Grijiile pamantesti
 

Hristos a inviat !


Slujind grijilor pamantesti, ajungem jalnici.... tot mai des se aude: faceti ascultare si va veti mantui, dar acum va intreb si eu: cum, slujind grijii, vom scapa de ea?

Sper ca ati inteles ce am vrut sa transmit :D

Adevarat a inviat!

Alina, slujind grijilor vietii nu vom putea scapa de ele. Dimpotriva, tot se vor inmulti, pana in momentul in care ne vom simti coplesiti de acestea. Nu spun nici sa le neglijam sau sa nu avem griji, pentru ca aceasta stare denota ca nu suntem ancorati in realitatile vietii.

Important este sa deosebim "grijile". Sa dam intaietate acelor griji de care depinde nu numai viata noastra de aici, ci viata vesnica. Altfel spus, tot ceea ce tine de mantuire.

Ai amintit de ascultare. Cu adevarat daca am face ascultare desavarsita de Hristos prin parintele duhovnicesc, am fi feriti atat de grijile pamantesti, cat si de grijile esentiale.

Depinde cum slujesti grijii.
Daca treaba care o faci (spalatul, maturatul si chiar munca la birou) daca le faci cu drag si cu rabdare pt. Dumnezeu si pentru cei din jurul tau, ele devin rugaciune si cale de mantuire.
Daca in schimb muncim sa avem cu ce ne da mari, sau ca sa ne fie comod, sa traim in lux, atunci slujim grijii celei rele si evident ca asa ajungem sa avem probleme sufletesi(stress, intristare, etc) dar si trupesti.

Important este sa muncim, dar fara sa ne mai stresam ca maine in ce ne vom imbraca sau manca. Lupta e sa avem increderea ca Doamne, Doamne ne poarta de grija iar noi e suficient sa ne facem cat de bine ascultarea si totul va fi bine (si cand zic bine nu ma refer la usor si comod).

Sa invatam mereu, sa muncim dar mai presus de toate sa avem grija de sufletel.

Păi e vorba de grija de superstiții, că atunci când a fost îndemnat Domnul să plătească bir sau să nu plătească, întrebând ei ce să facă, El a răspuns:

-Ale cui sunt diadema și înscrisul?
-Ale cezarului, au răspuns ei.
-Atunci dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al Lui Dumnezeu.

Deci dați superstițiile banilor, gLumii, iar credința cea dreaptă Cuvântului lui Dumnezeu și scăpați de orice grijă.

Dar omul își face griji ca să se mândrească el cât e el de grijuliu și responsabil... neobservând și nefiind atent pe unde îi zboară privirea și ce griji urmărește ea așa parcă din reflex... dar și ca reflex, el a fost învățat de cineva... de mamona și tatona, că doar nu a fost predestinat omul ca să miroasă culoarea aplauzelor deșarte venite de la calculatoarele care îți măsoară capacitatea de a te descurca. Profitul ascuns în viitor adică. Viitorul ăla sumbru.

Adevarat a inviat!

Pe mine sa ma iertati, dar cand am vazut acest topic, mi-a venit in minte un vechi proverb romanesc (nu fac atingere la nimeni): Cainele moare de drum lung, iara .... de grija altuia. Ideea e ca ne complicam viata aiurea si ne pierdem timpul cu framantari gen: da ce'o mai face vecinul sau preotul cutare sau ierarhul cutare sau baba cutare si ramanem cu casa nematurata, de atatea griji!

Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele.

Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei.

E trist cand grijile lumesti ne despart de Dumnezeu; cand, acordand o prea mare importanta celor din lume, uitam de Imparatia lui Dumnezeu.
Intai de toate ar trebui sa ne ingrjim de implinirea voii divine, de pastrarea unei legaturi vii cu Hristos.
Sa avem constiinta ca Dumnezeu e Cel ce aduce rezolvarea tuturor problemelor noastre, ca dim mana Sa primim cele de trebuinta sufletului si trupului.

Sa ne ingrijim sa placem Domnului !
Aceasta sa fie grija care sa nu ne dea pace nici macar in somn.

