Despre cei care ingrijesc animalele fara stapan
 

Ce parere aveti despre cei care ingrijesc animalele fara sapan?
As avea nevoie doar de opinii cu referiri directe la inscrisurile din biblie.

parerea mea
 

mi-aduc aminte de ceva de genul " asa cum si necuvantatoarele mananca din faramiturile de la ospatul stapanului "....dincolo de partea metaforica, daca se ia la propriu....e normal sa fie ingrijite si iubite si animalutele, deoarece in mod clar sunt tot creatii divine.....

Da, numai ca trebuie avut grija sa nu ajungem sa iubim animalele mai mult decat oamenii. Zic din experienta, aversiunea, mania si intoleranta mea fatza de oameni a crescut cu foarte mult de cand am "indeletnicirea" asta.
Cu cat cunosc mai mult animalele, cu atat ma indepartez mai mult de oameni.

Cand vad cazuri de caini aruncati in smoala, arsi de vii, parliti, batuti, infometati,batuti cu lopata... nu prea simt nici macar mila pt cei ce fac asta. Doar ura. De iubire nici nu poate fi vorba.

Daca as vedea un om batut mar si chinuit in felul ala, nu m-ar impresiona nici pe departe cat ma impresioneaza in catel. Pot, in inima mea sa iert crime chiar.Ma gandesc ca oamenii au pacate toti... Dar cruzimea fatza de animale nu pot.

Cred ca-ti trebuie o credinta desavarsita sa poti iubi si oamenii cand te ocupi de animale chinuite de majoritatea din ei, sau care-s victime ale indiferentei...

Si sincer, ma smintesc rau de tot cand vad "credinciosi" iesind din biserica alungand cu atata scarba un caine, de parca nici un scuipat n-ar da pe el...mai ales daca-i si bolnav... macar putina toleranta sa avem daca nu mila, pt niste fiinte care au cunoscut doar cruzimea si indiferenta...

mi-aduc aminte de povestea aia cu Apostolii si Mantuitorul... treceau ei pe langa un caine mort, putred de ceva vreme... si Apostolii toti si-au acoperit nasul cu maneca, si s-au intors... si Mantuitorul a zis "Ce dinti frumosi are!"...
Bine, povestea asta poate avea mai multe intelesuri/talcuiri... dar poate ar trebui sa ne aducem aminte de asta cand ne scarbim de boala vreunui caine care se apropie de noi. Si o vorba buna macar e o comoara pt el.

(stiu ca din povestea de mai sus ar trebui si eu sa invatz sa vad ceva bun in fiecare om... chiar si-n cei ce chinuie animalele... dar mi-e aproape imposibil... in mintea mea un astfel de rau umbreste restul)

Adica tie nu ti-ar fi nici pe de parte la fel de mila de un om batut, aruncat in smoala, infometat?

Ba da. Dar nu ca de un animal.Animalul e complet lipsit de aparare.

Suna ciudat poate dar asta e. Asa simt dupa ce-am vazut cu ochii mei ce-s in stare oamenii sa le faca animalelor.

De un copil doar mi-ar fi mai mila. De-un adult nu.

Cum sa spun... omul daca cere ajutor, il primeste cumva. Animalele ce primesc? Suturi, lopeti in cap, lant de 1 m... d-astea.

Despre cei care ingrijesc animalele fara stapan
 

--------------------------------------------------------------------------------
Rog pe cei care intra pe acest subiect sa ma ajute si sa raspunda la intrebarea mea. Anume:


Ce parere aveti despre cei care ingrijesc animalele fara sapan?
As avea nevoie doar de opinii cu referiri directe la inscrisurile din biblie.


Sigur ca fiecare are experientele lui dar eu am nevoie sa stiu daca cei care ne numim crestin ortodoxi si ingrijim animalele strazii suntem in voia Domnului sau gresim ca facem acest lucru.

Da, suna foarte ciudat! daca iti e mai mila de un catel decat de un om in aceeasi stare deplorabila, nu e in regula.

Iarta-ma Carmen Costea, sunt off- topic intr- adevar.:77:

Grija pentru animale, şi în mod deosebit grija pentru animalele domestice care ar trebui să aibă stăpân, dar nu au, este un lucru care înnobilează. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că, potrivit concepţiei noastre, oamenii sunt deosebiţi ontologic de animale. Încă din Cartea Genezei vedem că Dumnezeu a creat animalele pentru a-l servi şi a-l bucura pe om. Omul le pune nume, ca semn că este stăpân asupra lor. Pe de altă parte, omul, căruia i s-a dat să stăpânească şi să umple Pământul, poate fi un bun stăpân sau un rău stăpân. Chinuirea sau omorârea animalelor, în afară de situaţii bine întemeiate cum ar fi pericolul sau cercetarea ştiinţifică pentru mai marele bine al oamenilor, arată dispreţ faţă de Creaţie. Mai ales chinuirea sau uciderea din pură plăcere (în afara vânătorii care are legile ei morale ce se cer respectate), doar ca să auzi un câine schelălăind sau ca să vezi pisici rupte în două de propriul Bull Terrier dresat în acest scop, sunt semne ale unor suflete schimonosite de ură şi victime ale decadenţei.

Legea Iubirii, cu cele două articole ale ei, iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de oameni, nu include şi animalele aici. După părerea mea personală, adăpostirea, hrănirea şi îngrijirea animalelor este, în sine, fapt moral neutru. Nici nu ajută la mântuire, nici nu este o greşeală. Au existat destui sfinţi care au hrănit şi îngrijit animalele, Sf Francisc e primul exemplu care îmi vine în cap. Dar nici unul dintre ei nu a ajuns sfânt pentru asta, ci doar acest aspect întregeşte un tablou general al generozităţii şi fumuseţii sufletului lor.

Deşi nu ştiu să dau un răspuns din Biblie, dar îmi amintesc din cartea Vieţile Sfinţilor cum un sfânt (îmi pare rău că nu am reţinut numele) i-a scos un spin adânc din laba unui leu, care se chinuia de durere. Iar leul, drept răsplată, a rămas toată viaţa lângă acel bătrân şi i-a slujit, ascultându-l cu dragoste şi apărându-l de multe primejdii.
De asemenea, Sfântul Dimitrie Basarabov, s-a pedepsit pe sine mergând mult timp cu un picior desculţ. Aceasta din cauză că odată, din neatenţie, a călcat cu acel picior peste un cuib de păsărele, care se afla căzut în iarbă.
Există şi un sfânt anume, Sfântul Modest, care este considerat ocrotitor al animalelor. Sunt creştini care citesc Acatistul sfântului pentru a le ocroti animalele pe care le au.