Totul graviteaza in jurul harului. In ortodoxie numim de asemenea sfant si sfintele moaste, Sfantul Agnet, Sfanta Masa, Sfantul Disc, apa sfintita, etc. Sfintele moaste sunt numite asa si nu sunt corpuri putrezite pentru ca in ele ramane harul, acea energie necreata. La fel si cei botezati, prin Sfintele Taine ei primesc har si astfel devin sfinti, asta pana isi pierd harul. Preotii alearga atunci cand moare cineva si poate nu s-a impartasit de curand ca sa il impartaseasca, pentru a avea har atunci cand moare. Acesat este harul lucrator din Sfintele Taine, harul care e primit in interior, la neorptestanti este doar o filozofie despre credinta, nu au har interior.

Deci mai sunt si astazi sfinti vii cum erau pe vremea lui Pavel? Iar daca nu sunt la fel de multi ca atunci, unde as putea eu sa merg sa vad macar un sfant sfintit prin ortodoxie?

Toţi oamenii ("vouă, tuturor") sunt chemaţi de Dumnezeu la fericirea veşnică. Aşadar, chemarea la sfinţenie este universală. Dar unii rejectează această chemare, murind în păcat, aşa cum au trăit o viaţă întreagă, asemenea seminţelor care cad pe loc bătătorit. Alţii, aud chemarea, se străduiesc să ducă o viaţă plăcută Domnului, dar o ratează, uneori când erau pe punctul de a scăpa. Desigur că aceştia nu vor fi sfinţi, căci în cele ce ne găseşte ceasul judecăţii, în acelea vom fi judecaţi. Unii, dimpotrivă, duc o viaţă în păcat, dar, de la o vreme, încep şi îl caută pe Domnul, pocăindu-se de ofensele aduse până atunci, prin păcatele lor. Niciodată nu este târziu şi Dumnezeu, aşa cum a făcut cu Dismas, îi trece în rândul sfinţilor, fiind cu El, în Rai, în chiar ziua trecerii lor la viaţa cea adevărată. Mai sunt unii, poate cei mai puţini ca număr, aşa cum a fost Sf Fecioară sau aşa cum a fost Sf Ioan Apostolul şi Evanghelistul, care din frageda lor tinereţe au dus o viaţă exemplară: aceştia sunt, după moartea lor, sfinţi. Prin urmare, sfinţenia nu poate fi cunoscută decât retrospectiv, după moartea cuiva. În câteva mii de cazuri, noi ştim cu siguranţă că unul sau altul dintre cei care nu mai sunt se află în Cer, cu Dumnezeu: aceştia sunt sfinţii din calendare, despre care Dumnezeu a dat semne Bisericii. Nu ne îndoim că, în afară de aceştia, mai sunt mulţi alţi sfinţi pe care nu îi ştim, care sunt cu Domnul şi cu îngerii Săi, în "norul de martori".
Deci, la drept vorbind, noi nu ştim despre cineva în trup dacă va fi ori nu sfânt, deoarece ar putea cădea după aceea oricând şi chiar în anticamera morţii. Putem spune că, după câte ştim, duce o viaţă sfântă (adică: o viaţă curată), mai putem cunoaşte după roade că cineva este angajat pe drumul sfinţeniei, pe suişul spiritual, care este oricând reversibil. Mai spunem, mai mult din curtoazie, cuiva că este sfânt fiindcă aşa ne-am aştepta să fie, judecând după rangul eminent pe care îl ocupă în Biserică. Dar asta nu înseamnă că toţi aceia se vor mântui, adică vor intra în rândul sfinţilor.

Asistenţi ai Împăratului Cristos, sfinţii desfăşoară planuri împreună cu El. Un păcătos alungat, poate, de ai lui, se roagă şi cere intervenţie de la cutare sfânt. Nu înseamnă că păduchiosul este el însuşi sfânt, ci înseamnă că eu, găzduindu-l, cooperez cu Biserica nevăzută unde Preotul Cristos este în Sfânta Sfintelor şi mijloceşte, iar sfinţii Săi sunt la strană şi Îl laudă, în pridvor la deschis porţile, ori la cancelarie scriind în catastifele cereşti. Domnul a spus că, dacă îi ajutăm pe cei slabi, pe El îl ajutăm. Nu a spus că cei slabi sunt El Însuşi. Ajutându-i pe aceştia, satisfacem o nevoie a lui Cristos şi a sfinţilor, care operează cel mai adesea prin oameni.

