Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Despre Sfantul Apostol Andrei (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16231)

tigerAvalo9 07.03.2013 01:49:01

Despre Sfantul Apostol Andrei
 
Sfantul Apostol Andrei a fost in Galati?De curiozitate.Exista vreun document spusa ?Sau in Romania?In Romania a fost?Am auzit ca a fost ,stiu de mult ca a propovaduit Evanghelia dar nu m-au interesat niciodata dovezile.Ce dovezi avem?Cat a stat?Ce a facut?Ce a spus?Care a fost relatie lui cu Romania?Multumesc de raspunsuri.Mi se pare chiar interesant.

Parascheva16 07.03.2013 05:23:13

Propovăduitor al Evangheliei în țara noastră

De numele Sfântului Apostol Andrei este legată și originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani, fiind considerat „nașul poporului român”. Creștinismul românesc are deci origine apostolică.

Fiindu-i încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre, este cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis, iar tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la noi de bogate și semnificative elemente folclorice.

Iată însă cuvintele părintelui istoriei bisericești, Eusebiu de Cezareea (†340), care consemnează relatări mai vechi, de la Origen și Clement Alexandrinul:

„Când sfinții apostoli și ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul locuit, lui Toma, după spusele tradiției, i-a căzut la sorți [spre evanghelizare] țara parților, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde și-a petrecut viața până a murit la Efes. Petru pare să fi predicat evreilor răspândiți în Pont, Galatia, Cappadocia și Asia, pentru ca la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, așa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel care, după ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim până în părțile Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Aceste sunt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei” (Istoria bisericească III, 8). Cei mai mulți istorici identifică Sciția cu Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea).

Sinaxarul Bisericii din Constantinopol istorisește amănunțit propovăduirea sa: „Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorți Bithynia, părțile Pontului Euxin [Marea Neagră] și ale Propontidei [Marea de Maramara] cu cetățile Calcedon și Bizanț, Macedonia, Tracia și regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada [Grecia Centrală], Ahaia și cetățile Aminsos [Amisus], Trapezunt, Heracleea [Pontului] și Amastris”.

Totodată, Sinaxarul arată că Sfântul Andrei a hirotonit episcop de Odyssos (Odessos) – Varna de azi – pe un ucenic al său Amplias (Ampliat), pomenit în calendar la 31 octombrie.

În secolul al VIII-lea, călugărul Epifanie arăta, în Viața Sfântului Apostol Andrei, că între popoarele evanghelizate de sfânt se numără și sciții, iar scriitorul bizantin Nichifor Calist (sec. al XlV-lea) consemnează faptul că Apostolul Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia și Bitinia) în „pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie în Sciția Mare (sudul Ucrainei), fie Sciția Mică, locuită atunci de greci, romani și geto-daci.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei scrie, în cartea sa Viața și petrecerea sfinților, despre misiunea măritului Apostol al Domnului: „Apostolului Andrei i-a revenit [prin sorți] Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontului, Halcedonul și Vizantea, unde e acum Țarigradul, Tracia și Macedonia, Tesalia, și sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea și altele ce sunt pe Dunăre, și acestea toate le-a umblat”.

Cununa cea de har a dreptei credințe pentru urmașii Sfântului Andrei

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 30 noiembrie, când Biserica de pretutindeni sărbătorește pe Apostolul cel dintâi chemat, este însemnată cu literă roșie; multe lăcașuri de închinare din țară poartă hramul Apostolului neamului românesc, iar în onomastica națională Andrei și Andreea sunt nume frecvente.

Cinstit îndeosebi de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, de către Bisericile din Grecia, Rusia, Ucraina și România, iar în tradiția occidentală fiind considerat patron și ocrotitor al Scoției, țara unde au ajuns părticele din sfintele sale moaște în secolul al VIII-lea, Sfântul Andrei cheamă mereu întreaga umanitate să descopere bucuria curată și sfântă, care nu se învechește niciodată: Am găsit pe Mesia!

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/recom...-patriotismul/ )

Intra pe link si citeste tot articolul, da mai multe detalii. Nu are rost sa le dau aici cand se pot citit direct de la sursa.

