Discuții și clarificări cu privire la Îndreptarele pentru Spovedanie
 

M-am uitat recent peste niște îndreptare de spovedanie, am văzut că unele sunt recomandate prin diferite discuții pe internet și postări cum ar fi de pildă, lucrarea: Nicodim Măndiță - Îndreptar pentru Spovedanie tipărit la editura Agapis, în anul 2000.

Nu știu dacă îndreptarul mai circulă prin pangare, sau dacă a fost îmbunătățit printr-o reeditare, dar în forma electronică este recomandat și citit ca un reper când vine vorba despre Îndreptare pentru Spovedanie.

Îndreptarul enumeră vreo 464 de păcate, pe lângă faptul că unele se repetă sau puteau fi prezentate pe scurt și concis, am găsit și niște lucruri care nu înțeleg de ce ar fi de trecut într-un îndreptar sau care necesită niște clarificări, or nu trebuiau incluse într-un context păcătos.

Exemple:
De ce ar fi păgubitor sufletește să joci biliard și popice ?

La celelalte jocuri de noroc ar fi de înțeles, dacă ar fi miză bănească, sau s-ar strica prietenii, or s-ar vorbi urât, dar totuși să te joci cu titireze sau prâsnel cum e definiția populară, să fie păcat ?
Bătrânii care socializează prietenește la niște table sau cărți în parc se păgubesc sufletește ?


Acest exemplu ar fi de înțeles când vine vorba de descoperirea capului de către bărbați în Biserică, dar de ce ar fi păcat să-ți faci cruce cu capul acoperit când ești în afara Bisericii sau când treci pe lângă o cruce, troiță ?

E vag și pentru că nu se adresează numai bărbaților la cum e scris, adică nu face mențiune cine trebuie să-și descopere capul și rezultă că și femeile ar trebui să-și descopere capul în afara Bisericii, deși în Biserică li se cere prin învățătura Sfântului Apostol Pavel să fie cu acoperământ.
Nu cred că scrie expres în vreun canon așa ceva cum e formulat la exemplul nr.54.

Sunt foarte interpretabile situațiile, dacă faci rugăciune la masă și nu stai cu fața la răsărit, ci în funcție de cum ai loc la masă păcătuiești ?

Unii nu au icoane numai la răsărit în casă, din varii motive, dacă ai perete care e mai mult geam termopan spre răsărit într-o garsonieră ?

Nu cred că un punct cardinal trebuie interpretat „întodeauna” ca fiind altar eterodox.
Cine ține cont sau mai își aduce aminte cum s-a rugat de fiecare dată în rugăciunea particulară, când nu era la Biserică *unde altarul e spre răsărit ?

Exemplul era în regulă dacă nu era inserat și „cu ochii închiși ca sectarii”, un om se poate ruga cu ochii închiși pentru a se concentra mai bine, pentru a nu fi distras de lucrurile din jur, nu înseamnă că e sectar.

18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.(Ps50,18)

Nu te impiedica de pareri personale, ci cauta sa deslusesti daca faci destul de bine ca sa-L multumesti pe Dumnezeu.De cele mai multe ori se poate si mai bine.
Oare crezi ca vreun monah ar face ceea ce pentru tine e nedumerire?

respectivul este el insusi un sectar si face de ras ortodoxismul romanesc. citind si comentariul lui demetrius imi dau seama cat de primitiva este biserica noastra, ce pacat... d'aia suntem unde suntem... ar trebui sa cititi cartile strainilor care au calatorit prin tarile romane in secolele 18 sau 19, poate veti avea niste... revelatii.

Părintele Nicodim Măndiță a trecut la Domnul în 1975, așadar n-a apucat să vadă ieșind la lumina tiparului niciun fel de lucrare semnată cu numele lui după revoluție, iar înainte de revoluție nu i se permitea să scrie și să publice literatură religioasă, i-au fost confiscate multe cărți și arse, eventualele notițe care au scăpat au circulat sub formă de manuscris samizdat.

Singura problemă e la așazișii ucenici sau la redactorii care nu au cercetat minuțios îndreptarul înainte de a-l publica, nu l-au primenit suficient și la cei care-l consideră un reper în materie de îndreptare și-l recomandă fără să-l citească.

Nici măcar nu poate fi întrebat părintele dacă-și dă binecuvântarea să-i fie publicate eventualele îndrumări, care după cum sunt alcătuite se adresează în multe puncte monahilor - cel puțin la faza cu popicele și biliardul, că poate dacă trăia și după revoluție ar fi reformulat multe.

Îndreptarul nu e rău în totalitate, pe mine nu m-a smintit, îți dă de gândit în anumite situații, are anumite stângăcii care sunt de înțeles câtă vreme nu e clar că era destinat pentru publicare în această formă, ci erau niște notițe încropite în grabă pe sub mână și făcute să circule într-un cerc relativ restrâns de oameni prin anii 60-70.

Și nu se știe cât din el sunt notițele părintelui și cât intervențiile unor epigoni, din moment ce nu a trăit să asume prin semnătură ca fiind a lui integral opera.

alt exemplu
 

alt exemplu din Îndreptarul pus pe seama părintelui Nicodim Măndiță:

Poate identifica cineva din ce lucrare Patristică provine tâlcuirea aceasta, anume că îngenunchierea cu un singur genunchi = hulă, batjocură față de rugăciune pentru că ostașii romani ar fi îngenunchiat așa ?
În biblie apar următoarele referințe:
Matei. Cap.27 v. 29-30

„29. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!”

Marcu cap. 15 v. 18-29

„18. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor!
19. Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau.”

Doar în 2 evanghelii din 4 apare mențiunea anume că ostașii romani, (nu sinedriul ) îngenunchiau în batjocură, dar nu scrie nicidecum modalitatea dacă e într-unul sau în ambii.

Dacă te muți de pe un genunchi pe altul din cauza oboselii, înțepenirii, ai cârcei or dacă stai într-un genunchi să nu-ți murdărești pantalonii nu știam până să citesc în Îndreptar că ar putea fi interpretat sau ar reprezenta un gest de hulă, batjocură, e cel mult o scădere omenească.

Întrebarea e are bază canonică sau patristică - îngenunchierea într-un singur genunchi = hulă, batjocură față de rugăciune pentru că așa ar fi făcut ostașii romani în fața Lui Hristos?

Este o confuzie grosolană, nu știu dacă intenționată sau nu, și mă îndoiesc că aparține Părintelui.

În ritul latin există ceea ce se numește ”genuflexie”, care este cu totul altceva decât îngenuncherea la rugăciune.

Genuflexia este o formă de închinare, de reverență; aproximativ echivalentul a ceea ce se numește metanie în ritul grecesc.

Genuflexia constă în a atinge pământul cu genunchiul drept. De exemplu, atunci când credinciosul trece prin fața tabernacolului. Sau, atunci când preotul ridică hostia consacrată.

Pentru rugăciune, în ritul latin, se îngenunchează cu ambii genunchii.

Pacatele pot fi mai mari sau mai mici, intr-un indreptar de acest fel sunt trecute tot felul de pacate, chiar daca sunt mai mici sau sunt asemanatoare. Oricum, pacate facem tot timpul, chiar daca noi nu le consideram pacate sau nu ne dam seama de ele. De exemplu, am citit de curand ca un staret de la noi (man. Oasa) a fost cateva zile la Muntele Athos si s-a si spovedit acolo. A spus si un gand pe care l-a avut, il considera un pacat nesemnificativ, dar a avut surprinderea ca a fost oprit sa se impartaseasca pentru acel gand fugitiv.
E posibil sa se refere tot la jocuri pe bani, toate acestea se pot juca si pe bani. Oricum, daca nu e vorba si de bani, e sigur legat de pierderea timpului. La fel cu statul in bar cu orele, chiar daca nu te imbeti. Desigur, nu e vorba de un joc la o luna.
E evident ca nu se refera la femei, doar la barbati. Modul de manifestare in afara Bisericii nu poate sa fie diferit fata de cel din Biserica, in aceste privinte (de exemplu, nu te rogi doar la Biserica si apoi s-a terminat).
Dar de ce crezi ca bisericile au altarele cu fata la rasarit, e doar o coincidenta? Orice preot iti va spune ca icoanele se pun pe peretele de la rasarit, iar rugaciunea se face tot in acea directie. Daca cineva spune rugaciunea inimii mult timp in gand nu are cum sa fie pacat, sau daca e o exceptie, dar, de regula, asa trebuie sa ne rugam.
Exista si pe net explicatii de ce se face rugaciunea cu ochii deschisi. Oricum, tehnic vorbind, rugaciunile se citesc de obicei in ortodoxie, plus ca se fac in fata icoanelor, nu ai cum sa faci asta cu ochii inchisi.

