Este foarte delicata problema spovedaniei. Si eu sunt crestina ortodoxa dar am multe indoieli despre duhovnici. Eu am probleme psihice si un parinte ,nu-i spun numele, m-a certat cand i-am spus ca ma indoiesc de Dumnezeu si din cauza inca a unui aspect. Eu inteleg ca este si preotul om, dar te poate speria rau, mai ales daca esti slab de inger. Nu trebuie sa avem ochelari de cal, sa luam ad literam buchia cartii. De aceea ma indoiesc foarte mult daca un om, fie el si hirotonit, are dreptul sa hotarasca ce pacate am, eu cred ca si pacatul trebuie judecat dupa om, dupa neputintele fiecaruia.

Nu va suparati pe mine ,dragi preoti, stiu ca incercati sa-l slujiti pe Dumnezeu, si este omeneste sa gresesti. Domnul sa ne aiba in paza pe toti.

Euftalia,sunt convinsa ca viata te-a supus la un chin groaznic,si anume problemele psihice de odinioara,dar tin sa te contrazic in postarea precedenta initiata de tine.Nu spun ca duhovnicii sunt perfecti,nimeni nu este perfect,dar tu confunzi putin resursele informationale ale unui preot cu cele ale unui doctor,respectiv psihiatru,nu stiu de fapt ce vroiai sa auzi din gura unui duhovnic la spovedanie,decat lucrurile existente pe un tipar al crestinismului!!!!Nu poti sa te duci la farmacie si sa cumperi un televizor.Doctorul tau te-a consultat si ti-a prescris medicamente dupa cum a considerat dansul ca-ti este indicat,de aceeia te-ai dus acolo,si in astfel de domeniu este calificat acesta,nu puteai sa te duci la doctor sa te spovedesti si sa ceri sa astepti sa ti se dea canon,etc.Deci,imi pare rau,dar cam pe nedrept judeci atitudinea duhovnicului fata de starea ta,el a facut ceea ce face cu toata lumea,a analizat situatia ta in masura invataturii sale duhovnicesti si a actionat ca atare,pentru ca pe motiv religios se considera ca ai apelat la dansul,si deci ai primit canonul de rigoare in vederea izbavirii si vindecarii sufletesti.Pe de o parte este bine ca,in pofida problemelor tale,te-a tratat ca pe oricare crestin,aceasta ar trebui sa-ti dea mai multa incredere in tine si mai mult curaj pentru a infrunta cu o energie pozitiva problemele launtrice.Sper ca nu doreai sa te compatimeasca duhovnicul!!!Este clar ca situatia ta este una delicata,dar te rog apeleaza la oameni pentru a-ti ajuta neputinta,nu pentru a o adanci si mai tare,trebuie sa poti sa treci peste disfunctiile care ti-au invadat fiinta,pentru ca adevarata forta sta in interiorul tau,caci Dumnezeu te-a creeat dupa chipul si asemanarea Sa.Este greu,asa este,dar nu te mai razvrati impotriva a tot ceea ce banuiesti ca ti-a slabanogit simtirile,nu-ti faci decat rau in acest sens,impaca-te cu tine insuti,cu lumea exterioara,cu imperfectiunea ei si astfel iti formezi o proprie lume care sa te caracterizeze.Probleme tale poate au radacini mult mai adanci decat banuiesti,poate nu sunt datorate in exclusivitate aspectului religios,asa cum afirmi uneori protestand asupra tot ceea ce reprezinta dogma fixa.Stii,nu toata lumea este in asentimentul fiecaruia,dar trebuie expusa parerea privind din ansamblu,nu bazata pe o teorie ori o nemultumire exacta,fiindca viata este complexa,si vietuitorii ei asemenea,pe plan individual nu poate schimba nimeni o lume atat de necuprinsa,ci fiecare-si formeaza un culcus propriu,intr-o oarecare interdependenta cu cei din jur.Iti doresc MULTA SANATATE si voie buna,fii mai toleranta si-ai sa vezi ca dobandesti satisfacii,fii mai senina,zambeste si permite-ti sa visezi,"visul este singurul palat din care nu te poate izgoni nimeni",ai grija de tine(caci nimeni n-o poate face mai bine),iar cat despre religie i-a din ea atata cat crezi ca te linisteste si te multumeste,atat cat poate sa-ti transforme crezamantul in putere si-ai sa vezi ca o sa fie bine.Te rog sa ma ierti,dar nu am scris cu nici o intentie rautacioasa,stiu ca realitatea numai sufletul tau o cunoaste.

