Ceea ce este cu adevarat important
Cu cativa ani în urma, la Seattle în cadrul Jocurilor Olimpice Speciale, la linia de start s-au aliniat noua handicapati fizic si mental, pentru cursa de 100 de metri. Cand focul de arma a dat startul, cu totii au început sa învarta din rasputeri rotile carucioarelor spre linia de sosire. Cu totii, în atara de un baiat, al carui carucior s-a opintit în bordura de margine si s-a rasturnat. A cazut si a început sa planga. Ceilalti opt i-au auzit plansul. Au încetinit cursa si s-au oprit. Apoi s-au întors si au luat-o înapoi, cu totii. 0 fata cu un grav handicap mental s-a aplecat spre el si l-a sarutat spunandu-i: "Asa ca e mai bine acum?". L-au ridicat. Apoi tinandu-se de maini au pornit cu totii spre linia de sosire.
Stadionul întreg era în picioare si aplauzele si uralele au continuat peste 10 minute.
Este oare neaparat nevoie sa fim privati de sanatate pentru a ne da seama ca oamenii sunt mai importanti ca realizarile noastre? Probabil ca cel mai grav handicap de care suferim este subaprecierea fiintei umane, egoismul cu care ne zbatem fiecare sa fim învingatori, sa fim înaintea altora în cursa vietii.

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?
-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:
-Vezi acest vlăstar?
-Da, părinte!
-Smulge-l!
Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.
-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.
-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.

o vorba foarte inteleapta:
-"cel mai mare dusman al vietii sunt faptele mele".un topic excelent

Aceasta nu este o poveste,nu stiu ce este dar mie mi-a fost de mare ajutor

1.NU TE MAI INGRIJORA
Viata te-a invatat sa-ti faci mereu griji.Ai uitat ca EU sunt aici pentru a-ti lua greutatile si a le purta in locul tau.Sau iti place sa te necajesti pentru fiecare lucru mic care iti iese in cale?

2.FA O LISTA
Totusi ceva ai si tu de facut.Fa o lista. Nu,nu lista ta. Pune-le pe lista MEA. Lasa-ma pe MINE sa fiu CEL care are grija de problemele tale. Nu pot sa te ajut pina ce nu te intorci la MINE.Si cu toate ca lista MEA este lunga EU sunt totusi.... DUMNEZEU .
Pot avea grija de tot ce pui in minile MELE.
De fapt ca sa spun adevarul Eu pot avea grija de mai multe lucruri pentru tine decit ai putea vreodata sa-ti imaginezi!

3. AI INCREDERE IN MUNE

Odata ce mi-ai dat MIE greutatile tale,nu mai incerca sa le iei inapoi.
Ai incredere in MINE.Ai credinta ca voi avea grija de tot ce-ti trebuie,de problemele tale,de incercarile prin care treci.
Ai probleme cu copii? Punne-le pe lista MEA.
Ai parintii bolnavi? Pune-i pe lista MEA.
Ai probleme cu banii? Pune pe lista MEA.
Ai probleme emotionale sau se sanatate? Pune-le pe lista MEA.
.........................etc
De dragul MEU pune-le pe lista MEA!
Vreau sa te ajut!
Tot ce ai de facut este sa ceri.

4.LASA-LE IN PACE
Nu te scula dimineata spunind "Ei bine ma simt mult ami puternic acum,cred ca pot prelua controlul de aici in colo". De ce crezi ca te simti mai puternic acum? Este simplu.Pentruca mi-ai dat MIE greutatile tale si EU am grija de ele.De asemenea EU reinoesc puterea ta si te acoper cu pacea MEA.Nu stii ca dindu-ti inapoi problemele,tu vei reveni acolo de unde ai plecat.Lasa-le cu MINE si uita de ele!
Vreau sa-ti fiu cel mai DRAG PRIETEN.

5. VORBESTE CU MINE
Vreau sa uiti multe lucruri.
Uita ce te scoate din minti.
Uita ingrijorarea si necazurile pentru ca EU am preluat controlul.
Dar este un lucru pe care te rog,sa nu-l uiti niciodata:te rog sa nu uiti sa vorbesti cu MINE deseori.
Te iubesc.
Vreau sa-ti aud vocea.
Vreau sa MA incluzi in lucrurile care se petrec in viata ta.
Vreau sa te aud cum IMI vorbesti despre familia ta si despre prieteni.
Rugaciunea este pur si simplu conversatia cu MINE .
Vreau sa-ti fiu cel mai DRAG PRIETEN.