Asta e destul de clara, se ingenuncheaza cu ambii genunchi, asa cum spune si in rugaciuni (de exemplu, plecand genunchii nostri). Nu exista ingenuncherea pe un genunchi la rugaciune, la biserica fac asta doar cei ce vin rar si nu stiu cum se face. Mie mi-au atras atentia preotii cand ma duceam la spovedanie si ingenuncheam cu un singur genunchi, la inceput. Ingenuncherea cu un singur genunchi se face, de obicei, in fata unui om, mai ales in alte vremuri. Probabil asa se facea si pe timpul romanilor.

Iorest a întrebat care este baza canonică sau patristică. ”Nu există” nu e un răspuns.

Asta cu ochii inchisi mi se pare aiurea de tot. Sunt rugaciuni pe care le poti stii pe de rost, ca de exp: rugaciunea inimii, psalmul 50, Tatal Nostru etc - si nu e nevoie sa le citesti. In plus, cand inchizi ochii te poti concentra mai bine.

precizări
 

Vă mulțumesc pentru comentarii! mă bucur că există interes pentru subiect.

Topicul l-am deschis pentru a discuta despre diferite Îndreptare, chiar dacă versiunea pusă pe seama părintelui Măndiță e cea mai generoasă în lucruri interpretabile.

În caz particular pentru a ne lămuri dacă e scris de părintele Nicodim Măndiță, personal nu cred că e integral opera părintelui, ci faptul că s-a intervenit grosolan de către niște mireni care nu cunosc lucruri elementare (voi reveni cu precizări).

Și cu ocazia topicului am mai vrut să cumpănim și anumite lucruri:

1. În ce măsură are cineva dreptul printr-o inițiativă personală (cleric din rangul inferior sau redactor mirean) să adauge la canoane păcate care nu sunt menționate expres nici în canoane și nu sunt hotărâte printr-un sistem sinodal de către ierarhi ?
Hristos ne învață în Matei 23:17 despre farisei: În ce măsură maniera unui duhovnic devine normă generală în Biserică uniformizată printr-un îndreptar care se adresează tuturor ?

2. Dacă prin hotărârile sinodale există o tendință spre pogorământ chiar la canoane importante precum ar fi Sfânta Taină a Căsătoriei cu eterodocși și unde e necesară întărirea rânduilelilor Patristice, ce rost mai au mențiuni care țin de o acrivie tipiconală exterioară legată de modă și ținută (mai puțin grave) într-un îndreptar ?

Ar trebui o ierarhizare a gravității păcatelor în funcție de valoarea învățăturilor și conduitelor morale care se apără printr-un Îndreptar pentru spovedanie, toate cu bază canonică.

3. O spovedanie axată pe lucruri secundare riscă să devină formală, iar un îndreptar cu un stil abundent în răspândiri secundare dă astfel de idei.

Spovedind forme exterioare de închinare, gesturi, modă și ținută, mai puțin grave decât păcate mari pe care le-a făcut - omul riscă să nu se folosească și să nu sporească .
Unii pot păcăli duhovnicul să-i creadă sporiți prin spovedirea unor lucruri mărunte.

4. Când anume în ortodoxie se face trecerea de la „se recomandă ...” ca icoana în casă să fie la răsărit, rugăciunea cu ochii deschiși la o normă imperativă, adică „e păcat ...” dacă nu te rogi întodeauna cu fața la răsărit(chiar și când ești în mașină sau la masă), e păcat să te rogi cu ochii închiși etc ?

Orice Îndreptar trebuie să țină cont și de atitudinea subiectivă pentru care un om face un anumit gest și interpretarea pe care o dă și în acest caz ori să nu exemplifice generalizat(pentru a nu crea alte confuzii), ori să menționeze când există pogorământ sau o faptă e doar slăbiciune umană și nu păcat.

5. Ar trebui o diferențiere a păcatelor în funcție de calitatea de monahi, preoți și mireni, jocurile de popice pot fi păcat pentru monahi (pentru că nu li se recomandă să apară în locuri de distracție sau care nu cadrează cu mănăstirea), dar canoanele nu canonisesc întodeauna la fel călugării ca și mirenii, în unele cazuri mirenii nu sunt la fel de aspru judecați.

Mireanul nu are obligația de ascultare necondiționată pe care o are monahul față de stareț, dacă monahului i s-ar putea impune prin ascultare lucruri suplimentare, mireanului nu i se pot impune cu titlu de obligație și nu i se poate condiționa Împărtășania de alte lucruri care nu țin de canoane.
Și de acest aspect ar trebui să se țină cont într-un Îndreptar.

E bine că există o evoluție a Îndreptarelor și se îmbunătățește modul cum sunt redactate.

Eu cred ca e scris chiar de parintele, nu avem vreo dovada ca l-au scris niste mireni. Nu putem sa extindem ce se intampla in cazul parintelui Arsenie Boca si sa spunem ca mirenii scriu peste tot carti si le pun sub numele unor duhovnici. Iar acele lucruri nu mi s epar atat de grosolane cum ti se par tie, doar pentru ca le faceai inainte. Sunt lucruri cunoscute de majoritatea ortodocsilor.
Nu prea stiu sinoade care s-au intrunit ca sa dezbata pacate. Pacatele de baza sunt continute in cele zece porunci, dar chiar Iisus a spus ca nu sunt doar acelea pacate. Daca ai citit ce am scris in mesajul anterior, tot timpul facem pacate, in fiecare minut, din cauza firii cazute de dupa Adam. La spovedanie se iarta si miile de pacate mici facute sau cele de care nu ne dam seama.
Cei care au intentia sa pacaleasca o fac oricum, nu e nevoie de o astfel de scuza. Iar duhovnicii nu sunt atat de limitati sa-si faca o impresie doar de suprafata, adica sa se lase intentionat pacaliti.
Intreba tu cativa credinciosi si o sa vezi ca proape toti stiu ca icoanele se pun spre rasarit si rugaciunea se face tot asa (afara de cei care oricum nu stiu prea multe lucruri despre credinta). Acolo scrie "adeseori", e vorba de rugaciunea obisnuita, cand ai posibilitatea sa faci asta, nu si de cazurile exceptionale. Si eu la inceput ma rugam in alta directie, pentru ca nu stiam, dar cand am aflat am inceput sa ma rog spre rasarit, nu m-am gandit ca de ce ce e asa, ca eu stiu mai bine.

Nu e scris integral de părintele am scris în postarea următoare de ce, n-are importanță cum mi se par mie sau altora ci faptul că sunt câteva extrapolări, extinderi nejustificate de canoane, exagerări, nu toate, dar substanțial de multe pentru un îndrumar care se recomandă pe net ca un reper.

Sinoadele au stabilit canoane, unele conțin interdicții pentru mireni, călugări, clerici, episcopi sau prescripții pentru cum trebuie să se facă anumite rânduieli și sancțiunea de la abateri.

Ca principiu nimeni nu ar trebui să adauge la canon dintr-un zel personal și să încerce să-l impună general fără ca Sfântul Sinod să pună în discuție anumite interpretări, fariseii puneau poveri de nepurtat.

Ierarhii se pronunță în mod sinodal și pe problemele care țin de viața morală a Bisericii, care se impun cu titlu general.

Nici măcar părerea unui Sfânt canonizat nu e musai să fie părerea generală a Bisericii, trebuie să existe un Consens Patristic.
Duhovnicii nu-i cunosc pe cei care sunt noi.
În principiu ai dreptate aici, dar se pare că și redactorii remarcă în prefață că transcrierea pe hârtie a tuturor exemplelor poate încărca mult memoria și răbdarea duhovnicului.

La cum era formulat acolo „nu m-am rugat întodeauna la răsărit ci adeseori către ...” rezulta că ori de câte ori NU te rugai spre răsărit ar fi un păcat.

Era o formulare absolută, nu permisivă la excepții...

Știam și dinaintea acestui topic că altarul e la răsărit ca regulă, că există Biserici ortodoxe care nu au altarul spre răsărit din rațiuni istorice, practice etc, exemplu Catedrala ortodoxă din Cluj, care are altarul spre Nord și bisericile din diaspora închiriate sau cumpărate de la eterodocși.

Îndreptarul la exemplul acela nu vorbea de altar, sau icoană spre răsărit, sau lăcașul de rugă de acasă, ci de rugăciunea făcută musai spre răsărit mereu, e formulat lacunar în mai multe locuri.
Nu te rogi numai în casă sau în Biserică.

