Cum sa mă las de fumat??!!
 

Dragi crestini! Domnul sa va miluiască și sa va binecuvânteze! Am o problema destul de grava..Vreau sa mă las de fumat si nu reușesc. Țigările îmi controlează viața și simțurile. Nu găsesc forța psihica ca sa biruiesc... Un sfat va rog!

E foarte simplu să biruieşti fumatul: cauţi să asculţi de Dumnezeu.

La fel poţi proceda cu alcoolul tare şi cu fetele, femeile şi toate patimile sexuale. Cu trufia şi mândria ne va fi cel mai greu...

Fumeaza cite o tigara mai putin in fiercare zi. Sint si alte metode intra in line.

postul cu apa pe durate prelungite e foarte bun pt. orice adictie.
https://vimeo.com/145983469

Parcă în cele 9 fericiri la una din ele e vorba de fericirea celor ce în foame sunt şi însetaţi...

Cea mai nenorocită şi mai spurcată adicţie este cea legată de aprinderea cea oarbă a certei şi a furiei pe Dumnezeu, pe bine, pe viaţă, pe feciorie, pe sfinţenie... pentru ceva bunuri, pentru ceva mită pe termen scurt sau pe termen lung. Fraierul ce se ''măreşte'' şi se ''grozăveşte'' folosind pentru această aprindere oarbă şi pentru înteţirea focului urii chiar adevărul sau dreptatea în interes personal, în interesul iubirii de sine şi de minciuna măririi de sine nu poate pricepe cum de cade într-o mai mare răutate şi înrăire simţindu-se mai mare deşi simte şi că nu îi e mai bine deloc, nu vrea să vadă că e vorba de o mai mare răutate, spurcăciune şi urâciune, de un mai mare gunoi şi nu de o creştere... adicţie care inevitabil duce la depresie, terorism şi lepădare de credinţă adică la multe boli şi suferinţe care greu pot fi tratate căci devin cronice.

Adicţia potrivirii cu păcatul şi desfrânarea, de a face pe placul păcatului terorist care te târăşte, te păcăleşte şi te face să primeşti înşelăciunea ca pe un bine duce la frustrări autodistrugtive, la retardare şi drogare permanentă şi plină de nepăsare, la tupeu, la aroganţă, la răzbunare perversă, la cruzime.

Adicţia trădării şi hulei făcută în interior sprijinindu-te pe o minte înţeleaptă sau deşteaptă duce la o aparentă sporire de genialitate şi superioritate când defapt e căderea în mândrie, în orbire, în necredinţă şi deznădejde. Iar apoi pentru căderea şi depresia ta vei arunca vina pe alţii şi te vei răzbuna crunt. Vei încerca să te dezvinovăţeşti şi să-ţi plângi de milă bând şi fumând şi fugind de răspundere din frică şi laşitate.

Adicţia bârfei şi denigrării duce la petrecerea nesfârşită în lux şi privilegii, în nedreptate şi aparenta înţelepciune când defapt prin bârfă omul se adânceşte în prostie şi neputinţă, în îndoieli şi lipsă de siguranţă şi credibilitate... devine făţarnic faţă de ascultare şi de răspundere, devine un ipocrit, un fals erou ce îşi închipuie că luptă pentru binele tuturor. Bârfitorul nu-L mai iubeşte pe Dumnezeu la fel ca şi toţi ceilalţi bârfitori şi denigratori care între ei pare că se smeresc aşa ca lumea şi se erijează la câştiguri ascunzându-se de nevinovaţi, de credincioşi şi de victime.

''O neam viclean şi desfrânat cât vă voi suferi pe voi?'' (La neamul lumii, neamul necredincioşilor şi al amestecaţilor se referă)

O soluţie sfântă la toate acestea este paza ca să nu cazi în repetare. Te rogi Domnului să te ierte şi te păzeşti să nu mai repeţi. Nici nu-ţi dai seama că vrei să repeţi şi vrând repeţi ca prostul doar pentru ca să repeţi!

Deci trebuie să încercăm să nu mai repetăm decât ceea ce credem că facem bine (iertarea da, păcatul nu).