Multumesc foarte mult pentru gandurile bune, chiar astzi ma gandeam la ce am scris pe site si imi faceam mustyrari de constiinta ca am scris urat despre preoti. Am intalnit de fapt multi duhovnici buni la suflet, care in cearca din rasputeri sa-i slujeasca Lui Dumnezeu. Sunt bolnava, si acum imi este rau. Am avut un parastas pentru bunica mea si am observat cu placere ca totusi slujba religioasa este frumoasa, cheama binele iar perotii sunt in general oamenii lui Dumnezeu. Vreau sa-mi cre scuze daca i-am suparat cu cele spuse. Inca odata, multumesc mult Ory, chiar mi-au facut placere sfaturile tale.

Draga Euftalia,sa nu-ti para rau pentru ceea ce ai scris,faptul e consumat,si in definitiv aceasta ai simtit in momentele acelea,esti om si de asemeni esti supus greselii,sa nu-ti asupresti sufletul cu regrete in zadar caci in situatia ta poate sa-ti afecteze linistea si sa te simti mai rau decat ar trebui in mod normal,cum spunea Cioran:"regretul este o forma de remuscare ajunsa la gradul de suferinta",uneori regretul iti invadeaza organismul cu o adrenalina malefica,ca si substanta eliminata de stress,si nu e bine pentru tine.Cred ca Dumnezeu te intelege,caci simtirile tale sunt fragile acum,si starea-ti poate oscila fara logica.Incearca sa asimilezi din jurul tau numai ceea ce-i frumos,si chiar raul sa-l transformi in frumos si in bine,nu poate decat sa te avantajeze,incearca sa uiti anumite momente care merita uitate,si sa treci cu vederea clipe care ajungand in privirea ta au tendinta sa stagneze acolo,cu o tenta pesimista,cum ar fi acel parastas.Tot ceea ce se-ntampla in jurul nostru este oricum efemer,se-ntampla asa,ca viata sa nu devina un vid nepenetrabil,nu trebuie sa-ti canalizezi energia spre lucruri marunte,caci o risipesti in zadar,si crede-ma,am simtit si eu ca omul nu detine un sac fara fund de energie si sentimente,totul este limitat si trebuie gestionat cu intelepciune si cumpatare.Ma doare sa aud ca esti bolnava,sa te autonumesti "bolnava",pentru ca este trist la anii tai sa se intample acestea,dar mai trist este faptul ca te-ai impotmolit in durere,si nu reusesti sa te mai regasesti.Personal,sunt de parere ca nu ar mai trebui sa te mai consideri bolnava,mintea ta iti joaca farse si tu trebuie sa te intorci asupra ei si sa o manipulezi,pentru ca totul este ascuns acolo si suferinta si fericirea deopotriva.Te rog,fa un efort si incearca sa te imprietenesti cu propria minte,si adu-o in favoarea ta,si fa-o sa-ti dezlege in suflet simtirile si bucuriile care exista in tine si in jur.Alunga-ti valul inserat al neputintei cu rugaciunile atat de inofensive ale Maicii Domnului(Paraclisul Maicii Domnului)si-ai sa vezi ca dau roade,si dupa cum spuneai si tu,nu este nevoie sa abuzezi de nimic.Am vorbit aici ceea ce m-as invata pe mine insami,sau ceea ce m-am invatat in momente oportune.Nu mai plange,si fa un inceput nou propriei fiinte,uitand tot greul prin care ai trecut,traieste fiecare clipa cu satisfacie,pentru ca esti MULT MAI PUTERNICA DECAT CREZI!,iar viata are un infinit de lucruri care merita explorate.

