Nevoia credintei
 

De ce e nevoie de credință pentru mântuire? De ce nu e de-ajuns să fii bun ca să ajungi în Rai? Dacă ești un model pentru creștini, dar nu crezi în Iisus, e clară treaba... nu te mântuiești. Dacă, pe de altă parte, ești un mare păcătos, dar crezi în Iisus, cu puțină muncă te mântuiești.

De ce sunt obligat să cred în cineva, chiar și în ceva, pentru a mă mântui? Pentru mine afirmația lui Marc Aureliu din semnătura unui membru al forumului a fost revelatoare: a spus tot ce gândeam, în cuvinte puține, dar nu știam să exprim. Traieste o viata implinita. Daca exista zei, si sunt drepti, nu le va pasa cat de devotat lor ai fost, ci vei fi binevenit datorita virtutilor de care ai dat dovada de-a lungul vietii.

Dumnezeu ne-a dat libertate. Cred că fiecare creștin, și nu numai, e de-acord cu asta. Ori când sunt liber, înțeleg că nu sunt nevoit să mă închin cuiva. Și din moment ce Dumnezeu mi-a acordat acest privilegiu, nu văd motivul pentru care m-ar pedepsi, evident în limita în care libertatea mea nu o încalcă pe a celuilalt. De ce un om e pedepsit pentru că alege să nu creadă într-o persoană, deși tocmai acea persoană (pentru cei care cred în ea) a garantat libertatea fiecăruia?

Din punctul meu de vedere cel care renunță la a fi liber, închinându-se la diverse personaje care se impun drept Dumnezeu și au pretenția de a fi întru totul ascultate, ar trebui pedepsite de Providență tocmai pentru că refuză cel mai de preț dar în viață. În fond, sinucigașii sunt condamnați pentru că refuză darul vieții. Un om care-l refuză pe cel al libertății de ce n-ar fi?

Am ajuns la concluzia că religia creștină e împotriva libertății gândirii, promovând un paradox menit să ascundă acest fapt:
1. Dumnezeu l-a creat pe om liber și l-a lăsat cu liberul arbitru chiar și după cădere.
2. Dumnezeu (Iisus) te pedepsește dacă nu crezi în El. (marea constrângere)

Concluzie: Dumnezeu te-a făcut liber, dar te pedepsește dacă...

Și cu porcu în pod, și cu sufletul în rai nu prea merge. Ori tocmai aceasta se dorește să fie poziția Bisericii (dacă spunem că omul de fapt nu e liber și că el trebuie să-și supună voința altcuiva, trezim spiritul de revoltă din el și pierdem adepți. Dacă spunem că e liber, iar îl pierdem că-l lăsăm să se gândească la posibilele nelămuriri ale creștinismului fără să fie speriat că face ceva rău și să renunțe. Așa că împăcăm și capra și varza: omul e liber, dar de fapt e liber să renunțe la libertate și să ne dea nouă ascultare pentru a se mântui. Altfel...la ghenă cu el că n-avem nevoie de gânditori și de rebeli).

Libertatea conştiinţei este unul dintre cele 4 aspecte ale asemănării omului cu Dumnezeu. Deci, nu numai omul este liber: şi Dumnezeu este liber.
Atunci când omul îşi foloseşte libertatea spre a-L rejecta pe Dumnezeu, şi Dumnezeu îşi foloseşte libertatea spunând, la capătul vieţii noastre: "nu îl cunosc pe acesta, care nu M-a cunoscut pe Mine".

