurilor trupești și sufletești? Pentru că celui ce voiește să se liniștească, i se cade să fie lângă învățători, iar nu singur să se chivernisească. Iar tu nicidecum n-ai ajuns la o măsură ca aceasta și ceri de la mine ca să-ți dau învoire să petreci singur în peșteră. Eu socotesc că tu încă n-ai cunoscut cursele cele de multe feluri ale diavolului. Și mult mai de folos îți este să slujești părinților și, cu rugăciunile acestora, să primești ajutor de la Dumnezeu și împreună cu dânșii, în vremurile cele orânduite, să slăvești și să lauzi pe Stăpânul tuturor, decât să te lupți singur cu gândurile cele necurate. Oare n-ai auzit pe grăitorul de Dumnezeu, Părintele Ioan Sinaitul, scriitorul Scării, grăind: Vai de cel ce petrece singur, că de va cădea în lene, nu este cine să-1 ridice pe el. Iar Domnul zice: Unde sunt doi sau trei adunați în nunele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20)». Acestea grăind egumenul către dânsul, n-a putut să-l întoarcă pe el de la niște gânduri ca acelea, stricătoare de suflet. Deci, vâzându-i dorirea lui cea neschimbată, cu care se ruga ca să petreacă el în peșteră, i-a dat voie. Iar după ce a intrat în peșteră cu rugăciunea egumenului, la vremea de prânz îi ducea lui mâncare un frate, iar el, având o coșniță legată cu frânghie, o lăsa în jos și lua mâncarea. Deci, a fost el câtăva vreme în peșteră. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se luptă cu cei ce voiesc a viețui după dumnezeiasca rânduială, nu înceta a-l tulbura pe acesta, ziua și noaptea, cu gânduri rele. Apoi, după puține zile, închipuindu-se în îngerul luminii, diavolul i s-a arătat, zicându-i: «Să știi că, pentru curăția ta și pentru viața ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul ca să slujesc sfinției tale». Iar călugărul i-a răspuns: «Dar ce bine am făcut eu ca să-mi slujească mie îngerii?». Iar el a zis: «Toate câte le-ai făcut sunt mari și înalte. Că toate cele frumoase le-ai lăsat și te-ai făcut călugăr. Apoi, cu postul, cu rugăciunea și cu privegherea te ostenești. Ba, mai mult, lăsând și mănăstirea, te-ai sălășluit aici. Apoi, cum să nu-ți slujească sfinției tale îngerii?» Cu aceste bârfeli l-a îngâmfat pe el șarpele cel pierzător de suflete și l-a adus la mândrie și totdeauna i se arăta lui. Însă într-o zi, un om fiind bătut de tâlhari a ajuns la acest călugăr. Și necuratul diavol, care în chip de înger i se arăta lui, i-a zis: «Acest om a fost prădat de tâlhari, iar cele furate de la el sunt în cutare loc ascunse, deci spune-i lui ca, mergând acolo, să și le ia». Și, venind omul la peșteră, s-a mchinat, iar călugărul, de sus, i-a zis lui: «Bine ai venit, frate. Știu că ai un necaz și că tâlharii au venit și ți-au furat cutare și cutare lucru. Nu te necăji peste măsură, că sunt toate puse în cutare loc, iar tu, mergând acolo, le vei afla pe toate și te roagă și pentru mine». Deci, omul auzind aceasta, s-a mirat și ducându-se și-a aflat cele furate și l-a proslăvit pe el în toată ziua aceea zicând: «Călugărul ce a intrat în peșteră este prooroc». Și se aduna la el mulțime de oameni și-l ascultau pe dânsul și se minunau de diavoleasca lui învățătură. Că îi spunea fiecăruia cele ce vor fi și se împlineau întocmai. Și așa s-a înșelat acel ticălos călugăr câtăva vreme. Iar a doua zi, din săptămâna a doua după înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, i s-a arătat lui spurcatul diavol și i-a zis: «Să știi, părinte, că pentru viața ta cea fără de prihană și asemenea îngerilor, vor veni la tine și alți îngeri și așa, cu trup cu tot, te vor lua la ceruri și vei vedea negrăită frumusețea Stăpânului, împreună cu toți îngerii». Acestea zicându-le, diavolul s-a făcut nevăzut. Iar iubitorul de oameni și milostivul Dumnezeu, Cel ce nu voiește să piară cineva, a pus în inima lui gând ca să-l vestească și pe egumen. Deci, venind după obicei fratele care îi aducea lui hrană, arătându-se el de sus, i-a zis: «Frate, mergi de spune egumenului ca să vină aici». Iar fratele, ducându-se, a spus egumenului și acesta, sculându-se degrabă, a venit și cu o scară s-a suit la dânsul și i-a zis: «Pentru ce, fiule, mi-ai poruncit să vin aici?» Iar fratele i-a răspuns: «Cum îti voi răsplăti, părinte sfinte, pentru toate câte ai făcut nevredniciei mele?» Iar egumenul i-a zis: «Ce bine ți-am făcut tie? ». «Părinte, a zis el, prin tine de multe și mari bunătăți m-am învrednicit. Că prin tine m-am învrednicit a mă îmbrăca în chipul îngeresc și prin tine, văd îngerii și cu dânșii a vorbi m-am învrednicit și prin tine, darul proorociei am luat». Iar egumenul, auzind acestea, s-a mirat și a zis: «Ticălosule, vezi tu pe îngeri? Sau te-ai învrednicit tu de darul proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ți-am spus eu ție să nu mergi în peșteră, ca să nu te înșeli de diavoli?». Și acestea grăindu-le egumenul, i-a zis fratele: «Să nu spui aceasta, cinstite părinte, că eu pentru sfintele tale rugăciuni văd îngeri. Iar mâine dimineața am să fiu înălțat de îngeri la ceruri cu trupul și să știi, sfinția ta, că după ce mă voi sui eu, vreau să cer de la Donmul Dumnezeul nostru, ca și pe tine să te ia îngerii și împreună cu mine să fii în slava aceea». Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste obraz și i-a zis: «Te-ai îndrăcit, ticălosule. Dar de vreme ce ai venit aici, nu mă voi duce, ci voi ședea până ce voi vedea ce se va întâmpla ție. Că îngerii, spurcații aceia diavoli de care vorbești, eu nu-i voi vedea, dar tu de-i vei vedea venind, îndată să-mi spui mie». După aceea a poruncit să ia scara și a rămas în peșteră, postind eu cel înșelat și cântând Psaltirea neîncetat. Și după ce a venit ceasul întru care nădăjduia cel înșelat că se va înalța la cenruri, a văzut pe diavolii cei ce veniseră și i-a spus: «Au venit, părinte». Atunci egumenul, cuprinzându-l pe el, a strigat, zicând: «Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută robului tău acesta, ce s-a înșelat, și nu-1 lăsa pe el să fie stăpânit de diavolii cei necurați». Acestea zicându-le el, diavolii trăgeau de cel înșelat, vrând să-1 răpească de la stareț, iar acesta îi certa pe dânșii. Și luând diavolii mantia celui înșelat au pierit nevăzuți. Și se vedea mantia înălțându-se în văzduh până ce nu s-a mai văzut, iar după multă vreme a căzut jos, pe pământ. Atunci starețul a zis celui înșelat: «Oare vezi, lipsitule de minte, ce au făcut diavolii mantiei tale? Așa urma să-ți facă și ție. Că precum pe Simon vrăjitorul, așa și pe tine te-ar fi înălțat în văzduh și, dându-ți drumul, te-ai fi sfărâmat și ți-ai fi dat ticălosul tău suflet.» Atunci a strigat egumenul pe frați și le-a poruncit să aducă scara și a coborât pe cel înșelat. Și i-a poruncit lui să slujească la bucătărie, la pitărie și la celelalte slujbe ale fraților, ca să-și smerească gândurile. Și așa s-a izbăvit fratele acela. Deci, să luăm aminte la noi înșine și cu toată grija să ne păzim inima și să nu primim gândurile pe care diavolii ni le aduc. Ci, mai mult, să ne gândim la moarte și la veșnicele chinuri, iar gândurile să le omorâm cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea, cerând lui Dumnezeu, cu inimă smerită, ca să ne păzească de toate cursele vrăjmașilor celor ce ne vânează pe noi”. Dumnezeului nostru, slavă! |
