O problema la spovedanie
 

In principiu ,cand ma duc la spovedanie ,ma duc sa spun tot ceea am facut rau,impotriva poruncilor lui Dumnezeu.
M-am confruntat insa cu urmatoarea problema: preotul tinde sa creada ca faci numai rautati,si nu vede si lucrurile bune pe care le faci.
Tu te duci regulat si spui: parinte ,sunt rau,am facut asta si ailalta,si parintele te iarta,insa nu iti va cunoaste si partea buna a sufletului tau.Iar imaginea lui despre tine va fi eronata.
Voi cum va descurcati cu acest aspect?

doamne ajuta
 

de ce crezi tu ca preotul va gandi ceva despre cel ce se spovedeste.

Poate pentru ca judecata o ia inaintea intelegerii si a compatimirii.

Mai Daniel, medicul cand observa ca ai probleme la ficat nu-ti mai lauda rinichii, ci cauat sa-ti prescrie ceea ce aduce vindecare ficatului.

Nu mergem la duhovnic pentru lauda, ci pentru vindecare. Insa, daca vei observa ca parintele se schimba radical dupa cele marturisite de tine, adica incepe sa te trateze cu raceala, afla ca acela nu este duhovnic cu adevarat.

Stai fara griji, cei care vad cu adevarat rana in om, vad si bunatatea din el.

Aceasta este o problema, dar marturisirea se face in fata lui Hristos. Pana la urma nu conteaza cu ce impresie ramane preotul, ci marturisirea in sine. Gasisem undeva care trebuie sa fie atitudinea preotului la spovedanie.

Daniel, in general citesc cu placere mesajele tale.. dar aici ceva este in neregula. Cred ca nu te-ai gandit prea mult asupra acestei probleme.
(Mie mi se intampla invers.. las impresie favorabila si nu-mi place acest lucru.)
La spovedanie te duci ca pacatos, dupa ce ti-ai examinat viata si gandurile si vezi cu groaza ca esti departe de calea cea stramta, cand pacatele si neputinta te coplesesc. Te duci cu teama ca in fata lui Hristos si cu durere ca ai incalcat poruncile dumnezeiesti.. ca nu-L iubesti pe Dumnezeu, in fond (ca cine-L iubeste se straduieste sa pazeasca toate poruncile!)
Care fapte bune? Si chiar daca exista "fapte bune".. ce sunt acestea fara de har?
Impresiile pozitive nu-si au rostul.. iar imaginea öbiectiva"despre starea noastra duhovniceasca - nu ingaduie Dumnezeu sa o vedem din mila pt noi, cred eu, ca am cadea in neagra deznadejde.

Daca inca ti se pare ca ai fapte bune demne de luat in seama, iti recomand cu toata prietenia sa citesti plangerile Sfantului Efrem Sirul pt trezire la realitatea (duhovniceasca):
http://www.scribd.com/doc/8525110/Ce...ui-Efrem-Sirul

La spovedanie se spun doar pacatele! Restul stie Dumnezeu si nu avem pentru ce sa ne indreptatim ca nu ma facut decat ceea ce eram datori sa facem si poate nici acelea nu le-am implinit cum trebuie...

Ar fi ciudat sa incepem cu ceea ce noua ni se pare bun, ar suna ca rugaciunea fariseului si nu cred ca I-ar placea lui Dumnezeu. Ceea ce asteapta Dumnezeu de la noi in timpul spovedaniei este pocainta sau parerea de rau pentru pacate si dorinta de indreptare.

Duhovnicul iti stie cu siguranta si partile bune, nu ai de ce sa te ingrijorezi.

Cred că ar fi în dezavantajul meu să fac o impresie bună la spovedanie. Important este ca Dumnezeu să-mi primească mărturisirea, să mă ierte şi să mă ajute în continuare. Mă străduiesc în primul rând lui Dumnezeu să-i fac o impresie cât mai bună, prin cât mai multă sinceritate şi dorinţă de îndreptare. Dacă aş lăsa cuiva o imagine bună despre mine, în primul rând m-aş mândri, şi apoi m-aş ataşa prea mult de persoana care mă apreciază.

Cam asa ceva. Eu stiu un lucru: prin gura duhovnicului graieste Dumnezeu (in principiu la spovedanie). Ar trebuir sa-i arate Iisus ce fel de om este ucenicul sau,indiferent de cate pacate face sau ce zice la spovedanie. Si eu merg sa ma marturisesc cu inima indurerata,am asa o teama ca poate duhovnicul ma va privi altfel,dar nici pe departe. Si nu ma refer cum ca as cadea in extrema cealalalta,cum spunea si @anna21. Preotul,dupa spovedanie,se poarta cu mine la fel,ma priveste la fel,poate chiar mai frumos,fiind si mai curat dupa marturisire. Pur si simplu imi gasesc linistea,stiu si simt ca in duhovnicul meu salasluieste cu adevarat Dumnezeu si ca ma cunoaste la fel de bine ca El,din toate punctele de vedere. Prin acesta Hristos imi vorbeste!
Adevarat este ca un duhovnic bun face mult!

Si eu m-am gandit la asta, dar nu in legatura cu preotul neaparat, ca el stie cum sunt si ce fac bine.
Problema mea este cu credinta in general. Am impresia ca binele si pozitivul nu este acceptat in credinta.
Pe de o parte trebuie smerenie, stiu (sta si in semnatura mea), dar pe de alta parte cum sa avem incurajare in ceea ce facem, daca ni se socotesc numai cele rele?
Te intrebi la o adica, la ce mai trebuie sa fi bun, daca nu e bine.
Parca numai raul s-ar cauta cu lumanarea...sa avem ce spune la spovedanie.