Mantuirea si Indumnezeirea
 

Buna ziua,
Mântuirea este scopul Creştinismului şi obiectivul Bisericii.
Am tot cautat in lung si in lat si n-am gasit concret ce inseamna sa fii mantuit si ce inseamana nivelul de indumnezeire?
O gramada de articole care bat campii dar nu zic nimic concret...
Poata cineva sa dea un raspuns concret la 2 aspecte: cand stim sa ne-am mantuit si cand stim concret ca am ajuns la nivelul de indumnezeire?
Multumesc anticipat!

O sa dau un citat din mesajele colegului nostru de forum, Dr. Alexandru Anastasiu (ale carui postari sunt f folositoare).
Sper ca-ti clarifica din nelamuriri.
Sper ca nu se supara.

Sufletul nostru este făcut după chipul lui Dumnezeu, pe care (chip) îl au toţi oamenii, indiferent de păcatele sau credinţele lor. Desigur orice păcat făcut, cuvântat, dorit sau gândit acoperă cu noroi acest chip, dar nu-l poate şterge.
Chipul lui Dumnezeu Tatăl este mintea, al lui Dumnezeu Fiul este cuvântul lăuntric, al lui Dumnezeu Duhul Sfânt este dorul gânditor, voinţa, simţirea adică inima.
Noi trebuie să lucrăm asemănarea, care după Sfântul Vasile cel Mare este creştinismul. Adică pentru că omul nu putea să se asemene cu Dumnezeu singur prin propriile puteri, fiind prăpastia dintre Creator şi creatură, la care s-a adăugat şi căderea în păcat, S-a făcut Dumnezeu Om ca pe om să-l facă dumnezeu. Dumnezeu Cuvântul ne-a vorbit nouă deplin, nu numai cu cuvinte omeneşti ci total, luând întreaga fire omenească, cu toate neputinţele ei afară de păcat, în persoana Sa şi unindu-o cu firea dumnezeiască, fără despărţire şi fără amestecare. Ne-a arătat prin firea Sa omenească unită cu Dumnezeu la modul cel mai concret cu putinţă, cum trebuie să fim noi ca să ne asemănăm cu Dumnezeu.
După ce ne-a restaurat firea noastră stricată (ne-a curăţit-o de păcate, făcând-o curată ca a lui Adam înainte de cădere) ne-a dat ceva în plus, infinit de mai în plus, decât doar restaurarea la ceea ce am fost înainte de cădere. Acel ceva este unirea, nunta cu Dumnezeu, îndumnezeirea (la Înălţarea Sa la cer, după cum spun sinaxarele Penticostarului, „a şezut de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind trupul, prin care, stricându-se vrajba cea de demult, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, şi făcându-l, îndrăznesc a zice, asemenea Tatălui.”).
Pentru a ne asemăna sufleteşte cu Dumnezeu, în care cele Trei Persoane sunt de o fire unite fără amestecare şi despărţire, trebuie să se unească în noi, prin lucrarea de curăţire a patimilor, prin pază şi rugăciunea lui Iisus cele trei ale chipului lui Dumnezeu din noi adică mintea, cuvântul lăuntric şi inima. Când acestea trei se unesc, fără amestecare şi fără despărţire omul se uneşte cu Dumnezeu printr-o nesfârşită asemănare.
Şi după cum în Sfânta Treime Tatăl a născut pe Fiul şi a purces pe Sfântul Duh aşa şi unirea cu Dumnezeu se face prin minte, mai întâi, curăţindu-se de minciuni şi unindu-se cu Adevărul şi numai de aici se naşte cuvântul drept şi purcede dorul cel adevărat după Dumnezeu. Vedem aşadar că nicidecum nu trebuie mintea alungată ca fiind parşivă de necorectat, ci cinstită ca începătoarea cuvântului şi dorului după cum în Sfânta Treime deşi cele Trei Persoane sunt de o cinste, slavă şi închinăciune dar Tatăl este monarh, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, doar prin aceea că este necauzat şi este cauza Fiului prin naştere şi a Duhului prin purcedere, mai înainte de toţi vecii, fără vreun timp în care să nu fi fost Fiul născut şi Duhul purces.
De la minte începe astfel mântuirea curăţindu-o de păcatele ei care sunt, printre altele, minciunile şi neştiinţa după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie.
Vedeţi că nu este altceva sufletul şi altceva mintea. Dimpotrivă mintea este partea cea mai înaltă a sufletului, pusă drept strajă şi conducătoare asupra poftei şi mâniei pe calea mântuirii. Mintea pune pofta să nu mai dorească păcatul şi pe draci ci să poftească pe Hristos. Mintea pune mânia să nu se mai împotrivească lui Dumnezeu prin cârtire - întristare şi aproapelui prin ură ci să se mânieze împotriva dracilor şi păcatelor. Dacă mintea este parşivă, nu se poate curăţa prin diferite simţiri chiar de par adevărate şi fragmente de dumnezeu (dar de fapt parşive şi ele negreşit deoarece au intrat în inimă prin acceptul minţii parşive). Dacă mintea este parşivă să meargă să se adape la Adevăr, adică la Hristos, şi aşa se va curăţa şi va lăsa pe Hristos să intre în inimă şi deci în tot sufletul.
Aici intervine aşadar Adevărul ca o necesitate a mântuirii, căci după Sfânta Scriptură Adevărul nu este o sumă de definiţii filosofice ci este însuşi Hristos.
Ioan 14:6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Mântuirea nu este un fel de răsplată boierească dintr-un cont bancar dacă ai făcut fapte bune, cum vor să sugereze papiştii ce fac pe papă un fel de bancher şef al graţiei prisositoare a meritelor lui Hristos administrate cui se pune bine cu papa pentru a primi bule sau cui face făptuliţe bune.
Matei 4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.
17 Ἀπὸ τότε ἤρξατο ὁ Ἰησοῦς κηρύσσειν καὶ λέγειν,
μετανοεῖτε,
ἤγγικεν γὰρ ἡ βασιλεία τῶνοὐρανῶν.

