Parinti necredinciosi...suferinta copiilor!
 

Am o problema in familie si propun participarea la discutie, pe topicul infiintat, in special a celora care au/ au avut probleme asemanatoare cu ale mele.

Parintii mei sunt necredinciosi ( nu spun atei…spun doar…nepasatori ). Din totdeauna in familia nostra au fost discutii intre mama si tata. Tatal meu are patima betiei. Mama…de multe ori vorbeste gura fara ea si in loc sa foloseasca blandete in cuvintele spuse, il osandeste. Asa incep certurile. Si inca acum s-au mai potolit. In copilarie am asistat la batai crunte, de pe urma carora si acum sunt afectata si acum am o tresarire in inima cu gandul ca s-ar putea repeta oricand.
Ma gandesc asa: daca macar mama ar fi credincioasa, daca ar sti cum si cand sa se infraneze, asa poate l-ar ajuta mai mult si pe tatal meu, rugandu-se pentru el, vorbindu-I cu blandete, decat sa-l osandeasca.

Noi copiii suntem la mijloc in aceasta situatie. De multe ori cad si eu prada patimii osandirii, desi cearta nu o pornesc eu niciodata…o fac doar pentru apararea mamei mele. O inteleg si pe mama, pe de-o parte, mi-e mila si de tata, pe de alta. Toti avem pacate, toti avem neputinte.

Ati avut asemenea probleme? Ati auzit de asemenea cazuri? Cum le-ati rezolvat? Ati cunoscut cazuri in care au fost intorsi la credinta?

Oricine se poate intoarce la credinta cu putin ajutor...ce ar fi sa ii ajuti chiar tu?....uite incepe postul Pastelui...poate fi un inceput...vorbeste-le despre D-zeu, despre Inviere...indiferent de comportamenul lor comporta-te frumos....si cere ajutor divin...vei vedea ca va fi bine...cu multa credinta si rabdare totul se rezolva...multa pace in suflet...

Intrebare grea
 

Cu multa credinta in Dumnezeu, toate se pot schimba. Incearca sa vorbesti cu un Parinte duhovnic sa-i spui de dorinta ta de a-ti ajuta parintii sa devina mai credinciosi.

Referitor la oamenii care "cad la mijloc"... acestia sunt deseori oameni binecuvantati de Dumnezeu caci durerea sau greutatea lor le va fi intotdeauna rasplatita de Dumnezeu, poate nu ne dam seama cum sau cand, dar in momentul in care vom realiza diverse fragmente ale lucrarii lui Dumnezeu - exemplu daca n-am fi trecut prin intamplarea X, nu ajungeam sa..... si vom putea banui maretia lucrarii Sale, in momentul acela nu ai schimba nimic din trecutul tau, indiferent cata suferinta ar fi fost. Ci numai Slava si multa multa multumire pentru grija pe care ne-o poarta.

Iti zic eu,nu merge!

Unui om cu patima alcoolului, degeaba ii vorbesti de post si Inviere.
Aici este reala problema expusa.Patima betiei.Cred ca tatal ar trebui ajutat!Pana nu scapa de robia alcoolului, toate sunt de prisos!

Sincer, in primul rand nu cred ca ar trebui sa o culpabilizezi pe mama ta pentru ca nu are credinta. Lucrul asta nu se invata, ci se dobandeste si, din cate am vazut, ori il ai, ori nu il ai. Nici pe tatal tau...

E greu, e foarte greu sa aduci pe cineva la credinta. Trebuie rugaciune multa si ani de zile. Bunica era femeie foarte credincioasa si bunicul necredincios si mai cu un paharel, mai cu prietenii, mai cu o glumita (deci nu era om cu patima, doar se indulcea cu un pic din toate) si tot i-a luat ei destul de multi ani ca sa il aduca pe calea cea buna. Si asta nu fiindca l-a tocat la cap (bine, a facut si asta), ci pentru ca a avut si el niste semne si niste incercari.

Nu deznadajdui! Insa nimic nu se face peste noapte. Trebuie credinta tare si rugaciune.

Nu cred ca va asculta ce ii va spune.Cel mai probabil va injura de toti Sfintii si eventual va arunca si cu icoane prin casa.
Gabi, cred ca ar fi mai de folos sa vorbesti cu un duhovnic si poate te sfatuieste sa ii treci la Sfantul Maslu.Sa te rogi si tu in particular pt ei.Pt rabdare mamei tale si pt tatal tau Acatistul Sfantului Potir care se face pt lepadarea de patima betiei.Eu de 7 ani astept sa mearga ai mei la biserica.Mama a inceput sa tina posturile,iar tata e la stadiul in care nu ma mai ia pe mine peste picior,dar nu am reusit sa il conving ca ii face rau ca fumeaza 50 de tigari pe zi.Deci si tu trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare.

La Dumnezeu nu e nimic cu neputinta.

Ai dreptate. Daca nu as fi trecut prin cate am trecut, probabil acum as fi fost departe de El. Stiu ca este purtarea Lui de grija. Stiu ca mi-a dat tot pentru binele meu. Dar nu-i vorba de asta. Nu eu sunt pusa in discutie...sau nu prin prisma ca m-as plange de crucea mea, ci de faptul ca-s suparata pe mine ca ajung si eu sa osandesc, ca de cele mai multe ori nu rezist ispitelor. Sunt antrenata fara sa vreau in ceea ce se intampla. Cum ar trebui sa reactionez?

Off, offf... dar cu Hristos totul e posibil. Totul depinde de tine, daca tu vei schimba ceva la tine, si cei din jurul tau se vor schimba. Ceea ce tu ai descris, a facut parte din trecutul meu, dar Bunul Dumnezeu prin ajutorul Maicii Domnului mi-a daruit un sot minunat.

Daca doresti, putem vb mai multe pe privat, si chiar mi-ar face placere.

Certurile trebuiesc evitate, cu orice pret, pentru ca nu stiu sa iasa ceva bun dintr-o cearta.

El probabil are un motiv sa iubeasca alcoolul decat propria familie, probabil viata i se pare destul de grea, aproape un esec, din moment ce a ales acest drum, in momentele lui de luciditate poate ar trebui sa incercati sa vorbiti cu el sa intelegeti de ce a ajuns aici, ce nemultumiri are, etc.

Poate nu are prea multe motive sa-si iubeasca sotia dar poate ar trebui macar sa aiba motive sa-si iubeasca copii.

Putina psihologie de calitate nu strica, mai ales daca vine din partea unor persoane cu sentimente reale si profunde pentru "subiect", dar credinta fierbinte ar ajuta si mai mult.