Un om care citește pentru prima dată un îndreptar ca acesta pleacă cu idei fixe, necircumstanțiate, cu eventuale noi dileme.

Problema ar fi pentru cei care nu verifică îndreptarul și cu alte surse, nu caută tâlcuiri la Sfinții Părinți și iau de bun că dacă a semnat un preot e bun și după termină nervos duhovnicul cu lucruri secundare, unii nici nu citesc prefața aceea unde atenționează.

Sau și mai rău pentru cei care se smintesc de preot și de ideea de îndreptar și nu mai pun mâna pe altele să verifice, eventual cred că e creația părintelui Măndiță sau a altor preoți.

N-am mai văzut așa răspândire la niciun alt îndreptar.

Citez din prefața îndreptarului de la „Îndrumări lămuritoare pentru folosirea îndreptarului pentru spovedanie” (pag. 11 și 12 ) :

pag 11 : ”[…]Noi am alcătuit acest îndreptar, pentru a ajuta fiecare credincios să-și cunoască păcatele cu care s-a făcut vinovat, în anumite momente ale vieții.

Întrucât păcatele au multe fețe și multe ramificații am fost nevoit să însoțesc întrebările cu multe explicații, de multe ori foarte pe larg, dar care nu se cade să le mai notăm pe hârtie, decât numai păcatele singure.

Duhovnicul are o foarte mare experiență în această privință și el ascultând cu atenție spovedania, nu are nevoie de explicații exagerat de amănunțite pentru a-l înțelege pe penitent, căci acestea îi împovărează în mod inutil, sau chiar păgubitor, atât memoria cât și programul său de activitate, mai ales din posturi.[/…]

pag.12: „[…]- am alcătuit un rezumat al îndreptarului pentru spovedanie...
- am numerotat de la 1 la 464..[/…]”

Încă din prefață remarcă și redactorul că e o irosire să se treacă toate exemplele acestea pe o hârtie și că citirea pe larg la spovedanie solicită răbdarea unui duhovnic și programul acestuia mai ales în Posturi (când așteaptă și alți oameni la spovedit).

Întrebarea e: la care „noi” se referă prefața, așadar e un colectiv care a redactat ?

Cel care a scris Îndrumările Lămuritoare nu datează documentul și nu se semnează ca fiind părintele Măndiță, e un redactor care recunoaște că a însoțit întrebările cu explicații deci e alcătuirea și numerotarea lui.
Nu se menționează nici cine a păstrat lucrările părintelui Nicodim Măndiță sau de la cine au fost preluate.

Așadar n-a lăsat protosinghelul Nicodim Măndiță formatul acesta de numerotare, explicațiile suplimentare, nici rezumatul care începe la pagina 51 din Îndreptar.

Părintele Nicodim Măndiță trecut la Domnul în 1975, nu s-a putut pronunța asupra conținutului să-și dea binecuvântarea.

Ce-o fi al părintelui Nicodim Măndiță din toată lucrarea și cât e contribuția redactorilor ?

Mai sunt aiureli prin acel Îndreptar, au redactat diferiți oameni la el de nu se mai știe a cui e.
Editura Agapis vinde pe site-ul ei o altă versiune de îndreptar îmbogățită cu îndreptarul lui Nicodim Aghioritul și a altor sfinți, n-am citit noua versiune, am aflat de ea după ce am deschis topicul.
Versiunea 2000 nu mai e folosită și nu cred că se mai vinde prin Biserici.

___________________________
E o exagerare, pentru că nu circumstanțiază nicicum, iar în rezumatul Îndreptarului la pag. 53, „m-am rugat cu ochii închiși” e trecută fără temei, la încălcarea poruncii I.

Ce zice porunca I:
"Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!" (Ies. 20, 2-3).
N-avea ce căuta să fie încadrată acolo.

Așadar, inserarea cu nr.55 „m-am rugat cu ochii închiși ca sectarii” e forțat introdusă atât în exemplul din Îndreptar, cât și în rezumat la final.

Sfântul Serafim de Sarov chiar a dat un îndemn despre rugăciunea din Biserică.

Doxologia: Este de folos ca în biserică să stai la rugăciune cu ochii închişi
Și dacă stăm să căutăm mai mult probabil s-ar mai găsi preoți sau sfinți despre care se istorisește că se rugau cu ochii închiși.

Iar la rugăciunea particulară omul care știe rugăciuni pe de rost se poate ruga și cu ochii închiși fără să citească cum bine ai sesizat.

În caz particular un ortodox care n-a fost niciodată în alte adunări, nici n-ar ști cum se roagă ei, abia ulterior am citit și eu la o căutare pe net pe un blog cum că cei mai vechi se rugau în trecut cu ochii închiși, dar cei care scriu acum spun că ei preferă să se roage cu ochii deschiși și sunt împărțiți, nu le e ceva specific.

Cum nici faptul că spui Tatăl Nostru nu te face neoprotestant doar pentru că-l spun și ei în adunări, nici dacă te rogi cu ochii deschiși sau închiși nu reprezintă altceva mai mult decât o atitudine subiectivă de apropiere față de Dumnezeu, care nu e condamnată sau prescrisă limitativ de vreun canon e o chestie ce ține de situație.

Și tot la încadrări greșite, intră și pasajul „m-am rugat cu fața la apus” în Îndreptar e trecută la încălcarea poruncii I, de parcă Dumnezeu nu e stăpânul Cerului și al pământului.

Un om în primejdie sau care se roagă chiar într-un pelerinaj organizat cu preotul, când microbuzul nu se îndreaptă spre Est, se roagă ortodox tot lui Dumnezeu.

Un credincios care se roagă într-o biserică ortodoxă din România sau închiriată din diaspora care nu are altarul spre Est nu spovedește preotului că „nu s-a rugat cu fața la răsărit întodeauna ci adesea și în alte direcții”, că l-ar exaspera pe acel preot slujitor la biserica cu pricina.

as dori o lamurire, te rog, daca vrei.
de ce s-ar duce cineva sa se spovedeasca daca nu are de gand sa spuna ce-l roade, daca nu simte regretul ca a gresit? ce rost are? preotul poate decide si asupra a ceea ce simte ca a ramas nespus? daca da, de ce ii este permis asta? pentru a-l ajuta pe credincios sau pentru ca pur si simplu este de datoria lui?

apoi, daca preotul isi da seama ca are in fata un fatarnic, il mai primeste in biserica? n-ar trebuit gonit pana cand se pocaieste cu adevarat?

Am vazut, nu e deloc o dovada ca ar fi fost scris de altcineva. Lucrarea, din cate am inteles, a fost tiparita dupa revolutie, pentru ca nu a avut voie sa scoata o carte inainte. Ca au aparut si alte interpolari pot fi doar niste supozitii bazate pe nimic concret.
Eu stiu doar despre canoane pentru divesre pacate, date de unii sfinti. Acesta e un indreptar care se vrea mai amplu, sa contina cat mai multe feluri de pacate. Pacatele sunt o multime, cu zeci de ramificatii.
Concluzia e ca ne rugam cu fata la rasarit. Daca stii asta si te rogi intentionat in alta parte cum s-ar putea numi? Se vede ca se refera la cei care stiu deja acest lucru, nu la cei care nu stiau. Punctul acesta nu se refera si la cei ce spun rugaciunea inimii sau o rugaciune in gand, de exemplu. Doar daca ne chinuim noi sa gasim tot felul de nereguli marunte. Daca tu acuma, stiind ca in ortodoxie rugaciunea se face cu fata la rasarit, te rogi intentionat in alta directie, ca sa nu faci cum trebuie, e bine sau nu? Deci nu e deloc gresit ce scrie acolo. Singurul punct mai de discutat, din cele remarcate de tine, e cel cu ochii inchisi (fara sa fie clar o greseala).

Din cate stiu eu se foloseste aceasta formulare, probabil pentru smerenia celui ce scrie (sa nu spune eu am scris acesta carte). Daca era un grup de colaboratori erau mentionati. Nu stiu cum te poti gandi ca un redactor oarecare, mirean, ar fi trecut el asa niste pacate acolo, ca sa isi faca de lucru. Daca te gandesti la o fapta trebuie sa ii gasesti si motivatia.

