Piedicile din calea mantuirii
 

Am gasit un pasaj din invataturile parintelui Arsenie Boca, despre piedicile din calea mantuirii si anume trei razboaie pe care un om le poarta pana la sfarsitul vietii:
1. razboiul cu lumea , in sensul ca lumea nu va accepta ca tu sa devii un om mai bun si va incerca sa te aduca inapoi pe drumul ei. Sa te ingreuneze cu probleme ei si sa te faca partas la lucrurile lumesti si trecatoare.
2. razboiul cu tupul. Eu inteleg aici razboiul cu pornirile poftelor de orice fel, ca un exercitiu de autoimpunere, ca nicio bunatate de pe lumea asta sa nu te robeasca. Inlaturand in primul rand viciile evidente (fumat, jocurile, etc) pana la post desavarsit.
3. razboiul cu diavolul insusi, razboiul nevazut al mintii cu viclenia. Si ne atrage atentia ca nimeni sa nu indrazneasca sa inceapa acest rasboi de nu e chemat. Ne mai arata si armele cu care ne putem apara.

Acesta e un scurt rezumat, dintr-un fragment ce trebuie citit din cand in cand pentru a ne aduce aminte cu cine ne luptam. Pentru ca lupta cea mai importanta e cea cu care te confrunti acum, chiar daca pare neinsemnata trebuie sa identificam "inamicul" si sa intelegem puterea lui. De exemplu nu te duci la razboi cu tunurile daca esti atacat de niste albine.

Lupta cu noi insine este cea mai grea si fioroasa lupta,lupta cu gandul.

3. razboiul cu diavolul insusi, razboiul nevazut al mintii cu viclenia. Si ne atrage atentia ca nimeni sa nu indrazneasca sa inceapa acest rasboi de nu e chemat. Ne mai arata si armele cu care ne putem apara.

Daca te rog, ne spui si armele cu care ne putem apara...asa cred ca ar fii cu adevarat complet mesajul tau....as vreau mult sa stiu ce zice parintele Arsenie Boca...si cred ca nu numai eu...scuze pt. mesajul de dinainte..nu-s experta sa scriu mesaje pe site..Mersi anticipat...

Cararea Imparatiei
 

[COLOR=black]CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI[/COLOR]





[COLOR=black]parte de mai mari binefaceri, cu atât mai tare fierbe de ciudă, .mai mult [/COLOR][COLOR=black]se supără şi se mânie. Mulţumind pentru darurile primite şi mai mult se [/COLOR][COLOR=black]cătrăneşte de purtarea binefăcătorului. Ce fiară nu întrec ei prin răuta­tea năravului lor? Ce sălbătăciune nu depăşesc ei prin cruzimea lor9 [/COLOR][COLOR=black]Câinii, cărora li se aruncă o coajă se domesticesc; leii, cărora li se [/COLOR][COLOR=black]poartă de grijă, se îmblânzesc. Invidioşii însă, mai mult se irită când li se arată îngrijire şi atenţie."1[/COLOR]
[COLOR=black]"Rănile invidiei sunt adânci şi ascunse şi ele nu suferă vinde­[/COLOR][COLOR=black]care, ca unele ce s-au închis de durerea lor oarbă în ascunzişurile con­[/COLOR][COLOR=black]ştiinţei. Invidiosul e duşmanul propriei sale sănătăţi sufleteşti. Cel invi­[/COLOR][COLOR=black]diat poate să scape şi să ocolească pe invidios; iar invidiosul nu poate [/COLOR][COLOR=black]scăpa de sine însuşi. Tu, invidiosule, duşmanul tău e cu tine, vrăjmaşul [/COLOR][COLOR=black]ţi-e continuu în inimă, primejdia e închisă în adânc, eşti legat cu un [/COLOR][COLOR=black]lanţ neîndurat, eşti prizonierul invidiei şi nici o mângâiere nu-ţi vine în [/COLOR][COLOR=black]ajutor. A prigoni pe un om binecuvântat de Dumnezeu şi a urî pe cel fericit, iată o nenorocire tară leac."2[/COLOR]


-----------
[COLOR=black]2 [/COLOR][COLOR=black]Sf. Ciprian, De zelo et livore c.9; în Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum
Latinorum, Ed. G. Harţei, Wien 1868./ Texte traduse de Prof. [/COLOR][COLOR=black]I. [/COLOR][COLOR=black]Coman în
[/COLOR][COLOR=black]"Cenzura invidiei la Plutarch, Sf. Ciprian şi Sf. Vasile cel Mare" în volumul
[/COLOR][COLOR=black]"Omagiu Patriarhului Nicodim...", p. 151.[/COLOR]

