Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Intamplari adevarate (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5035)
-   -   Prins ca tragea clopotele (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=3119)

lucia_anghelina 09.02.2008 03:24:45

DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT ÎN ÎNGER DE LUMINA

Smerenia este o faptă bună pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mănâncă niciodată; noi ne ostenim, dar el nu stă degeaba; noi citim prin cărti, dar el este teolog mare, stie toată Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice "iartă-mă"!

Am să vă spun o istorioară sfântă din cartea Everghetinos. La o mănăstire de maici, o călugărită, săraca, era paraclisieră, în viata de obste. Paracli-sierul se duce la ora 11 (23) noaptea, că Utrenia se face la miezul noptii, si scoală pe staretă. Asa am apucat si noi. Când eram paraclisier, aveam un clopotel în mână si un ciocan. Mă duceam si băteam de trei ori în usă si ziceam: "Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar cel din casă zicea: "Amin".

Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era rânduiala si asa am apucat noi. Asa era si această călugărită. Ea, ca să nu doarmă, ce făcea? Citea la Psaltire de cu seară si până la Utrenie, si când era ora 11(23) fuga la staretă să ia blagoslovenie ca să meargă să toace, să scoale maicile la rugăciune.

Diavolul avea mare ciudă pe ea, că-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gândit diavolul să-i facă, ca s-o ocărască stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i trăgea clopo-tele. Dar nu le trăgea când trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:

- Nebună, hăi, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?

Dar ea zicea:

- Iartă-mă, maică staretă, că am gresit!

Ea nu stia că-i dracul, credea că altă călugărită vrea să-i facă ei rău. Altă dată, de două ori le trăgea, si de cu seară si după miezul noptii, după ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le trăgea, ca să tulbure pe călugărita care citea la Psaltire.

Dar ea ce-a făcut? "Măi, am să mă duc în clopotnită! Tot nu dorm!" Si a luat Psaltirea, o cruce în mână si niste lumânări, că nu erau pe atunci becuri, ca să citească în clopotnită, să vadă care-i maica aceea, că de atâtea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, că sună clopotele înainte de vreme.

Când s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celălalt si se agată cu mâna de funie ca să tragă clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, când l-a văzut, a zis:

- În numele lui Iisus Hristos, stai! Să te lege puterea dumnezeirii!

- Văleu, roaba lui Dumnezeu, dă-mi drumul, că nu mai vin niciodată!

- Nu. Stai!

- Dă-mi drumul! Mă jur că nu mai vin la mă-năstirea asta!

- Nu! Stai să vină maica staretă si maicile din consiliu, care de atâtea ori m-au pus la canon, că eu trag clopotele.

- Dă-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!

- Nu. Să te lege puterea lui Dumnezeu si Sfânta Cruce! Stai asa, cu mâna pe funie!

Si ea săraca s-a dat jos din clopotnită si s-a dus la staretă.

- Maică staretă!

- Ce-i cu tine?

- Hai să vezi cine trage clopotele, că de atâtea ori m-ai pus la canon!

Maica staretă a luat câteva maici din consiliu si s-a dus să vadă cine trage clopotele. Ea a crezut că este o maică care trage clopotele, ca s-o supere. Când a ajuns si l-a văzut:

- Văleu! Maică, alungă-l de aici! Vai de noi, murim de frică! Îi urât tare!

Si, pe fugă, când a văzut că dracu-i clopotar!

- Nu! Lăsati-l! Nu poate să se ducă, că-i legat.

Dar el striga:

- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, că nu mai vin la mănăstirea asta în veac!

- Nu! Stai aici să aduc tot soborul mănăstirii să-ti ceri iertare de la maici, că ai tulburat toate maicile, când sunai clopotele înainte de vreme!

- Asta n-o pot face!

Ai văzut răutatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic în iad: "Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot împotriva lui Dumnezeu, căci au căzut din mândrie.

Si au tras clopotele să se adune maicile.

- Măi, dracul în clopotnită! Îl pune aceea să-si ceară iertare.

Când îl vedeau, tipau si fugeau care într-o parte, care în alta.

- Zi, iartă-mă! îi spuneau maicile.

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Să vedem un drac că s-a făcut înger cum a fost înainte.

Vezi, dacă a căzut din mândrie, nu poate zice "iartă-mă". Asa si noi. Când vei vedea că cineva îti cere iertare, si tu, dacă nu zici: "Dumnezeu să te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice "iartă-mă". Sau dacă ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici "iartă-mă". "Nu vreau să zic "iartă-mă"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"

- Nu zic "iartă-mă"!

