Păi tu nu faci parte din Biserica lui Hristos. Eventual faci parte din Adunarea Papistaşă. Mergi şi vezi-ţi în continuare de conspiraţiile masonice şi de instigarea la crimă împotriva masonilor şi a vrăjitoarelor. Asta este tot ce pot face mai bun papistaşii. După cum ai văzut, schismaticule şi ereticule, în nici un caz nu confund pe unii creştini apuseni, chiar dacă sunt în schismă şi în erezie, cu papistaşii. Sunt două specii diferite. Tu nu eşti un creştin. Nu te recunosc ca fiind un om botezat, şi te consider ca pe un nebotezat şi păgân. Prin urmare chiar nu ai ce nomadism eclesiologic să faci de vreme ce tu habar nu ai ce este Biserica şi botezul creştin şi nu faci parte dintre cei botezaţi. După cum se poate vedea şi până acum nu eşti decât un simplu instigator, un hominid plin de venin cu minţile rătăcite prin bălării. Sfatul meu este să începi să te pocăieşti pentru că te aşteaptă o soartă foarte tristă. Eşti de o întunecime şi de o neputinţă spirituală cum nici nu îţi imaginezi; semne clare pentru cei care nu au primit botezul cu care botează Iisus Hristos.

Acel mesaj era printre altele si unul rautacios la adresa mea pentru ca scrisesem ceva despre cultul sau. Si cum l-ai laudat insemna de fapt un fel de "bine i-ai zis-o", deci impartasesti aceeasi parere cu penticostalul si il incurajezi.
Nu are importanta ca nu iti place neoprotestantismul, te atrag ideile ecumeniste si cei ce le impartasesc. Si bineinteles, respingi pe cei ce nu au aceste idei. E treaba ta, atata timp cat nu deranjezi pe cei ce nu le au.

Atitudine clară de papolatru. Spre deosebire de creştini care Îl mărturisesc pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos Mântuitorul, fanaticii papolatri îl mărturisesc pe papa. El este dumnezeul lor pe care îl mărturisesc după cum clar se vede din chiar cuvintele nebotezatului.

Atitudine clară de hominidă formalistă care nu are nici o pătrundere spirituală a creştinismului, condiţie specifică celor în care Cuvântul lui Dumnezeu nu pătrunde. Tipic nebotezaţilor.

Din fericire Ortodoxia este în comuniune cu Sfântul Părinte, pentru că pentru creştinii ortodocşi Sfântul Părinte este Iisus Hristos. Ştiu că pentru un nebotezat falsa comuniune cu oamenii este mai importantă decât comuniunea cu Dumnezeu. Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica Ortodoxă este Trupul Lui.

Este bine că ai început să conştientizezi că acest forum este destinat comunităţii creştinilor ortodocşi. E bine şi mai târziu decât niciodată. Însă în ce priveşte "beginningul", te sfătuiesc să cobori cu picioarele pe pământ şi să mergi să te pocăieşti în sac şi cenuşă. Poate Dumnezeu se va milostivi de sufletul tău nemântuit şi va binevoi să te primească la botez.

Si sa-i lasam pe penticostali o vreme pentru ca e timpul Reinnoirii Carismatice, Aleluia!
Sa vedem parerea catolicilor din Miscarea de Reinnoire Carismatica:

DARUL LIMBILOR
Mulţi mi-au mărturisit că doresc acest dar de mult timp. Alţii nu vor deloc acest dar. Când Duhul Sfânt coboară asupra cuiva aşa cum a coborât asupra apostolilor, bucuria invadează inima, apostolii au fost consideraţi beţi.
Trăsătura sa distinctivă este lauda.
După primirea Duhului Sfânt apostolii făceau cunoscute minunile lui Dumnezeu. Indică bucuria inspirată de victoria lui Dumnezeu prin stabilirea Noii Alianţe. Bucuria de a fi născut din învierea lui Dumnezeu. Bucuria de a fi iubit de Dumnezeu. Pentru a primi darul limbilor, trebuie să-l cerem. Să începem să-l lăudăm pe Dumnezeu, lăsându-l pe Duhul Sfânt să decidă şi să formuleze cuvintele. Noi trebuie să ne supunem inspiraţiei de a lăuda, şi în timp ce noi lăudăm, îi dăm Duhului Sfânt deplina libertate de a conduce această laudă.
Dacă nu deschizi niciodată gura, nu vei vorbi niciodată în limbi.

