Pr. Mihai-Andrei Aldea despre basm, vechea cultura romaneasca si intinderea poporului
 

(6)
Ati tot pomenit de imensa bogatie culturala a neamului romanesc. De unde si-a determinat aceasta bogatie?

Sunt mai multi, factori, nu putem vorbi numai de unul singur. Sunt conditiile istorice de nastere si crestere a poporului roman. Si in primul rand vorbim aici despre spiritualitate, pentru ca o cultura are in primul si in primul rand ca temei, spiritualitatea. Bogatia materiala este un fenomen secundat, exista forme de spiritualitate care se manifesta intr-o bogatie uimitoare cu deosebit de putin material fizic. Nu e nevoie de mult material fizic pentru a creste si a exprima o bogatie spirituala. E de ajuns sa ai aceasta bogatie spirituala si gasesti posibilitatea de a o manifesta. In cazul nostru binecuvantarea a fost foarte mare pentru ca a esista si o bogatie materiala foarte mare. Si exista, romanii sunt foarte bogati. Ei sunt inconstienti, apropo de stereotipie, de bogatia pe care o au. Dar daca cineva s-ar duce si ar vedea cum traiesc oamenii de rand din India sau Africa, sau din alte parti, ar intelege cat e bogati suntem noi aici in Romania. Insa tocmai si datorita bogatiei multi dintre noi sunt de o lene extraordinara si aici printre altele ne deosebim foarte tare de stramosii nostri. Unul din primele lucruri care m-au uimit cand eram mic si am ajuns sa cunosc viata la tara, a fost lipsa scaunelor. Erau case in care erau 10-20 de oameni si erau 4-5 scaune. De ce? Pentru ca la masa se manca pe rand. Unii munceau, altii mancau, pe urma veneau urmatorii si mancau. Si in afara de masa, nu se statea pe scaun. Nu aveau cand sa stea pe scaun, munceau de dimineata pana seara, iar seara cand mancau, o faceau de multe ori pe prispa, vara dar chiar si iarna, iar apoi se culcau. Nu exista pe vremea aceea halucinatia televiziunii, a internetului. Si nu existau scaune cu spatar. Erau scaune mici, cu trei sau patru picioare pe care se lucra ceva repede sau se statea la masa. Scaunele cu spatar se numeau jilt si stateau batranii sau boierii. Un om obisnuit, un roman adevarat in putere, nu statea in jilt, nu avea de ce, nu avea cand, el avea de treaba. Oamenii se si simteau inutili daca nu aveau treaba. In iernile lungi cand stateau pe cate o buturuga sau pe scaune din acestea ei tot timpul lucrau ceva. Erau tot timpul in mana cu o barda, un cutit, sculptau o bucata de lemn, mai faceau un fus sau o piesa pentru razboiul de tesut, tot timpul lucrau.

Daca adaugam la aceasta munca, Credinta care valoriza munca, ne dam seama de unde a izvorat aceasta cultura bogata.

Multi dintre taranii apuseni, din foarte multe regiuni, in vremea iernii, stateau, mancau carnati si beau bere si preocupari intelectuale cam egal cu zero. Asta este adevarul. Isi consumau din cele ce izbutisera sa stranga pe timpul verii si atat. La noi dimpotriva, erau sezatori, erau claci, erau intreceri in a spune basme, sau basne, care inseamna altceva si erau foarte hazlii si care, din documentele pe care le avem astazi, se faceau intotdeauna in niste hotare ale decentei, ale bunului simt, care astazi sunt uitate de mult. Era o bogatie care izvora dintr-o bogatie sufleteasca. Mihai Eminescu a spus un lucru, Limba romana este floarea sufletului romanesc. Si a avut absoluta dreptate. Limba romana veche este mult mai bogata in intelesuri decat limba romana de astazi, care este mai bogata in numar de cuvinte. Dar cele mai multe nu sunt folosite. Vocabularul unui roman de astazi este mult mai redus decat vocabularul unui roman de alta data, la nivel de intelesuri, sa zicem filozofice, teologice, abstracte, la nivel de spiritualitate. Romanii de astazi poate au mult mai multe cuvinte pentru materiale, de la nu stiu cate feluri de incaltaminte cu diferite denumiri, pana nu stiu cate feluri de haine si accesorii, dar toate aceste cuvinte in sine sunt goale de spiritualitate. Nu acopera niciun inteles spiritual. Sunt pur si simplu exprimari variate ale unui materialism sec. In trecut era invers, cuvintele nu erau foarte multe, un scaun era scaun. Numai ca scaunul era scaun si in data ce iesise de sub cutit cand era simplu,abia putin lustruit, si tot scaun era si dupa 5-6 ani cand era sculptat in intregime, cu o dantela de modele, fiecare asezandu-se impreuna cu celelalte intr-o simbolistica adanca si profunda pe care astazi cei mai multi nu ar intelege-o nici macar daca li s-ar explica.