Pana acum nu ai aratat nicio aiureala si nici siguranta ca ar fi fost scris de diferiti oameni. Exista mai multe indreptare, de exemplu am acasa unul al Parintelui Cleopa, cu mai putine puncte.
Odata preotul de la o biserica de aici a tinut o predica despre faptul ca rugaciunea se face cu ochii deschisi. Am citit data trecuta si ce spune Sfantul Serafim de Sarov, asta e o problema de disuctat si cercetat, nu ma pronunt. Din cate imi amintesc preotul, citand un parinte, spunea ca daca se tin ochii inchisi cel ce se roaga primeste ganduri de la ingerii cazuti (daca imi amintesc bine). Poate la biserica se pot tine ochii inchisi, nu stiu.

Scrie pe site-ul Agapis că sunt vreo 10 colaboratori, ei se revendică de la părintele Nicodim Măndiță, dar așa oricine poate spune orice.

De exemplu la pagina 57 în rezumat, „am jucat diferite jocuri: biliard, popice”
E trecută la încălcarea poruncii a VII-a, să nu fii desfrânat.

Ce legătură are cu desfrânarea ?

La pagina 33 din Îndreptarul Agapis: E trecut tot la porunca a 7-a.

E o exagerare să fie încadrate cele două jocuri la desfânare, dacă stau să privesc enumerarea de la exemplul 244 observ că biliard și popice sunt singurele care nu corespund genului proxim de acolo, nu sunt clasificate ca jocuri de noroc nici de lege și nu sunt specifice spațiului cultural românesc și în plus în Rezumatul îndreptarului pe care editorii recunosc că l-au alcătuit ei e exclusiv așa formulat „am jucat diferite jocuri biliard, popice”, singurele reluate cu titlu de exemplu, e clar că e contribuția lor.

Se juca biliard și popice în România în anii 50-70, în cercul de apropiați ai părintelui, în obștea lui duhovnicească sau de către oamenii care l-au frecventat pe el?
Un duhovnic scrie pentru epoca lui și pentru păcatele conștientizate în vremea lui, nu inventează lucruri cu care nici nu se confruntă!

După revoluție au apărut tot felul de baruri unde erau și mese de biliard.

Alt exemplu de la pagina 21, din Îndreptarul Agapis 2000:

Nu se purta moda asta în vremea părintelui în 1950-70, nu se intra așa în mănăstire la Agapia unde a fost el sau la satele unde a fost preot misionar.

După decretul 410 din 1959 care a exilat călugării din mănăstiri lumea ocolea mănăstirile, nici nu erau atâția vizitatori, dacă ar fi fost oameni frivoli ei n-ar fi căutat la mănăstiri sau în parohii să se împărtășească pe simplu considerent că în vremea aia nu le păsa de viața duhovnicească.

Lumea se ferea să atragă atenția că apare la biserică, iar cei care aveau cunoștințe duhovnicești nu mergeau așa.

După 90 spre 2000 când e îndreptarul la nunți în special au apărut acele rochii de mireasă decoltate și femeile se împărtășeau așa, e clar că e apropiată de vremea noastră descrierea modei.

Nu corespunde descrierea asta cu epoca părintelui Măndiță, sunt prea multe mențiuni care țin de modă în îndreptar și un călugăr care a trecut prin detenție și avea preocupări serioase nu ar fi detaliat cu atâta lux de amănunte moda feminină.

Sunt tratate prea lacunar chestiuni importante pentru viața duhovnicească cum ar fi postirea Sâmbăta și metaniile Sâmbăta și Duminica - unde trebuiau făcute anumite precizări teologice ( de când anume nu e păcat) și alte situații gen superstiții sunt descrise cu lux de amănunte care încarcă inutil.

Orice fel de situație neclară dă de lucru preoților care trebuie să lămurească oamenii care vin cu idei din îndreptar, și apare o dezbatere de tipul „părinte e păcat sau nu... ce scrie îndreptarul”?, nu s-ar pune nici preoții de acord cu tot ce scrie acolo.

Pe site-ul Agapis gaseai si explicatii la exact ceea ce vrei sa dezbati aici. Sau in introducerea la indreptarul completat: http://edituraagapis.ro/wp-content/u...imbogatit-.pdf
Sunt acolo exact intrebarile pe care le pui si explicatiile. Daca imi aduc aminte acum cateva zile l-ai citat pe parintele Pruteanu spunand ceva ce era gresit (nu stiu exact aca tu ai scris). Sunt cumva acestea luate tot de la parintele Pruteanu?
Tu poate nu stii, am fost printre cei mai buni in lume la popice in trecut, am avut multi campioni mondiali. Uite un singur exemplu: https://adevarul.ro/locale/pitesti/g...2df/index.html
Iar despre biliard la noi in tara poti citi aici, se juca la inceput mai mult pe bani: https://www.historia.ro/sectiune/gen...i-protagonisti
Inseamna ca tu nu ai avzut cum era imbracamintea cand aparuse si la noi moda mini, dupa occident (din filme, reviste, evident, ca nu ne nascusem atunci).
Oricum, poti gasi toate explicatiile in acea introducere.

1. Nu reiese clar cine a păstrat până în 1990 Îndreptarul și dacă a fost interzis și confiscat sau ars, sau care a fost soarta scrierilor până în zilele noastre.

Nu se înțelege nici dacă Îndreptarul a fost publicat exact așa fără adăugiri și în anii 1930, sau este de fapt desprins dintr-o serie de lucrări publicate în jurul anilor 30 de părintele și încropit în forma contemporană de către alții ?

Ce scrie în prefața îndreptarului îmbogățit că ar fi zis părintele Măndiță în altă lucrare:Curios lucru că în Agapis 2000 nu era trecut niciun canon de metanii sau oprire pe ani, deci dacă erau în vreo scriere originală a părintelui trecute și opririle și canonul de la metanii de ce nu apare și în Agapis 2000 ?
Cine le-a scos ?

Am făcut o mențiune update încă de ieri cu privire la faptul că Agapis vinde o ediție îmbogățită a îndreptarului în, postarea aceasta dar cred că e tipărită de altă editură(versiunea îmbunătățită cu explicații), e clar că a avut nevoie de o aranjare versiunea 2000, că altfel nu-l îmbunătățeau.

Nu cred că în ediția îmbogățită mai apare biliardul și popicele, ca desfrânare, rugăciunea cu ochii închiși ca sectarii.

Lumea încă citește îndreptarul din 2000 de pe net, de aceea fac referire la el, nu știu mulți că are un update.

Nu cunosc exact la ce te referi, la părintele Pruteanu pe site am văzut o discuție despre îndreptare, dar nu am copiat de acolo, acolo două persoane spuneau că s-au smintit după ce au citit Îndreptarul Agapis ediția 2000 probabil, pe cel nou nu l-a citit multă lume, că nu e pe net pdf complet doar 25 de pagini.

Cu toate astea, de unde observația că biliardul și popice echivalează cu păcatul desfrânării ?
Pot să întreb orice preot despre treaba aceasta și-mi va confirma că nu e așa, că e o exagerare și nu e nici raționalist, nici scolastic.

Popicele nu se numeau așa la început, după cum reiese din articol e o disciplină sportivă și atât, la început se juca și el în zone restrânse, în jurul Bucureștiului în familii burgheze sau în familia regală nu la Agapia sau în satele unde a fost părintele preot misionar.

Ulterior nu erau multe săli nici în timpul comunismului, nu avea mulți practicanți, erau alte jocuri cu mai mulți practicanți și mai populare.

Chiar în articol scrie „După război, biliardul a fost asimilat drept emblemă a decadenței occidentale. Ca urmare, a fost aruncat într-un anonimat cvasiabsolut, practicarea sa fiind posibilă în foarte puține locuri pe mese proaste, roase de vreme”.

Și Mitropolia Ungrovlahiei a închiriat în subantepriză o sală cu biliard:

Nu știm dacă biliardul s-a bucurat de mare succes la public, următoarea pomenire a sa făcându-se abia pe 20 aprilie 1823, când Grigorie, Mitropolitul Ungrovlahiei, dă în antepriză unui anume Ștefan Saghiiadinvis, pe timp de trei ani, „prăvălia cea noă ot baia de lângă Dâmbovița, ce se numește bileard
În continuare se spune în act că sus numitul antrepenor „să-și facă alișverișul său într-ânsa, cu bileard sau cum va voi [...] ”.

Dacă era păcat desființa de tot chiar Mitropolia Ungrovlahiei în 1823.

Nu intrau femeile așa să ia împărtășania în parohiile de țară unde rușinea e mare și în Mănăstirile de maici unde a slujit părintele ca preot misionar și ulterior ca duhovnic.

Cine purta așa nici nu avea interes să se împărtășească în anii 50-60, că nu-i păsa de Biserică.