Foarte frumos spus, domnule Dragomir!
Ce avem noi pe pamant e doar o umbra vaga a libertatii. Daca o folosim pentru a ne inradacina aici atunci ce vom spune in fata judecatii? Am cautat numai comorile acestei lumi, nu stim si nu vrem nimic din Ceruri..
Dumnezeu e singurul prin care ne putem maintui, El e salvarea noastra, Lui ii dam toate bucuriile noastre si la nevoie toate necazurile noastre, care sunt acceptate de El cu drag. Daca facem asta, ca unui prieten, ca unui frate, nu ar trebui sa ii dam cinstire, slava?
Daca Il cunosti pe Dumnezeu, puterea Sa, bunatatea Sa, dragostea Sa, smerenia Sa, blandetea Sa, ramai inmarmurit. Asa cum, cand te indragostesti de cineva si iubesti, ii dai si inima si viata si tot ce esti acelei persoane, si vorbesti tuturor de ea si nu-ti vine sa-i dai drumul, asa si daca Il cunosti pe Dumnezeu, daca Il iubesti, cum sa nu-L slavesti?

Atunci Scriptura ar trebui modificată astfel încât să spună adevărul despre Dumnezeu:
Dumnezeu are dragoste și nu Dumnezeu e dragoste.

Pentru că dacă Dumnezeu ar fi dragoste, atunci nu s-ar răzbuna pe om plătindu-i cu aceeași monedă, ci i-ar acorda-o necondiționat, indiferent de dorința omului. După cum am spus și dvs. confirmați, creștinismul afirmă că omul este liber, dar libertatea aceastuia se limitează doar la a-și sacrifica libertatea, dacă nu vrea să plătească.

Nu e ciudat că acest Dumnezeu iubitor care se pretinde a fi Iisus e în stare să „plătească” cu atâta sete...?

Functia speciala a credintei in economia sufletului este aceea de a induce aspiratia virtuoasa .

In crestinism ii spunem evlavie .

Fara credinta ne va lipsi motivatia angajarii in efort spiritual,
asa ca nu vom ajunge la dulceata comuniunii cu Dumnezeu.

Credinta este radacina tuturor realizarilor virtuoase.

Faptele bune ale celui ce nu crede nu au un suport solid,
asa ca acestea sunt sporadice si nu au nicidecum puterea celui care crede.


De exemplu, credinta este foarte importanta cand spunem rugaciuni.
Daca inima nu are credinta, ne putem ruga zeci de ani fara sa simtim atingerea Duhului.


Se spune astfel :

Credinta precede toate faptele bune, ca o mama.
Protejeaza si inmulteste calitatile sufletului,
Inlatura ezitarile si ne salveaza de rele.
Credinta este sursa fericirii adevarate,
Izgoneste mandria si este miezul respectului.
Credinta este ca o bogatie,
Sau ca doua maini care se intind si culeg virtutile.


Credinta previne degenerarea calitatilor interioare si le face sa creasca incontinuu.

Daca ne uitam la credinta cu atentie, distingem trei feluri fine:


credinta convingerii : inlatura indoielile si ezitarile privind existenta Lui Dumnezeu
credinta doritoare : ne face sa ne dorim mantuirea
credinta admirativa: curateste mintea de pacate cum ar fi vederea greselilor celorlalti.

Sfanta Evanghelie ne-a fost data prin Duhul Sfant asa ca nu poate fi modificat cea ce este adevarat, asa cum vrem noi si cum ne-ar conveni noua, pt ca atunci am cadea in erezii.
Nu Dumnezeu se razbuna pe om ci omul nu vrea sa se apropie de Dumnezeu. Dumneata spui de virtuti insa vorbesti de ele de parca am ajunge la ele fff usor. De exemplu cum am putea iubi pe aproapele daca nu am face-o asa cum asa facut-o Hristos, iubindu-i pe evrei pana si-a dat duhul pe Cruce?
Ma intreb ce fel de libertate doriti... Libertatea de a nu pacatui sau de a pacatui dupa pofta inimii? Libertate de a iubi pe tot omul, indiferent de cum este?

