Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Spiritualitatea ortodoxa (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5072)
-   -   Mantuirea si Indumnezeirea (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=12283)

didi75 21.02.2011 15:55:08

Mantuirea si Indumnezeirea
 
Buna ziua,
Mântuirea este scopul Creștinismului și obiectivul Bisericii.
Am tot cautat in lung si in lat si n-am gasit concret ce inseamna sa fii mantuit si ce inseamana nivelul de indumnezeire?
O gramada de articole care bat campii dar nu zic nimic concret...
Poata cineva sa dea un raspuns concret la 2 aspecte: cand stim sa ne-am mantuit si cand stim concret ca am ajuns la nivelul de indumnezeire?
Multumesc anticipat!

anna21 21.02.2011 16:01:51

O sa dau un citat din mesajele colegului nostru de forum, Dr. Alexandru Anastasiu (ale carui postari sunt f folositoare).
Sper ca-ti clarifica din nelamuriri.
Sper ca nu se supara.

Sufletul nostru este făcut după chipul lui Dumnezeu, pe care (chip) îl au toți oamenii, indiferent de păcatele sau credințele lor. Desigur orice păcat făcut, cuvântat, dorit sau gândit acoperă cu noroi acest chip, dar nu-l poate șterge.
Chipul lui Dumnezeu Tatăl este mintea, al lui Dumnezeu Fiul este cuvântul lăuntric, al lui Dumnezeu Duhul Sfânt este dorul gânditor, voința, simțirea adică inima.
Noi trebuie să lucrăm asemănarea, care după Sfântul Vasile cel Mare este creștinismul. Adică pentru că omul nu putea să se asemene cu Dumnezeu singur prin propriile puteri, fiind prăpastia dintre Creator și creatură, la care s-a adăugat și căderea în păcat, S-a făcut Dumnezeu Om ca pe om să-l facă dumnezeu. Dumnezeu Cuvântul ne-a vorbit nouă deplin, nu numai cu cuvinte omenești ci total, luând întreaga fire omenească, cu toate neputințele ei afară de păcat, în persoana Sa și unindu-o cu firea dumnezeiască, fără despărțire și fără amestecare. Ne-a arătat prin firea Sa omenească unită cu Dumnezeu la modul cel mai concret cu putință, cum trebuie să fim noi ca să ne asemănăm cu Dumnezeu.
După ce ne-a restaurat firea noastră stricată (ne-a curățit-o de păcate, făcând-o curată ca a lui Adam înainte de cădere) ne-a dat ceva în plus, infinit de mai în plus, decât doar restaurarea la ceea ce am fost înainte de cădere. Acel ceva este unirea, nunta cu Dumnezeu, îndumnezeirea (la Înălțarea Sa la cer, după cum spun sinaxarele Penticostarului, „a șezut de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind trupul, prin care, stricându-se vrajba cea de demult, am fost împăcați cu Dumnezeu, și făcându-l, îndrăznesc a zice, asemenea Tatălui.”).
Pentru a ne asemăna sufletește cu Dumnezeu, în care cele Trei Persoane sunt de o fire unite fără amestecare și despărțire, trebuie să se unească în noi, prin lucrarea de curățire a patimilor, prin pază și rugăciunea lui Iisus cele trei ale chipului lui Dumnezeu din noi adică mintea, cuvântul lăuntric și inima. Când acestea trei se unesc, fără amestecare și fără despărțire omul se unește cu Dumnezeu printr-o nesfârșită asemănare.
Și după cum în Sfânta Treime Tatăl a născut pe Fiul și a purces pe Sfântul Duh așa și unirea cu Dumnezeu se face prin minte, mai întâi, curățindu-se de minciuni și unindu-se cu Adevărul și numai de aici se naște cuvântul drept și purcede dorul cel adevărat după Dumnezeu. Vedem așadar că nicidecum nu trebuie mintea alungată ca fiind parșivă de necorectat, ci cinstită ca începătoarea cuvântului și dorului după cum în Sfânta Treime deși cele Trei Persoane sunt de o cinste, slavă și închinăciune dar Tatăl este monarh, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, doar prin aceea că este necauzat și este cauza Fiului prin naștere și a Duhului prin purcedere, mai înainte de toți vecii, fără vreun timp în care să nu fi fost Fiul născut și Duhul purces.
De la minte începe astfel mântuirea curățindu-o de păcatele ei care sunt, printre altele, minciunile și neștiința după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie.
Vedeți că nu este altceva sufletul și altceva mintea. Dimpotrivă mintea este partea cea mai înaltă a sufletului, pusă drept strajă și conducătoare asupra poftei și mâniei pe calea mântuirii. Mintea pune pofta să nu mai dorească păcatul și pe draci ci să poftească pe Hristos. Mintea pune mânia să nu se mai împotrivească lui Dumnezeu prin cârtire - întristare și aproapelui prin ură ci să se mânieze împotriva dracilor și păcatelor. Dacă mintea este parșivă, nu se poate curăța prin diferite simțiri chiar de par adevărate și fragmente de dumnezeu (dar de fapt parșive și ele negreșit deoarece au intrat în inimă prin acceptul minții parșive). Dacă mintea este parșivă să meargă să se adape la Adevăr, adică la Hristos, și așa se va curăța și va lăsa pe Hristos să intre în inimă și deci în tot sufletul.
Aici intervine așadar Adevărul ca o necesitate a mântuirii, căci după Sfânta Scriptură Adevărul nu este o sumă de definiții filosofice ci este însuși Hristos.
Ioan 14:6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Mântuirea nu este un fel de răsplată boierească dintr-un cont bancar dacă ai făcut fapte bune, cum vor să sugereze papiștii ce fac pe papă un fel de bancher șef al grației prisositoare a meritelor lui Hristos administrate cui se pune bine cu papa pentru a primi bule sau cui face făptulițe bune.
Matei 4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.
17 Ἀπὸ τότε ἤρξατο ὁ Ἰησοῦς κηρύσσειν καὶ λέγειν,
μετανοεῖτε,
ἤγγικεν γὰρ ἡ βασιλεία τῶνοὐρανῶν.