Lecția împăratului care făcea metanie săracilor cu viață sfântă
„M-am minunat de dânșii, cunoscând cu ochii sufletului frumusețea și cinstea lor sufletească și i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni și mai cinstiți decât împărăteștile mese”.
A fost un împărat mare și bogat și slăvit și i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită și înconjurată de ostași, precum se cade împăraților. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcați în haine rupte și proaste, trași la față și galbeni; însă, împăratul îi cunoștea pe ei, că prin obosire trupească și cu osteneala postului și cu sudoare, își cheltuiseră trupul. Și cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură și, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi îmbrățișa cu dragoste și-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea și cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărătești. Însă ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-1 mustra în față, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: „Nu ți se cade a defăima slava coroanei împărătești”. Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu 1-a înțeles. Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiță de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiței îl cunoșteau toți, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Și, făcându-se seara, a trimis împăratul o trâmbiță de moarte, ca să trâmbițeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbița de moarte, nu mai înțelegea nimic și la aceasta s-a gândit toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire și de plângere, împreună cu femeia și cu fiii săi, au mers la palatul împăratului și au stat înaintea ușilor, plângând și tânguindu-se. Deci, l-a chemat împăratul la sine și, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: „O, nepriceputule, te-ai înfricoșat atâta de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine și cinstit, față de care nu te știi vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbița? Și înfricoșătoare îmi este întâlnirea eu El, că eu îmi știu păcatele cele mari și multe, pe care le-am săvârșit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveți din însăși mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare, și pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea”. Astfel grăind, și pe fratele său învățându-1, i-a dat drumul să meargă la casa lui. După aeeea, a poruncit împăratul să se facă patru sicrie de lemn. Și a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur, dar să se pună în ele oase de morți; apoi, cu piroane de aur, le-a încuiat. Iar pe celelalte două le-a uns cu rășină și cu smoală și le-a umplut cu pietre scumpe și cu mărgăritare de mult preț și toate binemirositoare miresme și le-a înfășat pe ele cu niște țesături aspre de păr. Și a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni, și a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preț sunt vrednice cele aurite și de cât preț cele unse cu rășină. Iar ei, pe cele aurite le-au prețuit, zicând că de mult preț sunt vrednice, că le socoteau pline de împărătești coroane și brâie. Iar cele unse cu smoală și cu rășină, ziceau că sunt de un preț mic și prost. Deci, le-a zis lor împăratul: „Am știut eu că așa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupești și trupesc chip aveți, dar aici nu se cade a socoti așa, ci a vedea și cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste”. Și a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite și, deschizându-le, rău miros a ieșit dintr-însele și, așa, s-a văzut că sunt nevrednice de prețuire. Și le-a zis lor împăratul: „Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcați în haine luminoase și slăvite, mândrindu-se cu multă putere și slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte și de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele unse cu rășină și cu smoală. Și, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele și cu buna mireasmă ce ieșea din ele. Deci, le-a zis împăratul: „Oare, știți cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriți, ce erau îmbrăcați în haine simple, al căror chip din afară văzându-l voi, ați socotit defăimare a coroanei împărătești, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânșii, cunoscând cu ochii sufletului frumusețea și cinstea lor sufletească și i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni și mai cinstiți decât împărăteștile mese”. Și așa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi și i-a învățat a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. |
Sfântul Siluan Athonitul, servit cu o țigară
În anul 1905 părintele Siluan (sfântul Siluan, n.n.) a petrecut câteva luni în Rusia, vizitând mai multe mănăstiri. În una din călătoriile sale cu trenul, a stat în fața unui negustor care, la un moment dat, cu un gest foarte prietenesc, și-a deschis tabachera de argint oferindu-i părintelui Siluan o țigară. Părintele Siluan a mulțumit dar a refuzat să ia. Negustorul îl întrebă atunci: „Părinte, refuzi să iei fiindcă crezi că fumatul e un păcat? Dar fumatul e, uneori, de ajutor în clipe grele. Fumatul te relaxează și-ți oferă o pauză de câteva minute. Fumatul te ajută uneori să-ți termini treaba mai ușor, e un pretext pentru o convorbire și, în general...” Și așa mai departe, tot încercând să-l convingă pe părintele Siluan să ia o țigară. În cele din urmă, părintele Siluan se hotărî să-i răspundă: „Înainte să-ți aprinzi țigara, roagă-te și spune o dată «Tatăl nostru»”. Auzind acest îndemn, negustorul răspunse: „Să rostesc o rugăciune înainte de a aprinde o țigară... mi se pare, cumva, că nu e potrivit”. La care Siluan replică imediat: „Cel mai bine e să nu faci nimic din cele ce nu pot fi precedate de o rugăciune”.
