Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

Mihnea Dragomir 26.06.2017 00:20:18

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 649395)
n-am avea forța de a purta niciuna dintre ele cu excepția celei pe care Domnul, în marea Sa iubire, a ales-o pentru noi.

Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.
Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre.
Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.

Verbum Domini.

cristiboss56 28.06.2017 23:15:41

Ne uităm unul la altul

Un preot ortodox paroh merse într-o zi în biserică și observă cum un simplu țăran era îngenuncheat în fața Sfântului Altar, lângă catapeteasmă. Acesta nu se gândea la nimic.

Foarte mulți oameni veneau la biserică în timpul zilei pentru a-i destăinui bunului Dumnezeu grijile lor. Când se reîntoarse peste un ceas, preotul observă că țăranul încă mai era în genunchi. De aceea merse la el și-l întrebă:

"Spune-mi, te rog, ce-i spui bunului Dumnezeu de atâta timp?".

Și țăranul îi răspunse: "De fapt, nimic, părinte paroh".

Și, arătând spre Sfântul Altar, continuă:
"Eu mă uit la el și el se uită la mine.

Atâta tot și nimic mai mult".

cristiboss56 29.06.2017 20:13:15

TIMPUL SCHIMBĂRII

La un batran calugar a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:

- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:

- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata.
Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:

- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.

- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.

- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi mult mai greu.

"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

cristiboss56 08.07.2017 20:32:39

Un prinț din Orient citea odată o carte în grădina palatului său. La dânsul a venit unul dintre slujitorii care se ocupau cu întreținerea trăsurilor sale, mai exact lucra roțile caretelor stăpânului său. Servitorul s-a apropiat de el, dar acesta era foarte absorbit de lectură. Atunci, rotarul l-a întrebat pe nobil ce carte îl acaparează atât de mult. Citesc o carte în care sunt păstrate cuvintele înțelepților, i-a răspuns prințul. Mai trăiesc acești înțelepți?, s-a interesat sluga. Nu, au murit. Asta înseamnă că ceea ce a rămas după ei sunt niște lucruri neînsemnate.
„Cum îndrăznești să vorbești astfel? Nu ești decât un biet rotar. Ce ai în cap de judeci așa prost? La ce te-ai gândit spunând aceste vorbe?”, s-a înfuriat prințul. Eu sunt un om simplu, i-a răspuns cu îndrăzneală sluga, dar privesc lucrurile astfel: atunci când lucrez o bucată de lemn pentru a face o spiță, dacă lovesc cu dalta prea ușor, ea nu pătrunde destul de adânc și rămâne mult de cioplit. Dacă lovesc prea tare, stric materialul. Tăria pe care o imprim dălții nu vine atât din mână, cât din minte. Trebuie să simți cum cioplești lemnul, iar asta nu se poate transmite prin cuvinte. E un meșteșug pe care nu-l pot împărtăși nici măcar propriului meu fiu. Așa se explică de ce continui să lucrez la această vârstă înaintată, de 75 de ani. După părerea mea, la fel stau lucrurile și cu cei care au murit înaintea noastră. Cunoștințele rămase de la ei nu ne sunt de prea mare ajutor. Dacă nimeni nu va învăța meșteșugul rotăriei privind cum lucrez eu acum, cu atât mai puțin dacă aș lăsa după moartea mea tratate despre arta cioplitului. Hristos nu ne-a lăsat nici o carte. Ne-a lăsat în schimb cea mai mare putere din lume, puterea prin care El a înviat din morți. Căci întru El noi scăpăm de moartea provocată prin căderea din Rai. De cele mai multe ori rătăcim și nu vedem cu ochii inimii moștenirea dăruită de Hristos, iubirea Sa prin care a murit și a înviat pentru omenire.

