Hram la Catedrala arhiepiscopală din Suceava
Catedrala arhiepiscopală din Suceava va îmbrăca luni, 24 iunie 2013, straie de sărbătoare. Cu prilejul hramului acestui sfânt lăcaș se va oficia Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat. La final va avea loc procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, informează "Ziarul Lumina".
Cetatea Sucevei îl cinstește în aceste zile pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, sărbătorit în mod deosebit de Sânziene. Pelerinii din toată țara sunt așteptați, începând de mâine, 23 iunie 2013, să se închine la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. În ajunul sărbătorii, se va oficia Privegherea în cinstea Sfântului, începând cu ora 18:00. După cum ne-a relatat pr. Dragoș Buta, consilier cultural al Eparhiei Sucevei și Rădăuților, slujba va fi săvârșită de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Cuvântul de învățătură va fi susținut de PS Macarie. Luni, 24 iunie, de la ora 6:00, se vor săvârși Agheazma mică și Taina Sfântului Maslu, urmate de Acatistul Sfintei Treimi, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De la ora 9:00 se va oficia Sfânta Liturghie de către de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. După Sfânta Liturghie urmează pelerinajul cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală din Suceava - Biserica „Învierea Domnului“ - Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - Mirăuți - Biserica „Sfântul Dumitru“ - Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Catedrala „Nașterea Domnului“ - Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ - Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Procesiune și la Piatra Neamț Ziua de 24 iunie este sărbătorită în mod deosebit de credincioșii din orașul Piatra Neamț. Astăzi, 22 iunie, vor ajunge la Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău. Mâine, 23 iunie 2013, de la ora 19:00, va avea loc o procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cu binecuvântarea și în prezența Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Traseul va fi următorul: Biserica „Sf. Ioan Domnesc“ - Teatrul Tineretului - Muzeul de Istorie - Casa de Cultură - Biserica „Sf. Ioan Domnesc“ - Catedrală. |
Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare împotriva paradei gay
sursa: orthodoxie.com
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a dat publicității o declarație în ceea ce privește parada gay programată în capitala Sofia în 22 iunie. Parada homosexuală este susținută de 14 ambasadori printre care al Germaniei, Americii, Austriei, Belgiei, Danemarcei, Franței, Marii Britanii, Irlandei, Norvegiei și Olandei. În declarația ierarhilor ortodocși bulgari se menționează: „Orice violare a poruncilor lui Dumnezeu constituie un atentat grav la pacea sufletului și la dezvoltarea armonioasă în lumina poruncilor lui Dumnezeu. De aici provin toate dezordinile și conflictele în relațiile dintre persoane, în familie și în societate. Orientarea sexuală non-tradițională este în contradicție cu referatul biblic al originii și vocației omului: Apoi Dumnezeu a zis: Nu este bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor asemănător lui. Și din coasta sa a zidit femeia și a adus-o la Adam. Iar Adam a zis: Iată acum os din oasele mele și carne din carnea mea. Ea se va numi femeie, căci a fost luată din carnea bărbatului ei” (Facere 2, 18, 22, 23). Orice relație împotriva firii între două sexe sau între membrii aceluiași sex este o devalorizare a persoanei umane, care o privează de posibilitatea de asemănare cu Dumnezeu și de mântuire”. Biserica Ortodoxă Bulgară a chemat autoritățile politice să renunțe la a susține această manifestare contra firii. |
Sărbătoarea Sfintei Treimi
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...q15ng1ao5a.jpg
Sărbătoarea Sfintei Treimi este cinstită în Biserica Ortodoxă în Lunea după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Sfânta Treime este cinstită de către creștinii ortodocși, anul acesta, la 24 iunie. Învățătura despre Sfânta Treime constituie dogma principală în Biserica Ortodoxă. Prin ea înțelegem pe Dumnezeu cel Unul în ființă și întreit în persoane: Dumnezeu -Tatăl, Dumnezeu - Fiul și Dumnezeu - Duhul Sfânt. Toate actele mântuitoare din istoria lumii au fost lucrate de către Preasfânta Treimie, a spus părintele profesor Ștefan Buchiu, decanul Facultății de “Teologie Justinian Patriarhul” din Capitală, pentru Radio TRINITAS: „Biserica preamărește pe însăși Preasfânta Treime, arătând prin aceasta că lucrarea de mântuire a lumii săvârșită de Hristos Domnul și Mântuitorul s-a împlinit prin trimiterea Duhului Sfânt, iar prin aceste acte mântuitoare a lucrat întreaga Sfânta Treime tot așa cum la crearea lumii întreaga Sfânta Treime a fost lucrătoare, căci toate le face și le înnoiește Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt”. De asemenea părintele profesor Ștefan Buchiu, a arătat că Preasfânta Treime se află la începutul existenței lumii a cărei cauză este, dar se va afla și la desăvârșirea finală sau nașterea din nou a lumii atunci când Biserica „va intra definitiv în Împărăția Preasfintei Treimi” În sec. XII această sărbătoare nu era încă generalizata nici în Apus, ea fiind stabilita definitiv în Apus abia la 1334. |
Sărbătoarea bisericii Sfânta Treime din Militari
Biserica „Sfânta Treime” din cartierul bucureștean Militari își va sărbători luni hramul. Cu această ocazie, va fi sfințită o troiță în curtea lăcașului de cult și se va pune piatra de temelie pentru o clopotniță, informează TRINITAS TV.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 2005. Din 2006 se oficiază slujbe la demisol. În acest moment se lucrează la pictură. Parohia „Sfânta Treime” din Militari întreține o bogată activitate caritabilă. La slujba de luni sunt așteptați foarte mulți credincioși, Cartierul Militari fiind unul dintre cele mai mari și mai populate zone ale Capitalei. |
Sper că BOR nu se va implica în vreun fel în circul legat de vreo eventuală cerere de grațiere a lui Becali.
|
Citat:
|
Înseamnă că-s mai tembeli decât i-am banuit eu.
|
Citat:
Daca apare ceva oficial pe siteul lor sau pe alt site agreat de patriarhie , voi da de stire . Asteptam . . . ! |
Citat:
|
Slujbă de pomenire pentru victimele accidentului din Muntenegru
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...8929nolq7a.jpg
Miercuri, 26 iunie 2013, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală se va oficia o slujbă de pomenire pentru cei optsprezece români care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier din Muntenegru. Biroul de Presă al Patriarhiei Române |
Familiilor îndoliate ale românilor decedați în urma accidentului rutier dinMuntenegru
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...5vs4f1116a.jpg
Îndurerate familii, Cu multă tristețe am aflat vestea trecerii neașteptate din această viață a celor optsprezece turiști români în urma unui accident rutier pe o șosea dintr-o regiune montană, la 30 de kilometri de orașul Podgorica, capitala Republicii Muntenegru. În aceste momente grele de suferință și durere pentru familii, colegi și pentru toți cei care i-au cunoscut, vă adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și vă încredințăm de întreaga noastră compasiune. Suntem alături de Dumneavoastră și ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții, să odihnească cu drepții sufletele celor ce au trecut la Domnul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Veșnica lor pomenire din neam în neam! Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familiile îndurerate, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române |
Doliu național
Guvernul a decretat ziua de miercuri drept zi de doliu național pentru victimele din Muntenegru
http://www.antena3.ro/thumbs/big2/20...gru-214394.jpg Foto: Agerpres Hotărârea de Guvern pentru declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria victimelor gravului accident produs în Muntenegru, a fost aprobată marți într-o ședință extraordinară a Executivului. În baza articolului 6 din Legea nr. 75/16 iulie 1994, în ziua de doliu național drapelul României se arborează în bernă. Obligația le revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Premierul a arătat că regula arborării drapelului național în bernă va trebui aplicată chiar dacă miercuri, 26 iunie, era și Ziua Drapelului, arătând că nu crede că este chiar un moment de sărbătoare. În urma accidentului produs duminică seară în Muntenegru, 18 cetățeni români și-au pierdut viața, iar 29 au fost răniți, din care 7 sunt în stare gravă. |
Rugăciuni pentru eliberarea celor doi ierarhi răpiți în Siria
La două luni după ce rebelii sirieni au răpit doi ierarhi, unul ortodox și unul siriac din Alep, creștinii din această provincie s-au strâns pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru eliberarea lor.
