Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 11.11.2012 00:12:12

Să deschizi ușile fără FRICĂ …


Într-o țară aflată în război, era un rege care înspăimânta pe prizonierii săi, nu-i omora…
Îi ducea într-o sală în care era un grup de arcași de o parte și o ușă imensă din fier de cealaltă parte, deasupra căreia se vedeau sculptate figuri acoperite de sânge…
În această sală, îi punea să formeze un cerc și le spunea: puteți alege între a muri săgetați de arcașii mei sau a trece prin această ușă…
În spatele acestei uși EU VĂ VOI AȘTEPTA…Toți alegeau să fie omorâți de arcași…
După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, se adresă regelui:
- Sire, pot să vă întreb ceva?
- Spune, soldatule.
- Sire, ce se află în spatele ușii?
Regele îi răspunse:
-Mergi și vezi tu însuți!!!
Soldatul deschise înspăimântat ușa și, pe măsură ce o făcea, intrau raze de soare și lumina invadă sala… Și, în cele din urmă, surprins, descoperi…că ușa se deschidea în fața unui drum care conducea spre LIBERTATE !!!
Soldatul, vrăjit, își privi regele, care îi spuse:
- Eu le dădeam ocazia să ALEAGĂ dar, din teamă, preferau să moară decât să riște să deschidă această ușă!!!
Câte uși nu deschidem de teama de a nu risca?
De câte ori nu ne pierdem libertatea și murim înlăuntrul nostru, doar pentru că ne este teamă să deschidem ușa visurilor noastre?

cristiboss56 11.11.2012 00:17:56

Povestea toamnei


Într-un ținut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Fiecare era de o frumusețe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăție, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-și înceapă călătoria spre ținuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe și bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde și luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate și înmiresmate de la Florarul împărăției, ploi mănoase și bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Șef și multe, multe altele.
Dar Toamna nu prea era mulțumită, și-ar fi dorit și altceva – ceva care să o facă și mai frumoasă și iubită de oameni.
- Dar ești minunată, îi spuse tatăl, ce ți-ai putea dori mai mult?
- Aș vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să strălucească doar pentru mine.
- Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci și al surorilor tale. Lumina sa neprețuită vă însoțește pe fiecare în călătoria voastră.
- Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu Soarele.
- Ce gând mai e și acesta? întrebă mirat Bătrânul Anotimpurilor. Ți-am explicat, frumusețea ta e dată de veșmintele deosebite pe care le porți și toate darurile cu care ești împodobită.
- Dacă nu vrei să-mi faci pe plac și să poruncești Soarelui ce ți-am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Și nu-mi pasă ce vor crede oamenii.
Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa și nu mai putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră și foarte aprigă în dorințele ei. După un timp, o chemă la sine și îi spuse:
- Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru – să aduni în coșul tău toate razele de soare. Și când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.
Și de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea minunată. Dar, Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile și frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel.
Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri iar frumusețea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede Soare.