Multimea grijlor pamantesti nu este altceva decat un semn vadit al faptului ca nu simtim, nu constientizam deplin, lucrarea lui Dumnezeu, purtarea Sa de grija asupra noastra.

Si nici nu se poate altfel, din moment ce Pilda Semanatorului ne arata cum grijile pamantesti ajung adesea sa inabuse in noi semintele cuvintelor vietii.

Multimea grijilor si raportarea noastra gresita fata de ele, ne devin pricini de nesimtire si nerodire intru cele duhovnicesti.

Omul din prezent este omul grijilor pentru ca isi construieste viata mai intai pe relatia cu creatia si apoi pe relatia cu Creatorul. E mai sigur pentru el sa stie ca are camara plina sau ca are ce manca si maine, decat sa-I ceara lui Dumnezeu sa aiba parte doar de cele necesare sau sa traiasca cu credinta ca ii va da Dumnezeu si maine hrana necesara.

Nu știu în ce lume utopică trăiți, dar de regulă nu se întâmplă așa și mulți dintre cei cu credință adevărată sunt săraci lipiți tocmai pentru că așteaptă de la Dumnezeu. Nu au ambiție de promovare pentru că Biserica îi învață că-i mândrie și că-i drăcească așa că fie se mulțumesc cu ce au și suferă, pentru că-i puțin, fie ajung mai rău.

Dupa cum exista o negrija dupa cele duhovnicesti pe care o nasc iresponsabilitatea si nestiinta, tot asa exista si o negrija dupa cele pamantesti nascuta insa din responsabilitate si stiinta.

Negrija dupa cele pamantesti, pe care ne-o ofera credinta/increderea in Dumnezeu, nu vine din dispret fata de lume, dintr-o negare a ei. Din contra, vine dintr-o imbratisare a ei, ca dar primit de la Dumnezeu, ca raspuns la purtarea Sa de grija fata de noi.

Nu traiesc intr-o lume utopica, ci in una reala. Ma intristeaza faptul ca atunci cand Dumnezeu devine centrul de atentie, omul gaseste justificari cum ca este gresit acest lucru.

Nu am afirmat ca omul nu trebuie sa lucreze, am dorit sa spun ca el este intr-o fuga nebuna dupa creatie uitand de Creator. Fiintial omul nu se implineste decat in relatia cu Dumnezeu pentru ca este creat dupa chipul Lui. De aceea Dumnezeu trebuie sa fie zilnic pe primul loc in centrul preocuparilor lui.

Cele mai multe din grijile pamantesti se nasc in noi din pricina "dajdiei Cezarului", altfel spus, necesitatilor, responsabilitatilor si datoriilor, pe care le presupune viata in societate. Si, pe drept cuvant, dajdia trebuie data.

Grijile ne coplesesc insa atunci cand, uitand de cele ce se cuvin Stapanului Ceresc, ajungem sa nu mai nadajduim nici in ajutorul Sau.

Pe langa "dajdia Cezarului" avem griji din propria ambitie/orgoliu/nevoi de socializare/etc. (de a invata personal sau pe altii, de a face ceva util, de a corespunde unor standarde, de a avea unele lucruri fie ele si utile, sa arati cat mai bine, etc.). Uneori dajdia Cezarului e asa de mare ca nu-ti vezi capul de treburi...sunt perioade si perioade in viata omului cu multe incercari...daca ai inima buna si iti dai silinta sa faci ce e bine se micsoreaza si "dajdia".

Trist este ca si atunci cand avem timp pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu putem sta in rugaciune sau prea aproape de Cuvant...nu stim sa iubim...si ne place sa gasim griji.

Foarte interesant ca in limbajul nostru vechi bisericesc este folosit verbul "a se griji" cu sensul de a se Impartasi, a primi Trupul si Sangele lui Hristos. Intr-un fel, aceasta este singura "grija" care ne scapa de celelalte "griji". In ea se manifesta in chip vadit grija lui Dumnezeu pentru noi, lucrarea sa rascumparatoare si mantuitoare.