Patriarhul ortodox al Antiohiei, Sanctitatea Sa Ioan al X-lea Yazigi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Balamand de lângă Tripoli, Liban. El a spus în predica sa că: „Credem că soarta lor este în mâinile lui Dumnezeu, dar acest lucru nu înseamnă că nu avem responsabilitatea să căutăm și să găsim adevărul și să-i eliberăm cât mai curând”. Patriarhul Antiohiei este fratele Arhiepiscopului Paul de Alep, răpit de islamiști. El a chemat guvernele lumii să facă ceea ce trebuie pentru eliberarea celor doi ierarhi. |
Slujbă de pomenire la Patriarhie pentru victimele accidentului din Muntenegru
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...f62ks1dcfa.jpg
La Catedrala Patriarhală din București, Părintele Arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat astăzi, 26 iunie 2013, după Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru cei optsprezece români care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier din Muntenegru. La finalul slujbei de pomenire, Părintele Arhim. Timotei Aioanei a dat citire mesajului de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, intitulat: Familiilor îndoliate ale românilor decedați în urma accidentului rutier din Muntenegru.Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat astăzi, 26 iunie 2013, după Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru cei optsprezece români care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier din Muntenegru. La finalul slujbei de pomenire, Părintele Arhim. Timotei Aioanei a dat citire mesajului de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, intitulat: Familiilor îndoliate ale românilor decedați în urma accidentului rutier din Muntenegru. |
Sărbătoarea parohiei Acoperământul Maicii Domnului - Titan
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...b1kst12b9a.jpg
Biserica Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul bucureștean Titan își va sărbători, luni, 1 iulie, cel de-al doilea hram: Sfinții Mucenici doctori fără de arginți Cosma și Damian. Programul slujbelor va începe încă de duminică seara, iar sărbătoarea Parohiei va fi marcată și printr-o serie de acțiuni social-filantropice, informează TRINITAS TV. Cu prilejul hramului, au fost organizate și activități cu tinerii și copiii din parohie. Biserica Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” îl mai are ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în anul 2002. |
Mănăstirea Piatra Scrisă își va sărbători hramul
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...vs1u61d3sa.jpg
În Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinților, 30 iunie 2013, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Piatra Scrisă cu prilejul sărbătoririi hramului. În fiecare an, credincioșii din zonă participă la tradiționalul pelerinaj la icoana Sfintei Treimi de la Piatra Scrisă. Prin grija Centrului Eparhial al Episcopiei Caransebeșului și prin aportul întregii obști monhale, la noua biserică a mănăstirii s-au făcut lucrări de finisaj fiind pregătită de pictură. S-a introdus încălzirea centrală și s-a amenajat un pangar în interiorul bisericii. La terminarea acestor lucrări a avut loc târnosirea bisericii, la 22 iunie 2008, la sărbătorirea hramului, de către Preasfințitul Lucian, a precizat Diac. Nicolae Codrea. În aceeași zi, la orele după-amiezii, ierarhul se va afla în mijlocul credincioșilor Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Caransebeș, Valea Cenchii, unde va oficia slujba de Târnosirea a bisericii parohiale. |
Atentat sinucigaș ratat asupra Patriarhului Antiohiei
sursa:orthodoxie.com
Cotidianul libanez An-Nahar a aflat de la Patriarhia ortodoxă a Antiohiei despre o explozie care a avut loc în ziua de 27 iunie în apropierea Sediului Patriarhiei din Bab Touma, Damasc, la câteva clipe după intrarea Sanctității Sale Ioan al X-lea în reședință. Atacurile cu bombă au avut ca scop uciderea înaltului ierarh ortodox, însă nu și-au atins ținta. În comunicatul Patriarhiei Antiohiei se menționează că patriarhul este sănătos și în siguranță. O sursă oficială a arătat faptul că 4 oameni au murit și alte zeci de persoane au fost rănite în două atentate sinucigașe din apropierea Birourilor Asociației caritabile Al-Ihsân și a Catedralei Patriarhale Ortodoxe Mariamiyya. Dintre cei doi atentatori, unul este mort iar celălat rănit a fost transportat de forțele de securitate siriene la spital. Explozia s-a produs în momentul în care la Asociația caritabilă Al- Ihsân se distribuiau alimente oamenilor săraci și fără adăpost, iar morții și răniți sunt dintre aceste persoane defavorizate care făcuseră un rând pentru a primi provizii. |
Biserica Ortodoxă a intrat în Perioada Octoihului
Credincioșii ortodocși au intrat de astăzi, 30 iunie 2012, în cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, Octoihul. Aceasta este, pe lângă Triod și Penticostar, una din cele trei perioade ale Anului Bisericesc. Perioada Octoihului începe cu Duminica Tuturor Sfinților și se încheie cu Duminica Vameșului și Fariseului.