Pr. Mihai-Andrei Aldea despre basm, vechea cultura romaneasca si intinderea poporului
 

(7)
Si asta impotriva unor imprejurari istorice defavorabile spre deosebire de culturile occidentale unde valurile istoriei au fost mai favorabile.

Nu este chiara asa. Britanicii au avut si ei nu stiu cate invazii. Au fost britonii, au fost englezii, au fost saxonii, normanz-i, franceszii, vichingii. Sa nu idealizam viata occidentului, pentru ca, si daca in unele parti viata a fost mai linistita, nu a fost peste tot foarte usoara. Sigur, daca vorbim de Franta, multi isi inchipuie ceva liniar, dar sa nu uitam ca si la ei au fost invazii, inclusiv ale gotilor. Sau invazia franca, de unde vine si numele de francezi. Iar daca ne aducem aminte de Ioana D’arc, ne aducem aminte de o vreme cand Franta a fost sub dominatie britanica. De asemenea a mai avut o vreme ccand a fost sub dominatie germanica foarte puternica. Insa, daca ne uitam la aceste framantari ale occidentului care sunt si ele foarte dureroase, vedem ca ele sunt mult ma putine decat cele pe care Romanii le-au avut. Daca adunam toate invaziile si navalirile suferite de spanioli, francezi si britanici de pilda, nu ajung la nivelul celor suferite de Romani. Si vorbim de trei popoare mari si intinse. Si cand spunem britanici nu vorbim de un popor, vorbim de mai multe popoare, englezi, scotieni, gali, si am putea chiar sa-i adaugam si pe irlandezi. Dar toate aceste popoare la un loc nu au atatea invazii cate au romanii. Si nu parte de atata genocid cat au Romanii. Daca vorbim de Irlanda si de marea foamete a cartofului, de distrugerile extra ordinare pe care le-a suferit in sec XIX, acestea sunt mult mai mici decat ceea ce au suferit si Moldova si Muntenia sub fanarioti. In vremea dominatiei austriece si apoi austro-ungare in Transilvania, Banat, Crisana, Maramures, si in alte parti romanesti, suferintele au fost cumplite. In clipa in care viitorul imparat Josef a vrut sa calatoreasca in Transilvania, sa vada si el aceasta perla a coroanei habsburgice, imparateasca a trimis repede ordin “sa se adune cadavrele de valahi de la raspantii cand trece fiul meu ca sa nu miroasa”. Pentru ca ei omorau Romani , ii spanzurau la rascrucile drumurilor, nu pentru ca facusera ceva, ci a nu cumva sa le treaca prin cap sa faca. Si acest genocid continuu este consemnat in documentale vremii. Deci ei omorau Romani si ii spanzurau la rascrucile drumurilor sa putrezeasca acolo, ca si mirosul si vederea sa ii faca pecelalti Romani sa se supuna. Ori acest lucru nu a durat cativa ani, numai sub austrieci si unguri vorbim de peste 200 de ani de masacru constinuu impotriva romanilor. Si totusi Romanii au izbutit sa creeze, au izbutit sa aiba o cultura care i-a impresionat si pe folcloristii straini. Fratii Grim, Shulerus si altii cand au venit si au vazut ce au creat Romanii au ramas uimiti. Uimiti ca acest popor masacrat neincetat si dispretuit a izbutit sa daruiasca lumii asemenea frumusete. Putini stiu admiratia pe care au avut-o o serie intreaca de etnologi si folcloristi straini fata de creatiile poporului roman. Este adevarat ca unii dintre ei au preferat sa prezinte cantecele romanesti sau alte creatii romanesti drept unguresti, tiganesti sau de alta nationalitate, dar dincolo de aceasta nedreptate evidenta, ramane aprecierea in sine, obiectiva, a calitatii. Nu s-ar fi straduit sa ne fure, sa zicem asa, acele creatii, daca nu le-ar fi vazut ca pe niste comori care merita privite si eventual chiar furate. Daca ei le-au pretuit, cu atat mai mult ar trebui sa le pretuim noi. Din aceasta suferinta si din aceasta munca, valorizate si ridicate de Credinta s-a nascut cultura aceasta veche romanesca extraordinara.