Atunci a zis călugărita:

- Uite ce-i! Dacă nu zici "iartă-mă", să ne cânti o cântare, cum cântai tu când erai înger înainte.

- Dacă voi cânta, vă topiti ca ceara.

- Nu ne temem!

- Si ce cântare să cânt?

- Cântă Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.

Când a început să cânte, plângea tot soborul mănăstirii. Cânta frumos tare. Dar stii cum cânta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, si gata. Până acolo! Miluieste-ne, nu voia să zică.

- Zi "miluieste-ne"!

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Cântă miluieste-ne, că nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si mâine, să vină toate satele să te vadă aici clopotar! Puterea dumnezeirii să nu-ti dea drumul, până nu zici miluieste-ne.

Cânta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.

- Zi miluieste-ne!

- Nu pot!

- Să te ardă puterea Sfintei Cruci!

- Văleu! Dati-mi drumul, că nu mai vin în veac aici! Am să spun la tot iadul ce-am pătit aici.

- Nu! Zi: "Miluieste-ne pe noi"!

Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Si când a cântat miluieste-ne pe noi, a strălucit ca soarele si a zburat la cer. S-a făcut înger. Si atunci maicile au început a face metanii:

- Multumim Domnului că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis miluieste-ne pe noi!

De aceea, dacă cineva a gresit ceva, să zică imediat: "Iartă-mă, frate, că am gresit!"






icamilin 10.02.2008 00:24:19

Ce frumoasa povestioara si cat de multe avem de invatat din ea. Ce usor e de spus " iarta-ma " si cat de greu ne este uneori sa spunem. Sa ne mai scri povestioare, draga Lucia! Cu mult drag, icamilin

NiCcoleta 09.03.2008 20:02:24

Ce-mi place mie povestea asta!

cosmin_lovin 11.03.2008 21:35:18

Citat:

În prealabil postat de NiCcoleta
Ce-mi place mie povestea asta!

-Frumos!E singura povestire (imi place sa o cred reala)in care diavolul se mantuieste ba mai mult se transforma in inger.

tonylee 26.06.2008 08:48:14

Mantuire cu forta nu exista . Toti dracii pot zice la judecata ca si ei ar fi putut trage clopotele si apoi sa fie mantuiti. Mai a fost un drac care batea un sfant si apoi ii zicea :iarta-ma ca te-am ostenit. Dovada ca este povestuioara inventata este ca nu i se da numele maicii, ca Sfantul Antonie nu a putut sa mantuiasca dracul care trebuia sa zica ceva mai multi ani si nu doar odata.

C-tin 28.07.2008 22:26:48

Povestioara postata de Lucia, cred ca este mai adevarata decat cartile de istorie de la scoala!

Si apropos de clopotari si de smerenie!

Parintele Steinhardt a avut ascultarea de clopotar in manastire! Si multi se mirau cand il vedeau! Cum? o asa ascultare... la o asa somitate!!

Reiese de aici ca Parintele Steinhardt a avut un duhovnic bun! Nu?


rotblume 19.03.2009 08:28:45

stiu povestea asta. mi-a spus-o sora mea si e foarte frumoasa

nume 21.04.2009 03:31:19

a zis-o Parintele Cleopa, din cate stiu. a... VOI CHAR CREDETI ASA CEVA? :)))

E fain asa, ca... pilda. Dar pana la a crede ca a fost real... cale lunga.

oana_maria 21.04.2009 15:06:59

Citat:

În prealabil postat de nume (Post 129600)
a zis-o Parintele Cleopa, din cate stiu. a... VOI CHAR CREDETI ASA CEVA? :)))

E fain asa, ca... pilda. Dar pana la a crede ca a fost real... cale lunga.

sa stii ca eu am crezut-o asa cum cred ca multi pustnici,oameni cu sufletul curat si traitori ai vietii monahale si nu numai au avut parte de astfel de intamplari...si Arhimandritului Cleopa i s-au intamplat astfel de lucruri,iti recomand cu caldura "Pelerinul crestin",o carte minunata.

windorin 22.04.2009 11:22:59

Si eu cred aceasta intamplare, cu mantuirea diavolului, din viata Sfintei Marina. Cu toate ca in Dogmatica nu se vorbeste despre putinta mantuirii diavolilor. Daca acestea nu se intamplau, marii parinti nu le'ar fi citat cu drag, ci ar fi simtit ca sunt falsuri.


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:02:18.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.