Un frate l-a intrebat pe avva Pimen:
- "Ce este mai sanatos, sa vorbesti ori sa taci?“.
Batranul i-a raspuns: "Cine vorbeste din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu“.

La o manastire, un calugar ii tot marturisea staretului: "Parinte staret, sunt un pacatos, nu sunt in stare de nimic, sunt mai rau decat ceilalti”. Intr-o zi, staretul l-a pus la incercare. Venind din nou calugarul la el, i-a spus: "Am auzit ca nu prea iti faci datoria, fratii spun ca dormi prea mult, mananci pe ascuns, lipsesti de la pravila”. In urma acestor cuvinte, calugarul a spus: "Cum adica? Eu nu-mi fac datoria? Cum adica? Sunt eu mai pacatos decat ei?”
Staretul l-a inteles pe loc: "Parca asa spuneai inainte, ca esti pacatos! Doreai sa-ti arati un chip al smereniei pe care nu-l aveai, ca sa-l ascunzi pe cel adevarat, al mandriei. Du-te! Nu esti smerit. Sa stii ca smerenia devine virtute cand indreapta slabiciunile, nu cand doar le afirma. Si smerit nu este cel care spune despre sine ca este smerit, ci acela care rabda cu smerenie si adevarul si neadevarul spus de altii despre sine”.

Un rege avea un servitor care nu credea in Dumnezeu. Dupa o vreme, servitorul s-a imbolnavit si a fost internat intr-un spital. Regele l-a vizitat si stiind ca acesta este aproape de moarte, l-a intrebat ce dorinta ar vrea sa-i fie indeplinita.
Servitorul a raspuns fara a sta pe ganduri:
- Sa-mi prelungiti viata cu o zi.
Regele i-a raspuns:
- Acest lucru nu sta in puterea mea, ci numai in puterile lui Dumnezeu.
Atunci servitorul a inceput sa planga si sa strige:
- Nebunul de mine! Toata viata am slujit regelui pamantesc care nu-mi poate prelungi viata cu macar o zi si am uitat de Regele ceresc.

O femeie i-a marturist preotului ca L-a gasit pe Mantuitorul. Acesta a intrebat-o:
- Si cum te simti acum?
Femeia raspunse fara retineri:
- Inainte de convertire am fost o pacatoasa care alerga dupa pacate, iar acum sunt o pacatoasa care fuge de pacate.

Se spune despre un tanar ce avea ravna mare ca venind odata la o renumita manastire si preocupat fiind de un anumit gand, s-a oprit sa se spovedeasca la duhovnicul de acolo. Ajuns in fata batranului duhovnic, tanarul a inceput a isi desfasura gandurile ce il macinau, aproape fara a mai rasufla, zicand:
- Parinte, ce pot face eu pentru ca lumea sa-si gaseasca pacea, sa nu mai existe atat de multe conflicte militare si pentru a nu mai muri atat de multi oameni nevinovati ?
Duhovnicul cel batran, intelegand starea tanarului si cautand a-l face pe acesta sa priveasca spre cele de trebuinta lui si spre cele ce ii erau lui in putere, adica asupra pacatelor si faptelor sale, fara a-l lua catusi de putin in ras, ii zise:
- Pentru pacea lumii tu poti face urmatorul lucru, care este si un lucru de capatai: atunci cand vei iesi din chilia aceasta, sa ai grija sa nu trantesti prea tare usa !