6.AI CREDINTA
De aici de sus se vad o multime de lucruri care nu se vad de acolo de jos.
Ai incredere in MINE ca stiu ce fac.
Ai incredere in MINE caci,nu ai dori sa vezi cu ochii Mei.
Voi continua sa am grija de tine,sa te veghez si sa-ti acopar nevoile.
Trebuie numai sa ai incredere in MINE.Chiar daca am o sarcina mai mare decit tine ,se pare ca ai mari probleme cu partea simpla care iti revine tie.
Cit de greu poate fi? Ai doar incredere in tine!

7. IMPARTE
Cind erai mic imparteai lucrurile tale cu altii.Ai uitat.Regula se poate aplica si acum.
Imparte cu cei care sunt mai putin norocosi ca tine.
Imparte bucuria celor care au nevoie de incurajare.
Imparte restul cu acei care nu au auzit nimic de MINE de mult timp.
Imparte lacrimile tale cu acei care au uitat sa plinga.
Imparte credinta ta cu acei care nu o au deloc.

8.AI RABDARE
Am condus lucrurile astfel incit,numai intr-o viata,sa ai mai multe experiente diverse.Tu cresti de la copil la adult,ai copii schimbi multe slujbe,inveti multe calatoresti intilnestii mii de oameni si experimentezi multe lucruri.
Cum poti fi atit de nerabdator? ,cind MIE imi ia un pic mai mult decit ai crezut ca sa indeplinesc ceva din lista ta?
Ai incredere in cronometrarea MEA pentruca ea este perfecta.
Numai pentrca am creat universul intreg,in numai sase zile,crezi ca ar trebui mereu sa ma grabesc,sa fie totul repede,repede.

9. FII BUN
Fii bun cu ceilalti pentru ca EU ii iubesc, tot atit de mult ca pe tine.
Ei s-ar putea sa nu se imbrace ca tine,sa vorbeasca alta limba decit tine,sa aiba culoarea pielii alta decit a ta,dar EU tot va iubesc pe toti.Te rog sa intelegi aceasta pentru binele MEU.
V-am creat pe fiecare dintre voi astfel incit sa fiti diferiti.
Ar fi plictisitor daca toti ati fi identici.
Te rog sa crezi ca EU iubesc fiecare dintre aspectele care va diferentiaza.

1o.IUBESTE_TE PE TINE INSUTI
Cind EU te iubesc atit de mult cum e posibil ca tu sa nu te iubesti?
Ai fost creeat de MINE pentru un singur scop -sa fii iubit si sa iubesti la rindul tau.
Eu sunt DUMNEZEUL IUBIRII.Iubeste-ma!
Iubeste-ti aproapele!
Dar mai ales iubeste-te pe tine insuti!
Inima MEA se intristeaza de durere cind vad ca te superi,atunci cind lucrurile ies prost.
Imi esti foarte drag!
Nu uita asta niciodata!

CITESTE ACESTEA : NICI NU-TI DAI SEAMA CITA NEVOIE AI DE ELE ASTAZI!

Despre curaj sau Fata care a infruntat moartea

Era o fata, fiica de tarani, care in fiecare zi urca pe munte sa culeaga radacini si ierburi pentru a potoli foamea familiei sale.

Intr-o zi, a vazut un dovleac mare, copt si gata sa fie cules impreuna cu frunzele lui late si verzi. Fericita, fata il imbratisa, incercand sa-l desprinda de stanca unde prinsese radacini. Nu ii fu usor sa il miste, dar insista si in sfarsit reusi sa-l ridice.

Cu mare uimire vazu ca tocmai din locul din care crescuse, tasni apa proaspata din belsug. Dupa ce-si potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicatura si paraiasul se opri.

In clipa aceea auzi o voce care spusese: "Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine daca vei dezvalui cuiva existenta acestui izvor de apa curata! Te voi pedepsi inecandu-te chiar in acest izvor”.

Fetei i se facu frica si se intoarse acasa tacuta. Vazand-o tulburata, mama ei intreba ce i se intamplase, dar ea ramase muta si in zilele urmatoare. Era mereu trista, nu vorbea cu nimeni, parintii erau ingrijorati. Secretul ramase ingropat in inima ei pana cand seceta incepu sa arda recoltele.

Ii vazu in arsita soarelui pe taranii care se osteneau sa aduca vase grele cu apa pe terenurile parjolite. Cei mai batrani nu reuseau si se ghemuiau, doborati de efort, de-a lungul drumului.

Fata privi atunci muntele, si avu un acces de curaj si razvartire.