Se pare ca ai o obsesie cu Par. Pruteanu, chiar si atunci când nu are de a face cu subiectul, iti place sa-l aduci in discutie ca sa ce ? Sa iti depasesti frustrarile si complexele atacând o voce autentica a Ortodoxiei contemporane ?!

Deci tu iti imaginezi ca a fost scris pentru unii care s-ar ruga intentionat in alta directie ?! Numai asa, de-a dracului, hai sa ma intorc in alta directie decat spune Biserica ? Ridicol.

Ridicola si îndrumarea din așa zisul îndreptar, ridicol și modul în care îi iei tu apărarea.

P.S. Pentru că te cunosc, știu că reacția ta va fi să te dai lovit, să începi să te smiorcăi și să ameninți cu reclamația la admin, în loc să-ți recunoști greșeala....

Tu ai mari probleme de logica, cultura teologica si duhovniceasca, dar si de un bun simt al varstei.

Nicodim Mandita este un om mare al Bisericii care a scris multe lucrari.

Hai sa ne uitam la tipul de afirmatii pe care il combati si modalitatea in care jignesti pe cineva care pus enorm de mult timp si cu folos pentru multi in scrierea cartilor.

Acum ti se par nevinovate toate lucrurile mentionate de preot.
Insa tu chiar stii in vremurile in care a fost scris indrumarul cat de mult timp se pierdea fara folos cu toate cele mentionate? Ca se pierdeau zile si saptamani la jocuri? Si da, in acel context acel lucru este un pacat mare.
Pe langa pierderea de timp se pierdeau si bani.

Chiar daca in alte contexte sunt jocuri nevinovate, sunt si contexte in care sunt lucruri care dauneaza, cu consecinte, si pot fi trecute in categoria pacate.

La fel, sunt multe alte afirmatii care pot parea exagerate, insa ele ar trebui gandite putin si nu luate in mod absolut.
Foloseste-ti si tu putin filtrul gandirii si nu exagera, nu duce in absolut afirmatii care pot fi interpretate de la un punct incolo.

Hristos ne-a dat exemple de lucruri grave care ne impiedica la mantuire.
Sunt multe indreptare de spovedanie care ne atrag atentia si asupra acelor pacate grele dar si asupra multor greseli care in timp au consecinte asupra omului.

Ti-as recomanda sa citesti cartea parintelui Cleopa, vieti de pustnici romani imbunatatiti si sa citesti si depre Nicodim Mandita. O sa iti cam piara cheful sa mai comentezi despre el.

Si a avut mult folos in popor la timpul lor. O carte nu trebuie sa fie o suma de sentinte, este si un indrumar care iti aduce aminte despre lucruri care nefolosite corect pot avea consecinte grele.

-probleme de logica? exclus!
-cultura teologica si duhovniceasca? partial cultura teologica, 100% cea duhovniceasca, dar iti dau dreptate.
-despre varsta poate discutam cate ceva altadata, gresesti, varsta nu merita respect prin ea insasi, unii varstnici nici macar atat, iar la rumunica, ca un caz particular, as zice ca dimpotriva, cu cat mai varstnic cu atat mai blamabil.


mergand pe firul logicii respectivului absolut orice joc implica posibilitatea pariurilor si obligatoriu "pierderea timpului". dar explicatia este mai simpla, a fost ceva personal, autorul a avut exemple foarte aproape de el, nu se poate avea incredere in judecata lui. este imposibil ca un om normal, preot sau nu, sa includa popicele la pacate, e cert ca ar fi inclus si sahul daca pe aia ii ducea capul. si la sah s-au pierdut si inca se pierd averi...;), pari de aceeasi varsta cu mine, poate stii cat sah pe bani se juca prin parcurile patriei inainte de revolutie. poate stia si popa, dar n-a vrut sa intinda ata prea tare...:))
si pot merge tot asa, rand dupa rand...



hmmm, oare a zis Hristos pe undeva ca omul nu are voie sa se bucure de viata? micile placeri fac bucuria vietii... de unde ideea asta ca omul e facut de Dumnezeu ca sa stea toata viata ca o taratoare, sa se roage si sa fie umil? de unde la scoateti? "lasati mortii sa-si ingroape mortii lor!" este o binecuvantare a vietii, un dispret total adus mortii, omul e facut sa se bucure de viata! luati-i voi tot, ca sunteti destepti! nasol e ca omul, numai el, s-a dezrobit si acum e in stare sa gandeasca si singur, nu trebuie sa faca numai ce le spun preotii.

Istoricul Alfabetizării în România:
1912 – 39,3 %
1930- 57%
1948- 77%

Părintele Nicodim Măndiță s-a călugărit din anul 1920, deci dacă a început să scrie din acea perioadă undeva între 39.3 și 57 la sută din populație l-ar fi putut citi, mulți dintre fiii lui duhovnicești erau analfabeți și din mediul rural, nici nu ajungea mesajul scris la ei.

Alfabetizat însemna în vremea aia și unul care citește cu întreruperi și greoi care azi ar fi încadrat la copil cu dificultăți la citire și analfabet funcțional, erau mulți cu maxim 4-5 clase, se abandona școala pentru munca pământului și creșterea animalelor.

Cam cât o fi putut tipări părintele într-o vreme când nu existau mijloace de difuzare în masă accesibile ca preț și era limitată tehnologic capacitatea de tipărire - că nu se scriau cărți pe laptop ?

Abia în 1948 sunt 77% oameni alfabetizați e posibil să fi măsluit comuniștii cifrele, ei au început școlarizarea centralizată dar populația nu s-a alfabetizat peste noapte, deja din anul 1948 funcționa cenzura și părintele nu-și mai putea tipări scrierile către popor.

Cât privește Urbanizarea României, în anii 30 - 80% din populație trăia la sat, chiar și în 1948 erau doar 3,7 milioane de Români în mediul urban.

Dacă îndreptarul e scris pentru „cei simpli”, bună parte dintre fiii duhovnicești nici nu știau să citească la vremea respectivă.

Cine juca popice și biliard, când 80% din populație trăia la sat și mergea cu animalele la păscut ?

Un duhovnic s-ar fi apucat să critice un sport nepopular pe care-l joacă vreo 1000-2000 de oameni undeva într-un colț de țară îndepărtat de mănăstirea și parohiile misionare de la sat unde a păstorit ?
Dacă era așa se lua de alte sporturi popularizate.

E ca și cum azi un preot călugăr sau un preot de țară ar critica jocul de darts în parohia lui, în fața unora care nici nu știu regulile dartsului, în loc să comenteze despre fotbal care are zeci de mii de legitimați și milioane de spectatori.

Cine lua împărtășania „împodobită după moda seminudului (aproape despuiată)” cum scrie în îndreptar (exemplul 89, pag.21), într-o vreme când 80% din populație trăia la țară cu rușinea satului, sau în zonele unde a slujit părintele parohii de țară și mănăstiri de maici ?

Deci nu că umblau așa pe stradă și era moda prin reviste, ci s-ar fi apropiat să ia împărtășania așa, în Biserică.
Prin 94-2000 de când a început tipărirea îndreptarului, se întâmpla la nunți asta că așa erau unele rochii de mireasă făcute.

Am citit cuvantul introductiv si e mai clar acum. Scrie ca indreptarul a fost scris de Parintele Mandita in 1934, deci reflecta realitatea de atunci. Atunci se jucau si acele jocuri pe bani. Nu aveau cum sa fie adaugate elemente mai tarziu pentru ca, din cate stiu, acele puncte mai controversate nu apar si in alte indreptare, daca cineva ar fi corectat dupa aceea ar fi scos acele puncte, ca sa fie conform cu celelalte indreptare, asa cum s-a intamplat in noul indreptar. Probabil acele puncte au fost scrise chiar de Parintele Mandita, cum a inteles domnia sa. Asa cum spui si tu, exista o discutie daca pot fi trecute la pacate, dar nu inseamna ca sunt gresite, niste erori. Chiar si tu ai inteles gresit, inchinarea la rasarit nu e un punct cardinal ales la intamplare. Singurul punct mai neclar, asa cum am si spus, e cel cu ochii inchisi, desi multi parinti spun asta si parintele avea aceasta credinta.
Din ce am inteles parintele se referea la citirea in alte lucrari, nu in a sa. Dar e posibil sa fi fost si in cartea sa de acum 80 de ani.
Intre timp am gasit si eu ce crede parintele Pruteanu si acea discutie. http://forum.teologie.net/viewtopic.php?t=992 Domnia sa nu are dubii legate de acele puncte, respinge toate indreptarele de spovedanie, in totalitate. Ca de obicei, e singurul care are acea parere dintre ortodocsii de acolo participanti la discutie (mai sunt doua persoane care pun problema doar a punctelor controversate).