Este posibil ca acest pasaj (coroborat cu multe altele) să însemne că acea chemare la sfinţenie, deşi, aşa cum am spus, este universală, să se facă cu mai mare intensitate în unele cazuri, aşa cum a fost chiar cazul lui Pavel. Fariseu şi omorâtor de creştini, el a avut o întâlnire cu Domnul la modul cel mai propriu, pe câtă vreme El doar ne şopteşte, incomparabil mai discret, nouă. Dar nici chiar despre Petru sau despre Pavel nu putem spune că ar fi primit sfinţenie încă din timpul vieţii. Tot întâlnire cu Dumnezeu personal a avut şi Iuda, ba chiar vreo trei ani şi mai bine: şi la ce i-a folosit ? Deci, faptul că "suntem aleşi la sfinţenie din preeternitate" nu înseamnă că în mod sigur vom fi sfinţi, fiindcă ar înseamna să nu mai fim liberi, ci să beneficiem de sfinţenie la comandă divină.

Sfinţii sunt oameni care, în timp de erau în trup, sau cel puţin în ultima parte a vieţii în trup, au urât păcatul şi nu au practicat fapte de necurăţie.

Îndemn la o viaţă sfântă (curată).

Arată posibilitatea, deplina accesibilitate a asemănării cu Dumnezeu prin sfinţenie. Sfinţenia lui Dumnezeu este absolută, iar sfinţenia oamenilor este relativă, dobândită.

Astăzi, sunt mult mai mulţi decât în vremea lui Pavel. Nu ştiu cum e prin ortodoxie, dar eu am văzut şi văd în fiecare Duminică sfinţi. Sfânt a fost şi bătrânul meu preot, care pentru Cristos a lucrat, vreo opt ani, în minele de plumb în vremea lui Dej, ca muncitor necalificat în vremea lui Ceauşescu. A murit ca protopop al Bucureştiului şi Ungrovlahiei, în aceeaşi garsonieră în care a trăit ultimii ani, înconjurat numai de câteva cărţi fundamentale şi de câteva icoane. Nu a renunţat la rasa lui călugărească nici la mai multe decenii după ce duşmanii lui Cristos şi ai ţării noastre i-au confiscat biserica unde slujea, i-au desfiinţat ordinul bazilitan, i-au risipit fraţii prin puşcării şi domicilii forţate. Nu am nici cel mai mic dubiu că acel adevărat pescar de oameni se află cu sfinţii şi îndrăznesc să mă rog lui, şi nu pentru el, aşa cum mă rog sfinţilor.

Un alt sfânt este şi preotul meu actual. Era un inginer promiţător când a rămas văduv. Preotul despre care am vorbit mai sus l-a pescuit şi pe el, descoperindu-i-L pe Cristos. Şi-a lăsat cariera şi casa şi a început să slujească, clandestin, cu bătrânul preot. A primit punerea mâinilor prin anii 80. În 1990, când era deja om spre 50 de ani, Biserica, ieşind la lumină, l-a trimis la....studii. Cinci ani a mers în celălalt capăt al ţării, la Blaj, în fiecare luni dimineaţa, om în pragul bătrâneţii, la cursuri, fiindcă aşa i-au cerut superiorii lui, ca să fie un preot mai bun. Sâmbătă dimineaţa venea cu trenul de noapte şi se pregătea pentru slujba de Duminică.

Alt sfânt în viaţă este şi părintele X, care, la numai un an de la primirea hirotoniei, an în care s-a ocupat de copiii cercetaşi, la 25 de ani, a făcut pasul înainte şi a plecat în Kenya, la muncă de misiune, trăind acum printre zebre, antilope Gnu şi copiii băştinaşilor, cu care a încropit o bisericuţă cu un spital alături.

Mulţi sfinţi în viaţă mai văd şi în bănci. Spre exemplu, dna Y, laică, care a lăsat o carieră ca să-şi crească cei 5 copii cât i-a dat Domnul, mai lucrând sporadic ca...supraveghetoare afterschool şi a altor copii, că unde încape mia, încape şi suta. Şi totuşi, toţi copiii ei sunt îmbrăcaţi decent şi curat şi cu toţii vin Duminica să prânzească cu Domnul. Sau măicuţele Z, surori ale carităţii, pe care le recunosc de la o poştă datorită baticului lor alb cu tighel albastru marin, purtat de Maica Tereza. Pe ea o urmează, trăind laolaltă cu vreo 20 de oameni ai străzii într-o casă pe care o gospodăresc şi tocmai i-au făcut nişte paturi suprapuse.

Sunt, aşadar, mulţi sfinţi. Dar sfinţenia este discretă, numai mârlănia şi cu murdăria urlă pe străzi şi e mai vizibilă.