Incepu sa le strige tuturor ca acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga campia si salva recoltele. Se oferi chiar sa-i insoteasca in acel loc pe cei mai puternici tarani. Dovleacul fu scos din radacini si sfarmat in mii de bucati. Imediat, apa tasni din plin si se transforma intr-un rau, apoi intr-un fluviu care potoli setea pamantului ars al campiei.

Atunci cand taranii coborara in vale, fata se duse sa se ascunda printre trestii, in asteptarea razbunarii care-i fusese anuntata.

In scurt timp se ridica vantul si auzi vocea tunatoare a spiritului muntelui: “Nu te pedepsesc, ba din contra te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai infruntat moartea pentru a-i salva pe ai tai si recoltele. Ai actionat cu puritate si te-ai salvat. Altii, de frica, ar fi lasat sa moara de sete batrani si copii. Vor creste alti dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la incercare curajul si altruismul oamenilor.”

Vocea tacu, vantul nu mai sufla printre trestii.

Fata care adusese apa ramase libera, campurile se inviorara si ai ei reluara fericiti cultivarea pamantului.

***

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Povestea broscutei invingatoare...

Se povesteste ca broscutele de pe malul unui lac si-au propus sa organizeze un mare concurs, pentru a vedea care dintre ele poate sa ajunga in varful unui turn care se inalta semet la marginea dinspre apus a imparatiei lor.

S-au gasit cateva broscute curajoase care s-au inscris la concurs, si langa turn s-a adunat curioasa, o multime impresionanta de spectatori. Se auzea cum susotesc intre ei cat de inalt este turnul si cat de periculoasa este aceasta intrecere. Despre cat de obositoare va fi incercarea si despre indoiala lor ca vreuna dintre broscute va reusi sa ajunga pana sus...

S-a dat startul!...

Broscutele au inceput sa se catere vioaie, insa de jos se auzeau vocile spectatorilor, unii prieteni, altii necunoscuti, care strigau plini de teama:
- N-are rost, este prea inalt!
- Opriti-va, sunteti in pericol, o sa cadeti!...

Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau cursa...
Una singura se catara cu incapatinare mai departe. Nu voia cu nici un chip sa renunte!...
Ea a fost singura care nu s-a oprit pana cand nu a ajuns in varful turnului.

Toate celelalte broscute si spectatorii au vrut sa afle cum a reusit.
Unul dintre spectatori s-a dus la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atat de mare si sa ajunga in varful turnului...

Asa se afla ca broscuta invingatoare era SURDA!...

Multumesc Dorina.. te imbratisesz cu toata dragostea, Marina

:) frumos. asa este, linistea se castiga prin lupta, nu prin lasitate.

O ceata de invatati s-au strans odata la o discutie despre Dumnezeu… Unii spuneau una, altii alta si nu se puteau intelege asupra intrebarii de este Dumnezeu si cum ar fi Dumnezeu.
Unul din ei zicea ca nu exista Dumnezeu; copilul cand se naste nu are credinta, numai parintii i-o apasa cu de-a sila in ceara inimii sale.
Atunci un altul zise:
- Sa aducem aici un copil, sa vedem cum i s-a tiparit credinta in ceara inimii.
Adusesera o fetita si o intrebara ce stie ea despre Dumnezeu si cum isi inchipuie ea pe Dumnezeu. Atunci fetita, desfacandu-si hainuta, grai astfel:
- Eu cred ca Dumnezeu este atat de mare incat nu-l poate cuprinde cerul si pamantul, dar pe de alta parte este atat de mic incat incape aici, in inimioara mea…
Invatatii ramasera rusinati de acest minunat raspuns si pricepura si ei ca Dumnezeu nu se poate afla prin socoteli omenesti, ci numai prin credinta.

Datoria

O groaznică secetă cuprinsese un ţinut întreg. Iarba mai întâi se îngălbenise şi apoi se ofilise cu totul. Tufişirile se uscaseră şi copacii îşi pierduseră seva. Nu cădea din cer niciun strop de ploaie şi dimineţile veneau una după alta fără să aducă pământului măcar trecătoarea prospeţime a picăturilor de rouă.

Vieţuitoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile. Puţine erau acelea care aveau forţa de a fugi din acel deşert care înghiţea totul. Zi după zi, seceta era tot mai grea. Până şi rădăcinile adânci înfipte în pământ îşi pierduseră puterea. Toate fântânile şi izvoarele secară. Apa pâraielor şi a râurilor scăzuse de tot. Doar o singura floare rămăsese vie, deoarece un izvoraş mai dădea câţiva stropi de apă. Izvorul însă era disperat şi spunea:

- Totul este arid, secat şi pe moarte. Şi eu nu pot să fac nimic. Ce noimă au cei doi stropi de apă pe care îi dau?

