De ce strigam?
 

“Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? Intreba din nou inteleptul…
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol?!
Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzii unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.
-Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica.Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final,inteleptul concluziona, zicand:

-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.”

Inteleapta perspectiva.

La nivel psihologic, tipand, ai impresia ca dobandesti un plus de autoritate. Dupa acest principiu, gresit desigur, se impune cel care reuseste sa tipe mai tare. Are castig de cauza nu cel care are de partea sa argumentul sau adevarul, ci acela cu o voce mai sonora, mai "impostata".

in afara e foarte greu
 

In viata e foarte greu sa te faci auzit printre atatea voci care tipa.Acum aproape toti tipa.Ar fi frumos ca aici "sa cladim" o altfel de lume.Sa vorbim doar cand avem ceva de spus si ceea ce spunem sa mangaie sufletele celorlalti chiar daca e spus in soapta.Stiu ca e greu dar...

Frumos spus. Bine punctat . Eu asta "cautam"...
Intr-o lume ca a noastra ...avem nevoie de un strop de ...liniste ...

Subscriu.
Deobicei oamenii tipa deoarece cred ca ei detin adevarul, numai ca adevarul tipat sau adevarul spus arogant nu mai e un adevar viu, e un adevar mort, un avorton de adevar. Adevarul se naste din iubire si e infasurat si imbracat in smerenie. Nu Iubirea se naste din Adevar asa cum cred unii, ci invers pentru ca Adevarul sau Cuvantul e cel ce S-a nascut din Tatal care e Iubire, asa cum spune si apostolul iubirii. Dumnezeu e Iubire si din iubire a nascut si Adevarul si tot din iubire a creat lumea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Nu cred ca tipi atunci cand ii spui sotiei ca o iubesti. Nu cred ca tipi atunci cand il inveti pe copil ceva. Dar mai avem mult pana vom ajunge sa vedem lumea ca pe propria familie.

Numai omul mandru ţipa !

Cand ajung sa ridic tonul... nu simt decat ca "am dreptate".
Este nevoie sa treaca putin timp (ora/zi) ca sa imi dau seama ce "nimic" m'a facut sa ridic tonul.
Si, odata venit in fire, chiar de inca mai simt (uneori) ca am/aveam dreptate, tot mi se pare aberanta reactia mea.

Intr-adevar, de multe ori ridicam tonul fiindca ne iesim din fire.
Dar conteaza foarte mult cat timp ramanem in acea stare nedemna, dezgustatoare, subumana. Important e sa ne venim cat mai repede in fire, sa ne intoarcem la starea fireasca de pocainta.

Asa este, dar depinde ce vrei sa comunici. Daca mesajul nu este diferit de cel al multimii, atunci trebuie sa tipi ca sa te faci cunoscut, dar daca el e de o alta natura, va fi auzit si fara tipat, dar numai de cei ce au "urechi de auzit" dupa cum spune Scriptura.

Experienta Bisericii ne pune inainte si "strigarea cea buna", daca o putem numi asa, cand omul striga nu intemeindu-se pe mandrie, ci pe opusul ei, smerenia. Este strigarea omului insetat de Dumnezeu precum ne invata Psalmistul: "Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma; ia aminte la glasul rugaciunii mele, cand strig catre Tine."

Desigur, este o strigare launtrica, ce nu se masoara in decibeli. Spre aceasta ne indeamna Biserica. Bine ar fi, atunci cand avem conflicte, mai mici sau mai mari, astfel "sa strigam" in rugaciune pentru aproapele nostru, si nu inaltand glasul impotriva lui.