Așadar Mântuirea vine prin schimbarea minții (= lb. greacă metanoia, adică pocăință) ca să primească înțelesuri duhovnicești și prin schimbarea ei face posibilă schimbarea întregii vieți, care devine haină de nuntă pentru sufletul - mireasă a lui Hristos. Sufletul se curățește, iluminează și în final desăvârșește într-o nespusă dragoste deplină la care participă mintea, cuvântul și duhul - omul întreg.
Mântuirea nu este o răsplată ci o stare duhovnicească de unire cu Dumnezeu care nu se poate obține nici de om singur, pe cont propriu, nici să o dea Dumnezeu omului fără ca acesta să o vrea. Ea este posibilă numai prin sinergie adică împreună lucrarea omului cu Dumnezeu.
Ioan 15:5. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.

Apoc.3:20. Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.

Aceste postari le poti gasi pe threadul "despre bioterapie"

camy_d 21.02.2011 16:58:27

Citat:

În prealabil postat de didi75 (Post 340282)
Poata cineva sa dea un raspuns concret la 2 aspecte: cand stim sa ne-am mantuit si cand stim concret ca am ajuns la nivelul de indumnezeire?

Vom ști numai după ce am murit.

Totuși poți avea unele indicii, Sf. Părinți spun că raiul și iadul încep de pe pământ, deci dacă simți pace în suflet, poate te duci în rai, iar dacă sufletul tău e tulburat, ești în iad.

I.Calin 21.02.2011 17:13:31

Citat:

În prealabil postat de didi75 (Post 340282)
Cand stim sa ne-am mantuit si cand stim concret ca am ajuns la nivelul de indumnezeire?
Multumesc anticipat!

Vom ști, dar fi-va prea târziu de reparat ceva. Așa că trebuie să rămânem pe cale.
"Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în zilele tinereții tale și mergi în căile inimii tale și după ce-ți arată ochii tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta și depărtează suferințele de trupul tău, căci copilăria și tinerețea sunt deșertăciune." (Ecclesiastul, XI, 9).

Dumnezeu ne va aduce la judecata Sa și vom ști.

Doamne ajută!

MariS_ 21.02.2011 17:28:05

Citat:

În prealabil postat de anna21 (Post 340287)
O sa dau un citat din mesajele colegului nostru de forum, Dr. Alexandru Anastasiu (ale carui postari sunt f folositoare).
Sper ca-ti clarifica din nelamuriri.
Sper ca nu se supara.