|
Cristi pot sa pun si eu o poveste cu talc aici? Am gasit-o aici: http://deveghepatriei.wordpress.com/...acov-tsalikis/
Povestiri ale Staretului Iacov Tsalikis Mare și minunată era experiența Starețului adu*nată din atîția ani de mărturisire. Să amintim cîteva: „A venit o bătrînă, spunea Starețul, și mi-a spus că s-a dus să aprindă candelele la una din bisericile din afara satului. Era tocmai în Vinerea Mare. Din curiozitate femeiască a băgat capul pe ușa diaconească și a privit în Sfîntul Altar. A văzut atunci că pe Sfînta Masă stătea un tînăr ca de 30 de ani și care avea răni în palme, în picioare, iar în coastă o rană din care curgea sînge. Înspăimîntată, bătrîna i-a zis: - Cine ești tu și cum îndrăznești să te așezi pe Sfînta Masă? Atunci tînărul i-a răspuns: - Eu întotdeauna aici stau, pentru că aici este locul Meu. Atunci bătrîna i-a zis: - Cine te-a rănit așa? Tînărul i-a răspuns: - Tu M-ai rănit, cu păcatele tale. S-a învrednicit bătrîna și L-a văzut pe Domnul, pentru că ea era în pocăință”. |
[quote=Adriana Cluj;440457]Cristi pot sa pun si eu o poveste cu talc aici?
Cate doresti , caci spatiu avem din plin , si bucuria este cu atat mai mare ! |
Duhul Sfant: Roata credintei
Intr-o zi, un om credincios fu intrebat de un prieten al sau: - Spune-mi, frate, cand omul se intoarce din nou la Dumnezeu, ce daruri incep sa lucreze mai intai in viata lui: credinta, cainta, frica de iad, nadejdea? Credinciosul i-a raspuns: - Spune-mi, prietene, cand o roata incepe sa se invarta, care-i spita care porneste mai intai? - Pornesc toate deodata, raspunse prietenul. - Vezi, zise credinciosul, asa e si cand, sub bataia vantului Duhului Sfant, sufletul nostru porneste la drum nou. Toate darurile ceresti si sufletesti se pornesc deodata, spre o rodnica lucrare, intocmai ca spitele rotii. Dumnezeu: Copilul intelept Un gospodar, fiind incercat de nevoi, fu silit sa-si mute familia intr-o casa mai mica. Nevasta lui, auzind vestea aceasta, plangea. Unul dintre copii o intreba: - De ce plangi, mama? Ea se jelui, zicand: - De-acu' vom sta intr-o casa mica, urata, si vom fi saraci. Copilul o intreba din nou: - Mama, in casa aceea mica si urata n-are sa mai fie Dumnezeu? Rusinata de vorbele copilului, mama isi sterse lacrimile si nu se mai jelui. Recolta buna si Dumnezeu Doi sateni stateau de vorba. Unul zise: - Sunt foarte multumit de recolta mea si-ti multumesc si dumitale pentru ajutorul pe care mi l-ai dat la carat. Celalalt raspunse: - Si eu iti multumesc ca mi-ai dat o mana de ajutor cand am secerat. Un copil al unuia din ei, care se afla de fata, ii zise tatalui sau: - Tata, dar lui Dumnezeu nu-i multumesti ca ti-a dat recolta buna? Cei doi sateni, rusinati, se privira si-si zisera in sinea lor: "Copilul are dreptate. Noi am uitat de Dumnezeu". Iertarea: Chiar de nu esti vinovat, cere iertare! Un satean era certat cu altul. Diavolul ii puse in minte gandul sa ucida pe cel cu care se dusmanea. Celalalt, care era un om credincios, cand se duse la spovedit, ii spuse parintelui despre aceasta vrajmasie. Preotul ii spuse ca se va putea impartasi numai daca se impaca cu dusmanul sau. Omul merse atunci la cel cu care era certat si-i zise: - Iata, prietene, am venit sa-ti cer iertare si sa ma impac cu tine, ca vin Sfintele Pasti si as vrea sa ma impartasesc... Celalalt ii raspunse: - Bine-ai facut c-ai venit, pentru ca, uite, trebuie sa-ti spun ca de trei ori te-am pandit la loc dosnic sa te omor. Multumesc lui Dumnezeu c-ai venit si m-ai ferit astfel de mare pacat. Cu sufletul plin de dragoste, cei doi sateni isi dadura mana si de-atunci ramasera prieteni buni. "N-a stiut ce face..." Sfantul Eusebiu, mergand intr-un oras unde se aflau multi necredinciosi, fu lovit greu si pe negandite de o piatra aruncata de unul dintre ei. Cazu la pamant si intra in agonie. Inainte de a muri, fu adus in fata lui cel care aruncase piatra. Norodul voia sa-l ucida. Sfantul Eusebiu ii opri pe oameni si-i ruga: - Crutati-l, ca n-a stiut ce face... Eu il iert. Si peste cateva clipe muri. Paganii, vazand atata bunatate si iertare, crezura si ei in Iisus Hristos si se botezara. |
Monah Pimen Vlad
PREFAȚĂ Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului, m-am silit eu, nevrednicul, să aștern pe hârtie câteva fapte și minuni trăite personal sau auzite de la oameni vrednici de credință. Am căutat prin ele să arăt dragostea și bunătatea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a sfinților față de noi, oamenii, care suntem atât de slabi și neputincioși în fața ispitelor. Poate veți observa că cele mai multe minuni sunt făcute prin mijlocirea Maicii Domnului. De aceea, să nu deznădăjduim niciodată și la orice necaz sau ispită să ne rugăm ei cu dragoste și evlavie și vom vedea minuni preaslăvite. Rog pe cititori să-mi ierte neiscusința scrisului și să mă pomenească și pe mine în rugăciunile lor. 9 octombrie 2005 Monah Pimen Vlad AȘA NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC! Într-o zi, așteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, și după ce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puțin, mi-a povestit cum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis: „Părinte, eu am fost atee și membră de partid. Lucram la un birou și nu voiam să aud de Dumnezeu. Îmi plăcea să-mi trăiesc viața. După o perioadă de timp, m-am îmbolnăvit și am ajuns într-o stare critică. Aveam un fel de paralizie psihică și nu mai puteam face nimic. Trebuia să fiu îngrijită ca un copil. Această stare m-a dus la deznădejde. Într-una din zile n-am mai rezistat și m-am hotărât să mă sinucid. Mi-am ridicat ochii minții spre cer și am zis: «Doamne, dacă într-ade-văr exiști, Tu poți să mă scapi, altfel îmi voi curma viața, așezându-mă pe linia ferată și aștep-tând