O femeie, care obisnuia sa mearga la biserica si se credea cuvioasa, era tinuta de patima mandriei, dispretuindu-si semenii si indreptatindu-se in acestea prin cuvintele: "Dumnezeu singur imi ajunge, iar eu nu nadajduiesc spre om."
Dar Dumnezeu a vrut s-o tamaduiasca si i-a trimis o "doctorie" destul de amara.
Astfel, intr-o buna zi, pe cand se intorcea femeia de la biserica, trecand peste o punte, cazu in apa. Astfel stand lucrurile, incepu biata femeie sa strige dupa ajutor. Cum in preajma era ceva lume, un vecin ajunse imediat acolo, dar vazand cine este in apa, zise:
- De buna seama ca nu de ajutorul meu ai mata nevoie, caci mereu spui ca "Dumnezeu singur iti ajunge si in om nu nadajduiesti" - si pleca omul mai departe.
Ajunse la punte si barbatul ei.
Cand o vazu acesta pe femeia lui in apa, ii zise cu mahnire:
- Cred ca nu dupa ajutorul meu, al unui pacatos, strigi tu, femeie. Tu de buna seama asteapti vreun inger trimis de Dumnezeu ca sa te scoata. Cum mereu zici ca n-ai nevoie de ajutor omenesc, ma duc sa imi vad de treburi. Si pleca.
La putin timp, batran fiind si mergand anevoie, veni la punte si tatal ei. Acesta o ajuta cum putu el mai bine si cu greu o scoase afara din apa. Apoi, o intreba pe aceasta:
- Oare nu au trecut pe aici si alti oameni, ba chiar si barbatul tau ?
- Au trecut, tata, dar pe buna dreptate nu m-au ajutat. Eu, dispretuindu-i, totdeauna le spuneam: nu am nevoie de ajutorul oamenilor; in om nu-mi pun nadejdea, ci singur Dumnezeu imi este de ajuns.
Drept aceea, prin oameni lucreaza Dumnezeu, chiar daca omul nu are de fiecare data ochi sa vada aceasta.

Odata, vazand pe un frate pregatindu-se de priveghere, dracul i-a pus in minte sa gandeasca asa:
- Odihneste-te astazi, si vei sta la priveghere maine.
Dar fratele i-a zis gandului:
- Dar cine stie daca mai ajung pana maine? Asadar, mai bine stau la priveghere acum.
Iar inainte de a se aseza la lucru fratele, i-a zis lui ispititorul, in gand:
- Odihneste-te acum, si-ti vei sfarsi lucrarea maine.
Iar fratele a raspuns:
- Nu, nu, acum este al meu sa-mi sfarsesc lucrul, iar ce va fi maine, doar Domnul stie.
Sfantul Antonie cel Mare ne invata la fel, zicand: "Asa sa-ti randuiesti zilele vietii tale, incat la caderea serii sa socotesti ca aceasta este ultima ta zi pe pamant, si niciodata nu vei pacatui."

Un sot crestin, care se plangea de sotia lui, a ajuns sa spuna parintelui duhovnic acestea:
- Parinte, nu mai pot suporta cele pe care mi le face sotia mea. Cred ca tot nu scapa fara sa ii dau o bataie, pe buna dreptate, caci nu mai pot duce atata nedreptate ce mi se face.
Parintele, vazand starea sufleteasca a sotului, si stiind si faptul ca sotia se comporta rau, zise:
- Da, poti sa ii dai o bataie buna, insa tine minte ca atunci vei urma legea dreptatii, iar nu pe cea a dragostei si a milei, drept aceea si la Judecata de Apoi, tot dupa aceeasi lege a dreptatii vei fi si tu judecat, iar nu dupa cea a dragostei si a milei.

Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat ca s-a facut seara. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric.
Unul dintre ai zise:
- Hai sa ne rugam. Sa facem fiecare "Tatal nostru..." si poate Dumnezeu se va indura de cel ce se roaga mai frumos si lumina se va aprinde.
Ceilalti doi au fost imediat de acord. Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. Atunci s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din inima, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa.
In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa isi spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe pipaite, spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors.
In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand "Amin", intreaga incapere fu inundata de lumina.

La avva Lucius a venit un frate care i-a spus gandurile sale si dorintele pe care le avea in inima. La un moment dat, tanarul i-a spus parintelui ca vrea sa se faca pelerin. Pentru ca a cerut sfat, avva Lucius i-a spus:
- Da, dar dupa ce ai invatat sa pui paza limbii !
Apoi, fratele cel tanar i-a spus:
- Vreau sa postesc.
- Bine faci, i-a raspuns avva Lucius, dar sa incepi cu abtinerea de la orice gand rau.
Fratele continua sa-i spuna:
- Vreau sa fug de oameni.
Batranul i-a raspuns:
- Da, dar dupa ce ai dovedit ca esti capabil sa traiesti cu toata dragostea in mijlocul lor.