Ai putea citi si acest articol: Ultimele ipoteze: Sfantul Apostol Andrei a petrecut in Dacia 20 de ani!

In jud.Constanta este Pestera Sf.Apostol Andrei, daca dai un search pe google vei putea vedea poze.

tigerAvalo9 07.03.2013 11:04:04

Galatia era Galati?A fost in Galati?Mentionez ca in fiecare an sunt moastele Sfantului Apostol Andrei la Galati.Dar intrebarea ,a fost prin zona Galatiului?
Si apropo MULTUMESC DIN SUFLET pentru informare!

glykys 07.03.2013 19:10:15

Ce iti pot spune e ca pe teritoriul pe care se afla acum orasul tau au trait crestini inca din secolele II-III, pentru ca s-au gasit simboluri crestine in niste morminte care dateaza din acea perioada. Am gasit pe net ca denumirea orasului Galati a fost prima data atestata pe timpul lui Stefan cel Mare si ca pe teritoriul actual era o cetate dacica, in secolul VI a. Chr. Deci orasul tau are vechime atestata din plin! Mai plimba-te si tu prin muzeele din Galati, daca vrei sa afli despre istoria orasului tau, de cand dateaza si ce descoperiri arheologice s-au facut!


Acum, nu stie nimeni daca Sfantul Andrei a ajuns sau nu in Galati, dar asta nu e o piedica in credinta ta. Crezi ca ti-ar spori credinta daca ai afla ca s-a plimbat pe acolo?

Ah, acum am vazut ca ai intrebat despre Galatia. Galatia era in Asia Mica, prin Turcia. Vad pe net ca etimologia cuvantului Galati e necunoscuta, ar fi si o ipoteza a lui V. Parvan cum ca ar avea legatura cu acea Galatia din Asia Mica, mira-m-as!

"Ipoteze etimologice privind toponimul

Descoperirea tezaurului de la Bărboși, format din 3.700 de monede de argint cu inscripționările grecești Gallati și Kallatiasy, înclină balanța către teoria susținută de Vasile Pârvan și Carl Petsch, care are la bază numele provinciei romane Galatia din Asia Mică. Kallatiasy ar aduce mai degrabă cu Callatis (Mangalia), colonia greacă din Dobrogea care a fost centru de emisii monetare. În privința provinciei romane Galatia din Asia Mică, este valabilă aceeași remarcă. Totuși, etimologia toponimului nu poate fi legată de circulația monetară.[COLOR=red][necesită citare][/COLOR]. Însă de aici au plecat misionarii creștini care au participat la convertirea la creștinism a populației din fosta Dacie. Astfel, în anul 313, împăratul Constantin cel Mare a înființat un vicariat condus de vicarul Cocceius Galatus. A luat ființă și o colonie numită Galati.[COLOR=red][necesită citare][/COLOR] Evenimentul este confirmat de o piatră funerară a unui cetățean roman din Histria datând din anul 157 d.Hr.
O altă ipoteză, mai puțin plauzibilă, este legată de numele celților gali, care în antichitate ar fi trecut prin zonă în drumul spre Galatia din Asia Mică.
Potrivit unei alte ipoteze, toponimul Galați (împreună cu toponimul Calafat) reprezintă o adaptare a denumirii turcești pe filieră dialectală pecenegă sau cumană a cuvântului arab kala'at "cetate, fortăreață"[4] (vezi comparativ cuvintele kala, kale și kula "culă" din limbile turcice contemporane).
O altă ipoteză ar fi cuvântul grecesc γαλάζιο (galázio) "azur"; întemeietorii așezării ar fi putut fi coloniști greci antici originari proveniți din coloniile situate în Dobrogea." wiki.

tigerAvalo9 08.03.2013 23:52:40

Multumesc mult.E folositor de stiu ca Sfantul Apostol Andrei pe care il apreciez si il am la inima ,a fost in Romania si mai ales avem si moaste la Galati si in alte parti.Slavit sa fie Dumnezeu!


Ora este GMT +3. Ora este acum 07:03:16.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.