Moartea este negativa sau positiva?
 

Ce este moartea pentru religie (in particular ortodoxia)? Vine de la Dumnezeu sau este o fiinta in sine?
Daca moartea este o decizie a lui Dumnezeu (deci e positiva), de ce totusi multe persoane au frica de ea?

Toţi oamenii, de la Cădere încoace, se supun legii morţii. Cunoaştem foarte puţine excepţii: Enoch, Ilie şi, foarte probabil, Sfânta Fecioară. Momentul exact al morţii este în mâna lui Dumnezeu. Bineînţeles, moartea nu este o fiinţă, ci un proces, care constă în despărţirea sufletului de trup.

"Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei". Pentru creştin, frica de moarte este frica de ceasul Judecăţii şi de verdictul pe care Judecătorul l-ar putea da.

Moartea în sine nu este un fenomen tainic sau misterios. Poate fi ușor înțeleasă. Este trecerea de la viața aceasta materială și limitată la viața veșnică.

Creștinilor nu ar trebui să le fie frică de moarte, pentru simplul fapt că aceasta reprezintă eliberarea de toate chinurile și suferințele lumești. Nouă ar trebui să ne fie frică mai degrabă de Judecată, pentru că aici ne este decisă veșnicia. Noi știm că, după ce vom muri, ne vom întâlni cu Dumnezeu; asta ne dorim noi cel mai mult: Mântuirea.

Majoritatea oamenilor au această frică nefirească față de moarte din pricina depărtării lor de Adevărul Biblic.
De multe ori îi auzi întrebându-se „Ce se întâmplă când mor?”, „Chiar mă sting și atât?”, „Există viață veșnică?”, „Dacă mor mâine, unde mă duc?”.

Ei preferă să nu se gândească la moarte, îi înspăimântă orice cugetare referitoare la aceasta și continuă să trăiască într-o iluzie a fericirii lumești. Ei se veselesc cu toate deșertăciunile veacului acesta, se bucură din plin de tot ceea ce le oferă viața, fără a se gândi la posibilele repercusiuni asupra sufletelor lor. Însă noi știm bine că nimic nu este etern pe pământ. Nimic și nimeni nu rămâne. Cu toții vom muri la un moment dat și toate vor dispărea.

De aceea noi trebuie să avem în vedere întâlnirea noastră cu Dumnezeu și să ne pocăim cum trebuie. Să ne amintim de toate păcatele noastre și să ne gândim „Cum voi răspunde eu în fața Domnului pentru păcatul cutare săvârșit atunci?”, „Este plăcut lui Dumnezeu ceea ce fac? Încalc vreo poruncă a Lui?”.

Pentru cel ce are inima sinceră și smerită, Dumnezeu nu va rândui niciodată să moară înainte ca acesta să se pocăiască pentru păcatele sale.

Existenta din trupul fizic este doar o mica parte din realitatea inconjuratoare.Moartea este doar o trecere la o noua etapa si asa trebuie privita.
Teama a fost data instinctiva fiintelor care traiesc in trup,pentru ca altfel le-ar fi venit foarte usor sa puna capat vietii si sa nu isi incheie misiunea care o au pe Pamant.

Moartea este o urmare a caderii in pacat a omului. Iar cum Dumnezeu respecta libertatea omului, a respectat si alegerea sa. Omul a refuzat sa se mai impartaseasca de Dumnezeu, a nesocotit porunca data si astfel s-a indreptat spre moarte. Dar tinand seama ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci e creat dupa chipul Sau, adica sa fie un partener venic de dialog, Fiul lui Dumnezeu se intrupeaza ca sa distruga moartea. Prin Invierea Sa, moartea a fost zdrobita.

Asa ca avem pe de o parte caderea "mi-am omorat sufletul prin pacat, ca sa traiasca trupul" (Sfantul Andrei Criteanul) si ridicarea din moarte "cu moartea pre moarte calcand".

Crestinul nu se teme de moarte, caci nu se poate teme de ea cel care este unit cu Cel ce a biruit moartea. Numai asa ne explicam de ce martirii mergeau fara retineri la moarte. Aveau convingerea ca prin unirea cu Hristos vor fi si ei biruitori ai mortii.

Moartea poarta in sine ceva irational si infricosator fiind o consecinta a pacatului. Omul o respinge si fuge de ea in chip instinctual pentru ca este nefireasca.

Putem vedea moartea asemenea unui "divort" intre suflet si trup, deoarece "ceea ce Dumnezeu a unit", omul a despartit prin pacat.

Hristos insa inviind din morti "cu moartea pe moarte calcand", ne pune inainte o alta fata a mortii, mult mai blanda. Aceasta despartire este numai pentru un timp urmand ca dupa Invierea obsteasca, sufletul si trupul sa ramana unite in vesnicie.

De aceea, in Hristos moartea a devenit o realitate de care nu mai fugim, ci pe care, paradoxal chiar o dorim. Apostolul Pavel spune despre moarte ca-i este castig. Noua nu ne este castig, atat timp cat iubim pacatul si lumea mai mult decat pe Dumnezeu.

Moartea nu e nici negativa, nici pozitiva ci pur si simplu e. Iar ea este pentru ca omul si-a dorit-o si ea este o manifestare de trecere din lumea materiala in care traim in lumea spirituala care ne asteapta in functie de cum am petrecut-o pe aceasta materiala. Practic este o prelungire a ceea ce traiesti aici. Daca aici viata ta este mai mult spirituala atunci acolo iti va fi usor sa te adaptezi pentru ca este o lume imateriala, spirituala. Daca aici duci o viata absolut lumeasca, materiala plina de vicii, acolo va fi un continuu chin pentru ca dorinta de a face aceleasi lucruri continua dar nu mai poate fi satisfacuta deoarece materia acolo nu exista.