Vorbesti frumos, parca il aud pe psihiatrul meu. Am sa iincerc sa ignor raul, asa ne invata si Mintuitorul, zicand ca Tatal cel Ceresc nu va lasa sa se clinteasca nici un fir de par de-al nostru fara stirea Sa. Uneori mi-este greu. Am avut si perioade bune in cei 14 ani de cand m-am inbolnavit. Acum de la schimbarea de vreme si mai ales toamna si primavara am niste stari mai proaste. In ceea ce priveste rugaciunea, am renuntat la acatistele lungi (acum circa 6 ani timp de vreo 6 luni stateam si 4 ore in biserica citind acatiste si acest lucru mi-a favorizat delirul mistic, mai concret halucinatii auditive legate de cele sfinte.) Asa ca eu ma rog la milostivul Iisus in vorbe putine, asa si la Buna Maica Domnului Fecioara Maria,si la sfinti care cred eu ca excelau prin bunatate iar nu prin rugaciuni si alte procedee care amintesc de yoga, nu stiu ce sa spun despre Isihie, o fi ceva adevarat, eu nu mai stiu ce sa spun, ce este adevarat este ca daca incerc sa ma rog mai mult se intampla un blocaj in mintea mea, iar asta nu este de la vreun potrivnic, eu ignor raul. Dar asa este forma mea de boala, s+a facut o fixatie cu biserica pe creier. Merg la Sf. Maslu cat pot de des, ma spovedesc la mine in cartier, ma impartasesc, si cu toate astea mi+e frica la ideea ca ar putea sa nu existe viata de apoi, sau insusi Dumneyeu. O fi pacat ce scriu. Tot eu ma incurajey yicand ca ar fi fost imposibil sa aparem noi, plantele ,animalele si tot ce are pamantul minunat , daca nu era Creatorul si iar ar fi imposibil sa ne fi creat ca apoi sa pierim definitiv. mie imi place mult mesajul biblic, mai ales Sfanta Evanghelie. Iisus zice "La Tatal sunt multe lacasuri, daca n-ar fi fost v-as fi spus". Trebuie sa-L credem, vreau din tot sufletul sa cred. Cred Doamne, ajuta necredintei mele.

Credinta este un dar si se inmulteste pe masura ce ii cerem lui Dumnezeu sa ne dea mai multa credinta! Imi aduc aminte ca nici eu nu credeam in anumite lucuri! Niciodata insa nu m-am indoit de viata vesnica, fara viata vesnica totul este un nonsens si sunt atatea marturii in jurul nostru, in natura aceasta minunata care ne vestesc viata vesnica, innoirea, regenerarea! Asa cum spune Hristos, daca ne-am apucat sa mergem pe acest drum, nu trebuie sa mai privim inapoi! Pentru omul care doreste sa traisca laolalta cu Hristos, ramane o singura varianta: sa mearga pe calea aceasta fara sa se gandeasca, ca ar mai exista si alta cale!

si eu vreau din tot sufletul sa cred mai ales ca Iisus Domnul vorbeste atat de clar, frumos si iti dai seama ca acesta trebuie sa fie adevarul, dar din cauza neputintei mele din boala mi-e frica ca atunci cand voi muri nu voi mai avea eu personal parte de nimic. Sigur ca rugaciunea ne canalizeaza spre bine, prin puterea cuvantului si prin invocarea binelui in sine, dar cine are mintea inclinata spre boala este bine sa se roage cu cuvintele lui si sincer (afara de Tatal nostru , psalmul 50 ,Imparate Ceresc si asistarea la sf. maslu si sf. liturghie, nu mai insist cu rugaciunea, si la slujba particip cand pot sa ma trezesc, pentru ca iau medicamente.)Biserica si mai ales manastirea are si anumite exagerari cu care nu pot fi de acord, ma refer oamenii bisericii si nu la biserica lui Hristos.