Daca nu ai inainte vederea cum ai putea sa-i vezi care cum sunt? Pe crestinii din primele secole ii vedeau criminali, facatori de tot felul de rele, cei mai rai din societate.
Nu e nevoie doar sa ii vezi, poti sa simti chiar tu, daca te reintorci la ortodoxie ti se face Mirungerea si atunci vei simti si harul, ca la botez toti eram mici si nu simteam nimic. In rest poti vedea la cei ce sunt mai avansati, care s-au si despatimit.
Cel mai simplu, citesti cartea despre Sf. Paisie, vei vedea minuni si chiar lumina data de har: http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...intele-paisie/

Catalin, daca nu am bunavointa sa vad sfintii in viata nu ii voi vede nici pe cei din carti. Dar nu cred ca sunt atat de greu de convins pe acest subiect. Problema nu e ca eu nu as recunoaste sfintii ortodocsi, caci eu deja cunosc cativa sfinti ortodocsi IN VIATA. Problema este ca voi o tot dati cotita si refuzati sa ii vedeti, asteptand sa moara. Iar dupa moarte, cum am mai spus, nimeni nu mai poate verifica daca intr-adevar au fost sfinti, deci e un cerc vicios. Pe parintele Paisie nu mai pot merge sa il vad, deci nu ma ajuta cu nimic link-ul.

De la o religie care se lauda ca este singura sfintitoare ma astept totusi sa imi arate macar vreo 10 sfinti pe care i-a sfintit si care inca mai sunt in viata, ca sa ii pot vedea si eu. Daca nu, vorbele raman doar vorbe...

Daca chiar iti doresti sa intalnesti asemenea oameni, sunt destui, chiar si in Romania, dar pt. ei conteaza atat de mult discretia si smerenia, incat noua ni se pare nebunie curata felul lor de a se lepada de sine, pt. a se umple de Hristos.

Nu-ti dau exemple de oameni morali (care nu beau, nu fumeaza, nu traiesc in promiscuitate, si care fac fapte de caritate etc.) ca nu asta e sfintenia.
Asta e legea naturala a naturii umane. De asa ceva si ateii si paganii sunt in stare, ca doar asta e normalitatea si firescul omului. „Ca doar si paganii care nu au lege, fac cele inscrise in legea constiintei”.
Hristos n-a venit numai pentru atata lucru. Numai pt. a restabili legea naturala. Ci pentru ceva mult mai mult.

Sfintenia e ceva mai mult. Ce tine, nu de firea umana naturala, ci de cat de mult ajungem noi sa ne asemanam cu firea divina.

Cred ca ai auzit de sfintii din inchisorile comuniste, nu? Care au depasit legea firii umane si s-au facut partasi dumnezeiestii firi, ajungand datorita harului chiar sa-i iubeasca cu iubirea lui Hristos pe tortionarii care i-au chinuit cu cele mai inimaginabile si diabolice torturi.

Sau poate veti zice, ca daca nu am apucat noi sa-i cunoastem „live”, sfintenia lor demonstrabila concret in moastele lor izvoratoare de mir si facatoare de minuni, nu e valabila.

Iti dau un link catre ceva dincolo de legea naturii umane. Ceva ce nu exista decat in ortodoxie.
http://www.formula-as.ro/2012/1007/s...ucovinei-14766

Si, dupa ce iti faci o idee despre „devenirea intru Fiinta” a unui ortodox inaintat bine pe lungul drum „de la chip spre asemanarea cu Dumnezeu”, iti mai dau un link ca sa vezi cum arata un asemenea ortodox, care inca de pe acum s-a facut „partas dumenzeiestii firi”, sa vezi cum arata imediat ce s-a intalnit cu Dumnezeu dupa ce si-a terminat viata pamateasca.
Mai exact, la 45 de minute dupa ce a trecut la Hristos.

E vorba despre Gheronda Iosif Vatopedinul, monah la Athos, plecat relativ de curand (1 iulie 2009) la Hristos, pe al carui chip mort cu infatisarea de rigor mortis specifica, a aparut un zambet cat se poate de real.

Cei care cred de-adevarat in cuvintele lui Hristos: „cel ce crede in Mine, chiar de va muri, viu va fi, caci Eu voi ramane intru el si el intru Mine”, vor crede din inima aceasta minune petrecuta doar in ortodoxie.

Ceilalti sunt liberi s-o conteste, sa gaseasca nod in papura, sa despice firu-n patru si sa ramana in continuare pe ce coclauri vor.
La atata nor de marturii, de semne si minuni, cate exista in ortodoxie de 2000de ani neintrerupt (Lumina de la Ierusalim, moaste si icoane facatoare de minuni ), numai un orb ar putea zice ca Biserica Ortodoxa e la fel ca oricare alta confesiune.

Cea mai mare diferenta dintre un ortodox si un neoprotestant cat de cat obiectiv, e ca neoprotestantul, pur si simplu nu vede nici o diferenta. Intotdeauna am fost uimita de asta.