cristiboss56 23.08.2017 20:00:25

VALOAREA ȘI PREȚUL LUCRURILOR

”Un om avea un băiat tare leneș. Atât de leneș, că nu făcea nimic toată ziua, dar știa să ceară bani de la părinți ca să-și cumpere dulciuri și jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască și, când băiatul a venit iarăși să-i ceară bani, i-a spus:
- Fiule, eu ți-aș da banii aceștia, dar mă tem că tu nu știi să-i prețuiești. Nu știi valoarea lor și îi cheltuiești fără rost.
- Cum să nu, tată? Știu foarte bine că banii se câștigă greu și nu îi voi mai risipi.
Dar în timp ce băiatul tot încerca să-și convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînțelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.
- Acum să știi că ești pedepsit! - a mai spus tatăl.
Pleacă din casa mea și să nu te mai întorci până nu vei fi și tu în stare să câștigi un ban. Băiatul nu a mai avut ce face și s-a dus la brutarul din colțul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca și trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.
Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.
- Tată, tată - a strigat el, intrând val-vârtej - am câștigat și eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt și doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
- Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le și mie să văd câte sunt... După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-și mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.
- Vezi fiule, de-abia acum știi valoarea banilor. Și doar cine le cunoaște valoarea știe cu adevărat și cum să-i cheltuiască - îi mai spuse tatăl cu dragoste.”

"Viața este muncă și numai munca îi dă omului dreptul de a trăi: Apa curgătoare dă viață, cea stătătoare devine otrăvitoare. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur)

cristiboss56 26.08.2017 21:19:08

Povestea iertării

Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. „Mamă, mamă! Unde e Raiul?“, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineață, de cum s-a trezit. Dar mama avea atâta treabă în gospodărie că nu i-a putut răspunde. Atunci copilul s-a dus să-l întrebe pe tatăl său. „Nu știu, caută-l singur“, i-a spus părintele obosit și s-a apucat mai departe de muncă. Iar copilul a început să-i întrebe pe oamenii din satul său, aproape plângând. Unde, unde e Raiul? Dar nici ei nu aveau timp de el, erau grăbiți. „Ce lume urâtă…“, își spuse pentru sine puștiul.

„Ca să-l găsești trebuie să părăsești satul, îi spuse un bătrân care-l privea de mult. Și acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găsești un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ți spună unde este Raiul.“

Zis și făcut. A doua zi, de dimineață, când părinții lui nu se sculaseră încă, copilul și-a luat trăistuța cu merinde și a plecat către pustie. Acolo, spre seară, a găsit coliba. Mare i-a fost mirarea bătrânului care locuia acolo de mulți ani. „Vreau să găsesc Raiul și cineva mi-a spus că tu știi cum trebuie să ajung.“ Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: „Acum hai să mănânci ceva și să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai.“ Noaptea trecu repede, copilul de-abia aștepta să se facă dimineață pentru a ajunge în Rai. În zori porniră prin pustiu și de abia spre asfințit văzură cum în fața lor se ridicau niște ziduri de piatră și o clădire mare, cu o cruce în vârf. „Aceasta este o mănăstire, i-o luă pe dinainte bătrânul. De-aici începe poteca către Rai.“

„Ce trebuie să fac aici?“, întrebă copilul. „Deocamdată, să faci curat, să mături și mai încolo vom vedea.“ Dar nu după multă vreme bătrânul îl întrebă pe copil dacă i-e bine. Copilul nu se plângea de nimic, dar îi părea rău că, spunea el, în clădirea mare unde se adunau toți la rugăciune, era un frate, tot așa, cu plete și cu barbă, care stă legat, întins pe o cruce și nu poate să se miște deloc și nimeni nu-i aduce de mâncare. „De ce nu vine și el la masă?“ ridică puștiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima oară pătrunzător pe bătrân. „Pentru că așa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea pentru că nu a măturat cum trebuie și n-a făcut curat ca lumea. Acolo vei ajunge și tu, dacă nu faci treabă cum se cade.“

Fără să-și dea seama, copilul făcuse primul pas spre Rai, ce se numea iubire.

În zilele ce au urmat copilașul se strecura nevăzut la bucătăria mănăstirii de unde fura mâncare și neobservat de nimeni intra în biserică și o punea jos la picioarele Fratelui mai mare atârnat de cruce. Aici, în biserică, copilul petrecea toată seara. Azi așa, mâine așa, până când el a fost chemat la stareț, în consiliul mănăstirii, să dea socoteală pentru ce se întâmplă. „Spune-ne, ce faci în biserică cu mâncarea toată seara?“ „Nimic, i-am dus-o Fratelui care stătea pe cruce.“ „Și El ce a făcut cu ea?“ „A coborât de pe cruce și a mâncat.“ Atunci toți îngenuncheară în jurul lui.