Cum să vorbim sau să cântăm în limbi?
Cerând acest lucru.

Când este un concert de laudă, ne alăturăm melodiei, cântând numele lui Isus, sau Aleluia, sau o altă laudă adusă lui Dumnezeu. Duhul Sfânt va fi atunci liber să dezvolte darul său în noi. Acest dar ne face capabili să ne bucurăm în Dumnezeu, printr-un fel de beţie spirituală, care îmbogăţeşte întreaga persoană şi tinde să realizeze unitatea chiar în subconştient. Să-i cerem
des Domnului să transforme în noi lauda sub forma unui cânt în limbi sau a unei rugăciuni în limbi.
Trebuie să cedăm darului, să facem efortul să scoatem sunete. Avem deplina stăpânire asupra acestui dar. Ne oprim când vrem, reîncepem când vrem.

Să dorim sau nu acest dar ?
Cântul este cel care a intrigat cele mai multe persoane la începuturile Reînnoirii Carismatice. Multora le este frică de acest dar şi nu îl vor deloc, toate celelate daruri, dar nu acesta. Sunt idei atât de false cu privire la acest dar. Credem că vom fi prinşi în mrejele senzaţiei, stil exorcism. Ne este frică, nu vrem să părem ridicoli. Cu Dumnezeu, vom înţelege că nu este nici un pericol pentru noi, dorinţa lui e mereu de a ne salva şi nu de a ne distruge. Deodată veţi avea supriza să înălţaţi din inima voastră o rugăciune sau un cânt în limbi. Un obstacol de învins: se naşte în noi îndoiala „Aceste silabe vin de la mine şi nu de la Duhul Sfânt”. Va fi întotdeauna un spaţiu pentru o îndoială, căci cuvintele în limbi vin şi de la mine şi de la Duhul Sfânt. Eu nu sunt folosit de Duhul Sfânt ca un obiect. Cuvântul sau cântul în limbi presupune colaborarea mea.

Ce este rugăciunea în limbi?
Rugăciunea în limbi este înainte de toate rugăciune. Sf. Pavel ne spune: Cel care vorbeşte în limbi, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege (1 Cor 14,2). Acelaşi Pavel care vorbeşte în limbi mai mult decât toţi contemporanii săi, aşa cum spune el însuşi în 1 Cor 14,18, nu aminteşte de mesajul adresat unei persoane prin acest mijloc. Dimpotrivă el scrie: Dacă mă rog în limbi, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare.

Ar părea să fie clar că pentru Pavel orice vorbire sau cânt în limbi în timpul întâlnirii este o rugăciune care se adresează lui Dumnezeu şi nu constituie un mesaj adresat persoanelor prezente.
Această rugăciune este, după caz, laudă, aducere de mulţumire, rugăciune de mijlocire: Duhul Sfânt ne ajută şi ne susţine în slăbiciunile noastre pentru că noi nu ştim întotdeauna ce rugăciune să înălţăm Domnului, nici cum să o facem. Folosim acest limbaj când suntem plini de bucurie şi
de iubire. Atunci cuvintele nu mai sunt de ajuns; astfel Duhul foloseşte acest limbaj pentru a ne face să ne rugăm. Pentru mine era un cântec ca un suflu care era necesar pentru a face să iasă bucuria mea ca o ţâşnire din prea marea presiune.

Cel care vorbeşte în limbi se edifică pe sine însuşi (1 Cor 14,4). Cine se roagă în limbi face experienţa de a fi consolat, încurajat, întărit. Acest dar personal ne introduce într-o întâlnire de iubire cu cele trei persoane divine.

Rugăciunea în limbi poate să fie deasemeni manifestarea Duhului pentru vestirea Evangheliei. Isus a dat vorbirea în limbi ca un semn care îi asigură pe apostoli în misiunea lor (Mc 16,17). Paul precizează că acest semn nu este pentru credincioşi, ci pentru necredincoşi (1 Cor 14,2).