Perioadele anului eclezial depind de data la care prăznuim Sfintele Paști în anul în curs și în cel următor. Astfel, Penticostarul ține de la Praznicul Învierii și până la Odovania Praznicului Rusaliilor, Octoihul de la Duminica Tuturor Sfinților și până la Duminica Vameșului și Fariseului, atunci când începe perioada Triodului. Toate au caracteristici liturgice și tipiconale speciale, marcând, fiecare în mod specific, accentele teologice ale timpului sacru bisericesc. Mai multe detalii a oferit Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului: „Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc, ea variind în funcție de data Paștelui din doi ani consecutivi, din anul acesta și din anul următor. Numărul duminicilor poate varia de la 28 până la 38. Perioada aceasta este rânduită după cartea care i-a și dat numele. Cântările sunt rânduite pe cele opt glasuri, fiecare săptămână având un glas special. Tot cu Duminica I după Rusalii începe și numerotarea Voscresnelor, adică acele cântări care sunt inspirate din cele 11 Evanghelii ale Învierii, rânduite la Slujbele Utreniilor noastre”. A doua duminică a Octoihului este închinată, în calendarul Bisericii noastre, Sfinților Români. |
Sinodul Greciei: Duminica – zi de odihnă
sursa: orthodoxie.com
Ministrul Dezvoltării Economice a adus în discuție concediul duminical și eventuala suprimare a acestuia din rațiuni de austeritate economică. Răspunzând acestuia, Mitropolitul Dionisios de Corint, responsabil cu media în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, a menționat: „Sfântul Sinod, acum precum și în trecut, a luat o poziție clară și responsabilă în această privință. Ziua duminicii, cum se vede foarte clar din etimologia cuvântului, este ziua consacrată Domnului. Prin consecință, poziția Bisericii este următoarea: duminica trebuie să rămână zi de odihnă, pentru a da creștinilor nu numai posibilitatea de a se ruga lui Dumnezeu, dar și pentru a da posibilitatea oamenilor să se odihnească de lucrările de peste săptămână și de a se pregăti de săptămâna următoare. De asemenea, noi afirmăm poziția Bisericii ca lucrătorii din comerț să fie ascultați și duminica să rămână zi de odihnă și pentru ei, așa cum a fost în decursul secolelor”. |
Reuniune în problema juristicției eclesiale a Qatarului
sursa: orthodoxie.com
La Atena a avut loc o reuniune pentru a rezolva chestiunea diferendului dintre Patriarhia Antiohiei și Patriarhia Ierusalimului în ceea ce privește jurisdicția Qatarului. Reuniunea a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe din Atena la inițiativa Vice-prim-ministrului Greciei, Costat Tsiaras. La consultări a participat și reprezentantul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Înaltpreasfițitul Ioan (Zizioulas) de Pergam. S-a ajuns la un acord care va fi transmis Sfintelor Sinoade ale Patriarhiei Antiohiei și Patriarhiei Ierusalimului, pentru aprobare. |
O delegație a Patriarhiei Ecumenice a fost la Roma
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...7m7uk1c3fa.jpg
O delegație a Patriarhiei Ecumenice a participat sâmbătă, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie), la ceremoniile care au avut loc la Vatican, arată site-ul news.va, citat de Ziarul Lumina. Delegația, alcătuită din clerici ai Patriarhiei Ecumenice, a fost condusă de Înaltpreasfințitul Ioannis Zizioulas, Mitropolitul Pergamului, copreședintele Comisiei internaționale reunite de dialog teologic dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, care a transmis mesajul Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului. În ajunul sărbătorii, ierarhii ortodocși s-au întâlnit cu Papa Francisc, Episcopul Romei. „Prezența Voastră este un semn al legăturii profunde care unește Biserica Constantinopolului și Biserica Romei în credință, speranță și în milostenie. Căutarea unității între creștini este o sarcină urgentă și ați spus că nu este un lux, ci un imperativ de la care astăzi, mai mult ca niciodată, nu trebuie să ne separăm“, a spus Episcopul Romei. Papa Francisc a lăudat activitatea Comisiei mixte de dialog teologic condusă de Mitropolitul Ioannis Zizioulas și de Cardinalul catolic Kurt Koch. „Comisia a realizat până acum numeroase documente comune și studiază relația dintre primatul papal și sinodalitate în viața Bisericii din punct de vedere teologic și eclesiologic.“ Din anul 1969 s-a stabilit de comun acord ca în fiecare an, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, o delegație a Patriarhiei Ecumenice să participe la manifestările de la Vatican, urmând ca, de prăznuirea Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie), o delegație a Bisericii Catolice să răspundă printr-o vizită oficială irenică la Constantinopol. |
Sărbătorile lunii iulie
In calendarul Bisericii noastre sunt consemnați mai mulți sfinți la care românii ortodocși au mare evlavie. În prima zi a lunii s-a facut pomenirea Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, dar și a Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare este cinstit în fiecare an la data de 2 iulie. Săptămâna viitoare, pe 8 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi va cinsti pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion, ale căror moaște, cele mai vechi descoperite pe teritoriul țării noastre, se află la Mănăstirea Halmyris din județul Tulcea.
La câteva zile după Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în data de 18, ortodocșii români îl pomenesc pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum. Cea mai mare sărbătoare a lunii iulie este pomenirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, marele profet al Vechiului Testament, prilej cu care numeroase biserici din țară își vor sărbători hramul. Ziua următoare, pe 21 iulie, sunt cinstiți Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia. Spre finalul lunii, în ziua de 26 iulie, va fi sărbătoare în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu ocazia pomenirii Sfântului Cuvios Ioanichie de la Muscel. Pe 27 iulie este pomenit Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul multor capele din cadrul instituțiilor sanitare din România dar și al unor biserici parohiale și de mănăstire. În ultima zi a lunii creștinii ortodocși vor intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. |
Un articol rușinos pentru Patriarhia Română în Ziarul Lumina
http://ortodoxiatinerilor.ro/biseric...-ziarul-lumina Și acum vine pasajul cu pricina, cel care aruncă acest articol în erezie: „...