cristiboss56 11.11.2012 00:23:47

Acceptă-mă așa cum sunt


Această poveste este a unui soldat, care, în sfârșit, se întorcea acasă, după ce luptase în Vietnam. El își sună părinții din San Francisco:
- Mamă, tată, mă întorc acasă, dar înainte vreau să vă cer o favoare. Am un prieten pe care mi-ar face plăcere să-l aduc cu mine.
- Sigur, au răspuns părinții. Ne-ar încânta să-l cunoaștem.
- Dar, există ceva ce ar trebui să știți dinainte. El a fost rănit îngrozitor în luptă. A călcat pe o mină și a pierdut un braț și un picior. Și în afară de asta, nu are nici unde să locuiască.
- Ce suferință!!! Regretăm mult să auzim asta.
- Poate putem să-l ajutăm să găsească un adăpost unde să locuiască, spuse și mama.
- Nu mamă, eu vreau ca el să poată locui la noi acasă!
- Dar fiule, nu știi ce ne ceri, nu ai idee de gravitatea problemei!
Mama, de acord cu tatăl, spuse și ea:
- Cineva cu atâta dificultate ar fi o sarcină grea pentru noi. Avem propria noastră viață și nu vrem un lucru ca acesta să intervină în modul nostru de a trăi. Cred că te poți întoarce acasă și uită acest subiect. El își va găsi un mod de a locui, propice pentru el!
Fiul închise telefonul și niciodată părinții nu au mai auzit de el.
Câteva zile mai târziu, ei au primit un anunț de la poliție, informându-i că fiul lor murise căzând de pe o clădire. Poliția consideră accidentul o sinucidere.
Părinții îngroziți, au zburat în orașul unde se afla fiul lor și au fost duși la morgă pentru identificarea cadavrului.
Ei l-au recunoscut și spre goaza și teroarea lor, au descoperit ceva ce nu știau:
„FIUL LOR AVEA NUMAI UN BRAȚ ȘI UN PICIOR”
Părinții din această poveste sunt ca noi, găsim că e mai ușor să iubim pe aceia care sunt perfecți, frumoși, sănătoși, simpatici, dar nu ne plac persoanele care ne incomodează și ne fac să ne simțim rău.
Noaptea asta, înainte de a adormi, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea puterea de care avem nevoie pentru a accepta, fără restricții, persoanele așa cum sunt ele, chiar dacă sunt diferite de noi.
„PENTRU LUME POȚI FI O PERSOANĂ, DAR PENTRU O PERSOANĂ TU POȚI FI LUMEA.”

glykys 11.11.2012 20:09:41

Ca tot suntem in duminica Samarineanului milostiv...
 
A fost odata un împarat tânar si foarte bun la inima. Acesta de multe ori obisnuia sa se plimbe prin tara sa însotit doar de o singura sluga. De câte ori întâlnea vreun om sarman, împaratul îi dadea milostenie si-l ajuta cu ce putea.
Odata, mergând pe cale, împaratul a vazut într-un loc pustiu un calugar mort. Trimitându-si sluga înainte, împaratul si-a scos haina si a acoperit mortul. Apoi si-a continuat drumul, caci avea mult de mers în ziua aceea.
Însa tot calatorind el asa, s-a întâmplat ca a cazut de pe cal si s-a ranit foarte tare la picior. Ajuns acasa, împaratul a chemat cei mai buni doctori la palat, dar în zadar. Piciorul s-a umflat si doctorii au zis ca, daca nu-l vor taia, acesta va putrezi si împaratul va muri. Asa ca au hotarât ca a doua zi de dimineata sa-i taie piciorul, pentru a-i salva viata.
În noaptea aceea împaratul n-a putut dormi. El a rugat o sluga sa-i aprinda candela si a ramas singur, privind la icoane si gândindu-se la soarta lui cea grea. Chiar atunci s-a deschis fereastra si în camera a intrat un calugar luminos. „De ce esti asa mâhnit împarate?” – l-a întrebat calugarul. „Cum sa nu fiu mâhnit, daca mâine trebuie sa-mi taie piciorul?” – i-a raspuns el?
Atunci calugarul s-a atins de piciorul împaratului si acela îndata s-a facut sanatos. „Ridica-te si mergi!” – i-a zis calugarul. „Nu pot ca este rupt” – a raspuns împaratul. Dar luându-l calugarul de mâna, împaratul s-a ridicat si a putut merge ca si mai înainte. „Spune-mi cine esti?” – a întrebat împaratul nedumerit. „Cum, nu ma recunosti? Oare nu este aceasta haina ta, cu care m-ai acoperit ieri? Dumnezeu a vazut necazul tau si m-a trimis sa te vindec, deoarece si tu mi-ai facut bine”.
A doua zi împaratul era sanatos, spre mirarea doctorilor. El a povestit tuturor ce s-a întâmplat si toti au laudat pe Dumnezeu, Care îi ajuta pe cei buni la inima. (parintele Savatie Bastovoi)
http://tineriortodocsi.webs.com/Micu...-milostiv.html

cristiboss56 13.11.2012 22:24:18

Povestea lumanarii
 
Cine vrea să împrăștie lumină trebuie să reziste arderii.

