Perspectiva crestin asupra sportului..
 

M-ar interesa cum este privit din perspectiva crestina sportul de performanta, care pentru cei care il practica este sursa de venituri.
Un sportiv, stim foarte bine, munceste persevereaza ca sa atinga performante. Dar din cauza faptului ca ´meseria´ pe care o practica nu este de folos in mod direct pentru altii am putea spune e o pierdere de timp.

Eu cred ca putem invata de la ei. Putem invata sa fim perseverenti si sa ne luptam cu obstacolele care ne sunt puse in cale de stim noi cine. Dar imi pun problema daca putem invata din sporturile care sunt oarecum violente... de gen kickboxing sau si box, sau acestea promoveaza violenta? Sau indoielile mele deriva din faptul ca nu am cunostinte foarte multe legate de aceste sporturi?

Prin practicarea unui sport mult timp, de performanta, iti dedici timpul din viata pentru trup, care se stie ca e trecator, lasand sufletul prada tentatiei diavolesti.
Ce putem invata din sporturile violente? Sa ne smintim, sa ne departam de bunul Tata Ceresc.
Un Sfant Parinte spunea : "Orice cupa din timp, care se duce catre placerile trupului, reprezinta doi pasi inapoi de la mantuire".

Daca e facut ca mod de câstigare a veniturior cred ca poate fi privit ca orice meserie. daca e facut pentru conditia fizica, cred ca e o amagire deoarece sportul suprasolicita functiile corpului si mintii si prin asta creaza un dezechilibru psiho-fizic.

Eu cred ca a face sport in sensul de a face gimnastica, este foarte sanatos pentru fiecare.
A fii activ, este bine pentru minte, corp si psihic.
PS
Nu ma refer la un sport de performanta aici, doar la o mentinere a corpului in forma bune, deoarece corpul nostru este Templul Domnului, deci trebuie avut grija ca atare ca sa fie sanatos.

Si eu cred ca trebuie sa fim activi si corpul sa fie în buna conditie, dar asta nu vine din sport ci din activitati fizice care nu-l suprasolicita si care totodata permit rugaciunea permanenta. Si pentru conditia fizica e buna si cunoasterea anatomiei. Ideal ar fi sa avem meserii care cer miscare în aer liber, cum ar fi munca în constructii sau, de ce nu, meseria de postas.

Prin orce sport poate fi o terapie prin mișcare. Și eu m-am lovit de unul-înotul-depinde dacă îți place și îți e de folos-.Chiar și kikboxingul sau de autoapărare sînt recomandate doar ca să te aperi. Kinetoterapia de exemplu (terapia prin mișcare )este benefică atît personal dar și ajutînd pe alții prin exerciții de mișcare kinetice mai ales persoanelor cu dezabilități ,nedeplasabili.Eu cred că dacă nu ai mîndrie poți face orce sport care îți place -doar să-ți fie de folos

Nimeni nu iti interzice sa ai si alte preocupari,insa natura acestora sa nu prejudicieze buna morala.Asa cum in sfintele manastiri,monahii se afla in ascultare insa cu inima si mintea la Dumnezeu,asa si noi mirenii ocupati zi de zi cu diferite activitati sa nu uitam de Dumnezeu si sa ne rugam .Amin!
Post usor!

Grija fata de trup este o datorie a fiecaruia. Sunt bune metaniile si alte nevointe, insa sportul are si el un rost aparte. El nu numai ca intareste trupul, spre un mai bun contrel, ci odihneste si mintea. Un fotbal cu prietenii, un mers cu bicicleta pe munte sau un dat cu rolele odihnesc si ozigeneaza mintea.

Cred insa ca sportul de performanta nu este ceva duhovnicesc. Iar uitatul la sport, la televizor, este de'a dreptul patima si putinatate a mintii. Deoarece, omul isi strica nervii, ochii, sanatatea, in timp ce cei de la televizor fac sport pentru ei insisi.

Sportul se face, nu se urmareste. Sunt sporturi bune si sporturi mandre.

Cred ca confunzi joaca cu sportul.

In cazul asta si emisiunile de divertisment sunt patima si putinatate a mintii. Pentru ca sportul la TV nu e sport, e divertisment. Eu ma uit la fotbal, de exemplu, ca sa ma distrez, sa ma simt bine. Asa cum un violonist virtuos imi incanta auzul, tot asa un fotbalist care reuseste un dribling spectaculos urmat de gol imi incanta privirea. Si mai bine ma simt cand acel fotbalist apartine unei echipe pe care o simpatizez. Competitia aduce dupa sine simpatii si afinitati.

Din pacate exista huligani pe stadioane, de nu te mai poti duce cu familia sa te bucuri de un meci. Acestia sunt cazaturile societatii, oameni care pentru ca nu sunt in stare sa duca o viata normala se refuleaza in a fi huligan. Gasesc astfel o scuza pentru a se exprima prin violenta, un paravan care desi nu pacaleste pe cei din afara, e de ajuns pentru ca ei insisi sa-si construiasca o motivatie subreda.