Prin apropiere era însă un bătrân copac puternic. Copacul asculta plânsetul izvoraşului şi el, îi spuse micuţului:
- Nimeni nu aşteaptă ca tu să înverzeşti iar întregul deşert. Datoria ta este să ţii în viaţă aceea floare. Atâta doar...

Cu toţii suntem respensabili pentru o floare. Uităm însă prea adesea de ea şi ne plângem de tot ceea ce nu izbutim să facem!

Cel ce vrea sa insele, singur se inseala

Demult, traia intr-un sat un brutar renumit pentru painea sa. Dar intr-o zi, brutarului i se paru ca sunt cam usoare bucatile de unt pe care tocmai le cumparase de la un taran si le aseza pe cantar si in loc de 1 kg cat trebuia sa aiba o bucata, fiecare cantarea doar 800 de grame. Suparat foc, brutarul s-a dus imediat la judecatorie, reclamand ca taranul inseala lumea si cerand, bineinteles, pedepsirea lui.

N-a trecut mult timp si taranul a fost adus in fata judecatorului, care l-a avertizat:

- Daca este adevarat ce spune brutarul, ca ii inseli pe oameni la cantar, te bag la inchisoare.

- Sa-mi fie iertat - zise tarnul - dar sunt nevinovat.

- Cum indraznesti sa minti? - sari brutarul. Chiar astazi am cumparat aceste bucati de unt de la tine. Domnule judecator, trebuie sa-l inchideti pe acest sarlatan, care a incercat sa ma pacaleasca!

- Asa este, omule? - intreba judecatorul. Este untul acesta al tau?

- Al meu este, insa, vedeti dumneavoastra, eu nu am prea multi bani. Mi-am cumprat un cantar, dar nu am avut bani si pentru greutati, asa ca pun unt pe un brat al cantarului, iar pe celalalt pun o paine de-a brutarului, care - zice el -are 1 kg. Acum, daca painea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vina am?

Auzind una ca asta, judecatorul a cantarit imediat o paine si, intradevar, aceasta nu avea decat 800 de grame. In locul taranului, la inchisoare a ajuns adevaratul vinovat, brutarul, care nu doar ca insela oamenii, dar mai dorea si sa fie pedepsit cel care ar fi facut exact ca el.

Cel ce vrea sa insele, singur se inseala. Chiar daca nu vede nici un om inselatoria sa, Dumnezeu ii vede pacatul, iar atunci cand il mai descopera si oamenii, rusinea este cu atat mai mare.

Cu castigul nemuncit, niciodat nu te-ai pricopsit.

Corect! Pilda asta m-a facut sa rad, dar sa ma si gandesc ca asa ni se va spune si noua daca o lungim cu amanarea de a merge le biserica :(

Asa e viata!

Nu se poate trai mereu bine pe lumea asta. Exista perioade senine si altele mai putin roz. Asa e viata: nu este o carte gata tiparita, ci un roman pe care noi insine il scriem in fiecare zi...

"Incearca sa traiesti bine, pentru ca minutul prezent este incarcat de eternitate. In fiecare ora din zi si din noapte straduieste-te sa infrumusetezi clipa care trece."

Henry David THOREAU

Bunatatea

O printesa vestita din neamul Burbonilor, voind sa-si faca o operatie la mana, chema pe unul din cei mai renumiti medici din Paris. Acest mare medic de obicei era foarte bun si priceput in meseria lui de chirurg. Dar, din nenorocire, de data asta n-a cusut rana cu atentia obisnuita si mana printesei s-a umflat ingrozitor. A trebuit sa-i taie la scurt timp mana. Dar nici aceasta operatie n-a reusit asa cum trebuia. Peste cateva zile printesa se afla pe patul de moarte.
Dandu-si seama ca nu mai avea mult de trait, cu o jumatate de ora inainte de a muri, ea chema pe avocatul sau, care-i facuse testamentul dupa dorinta ei, si-l ruga sa mai scrie urmatoarele cuvinte:
"Las medicului cutare, care m-a operat si fara voia lui a fost pricina mortii mele, un venit pe viata de doua mii de franci aur, pentru ca prevad ca, datorita acestei intampari, bolnavii nu vor mai apela la dansul. Si eu nu vreau ca, din pricina mortii mele, sa ajunga in stare de saracie".

Cata bunatate sufleteasca cu adevarat crestina! Aceasta intamplare ne arata ca bunatatea este adevarata frumusete a sufletului.