M-ati aprins si vă uitați gânditori la lumina mea. Simțiți bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.

De fapt eu am doar două posibilități:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă și atunci nu mă micșorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină și căldură și prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece și fără rost.

Și voi, oamenii, sunteți la fel. Când trăiți numai pentru voi, sunteți lumânarea neaprinsă, care nu și-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiți lumină și căldură, atunci aveți un sens. Pentru asta trebuie să dați ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea și dorurile pe care le purtați în inimă. Să nu vă temeți că deveniți mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.

Gândiți-vă, cu pace în suflet, că sunteți ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puțin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina și căldura sunt mai puternice. Și la voi oamenii e tot așa, “împreună luminați mai mult”.

glykys 17.11.2012 21:43:53

Cred ca o istorie cu talc este si viata Sf. Cuvios Zaharia, praznuit astazi, 17 noiembrie:

"Un om oarecare, vestit in lucrurile lumesti, cu numele Ioan, lepadand toate indulcirile vietii, ducea o viata smerita si monahiceasca si, indeletnicindu-se cu fapte dumnezeiesti, se sarguia sa placa numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea in rugaciuni si cereri, nazuind si sporind catre fapte din cele mai inaintate si mai mari, pe langa toate celelalte sporiri ale lui, avea si lucrul acesta nelipsit, ca se ducea ca sa privegheze toata noaptea la biesericile Domnului. De aceea, intr-o noapte s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofii, ce se afla in Constantinopol si, afland usile incuiate, fiind ostenit, a sezut acolo pe un scaun ce era aproape si, sezand, isi citea slujba cu glas soptit.
Si, iata, s-a facut o stralucire de lumina ce venea de undeva de afara si, privind mai cu luare-aminte, a vazut un barbat cucernic, care mergea in urma luminii aceleia. Deci, bucurandu-se pentru aceea vedere, lua aminte, mai bine voind sa vada ce are sa faca omul acela. Si, cand a ajuns omul la portile bisericii Sfintei Sofii, care erau inchise, si-a plecat genunchii inaintea portilor si indelung a facut o rugaciune, apoi a ridicat in sus mainile si, facand semnul Sfintei Cruci pe porti, iata, o minune: indata ele s-au deschis de la sine, si, impreuna cu lumina, a intrat inlauntru si omul acela minunat. Si, dupa ce a intrat in tinda, si-a plecat iarasi genunchii pe podea, la locul unde era zugravita deasupra Iocoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si, sculandu-se, a deschis si acolo portile si, ajungand la portile cele frumoase de argint din pridvorul bisericii, a facut si acolo destula rugaciune. Apoi, cu semnul crucii, le-a deschis si pe acelea si asa a intrat in biserica, cu totul fiind luminat.
Deci, mergand in mijlocul bisericii, si-a ridicat mainile, cerand indurare de la Dumnezeu, iar dupa ce si-a ispravit rugaciunea, s-a intors si a trecut prin tinda Bisericii, iar portile s-au incuiat singure, prin dumnezeiasca lucrare, indata ce el a iesit afara...."

Continuarea o gasiti aici, in partea de jos a paginii: http://www.crestinortodox.ro/calenda...ria-35650.html

cristiboss56 20.11.2012 22:05:22

Despre taina adevarului
 
Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiș, nu departe de o fântână. Un alt drumeț s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare și fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.
La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părțile și pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă și a plecat mai departe.
Puțin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit și apoi s-a tras la umbră, lângă fântână și a adormit, căci era foarte ostenit.
După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga și dându-și seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea și i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu știa nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.
Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:
–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău și nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii și apoi să devină ucigaș? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga și crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
–Îți mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoț, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaș, care își ascunsese așa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni și care astfel și-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens și justețe în tot ceeace se întîmplă, chiar și atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înțelegi.
Credința în adevărul și dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru…

