Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Rugaciuni (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5048)
-   -   Acatistul la vreme de necaz si de ispita (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5384)

mya_morar 20.01.2009 19:04:05

Acatistul la vreme de necaz si de ispita
 
ACATISTUL CĂTRE ATOTPUTERNICUL DUMNEZEU, LA VREME DE NECAZ SAU DE ISPITA

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție !
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție !
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție !
Împarate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino si Te salășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi !
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iarta fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tãu.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbzvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns acestă rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi .
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mâniua pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștrii, că Tu ești Dumnezeul nostrum și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele tău chemăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. A Nascatoarei de Dumnezeu: Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, fecioară, ca să nu pirim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim din nevoi, căci Tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Condacul 1

Mare apărător ești Doamne, bucuria și mângâierea robilor Tăi, unde ești Tu, de acolo fuge întristarea, iar unde Tu lipsești, bucuria se preface în deșertăciune; caută spre mine păcătosul, ca să nu pir în necazul acesta și mă cercetează cu mila mântuirii Tale, ca să strig Ție : Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruiește-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Icosul 1

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor,ca să mântuiesti pe omul cel căzut, nu te-ai rușinat de pântecele feciorelnic, suferind apoi scuipări, lovituri de moarte rușinoasă, Fiul lui Dumnezeu, bun ești și iubitor de oameni, cugetând acestea, îndrăznesc să mă apropii de Tine și cu lacrimi mă rog :
Doamne, Dumnezeul meu, milostivul meu Mântuitor, mântuiește-mă că pier; Doamne, Dumnezeul meu,care ai venit să mântuiești nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, izbăvește-mă de napaste;
Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ai luat asupra Ta slăbiciunile noastre și ai purtat durerile noastre, vindecă durerile inimii mele;
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce Te-ai daruit lumii prin crucea Ta,trimite pace în sufletul meu scârbit;

Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce cu moartea Ta ai zdrobit moartea, zbrobește săgețile celui rău ce zboară asupra mea;

Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruiește-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 2- lea

Văzând iubirea Ta de oameni,arătatăîn multe chipuri înainte de mine, păcătosul am cutezat și eu să ridic ochii către Tine,Cel ce locuiești în cer, miluiește-mă Doamne, că neputincios sunt, izbăvește-mă de acestă întristare amară și mă învredniceste să-Ți cant de bucurie : Aliluia.

Icosul al 2- lea

M-ai creat, Ziditorule , ca pe o făptură înțelegătoare, dar eu nenorocitul m-am făcut ca un dobitoc neânțelegător, am supărat bunătatea Ta, Mântuitorule, de aceea cu dreptate m-ai lovit cu această scârbă și întristare, ceea ce recunosc și mă căiesc, alergând la Tine așa mă rog :

Doamne, Dumnezeul meu, mu îmi răsplăti după faptele mele ci fă după mila Ta.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce m-ai păzit din tinerețile mele, apără-mă și de vrajmașii care se năpustesc asupra mea.
Doamne, Dumnezeul meu, tăria trupului la bătrânețe, întărește-ne trupește și sufletește pe cei ce am slăbit.
Doamne, Dumnezeul meu, mângâierea sufletului meu,mângâie-mă pe mine întristatul.
Doamne, Dumnezeul meu, Îndreptătorul meu, îndreaptă-mă la calea mântuirii.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, daruiește-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 3-lea

Puternic in războaie, Doamne vino în ajutorul meu și Îmi fi apărător de vrăjmașii cei vazuți și nevazuți, că tatăl meu și mama mea m-au părăsit , prietenii și cei de aproape s-au depărtat de mine; dar Tu, Părintele orfanilor și apărătorul văduvelor fi mie ajutător, ca să îți cânt Ție : Aliluia .