primul tren. Așa nu mai vreau să trăiesc!». S-a întâmplat ca acest tren să fie acceleratul Iași-Timișoara. Zicând aceste cuvinte, m-am dus la o distanță oarecare de gară, ca să nu fiu văzută de nimeni și m-am așezat pe linia ferată, întinsă pe șine, cu fața în sus. După câteva clipe, a venit acceleratul cu toată viteza, și când s-a apropiat de mine, l-am văzut că s-a ridicat la jumătate de metru deasupra mea și a trecut tot trenul prin aer. După ce a trecut, mi-am dat seama de minunea care s-a petrecut cu mine și m-am cutremurat. Am rămas vie și nevătămată. Am început să plâng în hohote, și, sculându-mă, m-am dus acasă. De atunci, m-am făcut sănătoasă și m-am apropiat de Dumnezeu”. GRĂDINA MAICII DOMNULUI Întorcându-mă odată de la Tesalonic spre Sfântul Munte, m-a dus cineva cu mașina până într-un sat, iar de acolo așteptam să iau auto-buzul. Un bătrânel care trecea pe acolo, când m-a văzut, m-a întrebat de unde sunt, iar eu răspun-zându-i, mi-a zis: – Ei, părinte, mare grijă are Maica Domnu-lui de Sfântul Munte! – Știu! Am simțit și eu ajutorul ei, i-am spus eu. – Uite, zise el, cu ani în urmă, ministrul cultelor de aici, din Grecia, a vrut să viziteze Sfântul Munte. Cu toate că i s-a spus că nu are voie să intre pentru că este femeie, ea nu a ascul-tat și a hotărât ca peste două zile să intre în Sfântul Munte. Însă cu o zi înainte s-a îmbolnăvit grav, și, după câteva zile, a murit. Altădată, cineva tot cu o funcție mare a vrut să intre în Sfântul Munte ca să impună ceva ne-permis. Când a ajuns în portul Uranopolis, i s-a făcut dintr-o dată rău, și în scurt timp a murit. – Vezi, părinte, că nu lasă Maica Domnului pe nimeni să facă rău Grădinii ei? – Ai dreptate, bunicule! Și-ți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Maica Domnului să te aibă în pază! Slavă frumoasei noastre Împărătese! |
( continuare )
O MAMĂ ADEVĂRATĂ
Evdochia este o tânără plină de viață și cu o mare credință în Dumnezeu. Ne-am cunoscut într-un spital, unde a intervenit pentru un părinte cu care fusesem. Odată, mergând la familia ei, am stat mai mult de vorbă cu ea, și, printre altele, mi-a povestit cu lacrimi în ochi prin ce trecuse cu puțin timp înainte. „Eram în anul trei la medicină și vorbeam cu un băiat pe care-l chema Teodosie, fiul unui director de spital. Într-una din zile, după ce fusesem la o petrecere și eram doar eu cu el, a insistat să facem dragoste, deoarece, zicea el, și așa o să ne căsătorim peste puțin timp. La înce-put l-am refuzat, dar apoi, după mai multe insis-tențe, am cedat. Nu avusesem de-a face până atunci cu bărbați. S-a întâmplat o singură dată. Nu m-am gândit nici o clipă că aș putea rămâne însărcinată. Nu după mult timp am început să mă simt rău. Am făcut un control și mi s-a spus că sunt însărcinată. Am început să plâng și m-am dus la Teodosie ca să-i spun. Atunci el a scos bani din buzunar și mi-a spus: «Du-te și fă avort!» Fără să stau mult pe gânduri, i-am spus că dacă am făcut un păcat, nu mai vreau să-l fac și pe al doilea. El a insistat, zicând că vrea să-și continue studiile și că nu va recunoaște că e al lui. Mi-am dat seama că nu are rost să mai lun-gesc vorba și m-am întors plângând acasă. Când au auzit părinții, au vrut să mă alunge de acasă, zicând că i-am făcut de rușine. Nimeni nu dorea să mă sprijinească în momentele acelea. Eram aproape distrusă. Până la urmă, părinții m-au acceptat, dar numai cu condiția ca, după ce se naște, să dau copilul la cineva spre adopție. Am mai mers o perioadă la școală până să închei anul trei, apoi, în ultimele luni de sarcină am plecat cu mama la Atena, unde părinții au cumpărat o garsonieră ca să pot sta până se năștea copilul. Mama și-a luat concediu și a stat cu mine. Când a venit timpul să nasc, m-am dus la spital, iar doctorul cu care vorbisem mă și întinsese pe masă ca să-mi facă cezariană. Le-am spus la toți că vreau să nasc normal și am fugit de acolo. Toți mi-au zis că sunt nebună. I-am lăsat vorbind singuri și am plecat de acolo. În cele din urmă, m-am dus la alt doctor și am năs-cut normal. Mi-am văzut copilul doar câteva minute după naștere, apoi l-a luat familia aceea care voia să-l înfieze. Acele câteva clipe mi-au fost de ajuns; am simțit că nu mai pot trăi fără el. După lege, trebuia să am timp de gândire o săptă-mână, în care aveam dreptul să mă răzgândesc și să-mi iau copilul înapoi. Dar acea familie mi-a dat timp de gândire doar trei zile, zicându-mi că după aceea nu mai am drepturi asupra copilului. A doua zi am luat avionul și am venit la Tesalo-nic, dar nu puteam accepta ideea că trebuie să mă despart de copil pentru totdeauna. Eram ca nebu-nă. După ce am coborât din avion, am luat primul avion care mergea înapoi la Atena. Când am ajuns, m-am dus direct la familia căreia îi dădusem copilul. Fără prea multe cuvin-te, mi-am luat copilul în brațe și i-am lăsat fără grai. Când am ajuns acasă la părinți, a început calvarul. Tata nu a fost de acord cu ideea de a rămâne cu copilul acasă și m-a trimis la oamenii care voiau să-l înfieze. Atunci, ca să-l mai îmbu-nez, i-am zis că am pe altcineva la Tesalonic care vrea să-l înfieze. Fără să mai aștepte alte cuvinte, mi-a zis să urc cu copilul în mașină și să mergem la omul acela. Nu mai știam ce să fac; mă rugam, plângeam. Când am trecut pe lângă o biserică, l-am rugat să oprească puțin. Am luat copilul în brațe și m-am dus la icoana Maicii Domnului, și, înge-nunchind, i-am zis: «Preasfânta mea, ție îți dăru-iesc acest copilaș. Tu știi că nu pot trăi fără el. Te rog să ai grijă de el și să întorci inima tatălui meu ca să nu-l alunge». Apoi am pus copilul în fața sfintelor icoane și m-am rugat mult timp, plângând în hohote. Între timp, tatăl meu se întâlnise cu preotul bise-ricii și îi povestise tot necazul, iar preotul