glykys 20.11.2012 22:48:29

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 483142)
Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiș, nu departe de o fântână. Un alt drumeț s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare și fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.
La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părțile și pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă și a plecat mai departe.
Puțin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit și apoi s-a tras la umbră, lângă fântână și a adormit, căci era foarte ostenit.
După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga și dându-și seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea și i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu știa nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.
Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:
–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău și nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii și apoi să devină ucigaș? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga și crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
–Îți mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoț, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaș, care își ascunsese așa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni și care astfel și-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens și justețe în tot ceeace se întîmplă, chiar și atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înțelegi.
Credința în adevărul și dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru…

Ba eu stiu pilda altfel, Cristi.
In primul rand ca e relatata foarte frumos de parintele Cleopa, cu harul sau de povestitor. Moise nu e Moise, e un calugar imbunatatit care voia sa afle judecatile Domnului si era cam cartitor, dar nu conteaza asta...
Sirul de intamplari e cam acelasi, vine ingerul apoi si ii spune: vezi ce lucruri frumoase si drepte a facut Dumnezeu, in timp ce astuia i se pare ca s-au intamplat numai nedreptati, dar morala e alta:
Omul care pierduse punga era un boier hapsan, al doilea era vecinul lui, care, din cauza saraciei, fusese nevoit sa ii vanda livada boierului, care profitase de el si ii daduse mai putin decat facea. Omul s-a rugat lui Dumnezeu sa ii faca dreptate, iar in punga aceea pe care boierul o pierduse erau exact banii care ii trebuiau. Deci Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si i-a facut dreptate.
Al treilea era un mosneag, care, se spune la parintele Cleopa, era el bun, dar avea un pacat care nu l-ar fi lasat sa ajunga in rai: in tinerete, trecuse peste un pod si auzise niste strigate de ajutor. Cum nici nu i-a pasat, omul respectiv a murit din cauza lui. Si-a ispasit insa pacatul, prin faptul ca a fost si el ucis de unul caruia nu i-a pasat de strigatele sale de ajutor, pentru ceva ce nu facuse. Deci a ispasit in lumea aceasta si ajunge in rai.
Iar primul om, posesorul pungii, spune parintele Cleopa, dupa ce l-a ucis pe mosneag, a inceput sa il caute. Cand si-a dat seama ca nu sunt banii la el si ca a omorat om nevinovat, a inceput sa se caiasca. Si ii spune ingerul calugarului: in drum spre casa, va intalni un om amarat caruia ii va da calul, iar mai apoi isi va vinde toate ale sale si se va calugari. Si va sta in manastire 40 ani si asa il va ierta Dumnezeu pentru crima si pentru toate pacatele lui. Deci se va mantui si el...

E asa frumoasa pilda aceasta, minunat modul prin care Dumnezeu lucreaza prin noi si pentru noi!

cristiboss56 21.11.2012 22:01:16

Istoria celor două pietricele albastre
 
Cele două pietricele se lăudau de dimineața până seara: Noi suntem copiii cerului! Păstrați distanța! Noi avem sângele albastru! Desigur, își spuneau, vom fi pe coroana reginei Olandei sau în inelul prințului de Galia. Ne așteaptă o viață frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri.
Într-o bună dimineață, un om s-a aplecat și a cules cele două pietricele albastre. Ura! – au strigat ele. Am plecat! Ce timpuri bune ne așteaptă! Dar au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate. Mai târziu, o mână le-a luat și le-a așezat cu necuviință pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafață de ciment foarte lipicioasă. Hei, fii mai delicat, strigau cele două pietricele albastre, suntem pietre prețioase. Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.
Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă. Au zărit un firicel de apă ce se prelingea pe acolo și l-au rugat: Strecoară-te sub noi, te rugăm, și desprinde-ne de pe acest zid nenorocit! Apa, ușor-ușor, a reușit să fărâme câte puțin cimentul. După câteva luni cele două pietricele au putut să se miște. Într-o noapte cele două pietricele au căzut pe pământ. Suntem libere – au strigat în culmea fericirii.
Însă, jos fiind, au putut vedea zidul pe care era un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate și aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva îi lipsea… Fața, chipul blând și dulce al Maicii Domnului, părea oarbă, căci îi lipseau ochii.
Oh, nu, au exclamat amândouă, dându-și seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Își imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit și cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită, dându-și seama ce nechibzuite au fost.
La fel, fiecare dintre noi are un loc al său în lume bine stabilit de Dumnezeu: unul poate fi ales pentru a fi un meșter bun, altul pentru a fi preot, iar o fată pentru a fi mamă a multor copii. Să nu uităm că fiecare dintre noi este așezat de Dumnezeu acolo unde îi este locul și că tocmai în acel loc, rânduit de Dumnezeu, este cel mai frumos și mai potrivit să fie.