Rugăciunea în limbi înseamnă a exprima inexprimabilul. Este o ruptură cu profanul. În Faptele Apostolilor, de fiecare dată când este menţionată o efuziune a Duhului, darul laudei este prezent ca un efect al său. Totuşi rugăciunea în limbi nu este un “test” al efuziunii Duhului. Altfel noi am impune o
lege Duhului care este în mod suveran liber şi suflă unde vrea şi cum vrea.
Roadele Duhului sunt totdeauna: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, încrederea în ceilalţi, blândeţea, stăpânirea de sine (Gal 5,22-23).
A ne ruga în limbi înseamnă a primi un semn care însoţeşte credinţa în promisiunea lui Isus.

Pentru mistici: consolarea spirituală cuprinde misticul cu o putere atât de mare, încât se simte incapabil să exprime experienţa sa într-un limbaj prin cuvinte şi să o redea în cuvinte ciudate şi nearticulate.

Sf. Tereza de Avila spunea: Rostim multe cuvinte de laudă lui Dumnezeu, dar fără ordine, doar dacă Dumnezeu nu face ordine în ele; cel puţin intelectului nu-i e cu putinţă să înţeleagă. Ne-ar plăcea să proclamăm cu voce tare lauda lui Dumnezeu, ea este în afara ei înseşi în delirul cel mai suav… Ea dorea să fie în întregime laudă pentru a-l lăuda pe Dumnezeu.
Acest dar cere un abandon total şi fără condiţii Darul limbilor poate fi considerat ca o cale spre rugăciunea contemplativă. Este o scurtătură pentru a intra în tăcerea lui Dumnezeu. Trebuie să fim foarte atenţi pentru a putea şti
dacă Dumnezeu ne cheamă să intrăm în tăcerea sa.

Este un remediu împotriva orgoliului intelectual. Orgoliul trebuie să cedeze în faţa acestui abandon. Rugăciunea care vine spontan, nu mai este o formulare a inteligenţei raţionale, ci un strigăt al inimii. De ce ar trebui să excludem din relaţia noastră cu Dumnezeu sensibilitatea, imaginaţia, emoţia? Nu există nici o şansă de a ne mândri cu o laudă pe care nu o înţelegem, nu
există o căutare a efectului şi nici cuvinte bine alese. Ea deschide drumul.
Vorbirea sau cântul în limbi dăruieşte lui Dumnezeu în umilinţă toate apacităţile omului. De aceea cântul în limbi permite recucerirea omului interior pus la adevăratul său loc sub privirea şi acţiunea lui Dumnezeu; ea deschide un drum de libertate, de sărăcie şi de abandon. Vorbirea în limbi nu poate fi înţeleasă fără un abandon total lui Dumnezeu. Ea ne este dată pentru a înţelege această docilitate interioară, iubitoare, această dependenţă de Duh a incapacităţii noastre de a iubi şi de a ne acorda, dăruindu-ne să comunicăm inimă la inimă. Este folositor.

Când ne rugăm în limbi cu punerea mâinilor, Dumnezeu dă ceea ce-i trebuie persoanei pentru care ne rugăm, El revelează ceea ce este, cauza blocajului, prin iluminări speciale. Ne rugăm direct pentru nevoile persoanei, şi prin inteligenţă ignorăm totul. Duhul vine să ne ajute, El cercetează interiorul (inconştientul) şi inimile (conştientul). El ştie cum să se roage, El vine în ajutorul slăbiciunilor noastre.

Acest dar favorizează unitatea în timpul întâlnirii. Aceeaşi lungime de undă este un remediu pentru neînţelegerea de la Turnul Babel.

Satana nu înţelege acest limbaj de iubire, nu poate să-şi bage nasul aici.

Mijloc foarte eficace împotriva ispitelor, O ARMĂ preţioasă pentru că este o rugăciune de laudă.
Atunci când vorbim în limbi, spiritul nostru comunică cu Dumnezeu.
Duhul Sfânt se roagă în locul nostru fără ca raţiunea noastră critică să poată face să acţioneze turnul său de control. Duhul Sfânt pătrunde în profunzimile fiinţei noastre. În Reînnoire 80% dintre oameni primesc acest dar.