l-a sfătuit după cum îl luminase pe el Dumnezeu și Preasfânta Sa Maică. După vreo oră de plâns, am lut copilul în brațe și am ieșit afară. Tata mă aștepta și părea liniștit. Când am ajuns lângă el, mi-a zis: «Știi ce m-am gândit, Evi, că dacă vrei așa de mult să păstrezi copilul, eu nu te mai silesc să-l dai». Atunci am început să plâng de bucurie, am strâns copilul în brațe și i-am spus tatei să întoar-că mașina și să mergem acasă. Maica Domnului și-a făcut datoria și mi-a ascultat rugăciunea. Mi se părea că merg la rai și nu la iad, cum aveam impresia cu câteva clipe înainte. Rudele și cei-lalți, care au văzut copilul, știau de la părinții mei că mama l-a născut, nu eu”. În clipele în care Evdochia îmi povestea aceste lucruri minunate, copilul se juca în jurul nostru; avea deja un an. Era un copil frumos și cuminte, bucuria familiei. „De când a intrat în casă, a readus viața, a continuat Evdochia. A devenit slăbiciunea buni-cului, care la naștere voia să-l alunge. De multe ori îi vedeam jucându-se și rostogolindu-se pe jos, de credeai că sunt de aceeași vârstă”. Îmi spunea acest bunic: „Părinte, nu cred că aș putea trăi fără acest copil; el este viața mea, el m-a întinerit și m-a învățat să trăiesc”. Iar bunica îl adoarme întotdeauna cântând Paraclisul Maicii Domnului. La botez a fost numit Panaghioti, care vine de la Panaghia și înseamnă «Preasfânta». Evdochia și-a continuat studiile, iar acum este căsătorită și are al doilea copil. Iată un model de mamă, care și-a pus sufle-tul pentru copilul ei. NA, MAI BATE-O DACĂ POȚI! Întâmplarea aceasta mi-a povestit-o un tânăr. Acesta avea un verișor care se căsătorise cu o fată minunată și foarte înțeleaptă. Se înțelegeau foarte bine și nimic nu umbrea fericirea lor. Nu-i mai rețin numele, dar să zicem că-l cheamă Nicolae. Într-una din zile, pe când se afla la serviciu, colegii lui au început să se laude cu faptele lor. Unul zicea: „Eu, când merg acasă, nevasta stă dreaptă înaintea mea”. Altul spunea: „Eu, când intru în casă și mă așez pe pat, copiii îmi scot încălțările, iar nevasta îmi aduce mâncare, fără a îndrăzni să zică o vorbă, știind ce o așteaptă”. Fiecare se lăuda cu așa-zisele fapte bune. Auzind, Nicolae a zis: „Măi fraților, eu nu vă înțeleg! În casa mea există atâta liniște și pace, și de aceea eu nu mă cert niciodată cu nevasta și nu e nevoie să o ating măcar cu un deget”. „S-o crezi tu, i-au răspuns ei râzând. Ia să te duci un pic amețit și să faci scandal, să vezi cum îți pune castronul în cap!”. Continuând discuția pe tema asta, în cele din urmă, l-au convins să o încerce. Au hotărât să se stropească cu un pic de băutură, ca să miroase, iar apoi s-o facă pe supăratul. Zis și făcut. Ajungând acasă, intră și trântește ușa, clăti-nându-se. Fără să zică nimic, se așează, forțându-se să pară nervos. Mâncarea era caldă, ca de obi-cei, și așezată pe masă. El gustă și împinge far-furia la o parte, lăsând să-i cadă mâna cu zgomot pe masă. Soția îl privește mirată și, apropiindu-se de el, îi zice cu blândețe: „Nicule, te rog să-mi spui cine te-a supărat, sau, dacă nu-ți place mân-carea, îți fac imediat alta. Hai, liniștește-te și spune-mi cu ce pot să te ajut! i-a zis ea mângâ-indu-l pe cap”. Atunci el nu a mai rezistat și a început să zâmbească și a exclamat: „Na, mai bate-o dacă poți!” și, îmbrățișând-o, i-a povestit toată istoria provocată de colegi. |
(continuare )
PE VÂRFUL ATHOSULUI
Odată mi-am luat un sac de dormit și câteva lucruri și am plecat să mă liniștesc o săptămână pe vârful Athosului. Ajungând la Panaghia, care este puțin mai jos de vârf și unde se află o bise-ricuță închinată Maicii Domnului, am rămas prima noapte acolo. A doua zi, înainte de amiază, a apărut un grup format dintr-un călugăr, un preot de mir și patru fii duhovnicești. Era primă-vara, după Paști, și preotul avea obiceiul să vină în fiecare an și să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim pe vârful Athosului. Același lucru se întâmpla și anul acesta. Am rămas împreună la Panaghia, unde preo-tul săvârșea Sfânta Liturghie în fiecare zi. Mân-carea noastră erau prescurile, pe care le aduseseră ei, și ceai pe care îl făceau din plantele culese de acolo. Preotul își mărturisea ucenicii în fiecare seară, iar dimineața îi împărtășea. M-am minunat de ascultarea lor! Doi dintre ei aveau același nume, și când preotul striga: „Hristo”, se repezeau amândoi să-i îndeplinească porunca, neștiind care fusese chemat. Am urcat și am stat câteva zile și pe vârful Athosului, împreună cu ei. Acolo se află o biseri-cuță închinată „Schimbării la Față a Mântuito-rului”. Într-una din seri, ne-am așezat cu toții în strănile bisericuței și cineva dintre noi a propus să povestim o minune întâmplată cu noi. A înce-put călugărul, care avea 50 de ani petrecuți în Sfântul Munte. „Eu, părinților și fraților, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viața mai mult în pustie, la chiliuța mea. Odată, pe când ascul-tam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorință care ne este de folos. Auzind acestea, m-am mi-nunat și am început să le spun și oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori. Trece o perioadă de timp, și, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine și spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, și s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă. Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii. În acea seară, ducându-mă acasă, am înce-put și eu să citesc acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat. Pe când dormeam, văd în vis că se deschid cerurile și o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă. S-a apropiat de mine și m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie. I-am arătat capul, zi-când că de multe ori mă doare. Atunci ea m-a privit cu blândețe și mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară. Apoi a continuat, zicând: «De acum înainte să vorbești neîncetat la oameni și eu nu te voi părăsi». M-a binecuvântat din nou și s-a înălțat iarăși la cer, precum venise”. Într-adevăr, pe acest părinte l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor și împărțind gratis broșuri cu acatistul Maicii Domnului. După ce am vorbit eu, a venit rândul preo-tului. Cu toate că nu prea dorea să vorbească, la insistențele noastre ne-a spus câteva lucruri care aveau legătură, după cum rețin, cu darul înainte-vederii. Acest preot slujea zilnic, de 30 de ani, Sfân-ta Liturghie și făcea câte o priveghere de toată noaptea pe săptămână. Mai târziu, am fost și eu la biserica din Tesalonic unde slujea acest părin-te. Toate femeile erau îmbrăcate cuviincios, iar capul îl aveau acoperit. Este preot căsătorit și are un copil, dar duce o viață de monah, căci după nașterea copilului trăiește în curăție cu soția. După preot a vorbit unul din ucenicii lui, care ne-a povestit: „Nu cu mult timp în urmă mi-am cumpărat două icoane cu Maica Domnului. Una am dăruit-o bisericii unde slujește părintele, iar cealaltă am păstrat-o acasă. De multe ori această icoană pe care o am acasă scoate o mireasmă de se umple toată casa. Când m-am căsătorit și pă-rintele ne-a pus cununiile pe cap, icoana pe care o dăruisem bisericii a scos atâta mireasmă de s-a umplut toată biserica, aducând tuturor bucurie cerească. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori”. Cu binecuvântarea părintelui, ne-a mai povestit un lucru întâmplat la Ierusalim: „Anul acesta, când am fost la Ierusalim, m-am împăr-tășit la Mormântul Sfânt. În mâna părintelui am văzut Sfânta Împărtășanie că era carne și sânge. În clipa în care am înghițit-o, am simțit atâta bucurie și dulceață de parcă nu mai eram în trup. Această stare a ținut trei zile”. Un lucru înspăi-mântător, dar minunat. Apoi ne-a vorbit altul, Atanasie: „Eu, zicea el, aveam un fel de mândrie și niciodată nu mă închinam la sfintele icoane, ci doar făceam sfânta cruce și le sărutam. Odată, m-am dus în insula Thinos, unde se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ajungând în fața acestei minunate icoane, vorbeam în sinea mea cu Maica Domnului: «Tu știi că eu nu pot să-ți fac închinăciuni; te rog să mă ajuți!». Pe când ziceam acestea, am văzut căzând o floare din coroana Maicii Domnului. Atunci m-am aplecat și am luat-o să o pun la loc. În acel moment, a mai căzut una, și m-am aplecat din nou să o ridic și pe aceea. Și punând-o la loc, a căzut și a treia. După ce am luat-o, mi-am dat seama că de fapt făcusem trei închinăciuni înain-tea Maicii Domnului. Înțelepțindu-mă din această minune și văzând cu câtă bunătate m-a mustrat Preasfânta Stăpână, de atunci am început să fac câte trei închinăciuni în fața icoanei ei”. Al treilea a spus și el că, rămânând odată fără bani, s-a rugat la Maica Domnului și în ziua următoare a primit un CEC de unde nu se aștepta. Al patrulea cu greu s-a lăsat convins să ne vorbească. Ne povestea despre un om care mer-gea regulat la biserică, participând la sfintele slujbe, dar nu se împărtășea. La sfârșitul slujbei, când alții se împărtășeau, ar fi vrut și el să se îm-părtășească, dar se socotea nevrednic și păcătos. Stând mai deoparte și privind la icoana Maicii Domnului a văzut-o vie, iar ea, uitându-se cu blândețe la el, i-a zis: „De ce nu te împărtă-șești?”. „Preasfântă Stăpână, sunt nevrednic”, a răspuns el. Atunci Stăpâna i-a zis: „Vrednici nu vom fi niciodată, du-te și te împărtășește…”. Spu-nând acestea, tânărul a început să plângă în hohote și, așezându-se într-un colț, a rămas acolo, continuându-și pocăința. Am rămas cu toții în tăcere, fără a mai îndrăzni a zice ceva. DRAGOSTEA DOAMNEI DESPINA |
http://deveghepatriei.wordpress.com/...acov-tsalikis/
„Altădată, spunea Starețul, mă aflam la intrarea în mănăstire și văd că intră pe poartă o bătrînă. Am salutat-o și i-am zis: - Vino, bunico, să te cinstim, să-ți dăm să mănînci, alimente pentru acasă, și tot ce ai nevoie să te ajutăm. Vino să te închini în biserică mai întîi, și apoi să rămîi la noapte aici. O să-ți dăm o cămăruță să te odihnești. Atunci, părută bătrînă, îmi răspunde: - Ba nu rămîn aici, nu pot să rămîn, pentru că aici continuu «bum, bum» loviți în clopote. Am venit doar să vă văd și apoi voi pleca. Voi merge la cutare mănăstire de femei (și mi-a spus la care). Acolo îmi fac mare primire și rămîn o săptămînă. M-am gîndit, spunea Starețul, că bunica aceas*ta, femeie fiind, se odihnește mai bine la mănăstirea de femei și din acest motiv nu vrea să rămînă aici. Acestea gîndeam în timp ce înaintam spre intrarea în biserică. Bătrîna a continuat să spună: - Numai ce mă duc la mănăstire și încep să fac la monahii (și arăta cu degetul cum le înțeapă) și ime*diat încep smintelile între ele și începe praznicul. Atunci, uimit de ce mi-a spus baba, mă uit mai bine la fața ei și văd că avea ochii foarte mici și vop*siți. Purta cercei mari și prin nasul ei avea trecută o ață care era legată de cercei. Am făcut imediat cruce, spunînd: «Doamne, miluiește! Ce babă este aceas*ta?». Atunci imediat a început să se împrăștie și a dispărut din fața mea ca fumul. A fost diavolul. Atunci m-am dus și le-am spus părinților: - Tocmai l-am văzut pe diavolul și am vorbit cu el, crezînd că este o babă. Și mi-a spus acestea și acestea. Starețul a înțeles atunci cît îndepărtează pe is*pititorul slujbele de zi și de noapte și în special Sfânta Liturghie zilnică. Singur diavolul a mărturisit că nu poate să rămînă în mănăstire deoarece încontinuu «bum, bum» bat clopotele. în același timp, cît de mult se bucură de sminteli și de neînțelegeri, pe care le are ca praznic. „întotdeauna vine și la noi. își face plimbarea, căutînd să găsească pe vreunul fără pază, ca să poată să-și facă treaba”. |