cristiboss56 24.11.2012 21:33:18

CREDINȚA



Cine-i mai fericit?

Un necredincios, care îndelungă vreme a fost un asupritor al creștinilor, trimise pe fiul său la unul din preoți, cu rugămintea să-l învețe religia creștină, ca apoi să-l boteze.

Preotul, mirat, s-a dus la părintele copilului și l-a întrebat:

-„Cum, e adevărat că vrei să învăț pe copilul tău religia lui Hristos?”

-„Da”, răspunse necredinciosul.

-„Glumești?” îl mai cercă preotul.

Dar el zise cu glas înmuiat de tristeță:

-„Nu glumesc, ci doresc ca fiul meu să fie mai fericit ca mine”.



„E bine așa”…

Un bogat plin de credință avea o nevastă necredincioasă.

Orice i s-ar fi întâmplat, bogatul zicea: „E bine așa”. Într-o zi, amândoi treceau printr-o pădure, având la ei o mare sumă de bani, pe care o duceau drept danie la mănăstire.

Pe drum, o creangă răzleață de la un copac, prinse lanțul de mărgele scumpe de la gâtul femeii, risipindu-le. Opriră trăsura. Bărbatul zise: „E bine așa”, dar femeia, cu răbdarea pierdută, se văicărea, căutându-și mărgelele prin praful drumului.

Pe când stăteau acolo, veni în goană spre ei, pădurarul care păzea pădurea aceea și le zise:

-„Întoarceți repede trăsura îndărăt, că chiar acum am primit veste că la capătul pădurii vă așteaptă niște tâlhari să vă prade. Dacă nu ați fi întârziat, ați fi fost în mâinile lor.”

Întoarseră trăsura și porniră în grabă. Bărbatul zise femeii:

-„Ai văzut că a fost bine așa?”

Femeia nu mai zise nimic, ci mulțumi lui Dumnezeu care îi ferise de tâlhari.



Bețivul si nevasta lui

O femeie credincioasă avea un bărbat bețiv.

Mai în fiecare seară, el venea beat acasă și asuprea pe nevastă-sa și pe copii.

Femeia, în loc să-l urască pentru faptele lui, dimpotrivă: se ruga necontenit lui Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea bună.

Bărbatul, cu cât vedea pe femeia lui supusă și bună, cu atât se înfuria mai tare și o bătea fără milă.

Într-o zi, el, ieșindu-și din fire, răcni la ea:

-„De ce taci? De ce nu mă lovești și tu pe mine? De unde ai tu puterea asta?”

Iar femeia îi răspunse:

-„Puterea asta o am de la Domnul Iisus!”

Atunci omul, înfrânt și rușinat, îi zise:

-„Tot tu ești mai tare ca mine!”

Și din ziua aceea, bărbatul s-a întors la calea cea bună, pe urma bunătății și rugăciunilor nevestei sale.



O iconiță mică și mai mulți ruși

În vremea marelui război, un soldat austriac a căzut prizonier la ruși.