Referitor la prima propoziție din exemplu:

Cine anume întrebuința substanțele respective în 1934 într-o populație rurală 80% care avea o dinamică restrânsă, (nu erau drumuri dezvoltate, aeroporturi, călătoriile durau luni de zile, nu erau schimburi culturale dese) ?

Așa scria un român, preot misionar de țară în 1934 pentru contemporanii lui care se presupune că aveau activitățile acelea, atâtea modalități psihotrope existau în acei ani și se și practicau efectiv de săteni, nu așa la nivel teoretic ?

Sau de ce le menționează dacă se adresează oamenilor simpli (cum scrie în prefața îndreptarului îmbunătățit) și ei nu le foloseau ?

Prima descriere e aproape rău de contemporaneitate - anii 90 – 2000 când s-a tipărit Îndreptarul Agapis, atunci a și fost explozia de consumatori, în zona București în special de unde e și editura (și unde era o nevoie misionară să se facă astfel de mențiuni).

Mai departe, un om care împrumută un foc ori chibrit are același păcat cu fumătorul ?

Pravila spune doar despre cel care ascunde bunul furat că are canonul hoțului, în rest extinderea aceasta este o forțare a interpretărilor, nu se poate extinde așa pe teoria vaselor comunicante peste tot.

Așa orice casier vinde într-un supermarket brichetă, pahare are părtășie la păcatul fumatului și al băuturii pentru că s-ar putea ca cineva să-și aprindă o țigară sau să-și toarne băutură.

E o extindere exagerată, Sfântul Nectarie a lucrat la un comerciant de tutun:
Sfântul Nectarie a „servit păcatului fumatului prin pregătirea tutunului...” cum spune exemplul ?

Am gasit si unde e invatatura ca ne inchinam la rasarit. In Dogmatica sa, Sfantul Ioan Damaschin scrie un capitol despre acest lucru, spunand la sfarsit ca aceasta este o predanie lasata de apostoli, care a fost nescrisa: "Asteptandu-l deci pe El, ne inchinam spre rasarit. Aceasta predanie a apostolilor este nescrisa. Si in adevar multe ni s-au predat fara sa fie insemnate in scris."
https://www.crestinortodox.ro/carti-...rit-80110.html

E clar acum ca este o invatatura, nu o alegere aleatorie sau inventata intr-o anumita epoca. Ramane de stabilit daca e pacat sau nu, excluzand rugaciunea inimii sau o alta rugaciune rostita in gand. Mai putem observa ceva, e vorba de inchinare, care presupune si metanie, sau cel putin crucea. Deci nu e vorba si de rugaciunea in gand. De aceea trebuie inteles tot contextul, inainte de a acuza de ceva.

Toate acele substante erau folosite atunci si chiar se stia de dependenta. Paritnele nu a scris indrumarul doar pentru tarani, pentru toti. Ai inteles gresit formularea din ziarul "Lumina", ca se adresa oamenilor simpli, este legat de faptul ca folosea un limbaj simmplu, neacademic, pe intelesul tuturor, nu ca s-ar fi adresat doar taranilor si muncitorilor. De altfel, vedem ca parintele nu a facut prea multa scoala.
Asa cum am aratat in celalalt mesaj, e clar acum ca indrumarul a fost scris de parintele Mandita. Din descriere reiese ca, probabil, e printre primele lucrari de acest gen, deci parintele a scris cat a stiut domnia sa si cum s-a priceput.
Cum sa nu aiba pacat? Dar acolo nu scrie ca are acelasi pacat, de aceeasi gravitate. Tu credeai ca daca iti cere cineva o doza de droguri e o fapta buna daca i-o oferi? Desi tu nu te droghezi si daca nu i-o dai tu o ia din alta parte.

N-am spus treaba asta, nici n-am folosit exemplul ăsta, nu cred eu așa, de altfel chibrit nu e tot același lucru cu țigară sau cu tutunul - e un lucru adiacent, cum e și tirbușonul de deschis vinul, dacă-l împrumuți cuiva nu ești părtaș la faptul că el a băut.

M-am referit strict la situația aia din îndreptar cu faptul că a împrumuta un chibrit te face părtaș la păcatul fumatului, n-am extins discuția la exemplul cu drogurile care e forțat și nu-mi aparține nici măcar ca și cugetare.

Așa oricine poate deveni părtaș la orice fel de păcat, mai ales cei care lucrează în alimentație, cosmetică,artă pot hrăni păcatul altuia de îmbuibare, de lux, mândrie, trebuie făcută o limită până la care se merge cu extinderea și dacă chiar sunt călcări de porunci sau păcate de moarte cum sunt încadrate în Îndreptar.

Că fiecare exemplu din Îndreptar e încadrat ba sub o călcare de poruncă, ba sub un păcat de moarte, deci foarte grav.

Și am dat exemplu clar pe care tu l-ai ocolit, cu faptul că Sfântul Nectarie a lucrat la un negustor de tutun, și nu-i poate fi asimilat că el ar fi părtaș păcatului fumatului prin pregătirea tutunului cum descrie Îndreptarul spre finele exemplului 76 pag 20.

În îndreptarul îmbogățit e doar o citare din Lucrarea Cheia Raiului 1934 care așa se numea - Cheia Raiului, era o carte și nu era clar că există propriu zis o operă numită Îndreptar (cu 464 de subpuncte și rezumat) ca în Îndreptarul 2000, ci că părintele apără scrierea lui care conținea și opriri de la împărtășanie și canoane de metanii, ce nu mai apar în edițiile noi și atunci e clar că s-a făcut o formatare ulterioară a scrierilor, formatare ce aparține editorilor.

Dacă extragi cugetările teologice ale cuiva și încropești un îndreptar nu e ca și cum omul acela a scris un îndreptar în forma aceea și atâta timp cât o operă extrasă din alta a apărut după moartea acelui om, oricine poate avea rezerve.

Și trebuie mult discernământ pentru că altfel situațiile sunt ori prea vagi scoase dintr-un context mai larg sau detalierea nu cadrează cu gravitatea poruncii și a păcatului de moarte sub care e încadrat.

Topicul l-am făcut pentru a discuta situații concrete din îndreptare, în plan secundar am vrut să văd cam până unde s-ar întinde opera părintelui la Îndreptarul 2000 și de unde ar începe notele editorilor în lipsă de paranteze care să precizeze.

Nu vreau să axez discuția numai pe criteriul observațiilor introduse ulterior.

Eu n-am spus despre învățătura cu închinarea la răsărit că ar fi o „alegere aleatorie sau din altă epocă”, ci doar că în Îndreptar la exemplul 57 e formulată prea lacunar și fără să admită excepții din practica vieții bisericești.

Un teolog formulează ținând cont și de diferite excepții care apar și aduce precizări nu aruncă niște formulări absolute, (în schimb dacă exemplul ar fi desprins dintr-un alt întreg) e posibil să fi intervenit editarea să fi scos din context aiurea.

La alte exemple din Îndreptar care conțin obiceiuri, modă și neologisme nespecifice în vorbirea arhaizată a vremii am zis că n-ar corespunde și le-am precizat expres care, nu extindem argumentul acesta peste tot, era doar un alt semn că s-a editat.

Problema la îndreptarul din 2000 e că nu se știe cât a scris original părintele, și unde începe contribuția editorilor, din ce lucrări se citează și din ce context al scrierilor părintelui au extras editorii exemplele respective că poate aveau alt sens acolo, unde și cine a păstrat operele peste timp dacă părintele a fost arestat.
Nu se semnează nici măcar cu virgulă în finele cuvântului introductiv, cel care a scris prefața.

Revenind la exemplul 57 pag.18 din Îndreptarul 2000:
E formulat prea abrupt „Nu m-am rugat întotdeauna cu fața îndreptată catre răsărit” nu admite excepții și circumstanțieri.

Nu precizează în exemplul 57 despre închinare, cruce, metanie, dacă e rugăciune în Biserică sau acasă, rugăciune în gând, rugăciunea inimii, ci spune doar atât - că oricine nu se roagă întodeauna cu fața spre răsărit se aseamănă cu alți eterodocși.

E o greșeală de formulare, niciun alt părinte nu a tâlcuit că rugăciunea spre alte direcții te-ar face străin de credința ortodoxă, dacă forțat de împrejurări călătorie, primejdie, că o Biserică canonică are altarul spre altă zonă , că stai la masă sau la coadă la un ghișeu, sau te rogi așa în gând cu rugăciunea inimii. Formularea 57 pag 18, nu admite nicio excepție.