Sufletul nostru este făcut după chipul lui Dumnezeu, pe care (chip) îl au toți oamenii, indiferent de păcatele sau credințele lor. Desigur orice păcat făcut, cuvântat, dorit sau gândit acoperă cu noroi acest chip, dar nu-l poate șterge.
Chipul lui Dumnezeu Tatăl este mintea, al lui Dumnezeu Fiul este cuvântul lăuntric, al lui Dumnezeu Duhul Sfânt este dorul gânditor, voința, simțirea adică inima.
Noi trebuie să lucrăm asemănarea, care după Sfântul Vasile cel Mare este creștinismul. Adică pentru că omul nu putea să se asemene cu Dumnezeu singur prin propriile puteri, fiind prăpastia dintre Creator și creatură, la care s-a adăugat și căderea în păcat, S-a făcut Dumnezeu Om ca pe om să-l facă dumnezeu. Dumnezeu Cuvântul ne-a vorbit nouă deplin, nu numai cu cuvinte omenești ci total, luând întreaga fire omenească, cu toate neputințele ei afară de păcat, în persoana Sa și unindu-o cu firea dumnezeiască, fără despărțire și fără amestecare. Ne-a arătat prin firea Sa omenească unită cu Dumnezeu la modul cel mai concret cu putință, cum trebuie să fim noi ca să ne asemănăm cu Dumnezeu.
După ce ne-a restaurat firea noastră stricată (ne-a curățit-o de păcate, făcând-o curată ca a lui Adam înainte de cădere) ne-a dat ceva în plus, infinit de mai în plus, decât doar restaurarea la ceea ce am fost înainte de cădere. Acel ceva este unirea, nunta cu Dumnezeu, îndumnezeirea (la Înălțarea Sa la cer, după cum spun sinaxarele Penticostarului, „a șezut de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind trupul, prin care, stricându-se vrajba cea de demult, am fost împăcați cu Dumnezeu, și făcându-l, îndrăznesc a zice, asemenea Tatălui.”).
Pentru a ne asemăna sufletește cu Dumnezeu, în care cele Trei Persoane sunt de o fire unite fără amestecare și despărțire, trebuie să se unească în noi, prin lucrarea de curățire a patimilor, prin pază și rugăciunea lui Iisus cele trei ale chipului lui Dumnezeu din noi adică mintea, cuvântul lăuntric și inima. Când acestea trei se unesc, fără amestecare și fără despărțire omul se unește cu Dumnezeu printr-o nesfârșită asemănare.
Și după cum în Sfânta Treime Tatăl a născut pe Fiul și a purces pe Sfântul Duh așa și unirea cu Dumnezeu se face prin minte, mai întâi, curățindu-se de minciuni și unindu-se cu Adevărul și numai de aici se naște cuvântul drept și purcede dorul cel adevărat după Dumnezeu. Vedem așadar că nicidecum nu trebuie mintea alungată ca fiind parșivă de necorectat, ci cinstită ca începătoarea cuvântului și dorului după cum în Sfânta Treime deși cele Trei Persoane sunt de o cinste, slavă și închinăciune dar Tatăl este monarh, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, doar prin aceea că este necauzat și este cauza Fiului prin naștere și a Duhului prin purcedere, mai înainte de toți vecii, fără vreun timp în care să nu fi fost Fiul născut și Duhul purces.
De la minte începe astfel mântuirea curățindu-o de păcatele ei care sunt, printre altele, minciunile și neștiința după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie.
Vedeți că nu este altceva sufletul și altceva mintea. Dimpotrivă mintea este partea cea mai înaltă a sufletului, pusă drept strajă și conducătoare asupra poftei și mâniei pe calea mântuirii. Mintea pune pofta să nu mai dorească păcatul și pe draci ci să poftească pe Hristos. Mintea pune mânia să nu se mai împotrivească lui Dumnezeu prin cârtire - întristare și aproapelui prin ură ci să se mânieze împotriva dracilor și păcatelor. Dacă mintea este parșivă, nu se poate curăța prin diferite simțiri chiar de par adevărate și fragmente de dumnezeu (dar de fapt parșive și ele negreșit deoarece au intrat în inimă prin acceptul minții parșive). Dacă mintea este parșivă să meargă să se adape la Adevăr, adică la Hristos, și așa se va curăța și va lăsa pe Hristos să intre în inimă și deci în tot sufletul.
Aici intervine așadar Adevărul ca o necesitate a mântuirii, căci după Sfânta Scriptură Adevărul nu este o sumă de definiții filosofice ci este însuși Hristos.
Ioan 14:6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Mântuirea nu este un fel de răsplată boierească dintr-un cont bancar dacă ai făcut fapte bune, cum vor să sugereze papiștii ce fac pe papă un fel de bancher șef al grației prisositoare a meritelor lui Hristos administrate cui se pune bine cu papa pentru a primi bule sau cui face făptulițe bune.
Matei 4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.
17 Ἀπὸ τότε ἤρξατο ὁ Ἰησοῦς κηρύσσειν καὶ λέγειν,
μετανοεῖτε,
ἤγγικεν γὰρ ἡ βασιλεία τῶνοὐρανῶν.