http://deveghepatriei.wordpress.com/...acov-tsalikis/
""Starețul spunea: „Oamenii, fiul meu, sînt orbi și nu văd ce se întîmplă în Sfîntul Altar în timpul Dumnezeieștii Litur*ghii. Odată am slujit Sfînta Liturghie și nu puteam să fac Vohodul Mare (Ieșirea cu Sfintele Daruri) din cau*za a ceea ce vedeam. Cîntărețul repeta mereu «Noi care pe heruvimi…», cînd, deodată, am simțit că mă împinge cineva de umăr și mă conduce spre Sfînta Proscomidie. Atunci am crezut că e cîntărețul, și am zis: «Binecuvîntatul! Atîta neevlavie! A intrat prin Sfintele Uși și mă împinge!». M-am întors și văd o aripă uriașă pe care o așezase Arhanghelul pe umărul meu și mă conducea să fac Vohodul Mare. Ce se întîmplă în Sfîntul Altar în timpul Dum*nezeieștii Liturghii…!! Uneori nu pot să mai stau în picioare și mă așez în scaun. Unii dintre cei care slu*jesc cred că am probleme cu sănătatea, dar ei nu știu ce văd și ce aud eu. Cum zboară, fiul meu, îngerii! Iar cînd spune preotul «Pentru rugăciunile…» atunci pleacă Puterile Cerești și în Sfîntul Altar rămîne desăvîrșită liniște”."" |
De mai mult timp, un tânăr trecea printr-o serie de ghinioane. Acest lucru l-a deprimat atât de mult, încât nu mai era bun de nimic. Un prieten îi aduse într-o zi un pliculeț ce conținea câteva boabe de muștar.
- Ce este acolo? întrebă curios omul. - Un leac minune pentru tine, răspunse prietenul. Acesta desfăcu pliculețul și îi puse în palmă cele câteva boabe de muștar. Apoi, scoase din geantă o Evangelie și citi: "Iar Domnul a zis: De-ați avea credință cât un grăunte de muștar, i-ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și te sădește în mare!, și v'ar asculta" (Luc.17, 6). - Acesta să fie leacul minune, zise ironic tânărul? - Încearcă și ai să vezi. Uite îți las și Evanghelia. Omul se gândi că nu ar avea nimic de pierdut dacă ar urma acest sfat. Puse, așadar, pliculețul în buzunarul de la haină pentru a-l avea mereu la îndemână și se strădui să-și imagineze că sicomorul de necazuri va fi aruncat curând în marea trecutului, grație credinței lui cât un bob de muștar. Trecu o lună și nu se întâmplă nimic."Trebuie să mai am răbdare", își zise el. Răbdare a avut timp de un an de zile fără să se schimbe nimic. Parcă necazurile lui sporiseră. Într-o bună zi, opri mașina pe partea dreaptă a șoselei și aruncă furios pliculețul pe geam. Se săturase: "Să mă lase în pace cu utopiile lor!" bomboni el cu năduf și porni mașina. Trecu câțiva ani. Necazurile erau parcă mai mari și mai multe ca oricând. Tânărul era foarte deprimat. Conducea încet mașina, când, trecând prin locul unde aruncase pliculețul pe gem, își aminti de întâmplare. Opri și se dădu jos. Nu mică i-a fost mirarea când văzu mai multe tufe de muștar răsărite pe marginea șoselei. Proveneau din semințele pe care le aruncase. Se aplecă și începu să le culeagă semințele. Erau multe. Le puse cu grijă într-o pungă și plecă. Ajuns acasă, desfacu punga și le privi. Deodată, făcu o descoperire. Cum aceste semințe s-au inmulțit dacă le-am sădit, tot așa credința mea, cât un bob de muștar, trebuia să o sădesc în țarina Domnului. Numai așa s-ar fi putut ca sicomorul de necazuri să se dezrădăcineze. Greșala mea a fost aceea că nu am semănat muștarul. Tânărul a semănat muștarul de credință pe ogorul Evangheliei și acela a rodit printre oameni. Ghinioane mai avea, dar el nu mai avea timp să se ocupe de ele. Chiar că se dezrădăcinaseră și apoi se sădiseră în mare. La scurtă vreme, pe când citea Evanghelia, dădu peste următorul pasaj: "Cu ce este asemenea împărăția lui Dumnezeu? și cu ce o voi asemăna? Asemenea este grăuntelui de muștar pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina sa; și a crescut și s'a făcut pom și păsările cerului s'au sălășluit în ramurile lui "(Luc.13, 19). Într-adevăr, gândi el, trebuie să-ți semeni credința și să aștepți până când crește ca un copac mare, mai mare decât sicomorul de necazuri. Atunci, acesta se dezrădăcinează și se sădește în mare. Dar totul pornește de la un grăunte. Un grăunte semănat în Domnul. Fără Acesta, poți avea grămezi de semințe, dar ele vor rămâne sterile. |
De ce pretuia Pr. Gherasim Sf Liturghie
http://illiweb.com/fa/empty.gif
Zacand in suferinta grea, Pr Gherasim cerea sa fie dus in fiecare zi la Sf. Liturghie. Iar parintii ii spuneau: - Pr. Gherasim, de ce nu stai la chilie in pat pana te faci mai bine? Iar bolnavul raspundea: - Iertati-ma pe mine pacatosul, dar am venit sa mai ascult o Sfanta Liturghie. Cine stie daca mai ajung pana maine! Ca nici o slujba nu este mai scumpa si mai de nevoie pentru matuirea lumii decat dumnezeiasca Liturghie. Pentru aceea fericiti sint crestinii care vin regulat si cu credinta sa asculta in sarbatori Sfanta Liturghie. http://r15.imgfast.net/users/1511/33...atars/3-33.jpg |
Nea Păresimi Fericitul! Așa-i ziceau oamenii din sat de când se știau. Deoarece avusese darul să se nască în perioada Păresimilor, mama lui i-a pus numele de Păresimi. Apoi, pe măsură ce creștea, băiatul devenea nelipsit de la slujbele bisericești. Oamenii observaseră că era sărac cu duhul, adică smerit, plângea adesea numai la pomenirea numelui Mântuitorului, era blând cu firea, corect, iubea dreptatea. Se mai dovedise a fi curat cu inima. Nu de puține ori, unde era vreo cearta, el intervenea și, cu duhul blândeții, reușea să o potolească. De de multe ori suferise prigoniri pentru caracterul lui drept și pentru credința în Iisus Hristos, alegându-se cu ocări și glume proaste. Înt-un cuvânt, băiatul avea darul fericirilor, acelea despre care Mâtuitorul le-a vorbit oamenilor în predica Lui de pe munte . De aceea, i-au zis Păresimi Fericitul.
