Exagerezi. Am un priten care locuieşte la ţară şi, uneori merge cu familia pe jos 6 km la mănăstire (au copil sugar). Acolo le place lor să meargă. Au şi biserică în sat. Nu spun că trebuie să faci şi tu la fel, dar să înţelegi că poate, dacă vrei.

În acest caz ai dreptate, dar îţi repet: de ce nu vorbeşti cu duhovnicul tău, cu siguranţă îţi va da o soluţie.

În timpul urcuşului nostru duhovnicesc, apar diferite ispite, provocări, pe care trebuie să încercăm să le depăşim.
Poate este acesta un bun moment să reflectăm ce înseamnă să creştem copilul creştineşte, cât de des poate fi acesta împărtăşit şi în ce condiţii, cum să ne revizuim modul nostru de raportare la diverse obişnuinţe sau concepţii pentru a fi în consens cu învăţătura Bisericii....
În orice caz, nu priviţi acest context ca fiind #bete in roate, puse tocmai de catre slujitorii Domnului#.

Maria32, am o impresie, care sper sa nu corespunda realitatii, ca sunteti animata de un duh de fronda in contra Bisericii din care sustineti a face parte. Va invit sa raspundeti cu calm si intelepciune la cateva chestiuni.
1) Este sau nu Biserica administratoare a Sacramentelor ? In aceasta eventuala calitate, are sau nu legitimitate in a impune reguli in felul in care sunt administrate, reguli care pot fi scrise ori nescrise ?

2) Este sau nu este Biserica maica si invatatoare (=mater et magistra) in materie sacramentala ? In aceasta calitate, ii datoram sau nu ascultare asa cum niste copii care nu inteleg raspunsurile la toate intrebarile asculta, totusi, de mama lor in baza iubirii si increderii pe care o au ?

3) Are sau nu capabilitatea preotul de la parohia pe care o frecventati ca, in baza puterii cheilor, sa modifice in cazul dv modul cum trebuie aplicate regulile (fie in sensul indulcirii, fie al inaspririi) ?

Mulţumesc Demetrius pentru opinie. Ce frumos le limpezeşti tu pe toate! Ce simplu şi fără enigme devine totul când explici tu, minune nu alta!

Am omis să îţi spun că pe vremea când Tudor mergea la Biserică şi învăţa primii psalmi, mama lui încă refuza slujbele... Abia văzîndu-ne pe noi, an după an, a venit şi ea; pentru ca mai apoi, desigur, să ne întreacă cu mult în vrednicie - asta e cu totul adevărat.
Şi iarăşi am uitat să precizez că Tudor nu se străduieşte peste fire, am avut eu grijă să îl feresc de asta mai mereu. El pur şi simplu este altfel decât copiii obişnuiţi, de pildă decât sora lui. El pur şi simplu face uşor ceea ce alţii fac foarte greu sau deloc. El nu e un copil obişnuit în unele privinţe, poţi oare să pricepi? În timp ce Maria e o fetiţă normală, adorabil de normală.

Slavă Domnului că ţi-a dăruit asemenea copii!

Mulţumesc, frate, slavă lui Dumnezeu!
Ei sunt bucuria şi mângâierea noastră cea mai mare, pentru ei noi trecem peste cele mai grele momente şi chiar peste nepotrivirile inevitabile, pe ici pe colo, dintre noi... Cu adevărat copiii sunt un dar care îi ajută pe părinţi să rămână pe brazdă atunci când li se pare că nu mai pot depăşi unele situaţii, când le pare că au rămas fără sens ori fără puteri... Dumnezeu lucrează prin ei. Iar când nu sunt copiii, Domnul ne dă alte căi, alte şanse, mereu - tot prin oameni şi prin legătura cu oamenii.
E greu însă când voim să ţinem cont de specificul fiecăruia; nu merge cu aceeaşi măsură, mereu trebe personalizat şi asta nu-i uşor. Desigur că ţintele sunt comune adeseori (poftim, vecernia e la 5 pentru toţi şi durează aproape 2 ore), însă învăţăm să respectăm ritmul şi puterile fiecăruia. Şi nu-i simplu! Băiatul are prin însăşi natura lui masculină anumite tendinţe care uneori intră în conflict cu ale fetiţei. El e mai vulcanic, mai impetuos, ea ea caldă şi, cum să zic, totodată aşa ca o răcoare lină...:) Pe cât de expresivă în grijă şi afecţiune, pe atât de delicată şi de gingaşă, de sensibilă şi serioasă. E gravă. El e mai şturlubatic, dă năvală, răbdarea nu îl caracterizează. Dar la slujbe e taman invers: răbdător şi concentrat, puternic în trăire. Şi îmi explică multe, a învăţat la şcoală şi la cateheza de duminică...:) Mă cam îndrumă când mintea mea lumească părăseşte calea. Are nu doar înţelegere curată şi limbaj cu miez, ci şi o memorie excepţională, corelează deja multe date, stăpâneşte ferm şi clar reperele din Scriptură, din rugăciuni etc. L-aş voi preot, deh, dacă ar fi după mine...:) Sau monah. Când îi zic uneori (că nu mă pot abţine, de încântare), el zâmbeşte înţelegător, cu compasiune... Nu cred că-i surîde deocamdată... Dar iubeşte Biserica!