Pr. Mihai-Andrei Aldea despre basm, vechea cultura romaneasca si intinderea poporului
 

(8)
O alta conditie extrem de importanta care a condus la dezvoltarea unei asemenea culturi nu a fost si marea intindere geografica pe care s-a format poporului roman?

Ba da. Un alt factor foarte interesant pentru bogatia culturala a vechilui folclor romanesc a fost si intinderea foarte mare a poporului roman. Romanii se intindeau din Cehia de astazi, din Austria si Italia de astazi pana atat de departe in rasarit incat nu stim exact hotarul. Nicolae Iorga gaseste urmele ciobanilor romani in Caucaz. Atentie, vorbim de urmele ciobanilor romani, nu vorbim de satele colonizate de rusi. Ci de o intindere naturala a poporului roman. Erau ciobanii romani din Moldova care mergeau cu oile pana in Caucaz. Unii dintre ei nu erau din Moldova, erau din Crimeea, dintre Romanii care stateau sub tatari in muntii Crimeei si isi pasteau oile in campiile de la nord de Azov, sau in Cuban, pana la poalele Caucazului.

Este o intindete uriasa acoperita de poporul roman si pe care nu o cunoastem absolut deloc azi la nivel de constient colectiv. Sigur, istoricii stiu, istoricii care au studiat problema, incepand de la Ion Nistor sau altii asemenea care s-au preocupat de romanii din rasarit. Pana la Nicolae Iorga, Theodor Capidan, Silviu Dragomir, P.P. Panaitescu. Sunt foarte multi istorici care au vorbit de aceasta intindere. Este extraordinar ce au reusit sa faca Dinu si Constantin C. Giurescu, care in plina epoca comunista, publicand istoria romanilor au izbutit sa includa in ea referinte la acesti Romani de peste hotare despre care nu era voie sa vorbesti. Era interzis sa vorbesti. Si totusi au izbutit sa cuprinda in aceasta carte referinte, documente, referitoare la acestia. La sfarsitul volumului II din Istoria Romanilor aparut in anii ’70, au strecurat informatia pe unde s-a putut, dar si cu destula bogatie de informatie pentru ca in acest fel cel care vrea sa cerceteze sa poata merge mai departe. Pentru mine a fost in vremea aceea, cand am citit Istoria Romanilor de Dinu si Constantin C. Giurescu, prin clasa a IV-a, a fost un soc cultural sa aflu ca exista atatia romani dincolo de hotare, pentru ca si eu mergeam dupa stereotipul acesta: romanii popor mic, la rascruce de drumuri… Si am fost socat sa vad o intindere uluitoare. O prezenta romaneasca puternica departe in Sud, in Grecia de astazi si mai departe in Sud, in Tara Sfanta, adica in Palestina, in Sinai, in Egipt. Sa afli ca romanii au daruit tiparul Gruziei sau Siriei si altor tari. Romanii au fost o prezenta culturala deosebit de activa atat la nivelul culturii orale cat si la nivelul culturii livresti. Faptul ca zidarii si constructorii romani au fost prezenti si erau la concurenta cu armenii. Erau si echipe mixte romano-armenesti care lucrau. Faptul ca mesterii romani si armeni au dat lumii Sfanta Sofia. Care pana la urma este ctitoria unui straroman, Imparatul Iustinian care era roman din Timoc. Sunt niste lucruri pe care nu le cunoastem si ne indoim de bogatia culturii romane. Si numai daca vorbim de Sfanta Sofia, care este o creatie de arhitectura si cultura in foarte mare parte romaneasca. Vedeti cum se intampla. Romanii au stiut sa colaboreze, sa fie in fratietate cu altii. Si au lucrat impreuna cu ei si au stiut sa zideasca impreuna cu ei. In clipa in care vorbim numai de Sfanta Sofia si de insemnatatea ei pentru cultura intregii lumi, dintr-odata am putea sa ne dam seama ca nu stim aproape nimic despre vechea cultura romaneasca. Si nu vorbim doar despre dantelariile in piatra, lemn, aur si argint, create de catre romani. Putem sa insiram nenumarate alte lucruri, alte creatii.

