Iubirea aproapelui
 

Suntem creatia lui Dumnezeu , din iubirea Sa am aparut pe lume. Noi cum raspundem Iubirii lui Dumnezeu?Cum ne aratam dragostea fata de aproapele?Prin ce fapte de iubire ne facem placuti lui Dumnezeu?Cum indeplinim noi porunca Iubirii?

Unul prin milostenie, altul prin munca, altul prin rabdare, altul prin rugaciunea pentru lume.
Fiecare are darul si calea lui... numai sa nu'si ingroape talantul.

Intelepte cuvinte! Sa ne ajute Domnul sa facem putin din toate si astfel sa ne facem placuti lui Dumnezeu!

Sfantul Ioan Scararul ne spune ca "cel ce iubeste pe Domnul, a iubit mai intai pe fratele sau. Dovada primului lucru este cel de-al doilea. Cel ce iubeste pe aproapele, nu rabda vreodata pe cei ce clevetesc, si fuge de ei mai degraba ca de foc. Cel ce zice ca iubeste pe Domnul, dar pe fratele sau se manie, este asemenea celui ce aleaga in vis" (Scara dumnezeiescului urcus, Cuvantul XXX, Filocalia IX).

Deci, faptul că cineva îşi iubeşte aproapele este dovadă că Îl iubeşte pe Dumnezeu ? Asta nu este confirmat de observaţiile mele. În practică, am întâlnit de multe ori atei care îşi iubesc aproapele, dar care nu vor să audă de Dumnezeu. Filantropia nu presupune teofilia. Invers, da: nimeni nu poate spune că Îl iubeşte pe Dumnezeu, dar nu dă doi bani pe aproapele, fiindcă nu tot cel ce zice "Doamne, Doamne" este în iubirea lui Dumnezeu, ci acela care face voia Lui. Iar voia Lui este să ne iubim aproapele.

Cred ca Sfantul Ioan se referea la dragostea ca dar divin, ca foc dumnezeiesc, nu ca simplu sentiment uman.

Cel ce e strain de Dumnezeu, cel ce nu a primit harul iubirii, nu isi iubeste semenul care il dusmaneste, care il vrea rastignit. Poate iubi, desigur, dar nu-si poate iubi dusmanii, nu are dragoste fata de "rastignitorii" sai.

Doar cel ce a dobandit virtutea iubirii, care e cea mai inalta, are dragoste pentru toata creatia. Isi iubeste semenii pentru ca sunt inruditi cu Dumnezeu. Le imparte iubire intr-un mod asemanator lui Hristos, fara a cauta la fata lor, fara a "calcula" daca merita sau nu sa-i iubeasca. Ii iubeste pentru ceea ce sunt - rudele lui Dumnezeu, creatia nepretuita a Sfintelor Sale Maini.

Conform Sfantului Maxim Marturisitorul, "oamenii se iubesc unii pe altii fie in chip vrednic de lauda, fie in chip vrednic de ocara, pentru aceste cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atat pe cel virtuos, cat si pe cel ce inca nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc parintii pe copii si invers; sau pentru slava desarta, cum iubeste cel slavit pe cel ce-l slaveste; sau pentru iubirea de arginti, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi bani; sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si pe cele de sub stomac.

Dragostea cea dintai este vrednica de lauda; a doua e mijlocie; celelalte sunt patimase"

Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i urasti, nici nu-i iubesti; iar pe altii iarasi ii iubesti, dar potrivit; si, in sfarsit, pe altii ii iubesti foarte tare; din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care cere sa iubesti pe tot omul deopotriva (Capete despre dragoste, Suta a doua, c.9,10, Filocalia II).

"Cel ce nu pizmuieste si nu se manie pe cel ce l-a intristat si nu tine minte raul de la el, prin aceasta inca nu are si dragoste pentru acela. Caci poate sa nu rasplateasca raul cu rau chiar daca nu are inca dragoste, pentru ca asa e porunca. Dar inca nu poate rasplati raul cu bine fara sila. Caci a face binele din indemn launtric celor ce ne urasc este propriu numai dragostei duhovnicesti desavarsite" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste, Suta a doua, c.49, Filocalia II).

Adevarat, nimeni nu ajunge la iubirea cea adevarata de Dumnezeu daca nu urca treapta cu treapta prin iubirea de aproapele. In aproapele trebuie sa-L vedem pe Hristos si iubindu-L pe Hristos in cel vazut, il vom iubi si in Cel Nevazut.
Har, smerenie si jertfa de sine.