În fine, textul atrage atenția asupra faptului că dreptul la libertate religioasă nu poate fi invocat pentru a justifica fapte ce ar încălca alte drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la nediscriminare, mai ales în cazul femeilor sau copiilor, al minorităților religioase ori al celor sexuale. În acest sens, prevederile documentului trebuie înțelese și în legătură cu un alt document adoptat de către miniștrii de externe ai UE în cadrul aceleiași ședințe - Liniile directoare pentru promovarea și protejarea tuturor drepturilor umane ale lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor și intersexualilor. ” Deci, acest nou set de reguli privind libertatea religioasă trebuie să fie în acord și cu un alt document foarte important adoptat de aceiași mai mari miniștri europeni: „Liniile directoare pentru promovarea și protejarea tuturor drepturilor umane ale lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor și intersexualilor." Deci libertatea religioasă promovată de UE trebuie să fie corelată cu drepturile minorităților sexuale la căsătorie și adopție de copii. De unde atât satisfacție pe Ziarul Lumina pentru o așa zisă libertate religioasă pusă pe același nivel cu libertatea păcatului? Noul set de reguli al promovării libertății religioase este condiționat de acceptarea deviațiilor sexuale ca drepturi fundamentale. Asta ce înseamnă? Înseamnă că mărturisirea de credință a celor religioși nu trebuie să atingă cumva "dreptul" la orientarea sexuală. Adică mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe nu trebuie să spună adevărul despre căsătoriile homosexuale, ci trebuie să tacă și să accepte, sub o falsă libertate, legiferarea tuturor marilor păcate ale lumii. Nu Biserica este cea care, sub îndrumarea lui Dumnezeu, va spune oamenilor ce este moral și ce nu, ci mai marii Europei sunt cei care definesc limitele moralității. Suprinzător, autorul acestui articol din Ziarul Lumina, deși absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă, nu face nicio precizare cu privire la poziția Bisericii Ortodoxe față de păcatul pederastiei (homosexualității) ci concluzionează: „Constituind un important pas înainte în instituționalizarea recunoașterii rolului deosebit al libertății de credință și religie în viața socială a ființei umane, Liniile directoare pentru promovarea și protejarea libertății religioase și de credință vor trebui să fie și implementate, proces complex, care presupune monitorizarea încălcărilor libertății religioase în lume, precum și promovarea de bune practici în domeniu. ” Deci acest nou set de linii directoare privind libertatea religioasă constituie pentru autor un pas important în instituționalizarea rolului deosebit al libertății de credință. Adică demagogii politic corecte. Ce libertate de credință poți să mai ai dacă condamnarea homosexualității înseamnă lezarea "drepturilor" gay, și prin urmare încălcarea legislației UE? Adică nimic mai mult decât o capcană fotbalistică de a da cu stângul în dreptul. Biserica Ortodoxă are ca scop mântuirea omului în Hristos, nu instituționalizarea libertății de credință. Libertatea instituționalizată nu mai este libertate, ba lucrurile devin exact invers: instituția este o nevoie socială pentru omul căzut. Omul plin de Harul lui Dumnezeu nu mai are nevoie de reguli, ci împlinește toate poruncile din iubire față de Dumnezeu și aproapele. Pe final nu pot decât să-mi exprim consternarea cu privire la acest articol care nu numai că nu înfierează acel document de promovarea a libertății „minorițărilor sexuale” dar chiar se bucură de aceste noi libertăți religioase, indiferent cu câte limitări vin. Paradoxal, libertăți limitate de alte libertăți. Dreptul la virtute limitat de dreptul la păcat al altora. Patriarhia Română se bucură de o nouă libertate religioasă care vine la pachet cu legalizarea păcatului Sodomei și Gomorei. E ca și cum te bucuri că cineva ți-a făcut cadou o frumoasă prăjitură otrăvită." |
A XIV-a întâlnire a membrilor Conferinței Bisericilor Europene
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...i61jejsgea.jpg
Reprezentanții Bisericilor din Europa s-au întâlnit astăzi, 3 iulie 2013, la Budapesta, pentru a trasa noi direcții de activitate, la nivel european. Cea de-a XIV-a întâlnire are ca titlu „Conferința Bisericilor Europene și misiunea ei într-o Europă în schimbare”. Biserica noastră este reprezentată de o delegație condusă de Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Iosif, care a oferit mai multe informații pentru Radio TRINITAS: „Partea centrală a întâlnirii va fi votarea unei noi constituții. Delegația Bisericii Ortodoxe Române are nouă membri dintre care eu însumi și Preasfințitul Emilian Lovișteanul ca episcopi, părintele profesor Viorel Ioniță și alți membri laici și tineri, cei care se vor implica în activitățile cu tinerii din cadrul Conferinței Bisericilor Europene. Nădăjduim să fie o întâlnire cât mai fructuoasă mai ales pentru partea ortodoxă și să se hotărască și în favoarea bisericilor noastre, dar mai ales a creștinilor din Europa și a rezolvării unor probleme legate de criza economică și criza de încredere pe care în general cetățenii europeni o au față de instituțiile europene”. Întâlnirea membrilor Conferinței Bisericilor Europene se va încheia pe 8 iulie. |
Sfântul Sinod susține definirea în Constituția României a familiei
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...su2st9of5a.jpg Sfântul Sinod susține definirea în Constituția României a familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie
În zilele de 4 - 5 iulie 2013, la Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menționăm: - În contextul dezbaterilor publice din ultimul timp referitoare la proiectul de modificare a Constituției României, Sfântul Sinod susține definirea în legea fundamentală a „familiei ca elementul natural și fundamental al existenței și dezvoltării societății, care se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor și beneficiază de sprijin și ocrotire din partea statului și a societății”. - În urma analizei și evaluării rezultatelor finale ale recensământului populației României din anul 2011, Sfântul Sinod a aprobat un nou program pastoral-social - metode și mijloace de întărire a pastorației la nivel local (eparhial), regional (mitropolitan) și național. Biserica Ortodoxă Română va intensifica pastorația în rândul credincioșilor cu scopul conștientizării și apărării instituției familiei naturale și tradiționale, pentru diminuarea numărului divorțurilor, a avorturilor, a violenței domestice, a abandonului copiilor etc. - Eparhiile Patriarhiei Române vor susține inițiativa cetățenească europeană Unul dintre noi, care are drept scop ridicarea nivelului de protecție juridică în Uniunea Europeană a demnității, a dreptului la viață și a integrității fiecărei ființe umane de la concepție. - Sfântul Sinod a luat act cu apreciere și bucurie de multiplele activități ale eparhiilor din diaspora română, pentru păstrarea și promovarea spiritualității românești. Biroul de Presă al Patriarhiei Române |
Admitere la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...m08173vlva.jpg
Tinerii care doresc să urmeze cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj se pot înscrie în această lună. La toate cele patru secții au fost scoase la concurs aproape 60 de locuri la buget și 91 la taxă. Înscrierea candidaților se face, în perioada 15-17 iulie, iar examenul de admitere va avea loc în zilele de 18 și 19 iulie. Care sunt criteriile de admitere aflăm de la părintele prodecan, Cristian Sonea care a declarat pentru Radio TRINITAS: ”Pentru fiecare secție din acest an s-a reintrodus un examen psihologic care se va desfășura în facultate înainte de admiterea propriu-zisă care este eliminatoriu. Apoi la Teologia Pastorală există și un examen de aptitudini muzicale eliminatoriu și un examen scris din Teologia Dogmatică și credința ortodoxă care are o pondere de 60% în media finală, restul de procent fiind examenul de bacalaureat. La secțiile Socială și Didactică procentul de 100% este format dintr-un interviu din învățătura de credință din catechism în proporție de 60 % și apoi examenul de bacalaureat de 40%. La secția de Artă Sacra va avea loc un examen de linie și culoare”. Viitorii studenți vor învăța, din toamnă, într-un sediu nou al facultății clujene de teologie, ce se construiește pe strada Coastei. Lucrările la campusul universitar „Nicolae Ivan” au început în toamna anului 2011 și în prezent se află în stare avansată. Într-un prim corp al clădirii au fost amenajate, deja, săli de curs și birouri administrative. Al doilea corp va fi destinat cazării studenților, care vor avea la dispoziție peste 100 de locuri. Potrivit părintelui decan, Vasile Stanciu, noul sediu va fi inaugurat, în octombrie, odată cu începerea noului an universitar. |