Obstacole
1. Lipsa dorinţei de a primi acest dar: „Nu am nevoie de acest dar”.
2. Orgoliu: „Ce vor gândi cei din jur despre mine văzându-mă <bolborosind> în felul acesta ?” „Nu e pentru mine, să mă rog fără să ştiu ceea ce spun”.
3. Resentiment: care îngreunează inima noastră. Există o legătură între iertarea neacordată şi acest dar. Lipsa de iertare blochează acest izvor în noi. Cei care sunt specialişti în a fi nemulţumiţi au întotdeauna ceva de mârâit.
4. Frica de ceea ce Domnul ne va cere: „O femeie mi-a spus într-o zi când a ascultat mărturia mea: Tu şti că vei suferi mult, căci Domnul ţi-a dat mult”.
5. Concepţie falsă despre Dumnezeu şi despre tainele sale.
6. Nevrednicia: „Sunt prea păcătos ca să vorbesc limba Duhului Sfânt”.

Şi nouă ne-a fost dat Duhul Sfânt. El a pus în inimile noastre evlavia, blândeţea ca să continuăm în lume misiunea lui Isus. El ne invită, spunând: „Mergeţi, iată vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. (Lc 10,3).

Vă rog să argumentaţi pe baza unor texte biblice astfel de afirmaţii (mă refer la cea "subliniată") pe care le consider nu doar nefondate ci chiar extrem de periculoase. Nu am nevoie să îmi spuneţi că nu am nu ştiu ce empatie sau altceva (nu ştiu ce "blocaje" "energetice"), de aceea vă rog să vă stăpâniţi de la astfel de comentarii şi să vă concentraţi asupra subiectului şi asupra cerinţelor.

Draga prietene Savonarola, textul de mai sus nu l-am scris eu.
E luat de pe site-ul: http://www.reinnoirea-carismatica.ro...C8%3d&tabid=39
Am precizat asta mai sus.

Insa, desigur, daca vrei sa-l slujesti pe Iisus, daca vrei sa fii ucenicul Lui, daca vrei sa slujesti cu un dar duhovnicesc sau sa faci o lucrare pentru Dumnezeu, trebuie sa i te abandonezi total şi fără condiţii.

Oricine doreste sa fie ucenicul lui Isus trebuie sa i se abandoneze total si fara conditii. Asa a zis-o El: Oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. Luca 14:33
Asta inseamna abandon total.

De fapt unul din versetele care m-au impresionat in toată Biblia este in Luca 5:11. Se spune despre apostoli ca, dupa ce au avut experiența Pescuirii Minunate, ei „trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.”

Te asigur ca nu e nimic periculos in a părăsi totul si a te abandona in brațele Mantuitorului. In mod deplin si fara conditii.
E cel mai sigur loc din univers. Doamne ajuta.

Pe mine nu mă interesează că nu l-ai scris dumneata. De vreme ce ţi-ai permis să îl afişezi mă gândeam că, pe lângă obişnuita obrăznicie şi impertinenţă, o să ai şi bunul simţ să îţi asumi ceea ce propaganduieşti. În sfârşit am observat că în mod clar nu ai identificat temeiuri biblice pentru astfel de ideologii, fapt pentru care acceptarea din partea ta a unor asemenea ideologii dă de înţeles că aşa-zisele principii după care te ghidezi sunt apă de ploaie şi prin urmare este normal ca să nu mai ceri nimănui să se ghideze după principiul falimentar sola scriptura. De fapt toate astea arată în continuare lipsa de caracter pe care o manifeşti sistematic pe acest forum, aş zice chiar cu obstinaţie şi impertinenţă.

În rest toate pseudo-argumentele pe care îţi faci iluzia că le-ai aduce, ca şi cum ar fi argumente, nu sunt decât tendinţa manifestă de a scoate în evidenţă lipsa de discernământ spiritual care caracterizează adepţii sectei din care faci parte. Este evident că lepădarea pentru Hristos nu are nici cea mai mică legătură cu abandonarea totală şi fără condiţii faţă de orice duhuri, şi mai ales ţinând cont de sfatul pe care noi îl avem permanent de a cerca, de a discerne duhurile. Deci ai înţeles bine că acea formulă de magie "carismatică" nu are de fapt temei biblic şi mă bucur că, în mod tacit şi implicit, ai căzut de acord asupra acestei concluzii.