Vedeti, noi nu am sti drumul de la Bucuresti la Suceava daca nu am dispune de harta, compas, drumuri etc. sau daca nu am fi indrumati de oameni, deci cum am putea cunoaste calea spre desavarsire daca nu prin indrumare. Dar atunci cand indrumarea vine direct de la Dumnezeu prin Fiul sau care s-a coborat in uraciunea asta de lume ca sa ne traga la El, care a murit pentru noi, atunci cum am putea spune ca el nu e Dragoste. Chiar Hristos spune ca a venit ca sa piara omul ci ca sa-l mantuiasca.

In cele din urma iti doresc sa cauti inainte sa acuzi, chiar daca nu crezi, cauta sa vezi de ce e asa, nu pe forum, nu la oameni du parerea lor ci la stalpii ortodoxiei. Crede ca TOTUL e adevarat din ceea ce spune Hristos iar daca nu crezi cauta din nou si din nou pt ca e adevarat. Avem nevoie de harta ca sa nu ne ratacim dar si de indrumatori, mai ales la un drum lung ca acesta care duce spre mantuire.

Și de ce-l pedepsește cu iadul dacă e atât de iubitor?

Așa cum a remarcat domnul Dragomir, libertatea cugetului, fără a mă teme că voi fi pedepsit.



Stâlpii ortodoxiei tot de oameni au fost stabiliți.

Tocmai asta e: că nu vreau să cred în ceva ce nu am garanția că este adevărat. Și de ce aș fi pedepsit de Dumnezeul care mi-a dat libertatea de-a alege între a crede și a nu crede?

Ai libertatea sa nu mananci. Nimeni nu te obliga, dar daca nu mananci mori. La fel, daca nu esti langa Dumnezeu mori incet in interiorul tau, fiind prada acestei lumi. Dumnezeu a zidit omul sa fie cu El, pentru ca in El gasim mantuirea. Daca ne despartim de el, asa cum daca ne despartim de mancare, apa sau aer, murim. Prin murim vreau sa spun ca nu gustam din nimic ceresc, nimic din Imparatia Cerurilor. Daca nu crezi in Dumnezeu, nu vrei sa ai de-a face cu el, atunci te afli in incapacitatea de a primi darurile Sale. Pur si simplu nu ai putea fi langa lumina Sa, nu ai putea sa gusti din Raiul cel duhovnicesc. El vrea sa te puna in Rai, el vrea sa iti dea toata dragostea, toata bunatatea dar tu necrezand in El si nevrand sa Il ai in inima refuzi toate astea.

Da. Dacă nu mănânc mor. Dar principiul acesta nu cred că poate fi aplicat și în ceea ce privește mântuirea. De ce credeți că nu gust nimic ceresc dacă fac fapte bune? Dacă îmi doresc binele? Cu ce schimbă credința asta? Cu absolut nimic. Problema am pus-o în felul următor: de ce un om cu fapte bune, fără credință e amenințat cu iadul în timp ce un om credincios are șansa mântuirii? E absurd.

Să fim serioși. Iisus e departe de tabloul pe care-l zugrăviți aici prin cuvinte. Să vă amintesc că el spune că însuși el va fi cel care-i va lăsa pe alții în întunericul cel mai din afară, unde va fi scrâșnirea dinților? Deci nu vrea oricum să mă pună în Rai, ci condiționându-mi credința, încălcând libertatea pe care el mi-a dăruit-o. Asta e ideea.

Pentru ca DUmnezeu este dragoste nu se razbuna platind omului pacatul. Omul, alegind pacatul, alege sa fie departe de Dumnezeu. Iar departarea de Dumnezeu genereaza suferinta pe care EL INSUSI A ALES-O. Iar omul pactos, mindru fiind, spune ca Dumnezeu s-a razbunat cind de fapt el a ales sa stea in compania diavolului si nu a lui Dumnezeu.

Iar Dumnezeu, iubire si milostivire fiind, asteapta la nesfirsit ca omul sa decida singur (pentru ca e liber sa decida cum vrea) sa se intoarca la fericire. Iar omul sta in pacat si nefericire spunind ca Dumnezeu l-a condamnat cind de fapt a ales el insusi nefericirea.