Povestea pasarii maiastre

A fost odata o pasare maiastra, impodobita cu o pereche de aripi minunate. Intr-o zi, o femeie o vazu si se indragosti de ea. Ii urmari zborul uimita, cu inima batandu-i mai repede, cu ochii stralucindu-i de emotie. Se indeamna sa zboare impreuna cu ea si amandoua calatorira pe cer intr-o armonie desavarsita.
Desi venera pasarea, ii trecu prin minte gandul nebunesc ca inaripata ar fi voit poate la un moment dat sa cunoasca cine stie ce munti indepartati. Femeia se infricosa la gandul ca nu va mai avea niciodata acelasi sentiment pentru o alta pasare si se simti singura. Ca sa evite aceasta drama se gandi sa puna o capcana in care sa prinda frumoasa zburatoare. Pasarea, indragostita si ea, reveni a doua zi, cazu in capcana, si fu inchisa intr-o colivie, de unde stapana o privea zilnic. Intre timp, femeia isi pierdu interesul pentru cea care o facuse sa visezse...
Iar pasarea, nemaiputand sa zboare, incepu sa slabeasca, pierzandu-si stralucirea. Intr-o buna zi, ea isi dadu duhul. Femeia fu cuprinsa de o adanca tristete si-si ducea zilele cu gandul la prietena sa. Nu-si amintea insa de colivie, ci de ziua in care o vazuse pentru prima oara zburand multumita printre nori.
Daca s-ar fi observat pe sine insasi, ar fi descoperit ca libertatea si energia aripilor pasarii erau lucrurile care o emotionau atat de mult. Fara tovarasa ei de zi cu zi viata femeii si-a pierdut sensul, iar Moartea a venit sa-i bata la usa:
- De ce sti aici?, intreba ea.
- Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea in cer, raspunse Moartea. Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se intoarca nestanjenita, ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult. Acum insa ai nevoie de mine ca sa o reintalnesti.

Veronica LUPU
Sursa: Taifasuri, nr. 185

Un barbat era satul de a mai merge la munca in fiecare zi iar sotia lui
sa stea acasa. Voia sa vada cu ochii lui ce se petrece in timp ce el
muncea din greu la birou, zicand astfel: Doamne eu merg la servici in fiecare
zi si muncesc 8 ore pe zi, in timp ce sotia mea sta fara nici o grija
acasa.
Vreau ca si ea sa stie prin ce trec eu zilnic, asa ca, te rog,
permite-mi a facem schimb pt o zi. Amin!
Dumnezeu, in minunata sa intelepciune, i-a indeplinit dorinta.
Dimineata urmatore, destul de sigur pe sine, barbatul se trezi in
pielea sotiei sale. S-a ridicat, a gatit micul dejun pt
partenerul sau de viata, a trezit copiii, le-a pregatiti hainele, le-a
servit micul dejun, le-a facut pachetele pt scoala, i-a dus la
scoala, a venit repede acasa, a adunat toate hainele si a dus hainele
la spalat, s-a dus la banca, s-a dus la cumparaturi si din
nou acasa ca sa lase cumparaturile; apoi a plecat sa plateasca
cheltuielile lunare. Revenita acasa a curatat cutia pisicii si a
imbaiat cainele. Era deja ora 13. A facut paturile, si a adunat alte
rufe, a aspirat in toata casa, a sters praful si a spalat bucataria.
A fugit apoi la scoala dupa copii cu care, pe drum, a intrat in
discutii contradictorii. Acasa a pregatit din nou laptele si biscuitii pt
copii si s-a ocupat de ei pt ca sa isi faca temele. Apoi si-a instalat
masa de calcat si a inceput sa calce uitandu-se cu coada
ochiului la TV. La ora 16:30 a inceput sa curete cartofii si sa spele
legumele pt salata, a gatit carnea de porc si a pregatit
mancarea de cina. Dupa cina, din nou, a spalat toata bucataria,
vasele, a adunat din nou toata hainele, a facut baie copiilor si
i-a pregatit pt culcare. La ora 9 era deja extenuate datorita trebulilor
din timpul zilei, dar pt ea ziua nu s-a terminat inca...
era asteptata in pat de sotul sau pentru a face dragoste, lucru pe care
le-a facut cu brio, fara ca sa aiba plangeri din partea partenerului.
A doua zi barbatul s-a trezit si imediat a venit in genunchi inaintea
lui Dumnezeu si I-a zis: Doamne, nu stiu la ce m-am gandit cand am cerut sa
fiu in pielea sotiei mele...am gresit asa de mult sa o invidiez pe
sotia mea crezand ca sta degeaba acasa toata ziua... Te rog, te rog mult, dar te
rog, fa schimbarea la loc cum eram! Amin!
Dumnezeu in infinita Sa intelepciune i-a replicat: Fiule, cred ca ai
invatat o lectie buna si bucuros as face
schimbarea inapoi...dar vezi tu...va trebui sa astepti 9 luni...noaptea
trecuta
tocmai ai ramas gravida si va trebui sa si
nasti....!!!