Deși nu știa, copilul urcase o a doua treaptă, a prieteniei. A prieteniei cu Hristos.

Dar starețul i-a cerut ca data viitoare când Fratele cel Mare va coborî să mănânce, să-l primească la masă și pe el. Dar Fratele i-a spus că egumenul nu poate veni fiindcă are mai multe păcate decât toate firimiturile de pe masă, după ce aceștia luau cina. Starețului i s-a adus cunoștință de mesajul Fratelui celui Mare și izbucni în plâns, prăbușit în genunchi: „Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul să mă ierte.“

Grea a fost acea noapte pentru stareț. Se gândea la răspunsul Fratelui. Dar nici de data aceasta răspunsul nu a fost unul bun. „Dar tu nu te gândești că mănânci din munca lui?“, îi spuse cu curaj micuțul Fratelui de pe cruce. Atunci acesta a fost mișcat și i-a zis: „După opt zile, îl voi primi la masă pe egumen“.

La auzul răspunsului, pentru stareț începu cea mai grea săptămână din viața lui, post și rugăciune spre a fi bine pregătit pentru marea întâlnire.

Dar a opta zi, dis-de-dimineață, clopotele bătură lung. „Starețul a plecat la Domnul“, îl anunțară ceilalți monahi pe tânărul nevoitor. Și în acea seară, copilul văzu cum la masa așternută în biserică coborî Hristos împreună cu starețul, care cu lacrimi în ochi a mâncat împreună cu ucenicul său și cu Domnul. Pe masă nu mai era nici o firimitură. Mântuitorul îl iertase. „Am văzut Raiul! Am văzut Raiul“, striga fericit prin mănăstire copilul. „Nu se poate, îi strigară ceilalți monahi. Cum arată?“ „E plin de iertare“, murmură copilul.

cristiboss56 13.09.2017 19:39:48

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

cristiboss56 18.10.2017 20:47:33

CERUL, PĂMÂNTUL ȘI LUMEA

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viața sa curată, a fost întrebat de un vecin:
- Cum faci tu de ești totdeauna atât de mulțumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.
- Foarte simplu - a răspuns celălalt.
În fiecare dimineață, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Așa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă și de bunătate.
Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte și de Judecata de Apoi.
În cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezește în fiecare dimineață la viață. Așa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputințe, de cei ce au o viață mai grea decât a mea și pe care i-aș putea ajuta, în felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce pot face. Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna liniște și mulțumire, atât în sufletul celui care primește cu recunoștință, cât și în sufletul celui care dăruiește cu drag.
"Cine este bun mai bun să se facă și cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite. " ( părintele Paisie Olaru )

cristiboss56 19.10.2017 14:36:11

Cercetarea Maicii Domnului !