Aşadar Mântuirea vine prin schimbarea minţii (= lb. greacă metanoia, adică pocăinţă) ca să primească înţelesuri duhovniceşti şi prin schimbarea ei face posibilă schimbarea întregii vieţi, care devine haină de nuntă pentru sufletul - mireasă a lui Hristos. Sufletul se curăţeşte, iluminează şi în final desăvârşeşte într-o nespusă dragoste deplină la care participă mintea, cuvântul şi duhul - omul întreg.
Mântuirea nu este o răsplată ci o stare duhovnicească de unire cu Dumnezeu care nu se poate obţine nici de om singur, pe cont propriu, nici să o dea Dumnezeu omului fără ca acesta să o vrea. Ea este posibilă numai prin sinergie adică împreună lucrarea omului cu Dumnezeu.
Ioan 15:5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.

Apoc.3:20. Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

Aceste postari le poti gasi pe threadul "despre bioterapie"

Vom ști numai după ce am murit.

Totuși poți avea unele indicii, Sf. Părinți spun că raiul și iadul încep de pe pământ, deci dacă simți pace în suflet, poate te duci în rai, iar dacă sufletul tău e tulburat, ești în iad.

Vom ști, dar fi-va prea târziu de reparat ceva. Așa că trebuie să rămânem pe cale.
"Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune." (Ecclesiastul, XI, 9).

Dumnezeu ne va aduce la judecata Sa și vom ști.

Doamne ajută!

Foarte frumoasa, adevarata si folositoare postarea d-lui Anastasiu. Toatal de acord cu ea. As adauga doar doua precizari. Prima: intre mantuire si indumnezeire exista totusi o diferenta, in timp ce mantuirea presupune eliberarea din robia pacatului, indumnezeirea implica cu mult mai mult decat atat, ea pretinde desavarsirea. Sau altfel spus, daca mantuirea ne taie legatura cu pacatul si ne altoieste pe Trupul lui Hristos, indumnezeirea ne umple de Harul Sau. Adica indumnezeirea e partea cea mai inalta a mantuirii. Si a doua precizare: metanoia sau schimbarea mintii, e adevarat ca de aici se incepe mantuirea, dar ea nu se poate face daca mai intai nu ne golim de noi, daca nu lepadam sinele nostru cel fals, egocentrismul. Ca sa ne umplem de Hristos trebuie mai intai sa ne golim de noi, sa facem o jertfa de sine.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Fiind supusi pacatului,nu putem avea o siguranta a mantuirii inainte de moarte.Sa spunem ca un exemplu,putem sa ajungem la un nivel inalt,putem sa ne indumnezeim,insa asta nu inseamna ca ne-am mantuit,pentru ca putem cadea oricand din aceasta stare.

1.Nu putem sti daca ne-am mantuit ,decat dupa moarte.

2.Desi unui mirean ii este greu sa ajunga la un nivel inalt duhovnicesc,daca ajunge asta nu ii asigura mantuirea.

un sfant nu stie niciodata ca e sfant.

"de se va stradui cineva, de dimineata si pana seara, poate ajunge la masura dumnezeiasca" - nu mai stiu autorul.

Asa este. Sfintii se considera cei mai mari pacatosi. Pentru ca sfintenia sta in stransa legatura cu smerenia.
Parafrazandu-l pe Parintele Arsenie Papacioc, a afirma: sunt sigur ca ma duc in Rai, e una cu a spune: am siguranta ca sunt smerit.

A fi indumnezeit inseamna a avea nevoie de o singura hrana - Dumnezeu. Cat timp mai ai nevoie si de alte forme de hrana e semn ca nu ai ajuns la indumnezeire.