Adevarata dragoste

Moise Mendelsson, bunicul cunoscutului compozitor german, a fost un barbat pe departe de a fi chipes. Dimpotriva, pe langa faptul ca era mic de statura avea o cocoasa grotesca.
Intr-o zi l-a vizitat pe un comerciant din Hamburg, care avea o fata foarte draguta, pe care o chema Frumtje. Moise se indragosti disperat de fata care il privea cu vadita repulsie pentru infatisarea sa.
Cand a vizitat casa negustorului, inainte de plecare, Moise si-a luat inima in dinti, s-a dus la etaj unde era camera fetei pentru a schimba ultimele cuvinte cu ea. Era de o frumusete cereasca, iar el se zbatea in chinurile iadului atunci cand fata refuza sa se uite macar la el. Dupa cateva incercari de a lega o conversatie, Moise a intrebat-o timid:
- Stiti de ce casatoriile se fac in cer?
- Da, a spus tata, in timp ce se uita mereu in pamant. Dar, dumneavoastra stiti de ce?
- Da, stiu, a spus el. Vedeti, in cer, la nasterea fiecarui baiat, Domnul il anunta care va fi fata cu care se va casatori. Cand m-am nascut eu, mi s-a aratat viitoarea mea mireasa.
Domnul mi-a zis:
- Mireasa ta va fi cocosata!
Atunci am spus Domnului:
- Doamne, o femeie cocosata ar fi o tragedie. Doamne, da-mi mie cocoasa si las-o pe ea sa fie frumoasa.

Fascinata de cuvintele lui, Frumtje si-a ridicat ochii din podea, acordand mana sa mai tarziu omului caruia i-a fost o sotie credincioasa.

Barry and Joyce Vissell

Acum vreo trei luni am gasit un pui de porumbel cazut langa un copac. L-am luat in casa, l-am invatat sa bea, sa manance; avea probabil doua saptamani, nu avea coada, pene... L-am tratat intre timp de o boala grea pe care a avut-o timp de cateva saptamani... L-am crescut, l-am invatat sa zboare, acum e mare si pleaca toata ziua cu gashca lui prin cartier. Este "animalul nostru de casa", dar perfect liber sa plece si sa vina cand vrea in casa lui amenajata in balcon, sa manance si sa doarma in siguranta.

Acum ceva vreme, jucandu-ma cu el prin casa, am realizat ca porumbelul s-a atasat de mine si ca dragostea mea pentru el are si revers (de exemplu, ii place sa ma dezmerde cu ciocul cand il mangai). M-am gandit imediat ca ceva similar trebuie sa se intample si in relatia dintre noi, oamenii, si Dumnezeu, care are grija de noi, care ne iubeste si vrea sa ne fie bine acum si in viata viitoare.

Asta ca o pilda a felului in care Duhul sfant ne cerceteaza si ne face sa meditam si sa intelegem lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu prin analogia cu intamplarile simple, cotidiene...

Intr-o iarna inainte de 1989 atunci cand in orase se cam lua curentul destul de devreme un baiat s-a hotarat sa conduca o fata acasa intr-un cartier mai marginas. Era prietena lui si venea de la cursuri . La un moment dat din spatele unui bloc au aparut o ceata de ,,huligani " care s-au apropiat si au inceput sa traga de fata, prietenul ei insa a inceput sa se lupte pentru ea timp in care ,, huliganii" au lasat-o pe fata si au inceput sa se bata cu el dar fiind mai multi l-au rapus. Desi prietenul i-a strigat sa plece fata nu a plecat totusi prea departe asteptand sa vada ce se intampla si a auzit niste voci:- omoara-l, taie-i gatul etc.
La auzul acestor vorbe si fiind sogura ca-l vor omori fata s-a intors inapoi si a strigat:
- Lasati-l pe el si luati-ma pe mine. Sunt virgina si daca il lasati in pace accept de bunavoie sa va faceti de cap cu mine.
Cei din gasca l-au lasat pe baiat care era aproape inconstient in pace si au inceput sa-si faca ,,spurcata pofta "cu fata care asa cum a promis in schimbul vietii baiatului a inceput sa-i suporte pe rand.
Cand a venit randul unuia din baieti care se credea asa mai interesant i s-a parut ca simte un oftat cunoscut. Ridicand privirea la lumina lunii si-a dat seama ca o facea de fapt cu sora lui. A ramas fara cuvine, au mers acasa iar baiatul a regretat amarnic toata viata lui ceea ce facu-se.