Icosul al 3-lea

Cela ce ai cerul drept scaun, iar pământul așternut picioarelor, biruitorule, cela ce iei duhurile stăpânilor, nu mă lepăda pe mine cela ce sunt praf de mănușă și îndraznesc către tine, Atoateștiutorule, să grăiesc așa :

Doamne, Dumnezeul meu,ridică puterea Ta și vino să mă mântuiești din mâinile celor ce mă obijduiesc.
Doamne, Dumnezeul meu, de care se tem și se cutremură toate, cruță-mă, că frica și bezna morții m-au acoperit pentru păcatele mele.
Doamne, Dumnezeul meu, cela ce te imbraci cu lumina ca o haina, luminează-mă pe mine cel ce sunt întunecat de grijile vieții.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce intinzi cerul ca o piele, întinde acoperământul apărării Tale.
Doamne, Dumnezeul meu,Cela ce ții lumea cu cuvântul, dăruiește pace smeritului meu suflet.
Doamne, Dumnezeul meu,bucuria mea, dăruiește-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 4-lea

Plutind pe marea furtunoasă a vieții, către Tine intind mâinile mele, cuvântul lui Dumnezeu, precum Petru cel ce se îneca l-a mântuit, așa și către mine întinde mâna Ta cea puternică și mă izbăvește din această nevoie, ca, cu bucurie și recunoștință, să-Ți cant Ție : Aliluia

Icosul al 4-lea

Auzit-am, Doamne, glasul Tău cel dulce, ce zice: “Cheamă-mă în ziua necazului și te voi asculta și te voi ridica din adâncul deznădăjduirii…”cu îndrăzneală mă apropii de Tine, zicând:

Doamne, Dumnezeul meu, greșit-am înaintea Ta, primește-mă cum ai primit pe fiul cel rătăcit.
Doamne, Dumnezeul meu, Care l-ai îndreptat pe vameșul să nu intrii la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu.
Doamne, Dumnezeul meu, Dătătorul înțelepciunii, învață-măpe mine, robul Tău.
Doamne, Dumnezeul meu, Sfătuitorule povățuiește-mă sa pot scăpa de cursele vicleneale celor ce mă urăsc.
Doamne, Dumnezeul meu, cela ce cauți spre cei smeriți, vezi necazul meu și osteneala mea și arată-mi mila Ta.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruiește-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Condacul al 5-lea

Prin jertfa de pe cruce a iubitului Tău Fiu, Iisus Hristos, am fost împăcat cu Tine, Părinte ceresc, dar iată că iarăși, ca și câinele la ceea ce a vărsat, m-am întors la păcat, de aceea cu dreptate mă pedepsești cu această nevoie grea. Doamne, Dumnezeul meu, arată-mi mila Ta și dă-mi mântuirea Ta celui ce strig Ție: Aliluia.

Icosul al 5-lea

Văzând David pe proorocul Natan, cel c l-a mustrat pentru cele săvârșite de dânsul, și-a venit în sine, mărturisindu-și păcatul și zicând:”Greșit-am înaintea Domnului și El m-a auzit și mi-a iertat păcatul…”,iar eu nenorocitul, mai rău greșind decât acela, n-am cules roadele pocăinței.De aceea au venit asupra mea toate relele, dară fi milostiv mie, celui ce mă rog Ție :

Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai întărit brațele asupra amaleciților, întărește-mă cu putere de sus, ca să nu cad sub povară.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai primit lacrimile lui Iezechia, primește și lacrimile mele.
Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce ai auzit suspinul lui Manase, primește și de la mine păcătosul adâncul meu suspin.
Doamne, Dumnezeul meu,Cela ce locuiești întru cele de sus și privești la cele de jos, vezi-mă și pe mine păcătosul.
Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea dăruiește-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Bucuriepedrum 10.10.2017 13:30:22

Și ne-am oprit la icosul 5. :)
Cred că și rugăciunea inimii ajută mult în momentele de ispită propriu-zisă, când nu ești în stare (sau nu poți efectiv) să citești un acatist întreg. Numele lui Hristos are o putere uriașă.

simpllu 10.10.2017 21:01:03

Sf. Ioan Scărarul zice: "ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer și pe pământ nu este!". Cerul este mintea și pământul inima, în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine păcătosul", întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmașului. (Părintele Arsenie Boca)


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:27:49.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.