SOARELE SMERENIEI- Pr Arsenie Boca
 

[COLOR=black]David, deşi a trecut cu bine printr-atâtea încercări şi cenzuri, [/COLOR][COLOR=black]totuşi numai om fiind, nu ne-a putut arăta ceva desăvârşit; cu toate acestea, dacă noi ne-am purta ca David în vremea ispăşirii păcatelor, [/COLOR][COLOR=black]am fi destul de sporiţi în calea mântuirii. David era o icoană de mai înainte a lui Iisus, ce avea să vie. Dar numai Cel fără de păcat poate să ne arate şi să ne dea ceva desăvârşit şi în ispăşire. Adică ascultarea Lui şi ispăşirea Lui să împlinească ceea ce lipseşte din ascultarea şi din ispăşirea noastră a păcătoşilor.[/COLOR]
[COLOR=black]învăţătura desăvârşită o avem de la: "Cel ce, fiind în chipul lui Dumnezeu, n-a ţinut ca la o pradă la egalitatea Sa cu Dumnezeu, ci S-a[/COLOR]









[COLOR=black]1 [/COLOR][COLOR=black]Sf. Vasile cel Mare, Despre invidie P.G. 31, col. 376-377.[/COLOR]
[COLOR=black]2 [/COLOR][COLOR=black]Sf. Ciprian, De zelo et livore c.9; în Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum
Latinorum, Ed. G. Harţei, Wien 1868./ Texte traduse de Prof. [/COLOR][COLOR=black]I. [/COLOR][COLOR=black]Coman în
[/COLOR][COLOR=black]"Cenzura invidiei la Plutarch, Sf. Ciprian şi Sf. Vasile cel Mare" în volumul
[/COLOR][COLOR=black]"Omagiu Patriarhului Nicodim...", p. 151.[/COLOR]





[COLOR=black]învăţămintele regilor[/COLOR]

[COLOR=black]53[/COLOR]







[COLOR=black]golit pe Sine, a luat chip de rob, facându-se asemenea oamenilor, şi la [/COLOR][COLOR=black]înfăţişare dovedindu-se ca un om; S-a smerit pe sine, ascultător fa­cându-se până la moarte - şi încă moarte de cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui numele care este mai presus de orice nume, ca, întru numele lui Iisus, tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt."1[/COLOR]
[COLOR=black]Răbdarea răului sau umilinţa, în credinţa lui Dumnezeu, este cea [/COLOR][COLOR=black]mai uriaşă putere asupra răului în lumea aceasta. Chip de umilinţă desăvârşită ne-a dat Mântuitorul pe cruce: El, Fiul şi slava Tatălui, [/COLOR][COLOR=black]Dumnezeu adevărat, nu S-a împotrivit, ci a primit să treacă prin cea [/COLOR][COLOR=black]mai de pe urmă umilire cu putinţă pe pământ, căci ştia ce putere are [/COLOR][COLOR=black]umilinţa. Răbdând bătăi, scuipări în obraz, cunună de spini, piroanele [/COLOR][COLOR=black]şi spânzurarea pe cruce, iar peste suflet hulirea celor fărădelege, toate acestea încă nu erau crucea cea mai grea; pe aceasta o avea la spate. [/COLOR][COLOR=black]Crucea cea mai grea, pe care era răstignit cu faţa, era neasemănata [/COLOR][COLOR=black]durere a milei Sale faţă de oameni.[/COLOR]
[COLOR=black]Oamenii aceştia, care boleau de răi ce erau şi care nu pricepeau [/COLOR][COLOR=black]nimic din dumnezeirea Mântuitorului, reprezintă acea coaliţie a veni­[/COLOR][COLOR=black]nului sufletesc contra Mântuitorului. Aceşti contemporani otrăviţi de [/COLOR][COLOR=black]răutate reprezintă culmea invidiei omeneşti contra sublimului. Căci de [/COLOR][COLOR=black]ce a fost invidiat Mântuitorul? Din cauza minunilor sale printre cei sărmani şi oropsiţi, cei dintâi chemaţi la mântuire. "Flămânzii erau hră­niţi, hrănitorul duşmănit; morţii erau înviaţi, invidioşii mureau de ciu­dă; demonii erau alungaţi, iar celui ce le poruncea îi întindeau curse; leproşii erau curăţiţi, şchiopii umblau, surzii auzeau, orbii vedeau, iar binefăcătorul era prigonit. In cele din urmă au osândit la moarte pe dătătorul vieţii, au bătut cu biciul pe izbăvitorul oamenilor şi au judecat la moarte pe Judecătorul lumii."2 Şi pentru aceştia S-a rugat Tatălui de iertare. Iubirea aceasta de oameni, aşa cum sunt, şi care n-a avut nicio­dată vreo umbră de cădere, I-a pricinuit o cruce neasemănat mai grea, pe care-o poartă şi de care se ţintuieşte Mântuitorul cu fiecare din rău­tăţile noastre până la sfârşitul lumii. Şi noi suntem printre iudeii care-L pironesc pe cruce - fiecare în veacul nostru - pentru că Iisus e în toate veacurile. Dar Iisus a fost în toate acestea ascultător desăvârşit Tatălui;[/COLOR]
--------------
[COLOR=black]'Fiiipeni2, 6-10.[/COLOR]
[COLOR=black]2[/COLOR][COLOR=black] Sf. Vasile cel Mare, Despre invidie, P. G. 31, 377, C.[/COLOR]

Ma gandeam ca poate trezesc curiozitatea ... , merita citita cartea "Fericirea de a cunoaste calea"
Armele ar fi: Numele Domnului si Numele Maicii Domnului, Sfanta Cruce si smerenia