Cum nici faptul că musulmanii se roagă spre răsărit nu înseamnă că împărtășesc același etos de credință cu ortodocșii.

Și situația acesta e încadrată chiar la călcarea poruncii I o altă forțare care nu cred că aparține părintelui acea încadrare.

Păi asta e problema de redactare a ediției 2000 - faptul că nu contextualizează, ci aruncă așa unele chestii (extrase cine știe din ce opere dacă sunt originale), și rămâne ca cititorii și duhovnicii să-și stoarcă nervii să deslușească „e păcat/nu e păcat”.

Cu un enoriaș ar merge treaba, dar dacă ar fi mii de oameni influențați de un îndreptar lacunar, s-ar pierde mult timp la spovedanie pe lămuriri care trebuiau trecute în Îndreptar.

La vremea când se tipărea Îndreptarul 94-2001, lumea abia se abona la net nu căutau mulți surse patristice.
Și chiar și cu netul, puțini știu că a apărut o ediție nouă a îndreptarului, poate citind aici vor vedea și vor căuta varianta actualizată și nu vor mai citi varianta pe net.

Exemplul nu este deloc elocvent, vinul nu aste acelasi lucru cu tigarile, la fel cum drogurile spui ca nu sunt pe acelasi nivel cu tigarile. Nu stiu cum iti pui astfel de probleme, eu de cand nu eram credincios stiam ca nu e bine sa dai un foc cuiva care fumeaza. Vinul este aliment, fumatul este doar un viciu nociv, la fel ca si drogurile. Evident ca daca il ajuti pe un om care a cazut in patima bauturii sa isi satisfaca viciul e tot un pacat. Orice ajutor la un pacat e tot un pacat, chiar daca nu la acelasi nivel cu a face pacatul. Si in justitie este incriminat acest lucru (nu ma refer la umat, bineinteles).
Asa e si mai grav decat a da un chibrit unui fumator, e echivalentul dealerului de droguri. Fumatul, chiar daca e legal, e un viciu la fel ca drogurile. Cei ce au plantatii de plante din care se fac droguri sunt arestati, ca sa facem o paralela. Probabil mor mai multi oameni din cauza fumatului decat din cauza drogurilor, inclusiv fumatul pasiv omoara anual sute de mii de oameni. Si tu spui ca nu e pacat? Daca ne referim la Sfantul Nectarie, acesta a intrat la 14 ani la acel negustor de tutun. In 1860, din cate stiu, nu se stia de efectul nociv al fumatului, am avut de curand o discutie despre Sfantul Ioan de Kronstadt, care avea obiceiul sa fumeze, tot cam prin acea perioada (dandu-si seama ca e un viciu, singur). Si oricum, la 14 ani nu si-ar fi dat seama ca e ceva rau.
Se pare ca e lucrarea in care apare si acel indreptar, probabil si canoanele pentru pacate, am vazut ca a fost ti[arita de aceeasi editura anul trecut, are multe pagini, 568. Uite ca si scrie ca are si indreptarul de pacate: https://www.librariasophia.ro/carti-...-so-16237.html
Acum e clar ca parintele a scris acel indrumar, tu de fapt il blamai pe parintele crezand ca sunt adaugiri ale unor presupusi coautori.

Am exlicat in mesajul trecut de e e logic ca parintele a scris acel indreptar, fara nicio adaugire facuta de altcineva. Pentru ca acei care ar fi facut asta nu ar fi adaugat ceva ce, probabil, nu exista in alte indreptare, doar ar fi scos. De unde ar fi gasit acele lucruri, au avut o revelatie? In al doilea rand ce interes ar fi avut sa adauge cateva puncte in plus, e fara sens.
Eu sunt sigur ca parintele auzise de rugaciunea inimii, sunt sigur ca interpretarea e cea pe care am dat-o eu. Spui de mai multe mesaje de rugacinea la masa, din cate stiu rugaciunea se face inainte de asezarea la masa si dupa masa, la alte culte rugaciunea se face la masa.

Nu l-am blamat pe părintele am spus că la cum e alcătuit îndreptarul, naște confuzii în unele puncte din cauza formulării pentru că e scos din contextul (unei opere mai ample) iar la alte puncte are semne de editare și neologisme din afara vorbirii epocii.

Sau s-a reeditat pentru a se scoate încadrările acelor exemplificări noi sub 10 porunci și cele 7 păcate de moarte, pentru greșelile de tipar și alte neințelegeri care au apărut datorită alcătuirii unui format deficitar.

Să adauge diferite exemple și exprimări în interiorul celor 464 de puncte, apropiate de vremea noastră din nevoi misionare.

Păi sigur că toate trebuie puse într-un context, dar citarea deficitară sau editarea fără a face anumite precizări pe care părintele le-o fi făcut la un moment dat într-o scriere și ei nu le-au lăsat la ediția de până în 2001 lasă destule dileme în urmă.

Dacă un preot zice ceva chiar și în altă opră dar editorii extrag un fragment și lasă neclar nu e vina părintelui.

În al doilea rând părintele azi n-ar mai scrie un îndrumar ca în anii 30 pentru că ar avea și alt parcurs , altă cunoaștere, ar fi îmbogățit cu multe note explicative sub fiecare exemplu, dar eu cred că a explicat multe numai că nu au fost trecute în îndreptarul din 2000.

Peripetii pe la Manastiri
 

Doamne ajuta!

Pentru cunoasterea intelepciunii si invataturii, pentru intelegerea cuvintelor mintii, pentru capatarea cuvintelor de bun simt, de dreptate de judecata si nepatimire ca sa dea celor neincercati agerime de minte, tanarului cunostinta si chibzuinta, sa asculte si inteleptul si isi va mari stiinta si cel priceput si va capata iscusinta pentru prinderea intelesului unei pilde sau a unui inteles adanc.
Sa lasam cuvintele duhovnicesti si sa vorbim pe intelesul tuturor.
Sa va povestesc una dintre experientele mele din pelerinaj unde am fost la mai multe Manastiri din Bucovina.
Am ajuns la una dintre Manastirile din Bucovina, la Manastirea din Pojorata Ioan Iacob Ivireanul, marti 31 iulie, destul de tarziu seara, in jurul orei 20;30, unde am fost intimpinati de 3 Calugari foarte tineri, care nu cred ca depasau varsta de 25 de ani. Desi eram in intarziere, slujba incepuse de putin timp, am fost intrebati daca am urcat pe jos, daca suntem flamanzi ori daca ne este sete. Un lucru minunat pentru noi bucurestenii pentru ca nu suntem obisnuiti cu o astfel de amabilitate. Am participat la sfanta slujba impreuna cu alti 5 enoriasi. La sfarsitul slujbei am fost invitati sa ramanem peste noapte fiind foarte tarziu si avand cale lunga de mers pana la sosea unde imi lasasem masina. Aceasta a fost una din frumoasele experiente ale mele mele din Bucovina, si toate au fost frumoase. Ferice de cei ce traiesc cu Dumnezeu pentru ca au ramas pe calea lor.
Pe data de 2 August am ajuns la Bucuresti iar pe 5 August am mers la Manastirea Cernica ca sa ma impartasesc.
Iar acum sa va povestesc experienta noastra de la Manastirea Cernica. Am parcat la strada pentru ca nu stiam ca se putea parca in curtea manastirii, sotia mea impreuna cu mama mea au mers inainte catre slujba, iar toti banii pe care ii aveam la noi erau la sotia mea. Asa ca nu am avut 5 lei pentru parcare, m-am inchinat cand am auzit ca cereti atat si am zis ”fereasca Dumnezeu”. La auzul acestor cuvinte, un golan care rupea tichetele pentru parcare cu un altul de la Vie au vrut sa ma bata. Il citez pe unul dintre ei care nu numai ca s-a tinut dupa mine toata aleea de la intrare pana spre biserica atat cat este de lunga si zicea : ”TE BAT, TE BAT! NU AI VOIE SA VORBESTI DE PARCARE! TE BAT, NU AI VOIE...!!!” Tot ceea ce va povestesc poate fi verificat pentru ca aveti un sistem performant de supraveghere
L-am lasat sa vorbeasca in urma mea si am ajuns la biserica unde experienta neplacuta a continuat.
Am ajuns in biserica si am mers sa stau langa strana unde am participat la slujba. Dar am ramas cu un gust neplacut cand l-am vazut pe unul din preoti (cel care dadea bicuvantarea) vorbind in timpul slujbei si razand alaturi de ce din stanga lui care era imbracat intr-o camasa in dungi si blugi si care isi batea joc de Sfanta Cruce.
Multi din cei fara socoteala fac semnul Crucii pe fetele lor, dar in zadar se ostenesc, de vreme ce nu fac Crucea dreapta pe fetele lor, caci numai dracii se bucura de ingamfarea aceea.
Am vazut si strana care nu purta chipul lui Iisus, adica vreau sa spun ca unii dintre ei erau proaspat barbieriti. Nu ma prea pricep eu la cum ar trebui sa se poarte strana, insa mergand ”la serviciu” la biserica, in opinia mea, ma gandesc ca toti ar trebui sa poarte chipul lui Iisus.
Spre sfarsitul slujbei, cand unul din preoti a tinut predica, a adus vorba ca are leac lasat de Iisus, leac ce starpeste orice boala, desi in Manastire, numai eu am vazut doua persoane fara par si cu masca chirurgicala la gura, probabil cu boli foarte grave, care participau la slujba. Ma intreb daca de ei se ingrijeste Manastirea. Tin sa mentionez ca acestea sunt doar pareri de ale mele si poate vorbesc cu pacat.
Dupa ce m-am impartasit si s-a terminat slujba, am iesit sa mananc ceva, dar pe aceeasi alee pe care am fost alergat, nu am gasit decat un magazin al bisericii care avea numai cascaval, oua, branza si alte produse similare, insa nimic de post in Postul Adormirii Maicii Domnului. Asa ca am plecat flamanzi spre casa.
Nu stiu daca aceasta biserica ofera enoriasilor si mancare de post, dar eu nu am gasit un astfel de loc.
Nepriceputul de mine ar avea si cateva sugestii. Daca ati amesteca o parte de faina de haldan cu 3 parti faina de grau, ati coace paine si le-ati da oamenilor cu o ciorba de post langa, chiar si asa ar pleca mai curati atat trupeste cat si sufleteste. Ar reveni cu drag si v-ar umple cosurile cu bani inmultit fata de acum. Sa nu mai vorbesc despre vinul cel bun, dar despre asta discutam alta data.
Frica Domnului este inceputul stiintei, dar nebunii nesocotesc intelepciunea si invatatura...!
Un lucru bun am vazut la voi. Macar ca nu ati miruit cu marar si patrunjel, la sfarsitul slujbei. Mai bine ca nu ati miruit deloc. Untdelemnul cel Sfant lasat de Iisus se da bolnavilor ca medicament.
”Ai dar Harul Tau prin apostolii Tai, lesne Iertatorule si Iubitorule de oameni, ca sa tamaduiasca cu Untdelemnul Tau cel Sfant, ranile si bolile tuturor.”
haldan - definitie. https://dexonline.ro/definitie/haldan