Am citit-o aseara si o scriu din ce imi amintesc.
Era o batrina la luminari si ii cam placea sa bea vin din ce aduceau credinciosii. Si int-o zi nu mai era vin. Ce sa gindit ea sa se roage la Maica Domnului sa aduca credinciosii vin. Sa dus in fata altarului dar nu a stiut ca preotul era in altar, si incepe a se ruga: Maicuta vreau sa beau niste vin roaga tu pe credinciosi sa aduca vin, da parintele de dupa altar zice:nu trebuie sa mai bei vin.Batrina de colo zice :tu sa taci din gura esti prea mic am vorbit cu mama ta .

ce parere aveti despre acea fata care si-a jertfit cinstea ei pentru ai salva viata prietenului?

Cine iubeste se sacrifica. Eu insami as fi facut asta ca sa-mi salvez iubitul daca i-ar fi fost viata in pericol... In asemenea momente nu te gandesti la sacrificiu, in general, la consecinte...

Dar... Fata a vorbit, s-a oferit sacrificiului. Fratele ei care era un membru al grupului de huligani nu i-a recunoscut vocea?
Ori e realmente o poveste si nu o intamplare reala, din care noi putem deduce ce sacrificii se pot intampla datorita iubirii?

E o intamplare reala dar poate va inchipuiti cum sunt acesti ,, huligani" niste lasi multi din ei stau la panda mai ales cei care se cred grozavi si ies numai sa imparta prada exact ca animalele . Fratele ei era unul care statuse in intuneric si a iesit numai la momentul oportun.Din fericire acea fata si-a gasit un om bun care gandeste exact ca cei de pe acest forum si are o casnicie fericita si 2 copii minunati.
Doamne ajuta!

Te cred. Se pare ca ai dreptate. Este logica completarea ta.
O noapte linistita! :)

O intamplare adevarata despre un profesor de astronomie ce vorbea cu entuziasm intr-un plenariu despre o nebuloasa si alte minunatii de acest fel.Observand un preot umil ce se alaturase grupului sau de studenti,profesorul a intrebat:
-Ce spune Scriptura ta despre spatiul cosmic si miliardele sale de stele?
In loc sa dea un raspuns direct,preotul a pus la randul sau o intrebare:
-Spune-mi,profesore,-a zis el-credeti ca stiinta va inventa telescoape din ce in ce mai puternice,pentru a putea vedea tot mai departe in univers?
-Desigur,progresul e posibil si stiinta va perfectiona ne-ncetat aparatele de exploatare a spatiului cosmic,a replicat astronomul
-Exista,atunci speranta ca intr-o zi sa avem telescoape care sa arate tot ceea ce exista in cosmos,pina la cel din urma detaliu?
-Aceasta ar fi imposibil ,deoarece cosmosul este infinit -a replicat omul de stiinta
-Deci exista o limita a stiintei?
-Da,in acest sens exista
-Bine,profesore,-a spus preotul-acolo unde stiinta dumneavoastra se opreste cu totul,acolo incepe stiinta noastra,si despre ea ne vorbeste Scripturile noastre

Povestioara merita citita! Citeste-o pana la capat si apoi, reflecta!

Fiecare zi trăită e o zi deosebită

Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre.

Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.

Doi prieteni traversau desertul. Intr-un anume moment al zilei s-au certat iar unul dintre prieteni l-a lovit peste fata pe celalalt. Cel care a fost lovit peste fata, fara a spune vreun cuvant, scrie pe nisip:
ASTAZI, CEL MAI BUN PRIETEN AL MEU M-A LOVIT PESTE FATA.

Ei isi urmeaza drumul pana ce gasesc o oaza si se hotarasc sa faca o baie. Cel care a fost lovit peste fata, se impotmoleste in nisip miscator dar prietenul sau il salveaza. Dupa ce ajunge la mal teafar si nevatamat, el scrijeleste intr-o piatra:
ASTAZI, CEL MAI BUN PRIETEN AL MEU MI-A SALVAT VIATA.