Soldatul acesta credea cu putere în Maica Domnului și, când a plecat la război, și-a atârnat de gât, sub haină, o iconiță a Maicii Domnului, dăruită de mama lui.

Rușii se purtau foarte aspru cu prizonierii austrieci. Prinzând pe acest soldat, îi sfâșiară hainele de pe el și se pregăteau să-l bată. El ceru ajutor Maicii Domnului. Despuindu-l, rușii dădură cu ochii de iconița del a gâtul prizonierului.

De îndată, se opriră: iconița strălucea cu putere. Atunci, fără să vrea, începură asupritorii să se închine la iconiță. Mai veniră și alți ruși și, cum veneau, se închinau și ei. Pe urmă, luară pe prizonier și-l îngrijiră, purtându-se bine cu el.

Și așa, cu ajutorul Maicii Domnului, soldatul acela a scăpat teafăr din război, iar când a ajuns acasă, a povestit tuturor minunea aceasta.



Ce-mi este mie lumea aceasta?

Valent, împăratul eretic, trimise într-o zi la Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii, pe dregătorul Modest, să-l îngrozească cu grele amenințări, de nu va da biserica dreptcredincioasă în mâinile ereticilor arieni. Atunci Sfântul Vasile a zis lui Modest:

-„Vrei averile mele? Ia-le: pe mine nu mă vor sărăci, pe tine nu te vor îmbogăți. Zdrențele de pe mine și ceasloavele mele chibzuiesc că nu-ți fac nevoie. De izgonire nu mă tem: tot pământul e al lui Dumnezeu. De caznele la care vei fi vrând să mă pui, nici o grijă nu port, ci mai vârtos ți-oi mulțumi, căci mai degrabă mă vei trimite astfel la Dumnezeu.”

Modest a mers la împărat și i-a spus acestea. Împăratul văzând o asemenea mare virtute, a poruncit să-l lase în pace.



„Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”

Un călător mergea odată printr-un ținut cald, ai cărui locuitori nu văzuseră niciodată un râu înghețat. Călătorul le spunea cum îngheață apele iarna și cum poți merge cu piciorul sau cu căruța pe gheață ca și pe drum. Deși nu văzuseră niciodată asemenea lucru, oamenii aceia crezură pe călător, cunoscându-l ca pe un om înțelept și cinstit.

Așa e și cu aceea ce ne spune Dumnezeu.

Dacă putem crede pe un semen al nostru despre lucruri pe care nu le-am văzut - cu atât mai mult cuvânt trebuie să credem pe Dumnezeu, care nu minte niciodată.



Pomul cu roade

Un om credincios fiind asuprit de necredincioși, merse într-o zi la duhovnicul său și i se plânse, zicându-i:

-„Ce au cu mine, părinte, de nu mă lasă în pace?”

Părintele, un om bătrân și plin de înțelepciune, îl luă și îl duse în grădină. Acolo se aflau și pomi roditori și alții neroditori.

-„lată fiul meu, ai aici pilda vieții. Crezi tu oare că aruncă cineva cu pietre în pomii aceștia cari au numai frunze? Nu, fiule - oamenii aruncă cu pietre numai în pomii cu roade. Fii vesel că te asupresc oamenii - căci asemeni pomului cu roade ești.”

De-atunci, omul acela nu s-a mai văitat de asupririle semenilor.



Corbul alb

Într-o zi, în mijlocul corbilor, s-a aflat unul alb.

Când l-au văzut, corbii cei negri au început asupra lui un croncănit nemaiauzit:

-„Ce cauți în mijlocul nostru? Cine ești tu? Ai venit să ne rușinezi?'”

Corbul cel alb nu înțelegea de ce se pornise prigoana aceasta împotriva lui.

Pe urmă, a înțeles el că toate acestea erau din pricină că nu semăna cu ei.

Așa se întâmplă și cu omul credincios care-și duce viața între necredincioși.

Corbul cel alb este o necontenită dojană pentru cei negri.



Publicat de :

tatiana codrut


Ora este GMT +3. Ora este acum 12:20:25.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.