Mănăstirea Sfinților Români din Capitală se pregătește de hram
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...plb8tn54sa.jpg
Duminica a doua după Rusalii este închinată, în calendarul Bisericii noastre, Sfinților Români. Aceasta este o duminică specială în cursul anului bisericesc, urmând celei în care sunt cinstiți toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți, pe care Duhul Sfânt i-a inspirat și ale căror vieți le-a călăuzit. Neamul nostru a dat, în istoria de mai bine de 2000 de ani de viață creștină, sumedenie de martiri, cuvioși, ierarhi, mărturisitori care arată statornicia în credință și puterea Evangheliei vestite în locurile acestea de Sfântul Apostol Andrei. Mănăstirea „Sfinților Români” din Capitală își sărbătorește duminică hramul. Credincioșii sunt așteptați la slujbele oficiate cu această ocazie în biserica așezământului monahal și pentru a se închina la moaștele aflate aici. Sfânta Liturghie din ziua hramului va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, potrivit TRINITAS TV. Construirea bisericii Mănăstirii Sfinților Români a început în anul 2003 și a fost finalizată în toamna anului 2006, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire părinte Patriarh Teoctist. |
Parohia Tomești Deal are un nou preot paroh
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...u1qia0t03a.jpg
Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Tomești Deal, Protopopiatul Iași 2, are, începând de vineri, 5 iulie 2013, un nou preot paroh. Instalarea părintelui Nicolae Cătălin Luchian a avut loc în prezența părintelui Vilie Doroșincă, protopop al Protopopiatului Iași 2, după ce au fost săvârșite Sfânta Liturghie, Agheazma mică și Taina Sfântului Maslu, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. |
Sesiunea de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...pq11vc8hta.JPG
Facultatea de Teologie din Craiova a demarat, începând de luni, 8 iulie 2013, sesiunea de înscriere pentru examenul de admitere la specializările Teologie Ortodoxă Pastorală și Artă sacră. Perioada de înscriere este 8 - 22 iulie, a precizat Diacon Ioniță Apostolache. Candidații înscriși pentru Teologie pastorală vor susține probele eliminatorii (muzică și dicție) în data de 23 iulie, iar în ziua de 24 iulie, vor susține examenul scris la Teologie Dogmatică. Candidații de la Artă sacră au la dispoziție următorul calendar: 23 iulie – probele eliminatorii, 24 iulie – interviu, 25 iulie – probele practice. Rezultatele vor fi afișate în ziua de 26 iulie. Pentru specializarea de Teologie pastorală ortodoxă sunt scoase la concurs 50 de locuri la buget și 30 la taxă, iar la Artă sacră, 11 locuri pentru buget și 9 la taxă. Detalii suplimentare pot fi obținute la secretariatul facultății sau accesând site-ul teologie.central.ucv.ro. |
Curtea europeană a drepturilor omului (cedo)
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI (CEDO) CONSIDERĂ ÎNTEMEIATĂ DECIZIA AUTORITĂȚILOR ROMÂNE DE A NU ÎNREGISTRA UN SINDICAT AL PREOȚILOR
În ziua de 9 iulie 2013, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a comunicat hotărârea definitivă nr. 2330/09 în cauza Sindicatul «Păstorul cel Bun» contra României și a decis că Statul român nu a încălcat dreptul la libertatea de asociere atunci când a respins înregistrarea unui sindicat al preoților în anul 2008. În motivarea hotărârii, Marea Cameră a CEDO consideră că statul român a respectat principiul autonomiei comunităților religioase din România și obligația de neutralitate religioasă enunțată de articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului când nu a admis înregistrarea unui sindicat al preoților. Marea Cameră a CEDO apreciază drept rezonabilă decizia Curții de Apel Craiova care a considerat că înființarea unui sindicat al preoților reprezintă un risc real de încălcare a principiului autonomiei Bisericii, stipulat în Constituția României (art. 29) și Legea Cultelor nr. 489/2006 (art. 8). Instanța europeană de la Strasbourg reține faptul că în România principiul autonomiei comunităților religioase este cheia de boltă a relațiilor dintre Stat și Cultele recunoscute și, ca atare, decizia Statului român de neînregistrare a sindicatului preoților a fost întemeiată. În concluzie, hotărârea nr. 2330/09 a Marii Camere a CEDO ține cont de autonomia și libertatea cultelor precum și de Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române. În același timp, decizia CEDO confirmă specificul vocațional al preoției care este incompatibil cu acțiunea sindicală, deoarece preoția este o misiune liber asumată pe care Biserica o încredințează celor care au răspuns la chemarea ei. |
Mănăstirea Suzana are o nouă stareță
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...9m1s619oia.jpg
În biserica mare a Mănăstirii Suzana din județul Prahova a avut loc ieri, 8 iulie 2013, după Sfânta Liturghie, momentul solemn al instalării noii starețe Teofana Popescu. Monahia Mitrodora Ferțu, fosta stareță a mănăstirii, a primit pentru activitatea ei din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Diploma de onoare „Sfinții Împărați Constantin și Elena“, informează Ziarul Lumina. Monahia Teofana Popescu este în obștea Mănăstirii Suzana din anul 1997 și a ocupat între timp și funcția de secretar al așezământului. |
Admitere la Facultatea de Teologie din București
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...ds8kh9sooa.jpg
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din București a început de astăzi, 10 iulie 2013, perioada de înscriere pentru examenul de admitere la programul de studii universitare de licență pentru cele patru specializări ale instituției, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie 2013, informează Ziarul Lumina. Dosarul de înscriere pentru examenul de admitere trebuie depus de candidați la secretariatul instituției până la 18 iulie 2013. Informații despre întocmirea acestui dosar și despre examenul de admitere se pot afla pe site-ul facultății bucureștene de teologie, ftoub.ro. „Sunt alocate Facultății de Teologie Ortodoxă din București de către Consiliul de Administrație al Universității București 278 de locuri. Dintre acestea, 150 de locuri bugetare revin specializării Teologie ortodoxă pastorală, iar celelalte 127 sunt împărțite pe cele trei specializări pe care le avem: Teologie ortodoxă - Artă sacră, Teologie ortodoxă - Asistență socială și Teologie ortodoxă didactică. Comisia de admitere a facultății a decis ca aceste 127 de locuri să fie repartizate astfel ținând cont de experiența anilor trecuți în ceea ce privește locurile ocupate, și anume: pentru Artă sacră avem 47 de locuri bugetare, pentru Asistență socială - 45, iar pentru Teologie didactică - 35 de locuri. La acestea se pot adăuga câte 10 locuri cu taxă la fiecare dintre aceste specializări“, a spus părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Admiterea la cursurile de licență pentru cele patru specializări se va desfășura în perioada 19-23 iulie, urmând ca rezultatele să fie afișate pe 27 iulie. Examenul se va susține diferențiat pentru fiecare specializare. „În data de 19 iulie se va desfășura o probă de evaluare a aptitudinilor socio-umane. Este prima oară când se organizează o astfel de probă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, iar pentru susținerea ei am apelat la profesori de psihologie de la Facultatea de Psihologie a Universității din București. Luni, 22 iulie, va avea loc proba eliminatorie de dicție și aptitudini muzicale, pe care trebuie să o treacă candidații la specializarea Teologie pastorală care nu au absolvit cursurile unui seminar teologic liceal. Pe 23 iulie va avea loc a treia probă, care constă într-un test grilă de Teologie dogmatică ortodoxă, la care vor fi supuși toți candidații pentru secțiunea Teologie pastorală. La specializările Asistență socială și Teologie didactică se va face un concurs de dosare, iar la specializarea Artă sacră pe 22 iulie se va organiza o probă eliminatorie de desen“, a spus părintele Ștefan Buchiu. |