Iar un neoprotestant setat impotriva ortodoxiei, va afirma chiar ca oricine se poate mantui, fie el adventist, iehovist, baptist, penticostal, nu conteaza cate erezii cuprinde doctrina lui, conteaza doar sa nu bea, sa nu fumeze, sa studieze zilnic „Cuvantul” si sa se autosugestioneze ca e deja mantuit.

In schimb, despre ortodocsi va zice ca nu se pot mantui fiindca sunt betivi, drogati, fumatori, desfranati si altele. Si chiar daca unii nu-s asa, tot nu se pot mantui fiindca o numesc pe Maria, Nascatoare de Dumnezeu, sunt idolatri, pupa oase de morti si se inchina la chipuri cioplite.

In fine, asta e cand unii nu vad nici o diferenta intre o doctrina eretica si cea ortodoxa.

Despre cazul fara precendent al parintelui Iosif Vatopedinul care a zambit la 45 de minute de la moarte, aici:
http://elldor.info/2012/04/caz-uimit...a-moarte-foto/

Am gasit acum cautand altceva ce spunea Sf. Iustin Popovici in legatura cu acest subiect:
“Mantuirea consta in sfintirea omului prin Duhul Sfant… Nascuti pentru Duhul Sfant, prin sfintire si luminare, crestinii sunt si raman crestini numai in Duh Sfant, de aceea se si numesc sfinti”
"Sfintenia este unire dupa har cu Dumnezeu,... sfintenia este starea normala a sufletului nostru dupa chipul lui Dumnezeu."
"In Botez si in Mirungere, omul primeste de la Duhul Sfant plamada sfinteniei cu care va trebui sa-si plamadeasca tot sufletul si trupul lui prin exercitarea virtutilor evanghelice.."
Pentru ca in Sfanta Euharistie se gaseste plinatatea si desavarsirea sfinteniei si a luminarii. Dincolo de ea (adica de Sfanta Euharistie) natura omeneasca nu mai poate inainta, in ce priveste intimitatea, unirea ei cu Dumnezeu, pentru ca nu mai are unde sa inainteze (vezi Evrei 10,10-14; I Corinteni 10,16-17).
Transformat prin nevointele in har, omul devine treptat din ce in ce mai sfant si mai luminos.
Cultura fara sfintenie, “luminarea” fara sfintirea in Duhul Sfant, acestea le-a inventat Europa in idolatria ei umanista. http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...esti-pe-altii/

Isus Cristos ți-ar fi suficient dacă ai considera că-i viu.

Referitor la sfințenie, nu omul acordă sfințnia, ci Domnul:
17. Iar cel ce se lauda, in Domnul sa se laude.
18. Pentru ca nu cel ce se lauda singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul il lauda.(2Cor10,17-18)

Iisus Hristos este viu. Si nu consider ca e viu, ci stiu ca e viu. In rest, ati ocolit elegant intrebarea. Si Catalin la fel. Si nu era o intrebare grea...

Delia, zambetul pe fata unui om mort este intr-adevar ceva graitor, dupa parerea mea. Sfintii ortodocsi din inchisorile comuniste sufereau cot la cot cu sfintii np. Si, culmea, nu se mai acuzau reciproc de erezie, ci se iubeau ca fratii.

In ce priveste monahismul si singuratatea, sunt de acord ca exista (aproape) numai in ortodoxie. Dar de la insingurare pana a sfintenie este un drum lung, si cred ca esti de acord cu mine. Unii oameni vor sa se retraga din lume pentru a se ruga mai mult si a se apropia de Dumnezeu; e un lucru bun. Si Ioan Botezatorul, Ilie sau Iisus Hristos au avut perioade in care s-au insingurat pentru a se intari, dar intarirea fost cu scopul de a se intoarce din nou in lume si de a sluji. Un sfant nu poate sta separat de lume, caci in el ia chip Hristos, iar cea mai mare dorinta a lui Hristos a fost sa mantuiasca oamenii, umbland printre ei. Un sfant este ca un pahar plin din care se revarsa har si peste ceilalti. Din el curg rauri de apa vie, cum zice Scriptura. Dar incotro? Catre ceilalti oameni, care vor invia spiritual in contact cu apa vietii.

Exista sfinti in manastirile ortodoxe, dar nu stau singuri, ci oamenii vin la ei sa se hraneasca cu cuvintele si rugaciunie lor. Dar un om care inca sta singur, nu a ajuns la treapta la care poate oferi lumii mai mult decat rugaciune. Pot fi insa sfinti, caci Hristos le-a iertat pacatele, dar nu am motive sa cred ca ar fi superiori celor care stau intre oameni si se chinuie sa ii mantuiasca, luptandu-se zi de zi cu pacatele lor...