Draga Euftalia, de mult vroiam sa iti scriu si iata ca acum s-a ivit ocazia. In primul rand iti doresc din tot sufletul insanatosire grabnica si completa. Ai incredere in tine, ai incredere ca se poate si Dumnezeu te va ajuta. Nu stiu exact de ce boala suferi, dar parerea mea este ca medicamentele nu ajuta intotdeauna, ba mai mult, sunt o arma cu doua taisuri in bolile psihice. Roaga-te sa iti gasesti un duhovnic bun, sau cum spunea un parinte, roaga-te sa te gaseasca el pe tine. Sper ca te intelegi bine cu familia ta, pentru ca si asta este f. important, sprijinul moral si dragostea familiei. Ai mare grija de tine si roaga-te Maicii Domnului sa te aiba in paza si sa te ajute intotdeauna. Daca ai si un sfant protector, nu uita ca el este intotdeauna alaturi de tine si te va ajuta la greu. Si orice sfant la care te rogi cu credinta si speranta eu cred ca te va ajuta. Acum cativa ani am avut o experienta neplacuta intr-o biserica din Bucuresti, eram foarte speriata si inconstient parca am alergat si m-am lipit de icoana Sf. Paraschiva, cerand ajutor. Cu mana pe inima pot sa iti spun ca imediat acele halucinatii care ma inspaimantasera au disparut si m-a cuprins o liniste si o pace de nedescris in cuvinte. Este doar un exemplu care sa te intareasca si sa te faca sa ai incredere in tine. Dumnezeu sa-ti ajute !

Multumesc pentru incurajari. Boala mea este o forme de schizofrenie, care insa s-a ameliorat mult. Intr-adevar am o mam si un frate foarte buni. necazul este ca si fratele meu este bolnav pentru ca si tata a fost(s-a stins din viata fara sa stie ca moare, deci Dumnezeu l-a iubit intr-un fel, asta acum 5 ani , avea 59 de ani).
eu daca m-am inbolnavit la 16 ani am alergat pe calea bisericii, mi-am revenit intr-un an aproximativ, dupa cativa ani s-a inbolnavit si fratele meu. Si-a mai revenit si el, vreo doi ani a fost mai binisor, apoi a avut o cadere mare, se credea pacatos, ii era frica de Dumnezeu. eu iar am alergat la biserica si ma rugam si 4 ore in sf. biserica, si la vreo 8 luni de rugaciune au aparut halucinatiile auditive legate de cele sfinte. vezi ca creierul meu nu suporta atata rugaciune , subconstientul dicta lucruri aiurea. Dupa vreo doi ani si jumatate de halucinatii si cateva internari, au disparut. Eu nu ma indoiesc ca Dumnezeu si sfintii ne ajuta( eu il iubesc pe sfantul Nicolaie), dar oamenii bolnavi trebuie sa se roage putin cu cuvintelle lor sau rugaciunea Tatal nostru
Multumesc inca o data pentru gandurile bune, ma simt in general bine, dar sa stii ca si medicamentele mai alina tensiunile nervoase, mai amortesc simptomele violente, stiu pe pielea mea si a fratelui ca uneori par a nu avea efect, si tata imi spunea ca trebuie sa lucram cu autosugestia, si el stia saracul cum este cu boala asta, si era si foarte credincios. Am avut si o bunica, din partea mamei, care a murit de curand si care avea un suflet de sfanta, mereu o visez ca imi zice ca ii este bine la Dumnezeu. Ea m-a sustinut enorm toata viata si acum o face mama. Numai bine iti doresc si tie!