Biserica armeană din Kara Kilise deschisă vizitatorilor
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...p914v23ofa.jpg
Cea mai veche biserică creștină armeană de pe teritoriul Iranului își va deschide porțile săptămâna aceasta pentru celebrarea liturgică anuală, când timp de trei zile, între 11 și 13 iulie, preoți armeni vor săvârși slujbe religioase la care vor participa pelerini creștini, se arată pe site-ul payvand.com, citat de Ziarul Lumina. Această tradiție se perpetuează cu permisiunea autorităților iraniene care au dat voie creștinilor să slujească și să se roage în Biserica Mănăstirii „Sfântul Tadeu“ de la Kara Kilise, denumită și „Biserica Neagră“, din provincia Chaldoran a Iranului. Impunătorul lăcaș de rugăciune este vizibil de la mai mulți kilometri, datorită așezării sale pe o colină muntoasă, dar și arhitecturii sale deosebite care se remarcă prin absidele poligonale și turlele circulare de pe cele două domuri. În jurul mănăstirii se află mai multe capele: trei pe colinele din partea de est, una la 3 kilometri de mănăstire și o alta în satul Kara Kilise. Începuturile mănăstirii coboară până în anul 68, când tradiția armeană spune că a fost întemeiată de Sfântul Apostol Tadeu. Forma actuală a mănăstirii datează din secolul al XIV-lea și din secolul al XVIII-lea când a fost refăcută. În ultimele două sute de ani, zona a fost depopulată de armeni, iar mănăstirea a căzut în uitare. În anul 2008 a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO și în circuitul turistic religios. |
Admiterea la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia
La Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, au început înscrierile, pentru specializările: Teologie Ortodoxă Pastorală și Științele educației, cursuri de licență, ce vor continua până la data de 25 iulie 2013, iar pentru cursurile de master vor continua până pe data de 19 septembrie 2013, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Specializările oferite de Facultatea noastră, studii de licență și master, sunt următoarele: A. Pentru domeniul Teologie, învățământ licență, zi, se organizează numai o singură serie de admitere, la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală (43 de locuri fără taxă și 57 de locuri cu taxă). Iar, pentru studii universitare de Master, sunt organizate două specializări: Doctrină, știință, misiune (15 locuri fără taxă, 10 locuri cu taxă) și Doctrina socială și ecumenică a Bisericii în contemporaneitate misiune (15 locuri fără taxă, 35 locuri cu taxă). B. Pentru domeniul Științe ale Educației, se organizează numai o singură serie de admitere pe domeniul Științe ale Educației, cu specializarea: Pedagogia învățământului primar și preșcolar misiune (29 de locuri fără taxă, 41 de locuri cu taxă). Pentru studii universitare de Master, domeniul Științe ale Educației, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, organizează concurs de admitere pentru specializarea Strategii didactice de comunicare și învățare eficientă (20 locuri fără taxă, 40 locuri cu taxă). Criteriile de admitere, pentru domeniul licență sunt următoarele: I. Pentru domeniul Teologie Admiterea pentru învățământul licență, Domeniul Teologie zi, constă în examen de admitere (examen scris) cu pondere 50% și media de bacalaureat cu pondere 50%, precedat de o probă eliminatorie ce constă în examen psihologic și verificarea aptitudinilor muzicale. Examenul de admitere constă în verificarea cunoștințelor de specialitate printr-un examen scris, la disciplina Teologie Dogmatică, în urma afișării unei tematici. II. Domeniul Științe ale Educației Pentru domeniul Științe ale Educației examenul de admitere constă în concurs de dosare, nota de admitere fiind media de la Bacalaureat cu pondere 100%. Criterii de departajare vor fi următoarele: Pentru domeniul Teologie va consta din nota obținută la examenul scris, iar, pentru domeniul Științe ale Educației va consta din Nota obținută la disciplina Limba și Literatura română – scris – din cadrul examenului de Bacalaureat. Criteriile de admitere master sunt următoarele : 1. Pentru domeniul Teologie, admiterea constă în media dintre: 1. Nota obținută de candidat în urma susținerii unui eseu în fața comisiei de concurs (pondere 50%) 2. Media examenului de licență (pondere 50%) Proba de concurs constă în susținerea unui eseu pe o tematică dată (candidatul va fi notat cu notă de la 1-10). 2. Pentru domeniul Științe ale Educației, admiterea constă în test grilă la disciplinele Fundamentele Pedagogiei, Teoria și Metodologia Curricumului, Teoria și Metodologia Instruirii, Teoria și Metodologia Evaluării, Psihologia Copilului, în baza unei tematici și bibliografii afișate. Depunerea dosarelor se face la sediul Facultății, zilnic, de luni până vineri între orele 09:00 – 17:00, iar sâmbăta, între orele 09:00 – 12:00. Mai multe detalii se pot afla de la secretariatul Facultății, la numărul de telefon: 0245-640-083. |
Corala Armonia va participa la Campionatul european al corurilor
Corala bărbătească „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului va participa la Campionatul european al corurilor, care se va desfășura la Graz, Austria, în perioada 14-21 iulie, informează Radio Dobrogea. Corala Arhiepiscopiei Tomisului va participa la trei secțiuni: cor bărbătesc, muzică sacră și folclor. La secțiunea de folclor, corul va fi acompaniat de o orchestră din Republica Moldova, informează Ziarul Lumina.
De asemenea, Corala „Armonia“ va participa, în afara concursului, la un spectacol intitulat „Song of Spirit“, în care vor interpreta cele mai titrate formații corale. Acest campionat de muzică de cor se organizează pentru prima dată în Europa. Corala „Armonia“, dirijată de arhid. drd. Iulian Dumitru, are în palmares numeroase premii, între care două medalii de aur la secțiunile folclor și muzică religioasă, obținute anul trecut la Olimpiada Corală Mondială, de la Cincinnati, Ohio, Statele Unite ale Americii, la care au participat 350 de ansambluri corale din 64 de țări și 27 de state americane. Corala „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului a fost înființată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar doi ani mai târziu a intrat sub oblăduirea Arhiepiscopiei Tomisului, cu ajutorul căreia susține numeroase concerte atât în țară, cât și în străinătate. |
Începe admiterea la facultățile de Teologie
Tinerii care doresc să devină studenți ai facultăților de Teologie Ortodoxă din Transilvania pot să se înscrie începând de săptămâna viitoare pe locurile bugetate și în regim cu taxă scoase la concurs de universități.
