![]() |
Despre smerenie
Recunosc cu adanca mahnire ca nu intotdeauna sunt un om smerit. Voi ce faceti pentru a dobandi acest dar?
|
Foarte folositoare sunt vorbele cu care te ataca ceilalti. Ele nu vin intamplator; aproape de fiecare data au un sambure de adevar. Daca cineva ne spune vorbe grele, e bine sa nu ne grabim cu apararea; sa cugetam intai daca , nu cumva, o avea macar un sambure de dreptate si Dumnezeu vrea sa ne vorbeasca chiar si prin acel om rau. Si atunci e bine sa nu fim ca un zid semet de piatra, din care vorbele rele ricoseaza, lovind din nou in cel ce a lovit, ci sa ne aplecam, ca ele sa treaca pe deasupra noastra si sa se piarda in spatiu. Apoi sa ne ridicam in picioare mai intelepti si mai cuminti, deoarece am luat numai ce e bun din mustrare iar ce e rau nu s-a lipit de noi.
|
Citat:
E mult să ai smerenie și prea puțin, oricât ai încerca s-o ai. Eu, când mă gândesc la smerenie, îmi aduc aminte că nu mi-am cerut suficient iertare față de cei cărora le-am greșit și mai ales, am cerut iertare fără să o dau. Și au murit ființe dragi pe lângă mine și nu am știut să spun "iartă-mă, te rog". E cam târziu, dar știu și văd un singur lucru: "aducerea-aminte de moarte" de pe lângă și dintru tine și întru nimicnicia noastră e un dat al smereniei. Vezi că ești nimic și vrei să fii totul, vezi că ești nimeni și demonstrezi contrariul... Rupe acest echilibru artificial între conștientizarea nimicniciei și acceptarea suficienței de sine și vei fi, în sfârșit, tu. Pentru mine, e greu... Dar, la rugăciune! |
Citat:
Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu."-Catehism Ortodox |
Eu cred că smerenia începe cu conștientizarea dependenței noastre de Dumnezeu. Am văzut copii mici și știm cât de mult depind ei de părinții lor. Nici cele mai simple lucruri nu le pot face fără ajutorul lor. Ei bine, încă și mai mult depindem noi de Părintele nostru. El ne-a dat și sufletul, și trupul și tot ceea ce avem nevoie ca să creștem și să fim fericiți timp de o veșnicie întreagă.
Pe urmă, smerenia continuă cu smerenia față de aproapele. Dacă aproapele nostru e destul de bun ca să fie iubit de Dumnezeu, înseamnă că trebuie să fie destul de bun ca să îl iubim și noi. Și, dacă în ochii Lui el este mare, mare trebuie să fie și în ochii noștri. El îl iartă pe fratele nostru. Noi l-am iertat, sau suntem asemenea fratelui fiului risipitor, care îi reproșează Tatălui că e prea bun cu fiul cel ușuratec ? |
Nu trebuie cautat un maxim al smereniei,mai ales ca suntem incepatori in viata duhovniceasca.
Trebuie sa fim mai mult cu Dumnezeu,sa ne curatim inima si smerenia va veni,adica va fi din ce in ce mai profunda. |
Bălmășeală frate !
Citat:
|
Eu ma straduiesc sa ma inchin dimineata, acasa, iar nu pe drum spre serviciu, iar seara, inmultesc pe cat pot.
De asemenea, ma straduiesc a citi cuvintele marilor Parinti, spre a'mi schimba mintea, prin mila lui Dumnezeu. De asemenea, ma straduiesc sa tin post, dupa puteri, din cand in cand. Cine face faptele parintilor, urmand lor, se poate invrednici de darul lui Dumnezeu. Insa niciodata in mod automat, mecanic, ci din mila si bunavointa lui Dumnezeu. Smerenia se cere, iar odata primita se pastreaza cu mare greutate, din pricina mandriei, careia ii slujim atat de mult. |
Parintele Galeriu talcuind din Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca smerenia este prezenta in cel care se masoara cu Dumnezeu si isi vede micimea. Sfintii care se impartseau de lumina dumnezeiasca pe treptele rugaciunii curate aveau smerenia prezenta- spuneau ca vederea luminii ii ajuta sa-si vada petele pacatelor, deci nu erau coplesiti de mandrie ca au ajuns pe treptele desavarsirii.
|
Avem nevoie de Dumnezeu, pentru a invata ce este smerenia.
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 23:12:31. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.