Pr. Mihai-Andrei Aldea despre basm, vechea cultura romaneasca si intinderea poporului
 

(9)
Totusi, pe aceasta intindere mare pe care spuneti ca s-a format poporul roman, nu au fost doar romani, au fost paturi de populatii suprapuse.

Bineinteles, aceasta teorie, sau mai bine zis gandire, a paturilor de populatie care este de fapt absolut adevarata, este a lui P. P. Panaitescu si este foarte reala. Si in Imperiul Roman existau paturi de populatie. Noi nu negam nicio clipa faptul ca in foarte multe din partile romanesti, erau multi straini, multe alte popoare. Daca vorbim de exemplu de romanii din Crimeea si din Cuban, acolo era hanatul Crimeii, ce era stapanit de tatari si forma o patura suprapusa. Era patura romaneasca si patura tatareasca. In clipa in care vorbim de romanii din ceea ce s-a numit mai tarziu Galitia, sin Podolia, din mlastinile Pripetului, vorbim de romani care se suprapuneau cu mai multe paturi de populatie. Mai erau retelele de comunitati rutene, bieloruse, poloneze. Mai tarziu cele khazare sau evreiesti. Intre fiecare sat romanesc si alt sat romanesc erau nenumarate legaturi, la fel cum erau intre satele poloneze, rutene, si asa mai departe. Prin asta se mentineau. In clipa in care un sat sau un targ isi pierdea legaturile cu restul panzei de populatie se pierdea, se deznationaliza. Foarte putine au fost cele care izolate fiind au reusit sa se pastreze pana astazi. Exista sate romanesti izolate in carpati. Ei nu stiu de unde sunt, toti le spun ca au venit din alta parte. E acea lozinca, ucrainienii, ungurii, rusii, spun ca romanii au venit din Sudul Dunarii. Si bineinteles ca grecii, bulgarii si altii spun ca am venit din Nordul Dunarii.

Vorbim de o intindere mare a poporului roman si tocmai pentru ca romanii se suprapuneau si cu alte popoare ii ajuta sa ramana foarte bogati cultural si spiritual. Primeau si daruiau, daruiau si primeau. Ei se duceau si construiau in Austria, Rusia, la turci, dar in clipa in care mergeau in acele locuri, ei lucrau dupa, cum se spune astazi, gustul clientului. Adica dincolo de mestesugul lor erau o serie intreaga de cerinte. Unele poate erau prostesti, dar altele poate erau foarte destepte. Si ei mai invatau ceva. Invatau si apoi valorizau. Foloseau mai departe lucrul acela, sigur, incadrat in specificul romanesc. De pilda arhitectura din Moldova secolelor XV- XVI. Vorbim de ceea ce se numeste astazi goticul moldovenesc. Mesterii romani lucrand impreuna cu mesteri straini au izbutit sa creeze o cultura care era in acelasi timp al vremii, dar totodata era perfect romaneasca si ortodoxa. Goticul moldovenesc a valorizat elemente ale goticului in spiritualitatea ortodoxa si a creat ceva care nu este goticul sumbru, dominator, strivitor si apasator al occidentului. Este un gotic inaltatori, maret si totodata imbratisator pentru ca in Ortodoxie arhitectura trebuie sa imbratiseze.