Candidații care doresc să se înscrie la Facultatea „Sfântul Andrei Șaguna“ din Sibiu, continuatoarea vechii academii șaguniene, își pot depune documentele între 15-22 iulie, la secretariatul Facultății de Teologie. La cursurile de licență sunt 76 de locuri bugetate pentru secția Teologie Ortodoxă Pastorală, din care șase sunt destinate românilor de pretutindeni, iar doi dintre cei admiși vor primi o bursă din partea Statului român. Alte trei locuri sunt destinate cetățenilor de etnie rromă. În plus, la Pastorală sunt scoase la concurs și 124 de locuri cu taxă. La Asistență Socială sunt 20 de locuri bugetate și 15 cu taxă. Admiterea va avea loc pe 23 iulie, concursul constă dintr-un test psihologic, o examinare a aptitudinilor muzicale și o probă scrisă de cunoștințe religioase. La cele patru programe de master ale Facultății de Teologie din Sibiu sunt 54 de locuri bugetate, dintre care 12 la Teologie Sistematică, 13 locuri la Teologie Practică, 13 locuri la Teologie Istorică, și 12 locuri la Educație Religioasă Creștin-Ortodoxă, la care se adaugă alte locuri pentru românii de pretutindeni. Fiecare secție de master are disponibile și locuri cu taxă. Admiterea se face prin concurs de dosare, pe baza mediei examenului de licență. Candidații care doresc să devină teologi, pe lângă vastele cunoștințe religioase și aptitudinile spre această școală vocațională, trebuie să aibă o viață morală și duhovnicească pe măsura chemării de a deveni slujitori ai Bisericii. „Pentru a deveni student la Facultatea de Teologie se cere în primul rând o vocație aparte și o dorință de a studia Sfintele Scripturi și învățătura Sfinților Părinți. Tinerii care se vor înscrie la admitere trebuie să conștientizeze că vor trece pragul unei altfel de școli, unde rugăciunea și studiul se îmbină armonios. Avem certitudinea că tinerii sunt bine pregătiți și că vor face dovada la examinări că se înscriu în profilul candidatului dorit de noi“, ne-a spus decanul facultății, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel. Admiterea la Cluj-Napoca La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, admiterea se desfășoară în perioada 15-31 iulie. Între 15-17 iulie are loc înscrierea candidaților, pe 18 iulie are loc examenul psihologic pentru toate programele de studii și verificarea aptitudinilor muzicale pentru Teologie Ortodoxă Pastorală. Pe 19 iulie se va susține proba scrisă pentru specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, un interviu pentru specializările Teologie Ortodoxă Didactică și Teologie Ortodoxă-Asistență Socială, precum și pentru licențiați și pentru cei care doresc să urmeze o a doua specializare. De asemenea, are loc proba practică pentru specializarea Artă Sacră. Pe 24 iulie se afișează rezultatele, apoi pe 31 iulie se afișează rezultatele finale, în urma redistribuirilor. Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Cluj-Napoca scoate la concurs 43 de locuri la buget și 56 de locuri în regim cu taxă la specializarea Teologie Ortodoxă pastorală, 15 locuri la buget și 35 la taxă la Teologie Ortodoxă Didactică, 15 locuri la buget și 35 la taxă la specializarea Teologie Ortodoxă Asistență-Socială și 20 de locuri la buget și 20 la taxă la specializarea Teologie Ortodoxă Artă Sacră. Admiterea la Alba Iulia La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, admiterea se organizează în perioada 15 iulie - 9 august. Între 15 iulie - 25 iulie are loc înscrierea candidaților, cu excluderea zilei de duminică, 21 iulie; pe 26 iulie are loc susținerea interviului și a probelor de aptitudini; pe 27 iulie se face ierarhizarea candidaților pe baza criteriilor de selecție, iar rezultatele sunt afișate pe 29 iulie. Între 30 iulie - 9 august are loc înmatricularea candidaților admiși. Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia scoate la concurs 37 de locuri la buget și 45 de locuri la taxă la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală și 15 locuri la buget și 25 de locuri la taxă, la specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială. Admiterea la Oradea La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, admiterea se desfășoară în perioada 16 iulie - 2 august. Între 16-23 iulie are loc înscrierea candidaților, pe 24 iulie are loc verificarea aptitudinilor muzicale, pentru candidații înscriși la Teologie Ortodoxă Pastorală care vor susține, pe 25 iulie, examenul scris. Pe 26 iulie se afișează rezultatele, iar până pe 2 august se afișează listele finale. La Teologie Ortodoxă Pastorală sunt scoase la concurs 60 de locuri, dintre care 29 de locuri sunt la buget, iar la Teologie Ortodoxă Asistență Socială sunt 25 de locuri, dintre care 15 sunt la buget. Admiterea la Baia Mare La Baia Mare, la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală sunt în concurs 10 locuri bugetate și 20 locuri cu taxă, pentru care candidații se pot înscrie în perioada 15-20 iulie. Proba orală are loc pe 22 iulie, iar proba scrisă are loc pe 23 iulie, rezultatele urmând să fie afișate pe 24 iulie. La specializarea Teologie Ortodoxă Didactică sunt scoase la concurs 10 locuri bugetate și 20 de locuri cu taxă. Admitere la Arad Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ a Universității „Aurel Vlaicu“ din Arad organizează sesiune de înscrieri în vederea admiterii pentru toate cele trei niveluri de studii universitare, în perioada 15 iulie - 5 august 2013, la sediul facultății din Arad, între orele 9:00-18:00, de luni până sâmbătă. Astfel, pentru programul de licență Teologie Ortodoxă Pastorală sunt scoase la concurs 20 de locuri bugetare, pentru programele de master Teologie Sistematică și Teologie Practică, câte 11 locuri bugetare pentru fiecare în parte, la care se adaugă locurile cu taxă, în limita stabilită de ARACIS. La programul de licență amintit, ocuparea locurilor se va face în urma examenului de admitere organizat în zilele de 7 și 8 august. Acesta constă din verificarea aptitudinilor muzicale și a dosarului medical, la care se adaugă un examen scris la disciplina teologie dogmatică, după programa anunțată la nivel de Patriarhie, disponibilă pe site-ul facultății. Pentru programele de master, admiterea se va face în data de 26 septembrie, în urma interviului realizat după tematica afișată pe site-ul facultății: http://www.teologiearad.ro/index.php/ro/admitere. La acestea se adaugă și locurile de la școala doctorală pentru care se va organiza examen de admitere în luna octombrie, pentru Teologie Dogmatică și Drept Bisericesc. Dosarul de înscriere al candidaților trebuie să cuprindă: copii legalizate după certificatul de naștere și actele de studii, adeverința de botez, recomandarea Consiliului parohial și binecuvântarea arhierească, poze color și adeverințele medicale. Taxele de admitere și școlarizare sunt adaptate contextului economic actual, putând fi consultate pe site-ul: http://www.uav.ro/ro/studenti/taxe. Pentru mai multe detalii puteți consulta pagina web a facultății sau contactați serviciul de secretariat la numărul de telefon: 0257.285855. |
Slujbă interortodoxă la München
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...5adr41qq7a.jpg