Te asigur şi eu că nu vreau cu nici un chip să părăsesc totul şi să mă abandonez în braţele Mântuitorului prin intermediul tău, al vostru sau al sectei şi sectelor pe care le reprezinţi. Nu am nevoie de mijlocirea voastră, a sectei şi sectelor voastre eretice, mincinoase, lipsite de discernământ şi deraiate de la adevăr. Pe noi creştinii ortodocşi lui Hristos ne încredinţează Biserica pe care El a trimis-o, a întemeiat-o şi a sfinţit-o în adevăr. Şi de asemenea sfătuiesc pe orice creştin, ortodox sau heterodox, să se ferească de putoarea înşelăciunii şi înşelării voastre sectare. Este spre binele lor şi spre binele vostru, poate veţi reuşi vreodată să ieşiţi din lazaretul înşelării în care dormiţi.

O meditatie inspirata de postarea fratelui Savonarola
 

Hristos, pe cruce fiind, a avut de infruntat multa impotrivire din partea iudeilor.
Multa lume Il acuza: marii preoti, soldații, pană și cei care erau in treacat pe la piciorul crucii. Sangele îi curgea pe tample, toate rănile provocate de romani îi provocau suferință. Cand arșița s-a amplificat in toată ființa Lui a strigat atat: „Mi-e sete!”.

In mijlocul soldatilor, fruntașilor, marilor preoti si trecatorilor care, cu fețele crispate, continuau să-l batjocoreasca, Mantuitorul a găsit puterea sa se roage: „Tata, iartă-i căci nu știu ce fac!”. Nu era o rugăciune de pe buze doar ci venea din străfundurile ființei Lui. Acesta e miracolul. Ce era în inima lui Isus când toți i se împotriveau?

Isus a trebuit sa faca față unei uriașe împotriviri față de Sine.
Nu era doar multimea evreilor, eram si noi, intreaga omenire pacatoasă.
El, Domnul, a aspirat toata impotrivirea umanitatii iar in replica nu ne-a blestemat, nu s-a razbunat ci s-a rugat pentru iertarea noastra.

Autorul epistolei către Evrei ne indeamnă și pe noi azi sa urmăm exemplul Domnului: Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. Evrei 12:3

Cât de multă împotrivire poți răbda tu din partea celor păcătoși?
In comparatie cu Isus impotrivirea fata de tine este de 0,00…01%
Ai capacitatea de a înmagazina împotrivirea fără să ripostezi?
Poți să o rabzi dorind binele celui care ți se împotriveste cu furie?
Sau cum apare impotrivirea i-o respingi in față celui care ți s-a împotrivit?

Vrei sa fii biruitor in acest domeniu? Soluția e simplă:
- Privește cu luare aminte la Isus. Mergi în duhul la Cruce. Observă împotrivirea mulțimii. Privește la Cel Crucificat! Ascultă rugăciunea Lui!

Daca vei privi la Isus vei putea rabda impotrivirea si nu te vei mai simti obosi si slabit. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.

P.S. Unii se întreabă de ce a permis Dumnezeu atâtea confesiuni diferite?
Eu cred ca unul dintre motive este tocmai acesta: sa ne modeleze răbdarea unora prin ceilalti, sa ne facă în stare sa răbdam împotrivirea.
Doamne ajută!

Eu cred ca altul este motivul: Dumnezeu ne da libertatea sa alegem intre bine si rau, intre adevar si erezie. El foloseste alte metode ca sa ne "modeleze rabdarea".

Miscarea de reinnoire carismatica, daca ar fi de la Dumnezeu, ar milita pentru separarea de invataturile false si ar aduce roade, insa...gasim carismatici in toate religiile, invatand lucruri contradictorii. Ce-i uneste? vorbirea in limbi, asta e numitorul comun. Ce-i separa? invataturile diferite, complet diferite. Acum orice om cu capul pe umeri poate trage o concluzie corecta in ceea ce priveste miscarea carismatica ! Cum poate acelasi Duh Sfant sa dea aceleasi daruri dar invataturi diferite??