Pentru ceilalţi părinţi: din experienţă spun că tot ce nu ştim noi să brodim cu copiii, are grijă Bunul Dumnezeu lucrînd direct în inima lor sau prin oameni. De asta sunt convins deja, aşa că să nu mai fim anxioşi şi neîncrezători, ci răbdători, cu nădejde şi cu măsură în toate, cât ne-o fi puterea. Doamne ajută!

Maria, trezitul în sine nu e nici un necaz sau, mă rog, e doar o neplăcere de moment, trecătoare. Copiii îşi refac aproape spontan rezervele, chiar şi neuronii....:) Sunt (atenţie!) extrem de plastici sau mai bine zis de elastici. Noi ne facem prea multe griji, suntem prăpăstios de scientişti, zău aşa, luăm cam rigid unele repere care nu sunt bătute-n cuie, de fapt.
Cât priveşte momentul împărtăşirii, noi îi trezeam înainte cu câteva minute sau, dacă nu se putea, amânam. Cel mai simplu era să îi împărtăşim în timpul când erau încă treji, evident (...:)), adică adeseori la Utrenie. În mai multe biserici am văzut că aşa se procedează: părintele împărtăşeşte pe micuţi de-a lungul întregii slujbe, după cum poate fiecare copil şi când e un moment liber pentru preot; şi nu apar astfel nici un fel de incidente.
Deci conveniţi cu preotul asupra momentului şi mai trageţi cu ochiul şi la alţi părinţi. Învăţăm împreună, din mers! Facem să meargă, să funcţioneze, întrucât regula e pentru folosul omului iar nu omul pentru folosul regulii, de acord?

Cica nu e voie sa fie impartasiti in somn bebelusii, scria intr.un articol distribuit chiar de unii dinte dvs pe aici...ca cica oricaar fi de mici trebuie sa fie " alerti", sa fie treji si sa " constientizeze" pe cat posibil ce se intampla...
La noi la biserica ii impartaseste pana la 2 ani chiar daca au mancat, dar intr-adevar daca au mancar prea de curand, si sunt satui, nu mai deschid gurita singuri cand vad lingurita...interesant e ca nu prea plange niciunul, doar atunci cand nu ii poate duce mama si incearca alta femeie sa ii duca in fata, dar in general nu le e frica nici de preot, nici de lingurita, nici nu le displac gustul. Era doar fetita cuiva care venea ocazional ( un parinte diacon care d obicei slujete in alta parte), candera micuta rau, pana la 1 an, plangea pt ca ii era frica de lingurita de la doctor, zicea maica-sa...dar intre timp a crescut mare..
Dupa 2 ani fie ii aduc parintii la prima ora, fie pe cei mai marisori ii tin nemancati pana la 11-12 cand e gata sfanta impartasamie, si culmea nu am vazut sa fie letargici sau sa lesine, Doamne fereste, de foame sau sete, nici chiar in zilele cele mai calduroase..cel mult devin nervosi si agitati si cer mancare si apa ( " dar eu vreau acum"), dar de obicei parintii nu le dau, le zic sa aiba rabdare, si nu a patit niciunul nimic din cauza asta...ba chiar dupa ce se impartasesc sunt si mai bucurosi si plini de energie...sunt si parinti care insista sa stea cuminti, dar majoritaea ii lasa sa se joace, si inainte si dupa..noroc ca parintele nu se supara, chia daca cateodata fac galagiede se aude dinauntru...nu stiu alti parinti cum or fi, cat de mult le place sa impartaseasca si sa aiba la slujba copii mici si neastamparati ( la noi e coada, si de parinti cu bebelusi in brate, si de copii mai marisori, pe picioarele lor)...

Noi in disapora mergem si doua ore pana la o Biserica si voi va plangeti ptr. 30 de minute de mers pe jos? :D

Si ce spun studiile despre ora la care copilul trebuie sa adoarma (seara)? Ai spus intr-un post mai devreme ca se culca la ora 22(10 pm). Nu e cam tarziu? Intreb, nu critic.
*
Apoi, cum e cu mersul la gradinita sau scoala?! Din cate am inteles, nu e bine sa se trezeasca copiii la ora 6-7 dimineata, chiar daca sunt mai mari. Ma refer la cei de scoala primara si generala. Insa, in Ro orele incep si la ora 7.
*
Legat de preot. Nu prea ai ce face. Ori faci ce spune acel preot, ori mergi in alta parte. L-ai intrebat care sunt motivele, pe ce se bazeaza cand spune ca nu poti impartasi beblusul daca a mancat? Copiii nou-nasculti sau de 2-3 luni, ce fac? Ei alapteaza si mai des decat un copil mai mare.
Vorbeste cu duhovnicul tau despre treaba asta si vezi ce sfat iti da. El este cel mai in masura sa iti spuna ce sa faci. Si nu-l judeca pe preotul de la parohia unde mergi; nu o sa iti ajute cu nimic.