Mănăstirea de la poalele Caraimanului
 

La poalele Munţilor Bucegi, mai precis lângă staţiunea turistică Buşteni, se află Mănăstirea Caraiman. Biserica albă, de zid, se ridică falnică, profilându-se pe conturul masivului de unde binecunoscuta Cruce te priveşte cu braţele deschise. Este interesantă şi plină de optimism povestea celui care a ctitorit sfântul lăcaş din munte, părintele Gherontie Puiu.Născut la Todireşti, judeţul Iaşi, părintele Gherontie a crescut fără ambii părinţi. Mama i-a murit la naşterea sa, iar tatăl o părăsise înainte ca ea să-i aducă pe lume fiul. Părintele povesteşte că moaşele l-au aruncat pur şi simplu la gunoi, dar l-a luat o femeie miloasă care a trecut pe acolo şi l-a auzit plângând. Încă de mic, băiatul avea înclinaţie spre cele sfinte. La 7 ani a trăit o minune: a visat o tânără frumoasă şi luminoasă, îmbrăcată ca o măicuţă de mănăstire şi care i-a spus că a ales pentru el o misiune.După puţină vreme, tatăl adoptiv, care fusese cândva ucenic la Mănăstirea Neamţ, l-a dus pe copil în pelerinaj la acel lăcaş sfânt. A rămas acolo, pentru că, spune părintele stareţ de azi, se simţea bine, era ca acasă. Era însă perioada de prigoană comunistă a sfintelor mănăstiri şi nu i se dădea voie să se facă monah.
Atunci au fost daţi afară cei care erau mai tineri de 50 de ani. Cum putea el să fie lăsat să ajungă călugăr!? A fost doar frate de mănăstire, aşteptând vremuri mai bune. Dar a venit decretul de evacuare a mănăstirilor. A fost împreună cu alţi monahi la Iaşi, cazaţi în barăcile unei fabrici, au fost tunşi şi raşi de bărbi. Părintele Gherontie se ruga aprins la Maica Domnului, cea care i se arătase în vis. Într-o noapte a sărit gardul, dar a fost prins. Judecat rapid, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică la Periprava.

A descărcat şlepuri, a lucrat la diguri, a muncit din greu. O dată a văzut-o iar pe Maica Domnului. A reuşit să fugă în munţi, unde a stat zece ani fără să ştie nimeni de el. A găsit o peşteră unde a locuit toţi anii, în rugăciune. Acolo, în pustietatea aceea, a jurat Maicii Domnului că va face o mănăstire cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, de unde să poată fi privită Crucea de pe Caraiman, cruce ce i-a fost de mare ajutor şi speranţă în cei zece ani de sihăstrie. În anul 1989 a mers la Mănăstirea Neamţ, iar stareţul l-a şi primit acolo, tunzându-l în monahism. L-a hirotonit şi l-a făcut preot, apoi l-a trimis la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, dar, în timp ce spovedea o credincioasă, a suferit un accident vascular şi a paralizat. Internat la Tătărăşti, părintelui Gherontie i se arăta Maica Domnului şi îl întărea. Doctorii nu-i dădeau nici măcar o şansă de recuperare, dar, într-o noapte, Născătoarea de Dumnezeu i-a ascultat rugile şi l-a vindecat complet.A început să caute loc pentru a ridica mănăstirea promisă. Ajuns la Buşteni, a văzut într-o poiană un brad retezat, iar deasupra, Maica Domnului. A înţeles că acolo trebuie înălţată mănăstirea. Cine ajunge la Buşteni găseşte bisericuţa de lemn construită în jurul bradului, dar află şi chilia bătrânului blând şi credincios, precum şi biserica mare, frumoasă, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci. Şi mai vede şi marea Cruce de pe Vârful Caraiman. Un loc în care eşti aproape de cer, la propriu şi la figurat. Părintele Gherontie îi primeşte pe toţi cu drag şi se roagă pentru oricine.