"Un diacon din Cipru a fost cuprins de o mare tristete, cand a avut loc invadarea acestei regiuni de catre turci, deoarece isi pierduse rudele si cunoscutii. Atunci a mers sa-l viziteze pe Staretul Paisie. Staretul il iubea, pentru ca acest diacon avea multa evlavie si bunatate, si de aceea l-a gazduit in acea noapte la Coliba lui.
– Dimineata , parinte diacon, va veni preotul sa liturghiseasca aici. De aceea te voi scula putin mai devreme sa facem Utrenia si sa citim rugaciunile Sfintei Impartasanii. Diaconul a mers la chilia lui, iar staretul a inceput sa se roage. Nu a dormit deloc. De vreo doua ori a mers la usa diaconului, si ciocanind in ea, l-a intrebat zambind :”
– Ei , parinte A.,n-ai avut nici o vedenie, n-ai vazut nici un Inger ? In jurul orei doua dupa miezul noptii, Staretul l-a strigat pe diacon sa vina in biserica ca sa inceapa slujba Utreniei, Staretul a incepu sa citesca rugaciunile Sfintei Impartasanii. Cand a ajuns la troparul din Cantarea a cincea unde scrie :” Maria, Maica lui Dumnezeu, care esti salas scump la bunei miresme, cu rugaciunile tale fa-ma vas ales pentru a ma impartasi cu Sfintele Taine ale Fiului tau”, atunci s-a petrecut urmatorul fapt minunat: toata bisericuta a inceput sa se umple de o lumina alb-albastruie, iar candelele , dupa ce mai inainte flacarile lor s-au transformat din rosii in albastrui, au inceput incet, ritmic si usor sa se miste. In acelasi timp bisericuta s-a umplut de o mireasma cereasca negraita.
Dar cine poate descrie stralucirea nespusa si bogata a acelei lumini? Semana cu intinderea unei mari nesfarsite care se revarsa peste tot in bisericuta care devenise cu totul cereasca. Ce seninatate sis lava nespusa venea din acel izvor nesecat al luminii care se revarsa ca un rau ! Era toata numai dulceata, numai dorinta, o frumusete nespusa, o bucurie si o desfatare negraita. De aceea nu te saturai sa privesti acesta vedenie dumnezeiasca, ci dimpotriva dorinta de a te desfata cu ea crestea cu fiecare clipa, chiar daca ar fi fost sa se prelugesca in vecii nesfarsiti.
Diaconul ramase buimacit si nu putea sa intelega ce se intampla. Il intrerupse pe Staret si ii spuse in soapta : - Parinte, ce este aceasta, ce se intampla ? Iar acela ii puse degetul la gura, dandu-i de inteles sa taca , si ii spuse:
- Rosteste rugaciunea lui Iisus si sa nu vorbesti, pentru ca ne-a cercetat Maica Domnului ! Staretul a ramas mult timp cu capul la pamant, la fel si diaconul, pana cand s-a imprastiat ace alumina neobisnuita, si odata cu acesta s-a oprit si miscarea candelelor. Din inima diaconului disparuse orice intristare. Dimineata diaconul a plecat minunandu-se de multa indrazneala pe care o avea Staretul catre Maica Domnului. “
Nota : Fragment preluat din cartea " Patericul Maicii Domnului "

cristiboss56 21.10.2017 15:14:58

ÎNCREDEREA . . . :

Într-o zi, un om a căzut încercând să urce pe un munte și, în cădere, s-a agățat de o creangă a unui copac. Cum stătea atârnat, s-a uitat în sus și a strigat: „Ajutor!”. O voce îi răspunse: „Ce pot face pentru tine, fiule?”. „Salvează-mă!”. „Te voi salva. Dă drumul crengii și vei fi în siguranță. Trebuie doar să ai încredere în mine”. Omul s-a gândit o clipă și a întrebat: „Mai e cineva acolo sus care mă poate ajuta?”.
Vorbim mereu despre cât e de important să avem încredere în noi, în forțele și cunoștințele noastre. Dar ce facem cu încrederea față de ceilalți? Cât de ușor ne încredințăm viața, deciziile, alegerile în mâna altora? E foarte greu, o zic din start. Nu este ușor să ne eliberăm de frici și îndoieli.
De mici ni se spune să nu vorbim cu străinii și să nu avem încredere în ei. Iar astăzi, nu mai poți avea încredere în nimeni. Doar știm, intențiile bune sunt cimentate cu interese ascunse. Câți dintre noi ar asculta vocea și ar da drumul crengii? Câtă valoare are astăzi „Ai încredere în mine, te voi prinde”? Neîncrederea în ceilalți ne face să fim suspicioși față de tot ce se întâmplă în viața noastră – chiar și un „Mulțumesc” sau un zâmbet este analizat prin prisma neîncrederii: „Dar care i-au fost intențiile, de fapt?”. Ca într-un cerc vicios, ajungem în final să nu avem încredere nici în deciziile proprii.
Dacă supraviețuirea noastră ar ține doar de ajutorul unui străin, ce facem? Așteptăm o persoană cunoscută? Sau mai bine ne facem prieteni cu lupul din pădure pentru a ajunge mai repede la bunica, și în plus îi dăm lupului câte ceva din mâncarea din coș pentru a supraviețui cu toții la sfârșitul poveștii.


Ora este GMT +3. Ora este acum 07:03:44.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2022, Jelsoft Enterprises Ltd.