Beneficiile semințelor de cânepă pentru sănătate: https://prodieta.ro/seminte-de-canep...a-decorticate/

Semintele de canepa: 10 beneficii pentru care trebuie sa le incluzi in alimentatia ta: https://www.ele.ro/dieta/alimentatie...tatia-ta-45082

Sper din tot sufletul meu ca tot ceea ce am scris SA RAMANA SCRIS, (Media)
Iar pacatul sa ramana al meu.
Pentru ca niciunul nu suntem fara de pacat inaintea DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU si cu totii ne putem indrepta atunci cand ne dorim aceasta.
Sunt convins ca in prostia si nebunia mea, fara sa cuget prea mult, am recurs la sentimente omenesti si lumesti, fara sa stiu prea multe despre religia noastra.
Si il mai rog pe DUMNEZEU ca pacatul sa ramana al meu. Si am sa ma rog pentru noi toti, asa cum o fac de fiecare data.

Tu poţi, Doamne, într-o clipă
Din om ca să faci nimic,
Dar îl laşi să se întoarcă
Şi-i dai harul câte un pic.

Poţi, Doamne, s-aduci pace,
Împacare între noi.
Poţi să învii pe cel ce zace,
Ne poţi scoate din nevoi!

Tu poţi bogăţii şi ranguri
Să dai omului, de vrei,
Dar mai poţi ca, într-o clipă
De la dânsul să le iei.

Şi la fel ca Iov, sărmanul,
Pe o groapă cu gunoi
Să îl laude pe Domnul
Şi când sunt bolnavi şi goi.

Tu ne-ai scos din iadul roşu,
Dumnezeule preasfănt.
Adă, Doamne, bunăstare
Şi împăcare pe pământ!

C-au facut din astă ţară
Un pământ al nimănui
Şi s-au pus pe dânşii iară
Mai sus decât voia Lui!
IN NUMELE TATALUI, AL FIULUI, AL SFANTULUI DUH. TREIMEI CEI DE O FIINTA SI NEDESPARTITE. AMIN!

Pe la manastiri
 

Doamne ajuta!

Am leșinat de rîs la faza cu "strana nu avea chipul lui Iisus". Evident, nu. Strana consta in doua rinduri de scaune. Și barba nu aduce spiritualitate. Asceții din Monte Cassino, bărbieriți și tunși castron, erau mai puțin asceți pentru asta?!

Sunt sigur ca nu esti ortodox, pentru ca te separi de noi "ce am vazut la voi", dar ca lupul te imbraci in piele de oaie si minti de stingi apele incercand sa rapesti vreo oaie.

Esti imbracat cu haina fatarniciei si cucerniciei insa sub ea se ascunde judecata, osandirea, vederea paielor din ochii altora si nu a barnelor din ochii proprii.

E o vorba, in Biserica sa-ti vezi varfurile pantofilor, pentru ca altfel iti arata diavolul toate smintelile posibile si tu ca un naiv si credul satanei chiar te apuci si le crezi si apoi le scrii pe forum. Chiar au vreo relevanta reala toate gunoaiele pe care le-ai cules pe drum...?

Se pare ca nu ti-a folosit pelerinajul pentru ca ai iesit smintit si tulburat si nicidecum folosit.

Se pare ca vezi intotdeauna partea goala a paharului si nu partea plina.

La fiecare rand ai scris un neajuns si o nemultumire; tot postul tau este o lista lunga lunga de nemultumiri, osandiri si in plus si ironie si bataie de joc... Si aproape deloc lucruri pozitive.

Esti tare, crestinul care isi bate joc de alti crestini, evlavios la maxim, dar cu ironia si osandirea in buzunar.
Ce pot sa zic, felicitari crestine?
Mai acopera si tu greselile altora, pentru ca asa a facut si Hristos cu multi pentru indreptarea lor.

Din afara se pare ca ai o problema de optica asupra vietii si ITI ALEGI SINGUR sa vezi doar gunoaiele vietii si nu lucrurile bune si pozitive.

Esti ceea ce scoti din tine. In momentul asta scoti numai lucruri negative... si deloc lucruri pozitive.

Incearca sa ajungi sa scoti numai lucruri pozitive si atunci vei fi psihic si crestineste intr-o stare buna si pozitiva.

In momentul asta esti total inafara unui echilibru.

Asa ajungem noi crestinii, dupa multe nevointe ajungem la un nivel maxim de exagerare in care vedem toate greselile altora dar niciuna personala.

Ar fi fost mai frumos un post in care ne povesteai toate experientele tale pozitive si nu cele (10+) negative, care sunt poate maruntisuri peste care la fata locului o minte odihnita si sanatoasa trecea foarte usor.

Daca ti-au ramas in minte cele 20 de greseli si neajunsuri ale fratilor tai inseamna ca mintea ta alege toate prostiile de pe drum si le pune la cutie. Ti-ai murdarit mintea cu toate mizeriile pe care le-ai cules. Si se pare ca e un tipar la tine de logica, mergi "evlavios" si culegi toti ********* pe care ii gasesti. De ******* e plina lumea, acum nu trebuie sa bagi piciorul in fiecare si sa-i admiri pe toti si apoi sa te intorci acasa cu monstre pentru a le arata si altora. Mai murdar, dar relevant. Vii mandru acasa si le arati si fratilor tai: uitati ce mandreturi am cules de pe drum pe pantofi: pe toti i-am cules si niciunul nu am ratat.. Si pe cine intereseaza abordarea asta si duhoarea in special? Cu totii or sa-ti zica du-te si te curateste si sa nu mai faci.

SFAT: Curata-ti mintea! Si masoara-ti nivelul de curatenie si nejudecare si recunostinta prin cantitatea de nemultumiri exprimate, de osandiri si prin ce scoti pe gura... Esti exact ceea ce scoti din tine. ******** scoti din tine, esti plin de ********.

P.S. A se completa ***** la alegere, sunt mai multe stelute, aveti destule optiuni. Nemultumiri de exemplu daca va ganditi la altceva.