Acum, nevoia l-a mânat să se tocmească slugă la boierul din sat, un om bogat, dar rău și necredincios. Acesta îl împilă făra milă. Adeseori îl chema în miez de noapte, după ce își terminase slujba, și îi mai dădea câte ceva de făcut. Dar nea Păresimi își amintea mereu de cuvintele Mântuitorului : "rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc". Așa se face că, de câte ori stăpânul îl împovăra cu vreo treabă, începea să se roage. Murmura în șoaptă o rugăciune. - Ce faci, mă, acolo, mă înjuri ? se mânia de fiecare dată stăpânul, crezând că Păresimi bombone o ploaie de înjurături. Atunci, se repezea la el cu pumnii. Și tot de atâtea ori, Paresimi răbda mucenicește. Până într-o bună zi, când, ajuns la capătul răbdărilor, a plecat în alt sat. - Paguba-n ciuperci, a zis hapsânul stăpân. Baltă să fie, că pește se găsește. A schimbat el multe slugi, dar niciodată nu a găsit în tot satul alt om ca Paresimi. Și pentru prima dată, a regretat că se purtase atât de aspru cu un om așa de bun și de cinstit. S-a întâmplat să se îmbolnăvească. Doctorii de la oraș i-au mai dat doar șase luni de trăit. Deprimat, a alergat la bisericuța din sat și s-a aruncat în genunchi în fața icoanei Mântuitorului : - Doamne, iartă-mi păcatele și dă-mi zile să mai trăiesc măcar un an… Deodată, își înghiți vorbele. Își aduse aminte de propriile cuvinte : "ce faci, mă, acolo, mă înjuri ?" și, cu groază, privește la icoana Mântuitorului, așteptându-se ca Acesta să i se adreseze și lui cu fatalele vorbe. - Doamne, Dumnezeule, continuă el, să nu-ți închipui că te înjur. Nu mi-aș îngădui așa ceva, adăugă el să fie mai sigur că rugăciunea lui nu va fi luată drept înjurătură. Și continuă să se roage, strigând cât mai tare cu putință, ca nu cumva Mântuitorul să nu audă ce spune și să creadă altceva. - De ce zbieri așa, omule ? zise parohul care venise într-un suflet adus de țipetele lui. - Îmi fac rugăciunea, răspunse el, și vreau să fiu sigur că Mântuitorul mă înțelege bine. - Dumneata ai ceva pe suflet, zise parohul, pricepând despre ce e vorba. Ți-ai ușura sufletul dacă mi-ai spune ce te apasă. Boierul îi spuse despre ceea ce aflase de la doctori, despre caracterul lui aspru față de oameni, despre nedreptățile pe care i le-a făcut lui Paresimi. La sfârșit, se simțea într-adevăr mai bine. - Aș vrea să-l găsesc pe Păresimi, să îi cer să mă ierte și să-mi repar greșala, dându-i corect simbria cuvenită, încheie el sincer. Preotul zâmbi. Îi spuse că Păresimi se află în satul vecin. Apoi îi dădu binecuvântarea pentru gândul lui cel bun. Boierul a plecat chiar a doua zi dis-de-dimineață. De-abia spre seara îl găsi pe om, încă săpând la câmp. Avea același chip blând și nu-i purta deloc ranchiună. S-a apropiat și i-a zis. - Iartă-mă că am fost nedrept. Am greșit față de dumneata, te-am vătămat și te-am prigonit. Nu ți-am dat simbria pe merit și acum vreau să-mi repar greșala. Și, fără să aștepte răspunsul, scoase o pungă mare cu monede de aur. Paresimi nu voi să o primească. Faptul acesta îi aprinse din nou mânia și, după cum îi era obiceiul, începu să-l ocărască. Paresimi se ruga în șoaptă. Pentru, prima dată, fostul stăpân ciuli urechile să audă ce spune. - Dar, dumneata nu ma înjuri ! zise el uimit. Dumneata te rogi pentru mine. - Așa am făcut tot timpul, mărturisi smeritul Păresimi. - Bine, dar dumneata nu este un om. Dumneata ești un sfânt, mai zise fostul stăpân, aruncându-se în genunchi în fața lui. Apoi, în extaz, se ridică și pleacă, lăsându-l pe bietul om în culmea uimirii. Strigă după el să-și ia punga înapoi, dar boierul anume iuți pasul. - Ce să fac cu atâția bani ? se întrebă Păresimi. Îi voi împărți la cei săraci. După doi ani de zile, boierul muri. Doctorii, care îi dăduseră numai șase luni de viață, nu le venea să creadă că mai trăise încă un an și jumătate. De bună seamă, atunci, în biserică, Mântuitorul l-a auzit. Neavând nici nevastă, nici copii, a lăsat toata averea unui orfelinat. Se spune că a murit atât de liniștit și împăcat, încât cei din jur crezuseră că ațipise. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 10:23:00. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.