Cel care si-a lovit si salvat cel mai bun prieten il intreaba:
“Dupa ce te-am lovit, tu ai scris pe nisip iar acum, ai scris pe o piatra, de ce?”

Prietenul sau ii raspunde:
“Atunci cand cineva te raneste va trebui ca tu sa-l scrii pe nisip astfel incat vantul sa-l stearga din memoria ta, dar atunci cand cineva face ceva bun pentru tine, tu trebuie sa-l scrii in piatra astfel incat vantul sa nu-l poata sterge in veci.”

INVATA SA-TI SCRII RANILE PE NISIP SI SA-TI GRAVEZI RECUNOSTINTA IN PIATRA.

Visul preotului Francesco

Intr-o noapte, un preot a avut un vis ciudat... Iata ce povesteste...

... dintr-odata ma aflam intr-un lan de grau pentru ca ma chemase cineva.

Spicele erau cele care aveau nevoie de mine. ”Te-am cautat pentru ca de cativa ani multe dintre noi se imbolnavesc si stim ca tu esti expert in ingrijirea noastra. Au incercat multi, dar pana astazi nimeni nu a reusit sa ne vindece”.

Am inceput sa observ cu atentie spicele pentru a descoperi despre ce boala era vorba. Cam toate sufereau, aveau tijele cojite si frunzele de un verde palid. Visul a durat multa vreme, imi amintesc ca m-am straduit din zori si pana in seara sa le ingrijesc pe cele bolnave.

Numai ce am ajuns catre sfarsitul insanatosirii lor, si unul dintre spice mi-a multumit: “Bravo Francesco, ai facut o treaba buna! Incepem sa ne revenim, campul este fericit, si la fel suntem si noi. Continua sa tii la noi, iubindu-ne pe noi, il vei iubi pe Dumnezeu”.

Visul a luat sfarsit, m-am trezit in timp ce prima raza de lumina a rasaritului patrundea pe fereastra.

Trebuie sa ascultam intotdeauna de chemarea naturii cu o inima curata si sa asteptam sa cresca in jurul nostru florile simplitatii care imbobocesc numai daca o dorim cu ardoare. Trebuie sa ramai in asteptarea acelei chemari, fie si numai pentru a ingriji o planta mica…

***

Pe varful unui munte, pacea naturii se filtreaza in noi ca lumina soarelui printre copaci. Vantul ne comunica prospetimea lui, furtunile, forta lor. John MURI

Cel ce inseala.

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?
- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel?!" Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat.

Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

Povestea pasarii maiastre

A fost odata o pasare maiastra, impodobita cu o pereche de aripi minunate. Intr-o zi, o femeie o vazu si se indragosti de ea. Ii urmari zborul uimita, cu inima batandu-i mai repede, cu ochii stralucindu-i de emotie. Se indeamna sa zboare impreuna cu ea si amandoua calatorira pe cer intr-o armonie desavarsita.
Desi venera pasarea, ii trecu prin minte gandul nebunesc ca inaripata ar fi voit poate la un moment dat sa cunoasca cine stie ce munti indepartati. Femeia se infricosa la gandul ca nu va mai avea niciodata acelasi sentiment pentru o alta pasare si se simti singura. Ca sa evite aceasta drama se gandi sa puna o capcana in care sa prinda frumoasa zburatoare. Pasarea, indragostita si ea, reveni a doua zi, cazu in capcana, si fu inchisa intr-o colivie, de unde stapana o privea zilnic. Intre timp, femeia isi pierdu interesul pentru cea care o facuse sa visezse…
Iar pasarea, nemaiputand sa zboare, incepu sa slabeasca, pierzandu-si stralucirea. Intr-o buna zi, ea isi dadu duhul. Femeia fu cuprinsa de o adanca tristete si-si ducea zilele cu gandul la prietena sa. Nu-si amintea insa de colivie, ci de ziua in care o vazuse pentru prima oara zburand multumita printre nori.
Daca s-ar fi observat pe sine insasi, ar fi descoperit ca libertatea si energia aripilor pasarii erau lucrurile care o emotionau atat de mult. Fara tovarasa ei de zi cu zi viata femeii si-a pierdut sensul, iar Moartea a venit sa-i bata la usa:
- De ce sti aici?, intreba ea.
- Pentru ca tu sa poti zbura iarasi cu pasarea in cer, raspunse Moartea. Daca ai fi lasat-o sa plece si sa se intoarca nestanjenita, ai fi iubit-o si admirat-o si mai mult. Acum insa ai nevoie de mine ca sa o reintalnesti.

Veronica LUPU
Sursa: Taifasuri, nr. 185

Patul de langa fereastra...

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".