În biserica „Sfinților Neomartiri și Mărturisitori Ruși” din München, sâmbătă, 13 iulie 2013, a fost săvârșită Sf. Liturghie în cinstea sfântului neomartir Alexander Schmorell, slujbă la care a participat un număr mare de clerici și credincioși. Slujba a fost prezidată de către Mitropolitul Augustinos, reprezentantul Patriarhiei ecumenice în Germania. La această Sf. Liturghie au coliturghisit ierarhi ai mai multor jurisdicții ortodoxe de pe teritoriul Germaniei: arhiepiscopul Mark, al Berlinului și întregii Germanii și episcopul Agapit, episcop de Stuttgart, din partea Bisericii Ruse din afara frontierelor (fiind Arhipiscopia organizatoare), episcopul Antonie de Constantia, episcopul vicar al Mitropolitului bulgar pentru Europa Centrală și de Vest. Printre ierarhii slujitori s-a numărat și un mitropolit sirian. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxembourg-lui a fost reprezentată de către PS Dr. Sofian Brașoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei, părintele Alexandru Nan, parohul comunității „Nașterea Domnului” din München și pr. Ioan Marius Turcu, parohul comunității din orașul bavarez Waldkreiburg. După ce prima parte a Liturghiei a fost săvârșită în biserica mai sus amintită, s-a plecat în procesiune spre mormântul Sf. Alexander Schmorell, situat în cimitirul Stadelheim din apropierea bisericii, unde s-a săvârșit Liturghia credincioșilor, amintindu-se astfel de perioada Bisericii primare, când Sf. Liturghie se săvârșea pe mormintele martirilor. Prin această Sf. Liturghie s-a dorit marcarea celor 70 de ani scurși de la moartea acestui neomartir, trecut anul trecut (pe 5 februarie) în rândul sfinților de către Biserica Rusă din afara frontierelor. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, după cum ne-a transmis pr. Alexandru Nan, ÎPS Mark a vorbit despre bunele legături existe între popoarele rus și german din trecut, înrăutățite în secolul al XX-lea, secol în care neomartirul Alexander Schmorell s-a ridicat împotriva dictaturii naziste, gândindu-se că și-n patria lui de origine se instaurase o dictatură. El i-a îndemnat pe creștinii prezenți să lupte împotriva nedreptății, subliniind, totodată, și obligația părinților în transmiterea adevărurilor de credință creștine, așa cum i-au fost trasmise și neomartirului de la München. A vorbit apoi ÎPS Mitropolit Augustinos, care a amintit de creștinii persecutați în Siria și-n alte părți ale lumii, apreciind faptul că Germania este o țară în care sunt respectate drepturile fundamentale ale cetățenilor, între care se numără și libertatea religioasă. Pe parcursul procesiunii spre mormântul neomartirului Alexander Schmorell s-au înălțat rugăciuni pentru creștinii persecutați, în special, pentru cei doi mitropoliți răpiți din Siria. |
Citat:
Născut la data de 16 septembrie 1917 în localitatea Orenburg din Rusia, Alexander Schmorell a ajuns în anul 1921 la München, unde tatăl său, Hugo Schmorell, neamț de origine, studiase medicina. Mama lui Alexander a fost rusoaiacă, Petrovna Vvdenskaja, fiica unui preot ortodox. La un an de la naștere, pruncul Alexander și-a pierdut mama, care se îmbolnăvise de tifos. Botezat ortodox în Orenburg, Alexander Schmorell a fost educat în credința ortodoxă, atât prin participarea la orele de cateheză ținute în cadrul comunității ruse din München, cât și prin intermediul bonei ortodoxe, care nu vorbea decât limba rusă. Tânărul Alexander a studiat la noul Liceu Real din München, iar după susținerea bacalaureatului și satisfacerea serviciului militar la Cavaleria Armatei germane, în anul 1939 a început studiul Medicinei la Hamburg, la insistența tatălui său, deși avea înclinații și spre lumea artelor. În vara lui 1940 Alexander a fost nevoit să ia parte la campania soldaților germani împotriva Franței. În luna septembrie a aceluiași an va relua studiul Medicinei, de această dată la Universitatea din München. Începând cu anul 1942, Alexander Schmorell va face parte din mișcarea studențească „Weisse Rose” (Trandafirul alb), înființată ca mijloc de protest împotriva regimului nazist. Mișcarea, impregnată de un puternic sentiment creștin, și-a propus să lupte împotriva naziștilor, din cel puțin două motive: datorită deportarii evreilor și împotriva îndepărtarii opozanților regimului. Membrii cei mai cunoscuți ai mișcării au fost frații Hans și Sophia Scholl și colegii lor, Christoph Probst, Willi Graf, Alexander Schmorell și profesorul Kurt Huber. Din grupul larg al mișcării au mai făcut parte și alți studenți, medici, arhitecți, artiști și alți oameni de cultură. Din 1942 și până în luna februarie 1943, membrii grupării au tipărit și împrăștiat 5 manifeste împotriva regimului nazist, conștienți fiind că descoperirea lor va însemna pentru ei moartea. Cel de-al șaselea manifest n-au mai reușit să-l tipărească, fiind arestați. Descoperiți de către administratorul Universității din München și denunțați Gestapo-ului, frații Scholl și Christopf Probst au fost primii membri ai mișcării care au plătit cu viața, fiind condamnați și executați în ziua de 22 februarie 1943. După arestarea acestora, Alexander Schmorell a încercat, cu un pașaport fals și cu ajutorul unor cunoscuți, să treacă în Elveția prin castelul Elmau, însă drumul fiind prea dificil, a renunțat, întorcându-se la München. La câteva luni de la înmormântarea fraților Scholl, Alexander a fost văzut într-un buncăr din piața Habsburger din München, recunoscut, denunțat și arestat. El a fost condamnat la moarte de către Tribunalul poporului la data de 19 aprilie 1943, în al doilea proces intentat mișcării Weisse Rose. În vârstă de numai 25 de ani, Alexander Schmorell a fost omorât prin ghilotinare la data de 13 iulie 1943, împreună cu profesorul Kurt Huber, în închisoarea Stadelheim din München. Alexander Schmorell a fost înmormântat în cimitirul Perlacher Forst din München la poziția cu numărul 76-1-26, acolo unde a avut loc și Sf. Liturghie amintită mai sus. Îndemnul profetic al Sf. Alexander Schmorell Merită să fie amintită aici și scrisoarea adresată părinților săi, scrisă chiar în ziua execuției: „Această lovitură este, din păcate, mai grea pentru voi, decât pentru mine, deoarece eu merg cu convingerea și cu conștiința împăcată că am slujit Adevărului. Acest lucru mă face liniștit acum, la câteva ore înainte de momentul morții“. Ultima lui dorință adresată părinților, și am putea spune, nouă tuturor creștinilor, suna așa: „Înainte de toate, să nu-L uitați pe Dumnezeu”! |
Inaugurarea unei noi mănăstiri ortodoxe în Spania
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei anunță inaugurarea mănăstirii de la Vilaller, Spania, ce va avea loc duminică, 28 iulie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii, începând cu ora 10.00, de către Preasfințitul Părinte Timotei, potrivit episcopiaspanieiportugaliei.es
Această nouă mănăstire s-a înființat în cadrul Seminarului de la Vilaller situat în Pirineii Spanioli, pe care Don. Joan Piris Frigola, Episcop al Episcopiei de Lleida, l-a dat în folosință Episcopiei noastre în urmă cu un an. În acest timp au fost efectuate o serie de lucrări de reabilitare a clădirii, de către credincioșii din parohiile apropiate, astfel încât s-au asigurat condițiile minime pentru funcționarea mănăstirii. Edificiul are peste 80 de camere, ceea ce permite ca, pe lângă mănăstire, aici să funcționeze un centru de spiritualitate ortodoxă, unde episcopia va organiza tabere pentru copii, tineri și adulți. Reformele făcute până în prezent s-au orientat spre a crea un spațiu de viețuire pentru obște, mai exact s-au pregătit două apartamente, unul pentru maici, iar altul pentru părintele duhovnic, și s-au montat câteva geamuri termopan. Mai este foarte mult de muncă, de aceea venirea maicilor aici este foarte importantă, întrucât va facilita continuarea lucrărilor. Obștea de maici se va instala aici în zilele următoare, însă mai e nevoie de câteva obiecte de mobilier și electrocasnice. Cei care doresc să facă donații sunt rugați să ia legătura cu secretariatul Episcopiei. |
Schitul de Sus își prăznuiește pentru întâia dată hramul
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...s1f2o1a32a.JPG
Binecredincioșii creștini mehedințeni au ocazia să participe la sfârșitul acestei săptămâni la cea dintâi slujbă de hram a bisericii Schitului de Sus. Așezată sub patronajul spiritual al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, lăcașul de închinare va aduna în juru-i mulțime de pelerini veniți de prin toate părțile județului în ziua praznicului slăvitului proroc. Slujba va fi săvârșită, sâmbătă, 20 iulie, de Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Nicodim, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, după cum ne-a mărturisit Cătălin Cernătescu. Binecuvântarea pentru începerea Sfintei Liturghii va fi dată la 09:30. Credincioșii care au ținut post și s-au mărturisit duhovnicului se pot împărtăși la momentul potrivit cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos. Preacuviosul Părinte Arhim. Pavel Nicolăescu, starețul mănăstirii Topolnița, de care aparține și acest schit, face poftire tuturor mehedințenilor să ia parte și să se roage la acest moment de aleasă trăire duhovnicească. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 11:10:41. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.