Așadar Mântuirea vine prin schimbarea minții (= lb. greacă metanoia, adică pocăință) ca să primească înțelesuri duhovnicești și prin schimbarea ei face posibilă schimbarea întregii vieți, care devine haină de nuntă pentru sufletul - mireasă a lui Hristos. Sufletul se curățește, iluminează și în final desăvârșește într-o nespusă dragoste deplină la care participă mintea, cuvântul și duhul - omul întreg.
Mântuirea nu este o răsplată ci o stare duhovnicească de unire cu Dumnezeu care nu se poate obține nici de om singur, pe cont propriu, nici să o dea Dumnezeu omului fără ca acesta să o vrea. Ea este posibilă numai prin sinergie adică împreună lucrarea omului cu Dumnezeu.
Ioan 15:5. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.

Apoc.3:20. Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine.

Aceste postari le poti gasi pe threadul "despre bioterapie"

Foarte frumoasa, adevarata si folositoare postarea d-lui Anastasiu. Toatal de acord cu ea. As adauga doar doua precizari. Prima: intre mantuire si indumnezeire exista totusi o diferenta, in timp ce mantuirea presupune eliberarea din robia pacatului, indumnezeirea implica cu mult mai mult decat atat, ea pretinde desavarsirea. Sau altfel spus, daca mantuirea ne taie legatura cu pacatul si ne altoieste pe Trupul lui Hristos, indumnezeirea ne umple de Harul Sau. Adica indumnezeirea e partea cea mai inalta a mantuirii. Si a doua precizare: metanoia sau schimbarea mintii, e adevarat ca de aici se incepe mantuirea, dar ea nu se poate face daca mai intai nu ne golim de noi, daca nu lepadam sinele nostru cel fals, egocentrismul. Ca sa ne umplem de Hristos trebuie mai intai sa ne golim de noi, sa facem o jertfa de sine.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Daniel777 21.02.2011 17:48:10

Citat:

În prealabil postat de didi75 (Post 340282)
Buna ziua,
Mântuirea este scopul Creștinismului și obiectivul Bisericii.
Am tot cautat in lung si in lat si n-am gasit concret ce inseamna sa fii mantuit si ce inseamana nivelul de indumnezeire?
O gramada de articole care bat campii dar nu zic nimic concret...
Poata cineva sa dea un raspuns concret la 2 aspecte: cand stim sa ne-am mantuit si cand stim concret ca am ajuns la nivelul de indumnezeire?
Multumesc anticipat!

Fiind supusi pacatului,nu putem avea o siguranta a mantuirii inainte de moarte.Sa spunem ca un exemplu,putem sa ajungem la un nivel inalt,putem sa ne indumnezeim,insa asta nu inseamna ca ne-am mantuit,pentru ca putem cadea oricand din aceasta stare.

1.Nu putem sti daca ne-am mantuit ,decat dupa moarte.

2.Desi unui mirean ii este greu sa ajunga la un nivel inalt duhovnicesc,daca ajunge asta nu ii asigura mantuirea.

Dumitru73 21.02.2011 17:52:27

un sfant nu stie niciodata ca e sfant.

Dumitru73 21.02.2011 18:00:19

Citat:

În prealabil postat de Daniel777 (Post 340382)
Fiind supusi pacatului,nu putem avea o siguranta a mantuirii inainte de moarte.Sa spunem ca un exemplu,putem sa ajungem la un nivel inalt,putem sa ne indumnezeim,insa asta nu inseamna ca ne-am mantuit,pentru ca putem cadea oricand din aceasta stare.

1.Nu putem sti daca ne-am mantuit ,decat dupa moarte.

2.Desi unui mirean ii este greu sa ajunga la un nivel inalt duhovnicesc,daca ajunge asta nu ii asigura mantuirea.

"de se va stradui cineva, de dimineata si pana seara, poate ajunge la masura dumnezeiasca" - nu mai stiu autorul.

George.m 21.02.2011 19:32:16

Citat:

În prealabil postat de Dumitru73 (Post 340388)
un sfant nu stie niciodata ca e sfant.

Asa este. Sfintii se considera cei mai mari pacatosi. Pentru ca sfintenia sta in stransa legatura cu smerenia.
Parafrazandu-l pe Parintele Arsenie Papacioc, a afirma: sunt sigur ca ma duc in Rai, e una cu a spune: am siguranta ca sunt smerit.

costel 21.02.2011 19:53:30

Citat:

În prealabil postat de didi75 (Post 340282)
Am tot cautat in lung si in lat si n-am gasit concret ce inseamna sa fii mantuit si ce inseamana nivelul de indumnezeire?

A fi indumnezeit inseamna a avea nevoie de o singura hrana - Dumnezeu. Cat timp mai ai nevoie si de alte forme de hrana e semn ca nu ai ajuns la indumnezeire.

Ora este GMT +3. Ora este acum 19:34:22.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.